Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FOCŞANI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Servitute
Număr hotarâre:
4577/2013 din 12 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

JUDECĂTORIA FOCȘANI JUDEȚUL V______

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4577

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 NOIEMBRIE 2013

PREȘEDINTE : S____ L_______ – JUDECĂTOR

GREFIER : L______ M______

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanții T_____ V_____ din Focșani __________________ __________ jud. V______ și T_____ C_______ din comuna Broșteni _________________________ în contradictoriu cu pârâta O____ M______ O_____ din comuna Broșteni _________________________, având ca obiect acord de mediere.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică au răspuns reclamantul T_____ V_____ și pârâta O____ M______ O_____, lipsă fiind reclamanta T_____ C_______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Pârâta O____ M______ O_____ având cuvântul arată că nu este de acord cu acordul de mediere încheiat la Biroul de mediator Mănăloiu V_____. Pentru încheierea tranzacției a plătit o sumă de bani iar T_____ V_____ nu a mai fost de acord cu limitele proprietății așa cum au fost stabilite. Terenul proprietatea sa avea ieșire la drumul public pe o alee care figurează și în titlul de proprietate. S-a luat declarația care a fost depusă la dosar.

Instanța constată procesul în stare de judecată și dă cuvântul în fond:

Reclamanții având cuvântul solicită să se ia act de contractul de mediere încheiat cu pârâta. Solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Mai arată că nu are cale de acces la teren.

Pârâta nu este de acord cu contractul de mediere și solicită respingerea cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata la data de 27.06.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXX la Judecătoria Focșani, s-a solicitat de reclamanții T_____ V_____ și T_____ C_______ pronuntarea unei hotarari de expedient care sa consfinteasca intelegerea dintre parti, materializata in Acordul de mediere încheiat la data de 21.03.2013 în baza Contractului de mediere din 21.03.2013.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că au formulat prezenta cerere în temeiul prevederilor art 59 alin 2 Legea 292/2006 modificată prin punctul 10 din Legea 115/2012. Au mai arătat că pârâta deține în proprietate în comuna Broșteni _____________________ __________________________ 454N, un teren în suprafață de 345 m.p. fără nici o cale de acces la proprietatea sa. Terenul este înconjurat pe două laturi de proprietatea reclamanților iar pentru a ajunge la proprietatea sa pârâta trece prin proprietatea situată în comuna Broșteni _____________________ ________________ nr. cadastral 221 N, tulburând proprietatea reclamanților. Pentru a stinge conflictul, s-au prezentat la Biroul mediatorului Mănăloiu V_____ unde au încheiat Acordul de mediere prin care au hotărât un schimb de terenuri astfel: pârâta să vândă reclamanților terenul în suprafață de 345 m.p. iar reclamanții în schimb ca preț al vânzării să dea pârâtei suprafața de 50 m.p. din terenul de 1279 m.p. proprietatea reclamanților.

Au depus la dosar Acordul de mediere, procesul verbal de închidere a medieri, plan de amplasament și delimitare, contract de vânzare cumpărare nr. 5837 încheiat la BNP O____ M____, memoriu tehnic, fișa bunului imobil, contract de vânzare cumpărare nr. 2919 încheiat de BNP O____ M____, certificate fiscale.

La termenul din data de 12 noiembrie 2013, în fața instanței de judecată pârâta O____ M______ O_____, a arătat că nu este de acord cu convenția încheiată deoarece pentru încheierea tranzacției a plătit și o sumă de bani iar reclamantul nu a mai fost de acord cu limitele proprietății așa cum a fost stabilită. A mai arătat că, terenul proprietatea sa avea ieșirea la drumul public pe o alee care figurează și în titlul de proprietate.

Având în vedere că O____ M______ O_____ a denunțat contractul de mediere încheiat între părți și a arătat că este nemulțumită de înțelegerea stabilită, Instanța constată că nu sunt îndeplinite disp. art 438-441 N.C.P.C., astfel încât va respinge cererea, ca neîntemeiată.

Văzând cererea legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea înreg. sub nr. XXXXXXXXXXXXX, formulată de reclamanții T_____ V_____ din Focșani __________________ __________ jud. V______ și T_____ C_______ din comuna Broșteni _________________________ în contradictoriu cu pârâta O____ M______ O_____ din comuna Broșteni _________________________, având ca obiect acord de mediere, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Judecătoria Focșani.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

S____ L_______ – judecător L______ M______

RED.S.L.DACT.L.M. 5 EX.02.12.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025