Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MUREŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
1207/2015 din 10 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991


SENTINȚA NR.1207

Ședința publică din 10 noiembrie 2015


Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C______ R___

GREFIER: S_____ C____- G___

Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul K____ Z_____, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M____, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.av.T___ A____ pentru reclamant, lipsă fiind pârâta prin reprezentant legal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că instanța este sesizată derivat de către Curtea de Apel Tg M____, care, prin Sentința nr.77 din 22.09.2015 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M____- Secția contencios administrativ și fiscal.

Reprezentantul reclamantului consideră că această instanță nu este competentă să soluționeze cauza, motiv pentru care a și depus cererea introductivă la Curtea de Apel Tg M____, constatând însă, că aceasta a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.

Față de obiectul cauzei, a motivării dată de Curtea de Apel, solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la competență, cu atât mai mult cu cât fostul administrator al societății a făcut, la rândul său, acțiune împotriva aceluiași act administrativ fiscal, dosarul fiind în prezent în faza procedurii prealabile, fiind evident că prima instanță Curtea de Apel Tg M____ s-a pronunțat cu o soluție pe același act administrativ. Dacă se privește angajarea răspunderii printr-o decizie care nu ar fi o decizie de impunere, dar practic tot obligații fiscale sunt, deci obligațiile fiscale ale societății s-au transferat administratorului, evident fiind situația prevăzută de legea contenciosului administrativ privind competența după valoare.

Instanța pune în discuție competența soluționării prezentei cauze.

Invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei pricini, acordă cuvântul asupra acestei excepții și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL,


Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2015 la Curtea de Apel Târgu-M____ – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. XXXXXXXXXXX, reclamantul K____ Z_____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - D____ B_____ - AJFP Harghita, anularea deciziei nr.2323/07.10.2014 emisă de pârâtă, și a deciziei nr.554/22.11.2012 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea Util Cons SRL.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de anulare.

Prin sentința nr. 77/22.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M____ instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M____ – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că decizia a cărei suspendare a solicitat-o reclamantul are ca obiect atragerea răspunderii solidare a acestuia în conformitate cu prevederile art. 27 - 28 din OG nr. 92/2003, prin urmare nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, în concluzie, întrucât a fost emisă de o autoritate publică locală, competența de soluționare aparține tribunalului.

În subsidiar, a mai reținut că contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.554/22.11.2012 (a cărei anulare s-a solicitat) a fost soluționată de către autoritatea administrativă emitentă și anume, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ prin Decizia nr. 2323/07.10.2014, iar nu de către Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal (conform art. 209 alin. 1 lit. c) din OG nr. 92/2003). Astfel actul administrativ fiscal a cărui anulare s-a solicitat a fost emis de organul fiscal teritorial în baza dispozițiilor art. 27 alin. 1 lit. b) din OG nr. 92/2003, text legal potrivit căruia se pune problema îndeplinirea condițiilor în care, pentru obligațiile fiscale ale unui debitor, pot răspunde în solidar cu acesta și alte persoane fizice sau juridice, fără a se putea pune în discuție cuantumul sau legalitatea stabilirii obligațiilor de plată restante ale debitorului.

Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 248, alin. 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 554/22.11.2012 emisă de DGFP M____ (f. 13) s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 27 al. 2 lit. d din OG nr. 92/2003, angajarea răspunderii solidare la plată a numiților A_______ Z_____ și K____ Z_____, ambii în calitate de administratori ai Societății Util Cons SRL, pentru obligațiile fiscale restante ale societății, în cuantum de 1.568.647 lei, în solidar cu societatea.

Împotriva acestui act reclamantul a formulat contestație, iar prin decizia nr. 2323/07.10.2014 emisă de D____ B_____ (f. 8) a fost respinsă ca neîntemeiată contestația și menținută decizia privind atragerea răspunderii solidare pentru suma de 1.568.647 lei.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, raportat la această prevedere legală, competența materială a instanței de fond este reglementată în funcție fie de poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice, fie de valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Astfel, dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, competența se stabilește după poziția organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune.

Însă, contrar celor reținute de către Curtea de Apel Târgu M____, instanța apreciază că actul fiscal atacat privește obligații fiscale (f. 14), compuse din TVA, impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende persoane fizice, contribuția de asigurări sociale și alte contribuții, datorate angajaților și bugetului de stat, precum și dobânzile și penalitățile aferente, fiind supusă controlului de legalitate decizia prin care a fost stabilită, în sarcina reclamantului, obligația solidară de plată, a debitului în cuantum de 1.568.647 lei.

Raportat la criteriul valoric aplicabil în litigiile care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, Tribunalul apreciază că instanța competentă material să soluționeze cererea ce constituie obiectul prezentului dosar este Curtea de Apel Târgu M____, motiv pentru care declină competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia.

D__ fiind conflictul de competență intervenit, se impune, în conformitate cu prevederile art. 134 și art. 135 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecății și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂTĂȘTE:


Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M____, Secția C_________ Administrativ și Fiscal, invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul K____ Z_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Târgu M____, ___________________, județul M____, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B_____ - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M____, CUI xxxxxxx, cu sediul procesual ales în Târgu M____, ______________________. 1-3, județul M____, în favoarea Curții se Apel Târgu M____, Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal.

Constată ivit conflict negativ de competență și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Suspendă din oficiu soluționarea cauzei.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C______ R___ S_____ C____- G___



Red.C.R.

Tehnored.S.C.G./17.11.2015/4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025