ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 299
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Tribunalul compus din:
Judecător sindic - E_____ E_____ E____
Grefier - Ț_____ N_______
Pe rol, soluționarea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, conform art. 169 Legea nr. 85/2014, formulată de reclamanta formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A_________, _____________________, județ Teleorman, împotriva pârâtului M______ I____ G_______,domiciliat în Roșiori de Vede, _____________________, ______________, _______________________, în calitate de administrator al debitoarei _________________________ SRL-D, cu sediul în Roșiori de Vede, _____________________, ______________, _______________________, cod de identificare fiscală xxxxxxxx, număr de ordine în registrul comerțului J/XXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă pârâtul nu a depus întâmpinare, iar reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat prin angajare a răspunderii patrimoniale judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 95 pct. 4 Cod procedură civilă și dispozițiile Legii 85/2014 stabilește că este competent să soluționeze cauza de față și având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, la data de 23.04.2015, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în temeiul dispozițiilor art. 169 alin.2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care M______ I____ G_______, cu domiciliul în municipiul Roșiori de Vede, _____________________, ______________, ______________________, în calitate de administrator al __________________________ SRL-D, cu sediul la aceeași adresă, să fie obligat la suportarea pasivului în sumă de 49.219 lei, reprezentând obligații de plată la bugetul consolidat al statului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea din 16.07.2014,pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX14, în temeiul art. 145 alin.1 raportat la art. 71 alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost dispusă ________________________ procedura simplificată a debitoarei _________________________ SRL-D.
Urmare notificării administratorului judiciar Reviva Consulting SPRL, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a formulat declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea în tabelul de creanță al debitoarei cu suma de 41.892 lei reprezentând obligații de plată la bugetul general consolidat al statului, fiind unicul creditor înscris în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, iar ulterior a formulat cerere suplimentară de admitere a creanțelor , cu suma de 7.327 lei.
La data de 07.11.2014 a formulat cerere prin care a solicitat în temeiul prevederilor art. 57 alin.3 din Legea nr. 85/2014, desemnarea ca lichidator judiciar a Societății civile profesionale cu răspundere limitată Best Insolvency SPRL, iar prin adresa nr. 4116/23.02.2015, înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman cu nr. xxxxx din 24.02.2015, administratorul judiciar, prin reprezentant legal a convocat adunarea creditorilor la data de 04.03.2015, având ca ordine de zi închiderea procedurii falimentului și posibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii , de către creditori, în conformitate cu prevederile art. 169 alin.1lit.c) și d) și art.169 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
Prin punctul de vedere exprimat în ședința adunării creditorilor din 04.03.2015 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, transmis prin corespondență lichidatorului judiciar, a precizat că nu este de acord cu închiderea procedurii înainte de formularea cererii privind antrenarea răspunderii administratorului societății.
În baza art. 169 alin.2 din Legea nr.85/2014.”Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.”
În dovedirea cererii, a depus înscrisuri.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 85/2014.
Pârâtul M______ I____ G_______ nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea din perspectiva dispozițiilor art. 169 alin.1 lit. c) și d) și art.169 alin.2 din Legea nr. 85/2014 judecătorul sindic o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prin încheierea din 16.07.2014,pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX14, în temeiul art. 145 alin.1 raportat la art. 71 alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost dispusă ________________________ procedura simplificată a debitoarei _________________________ SRL-D.
Urmare notificării administratorului judiciar Reviva Consulting SPRL, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a formulat declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea în tabelul de creanță al debitoarei cu suma de 41.892 lei reprezentând obligații de plată la bugetul general consolidat al statului, fiind unicul creditor înscris în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, iar ulterior a formulat cerere suplimentară de admitere a creanțelor , cu suma de 7.327 lei.
La data de 07.11.2014 a formulat cerere prin care a solicitat în temeiul prevederilor art. 57 alin.3 din Legea nr. 85/2014, desemnarea ca lichidator judiciar a Societății civile profesionale cu răspundere limitată Best Insolvency SPRL, iar prin adresa nr. 4116/23.02.2015, înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman cu nr. xxxxx din 24.02.2015, administratorul judiciar, prin reprezentant legal a convocat adunarea creditorilor la data de 04.03.2015, având ca ordine de zi închiderea procedurii falimentului și posibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii , de către creditori, în conformitate cu prevederile art. 169 alin.1lit.c) și d) și art.169 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
Prin punctul de vedere exprimat în ședința adunării creditorilor din 04.03.2015 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, transmis prin corespondență lichidatorului judiciar, a precizat că nu este de acord cu închiderea procedurii înainte de formularea cererii privind antrenarea răspunderii administratorului societății.
În baza art. 169 alin.2 din Legea nr.85/2014.”Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.”
Cum în cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada că există fapte care ar putea sta la baza angajării răspunderii membrilor de conducere și care să atragă pe cale de consecință incindența art. 169 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2014, acțiunea se privește ca fiind nefondată, urmând să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A_________, _____________________, județ Teleorman, împotriva pârâtului M______ I____ G_______,domiciliat în Roșiori de Vede, _____________________, ______________, _______________________.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Teleorman.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.
Judecător sindic, Grefier,
E_____ E_____ E____ Ț_____ N_______
Red. și thred. EEE
26.06.2015/ 5 ex.
_____________+2 ex.C__
La data de__________