Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 24 Noiembrie 2015
Președinte - R_____ B_____
Grefier C_______ M______ N___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1842/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D.G.R.F.P. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâtul M______ D_____, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditorul majoritar D____ -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI a chemat în judecată pe pârâtul M______ D_____ ,în calitate de fost administrator statutar a societății S.C. 24 CLEAN S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 138.240 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.
Pârâtul a avut calitatea de administrator a debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate .
Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.
În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit c.
Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal.
Debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, după anul 2014 nemaifiind depuse declarațiile fiscale .Susține reclamanta că pârâtul este vinovat și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit d, deoarece obligația ținerii contabilității îi revenea conform art. 10 din Legea 82/1991.
Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtului de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal(138 lit a și c).
Cu privire la fapta prev. la lit a , arata reclamanta ca , analizând bilantul contabil la data de 31.12.2013 , se constata ca debitoarea a avut in proprietate creante de recuperat de 13.921 lei , in conditiile in care , la 31.12.2012, acestea erau de 16.460, existau stocuri de 466 lei in ani 2011 și 2012 , care ajung la valoarea de 0 lei in 2013 , fara ca sumele existente sa fie folosite in vederea achitării datoriilor catre stat.
În drept, se invocă art. 138 lit a, c, d din Legea insolvenței.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.
Pârâtul, nu a formulat intâmpinare și nu si-a propus probe in contradovada .
A fost atașat dosarul de fond .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:
Prin Încheierea nr. 184/01.04.2014, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului ______________________>cu sediul în Iași, ____________________,_______________________________________. Iași , înmatriculată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxxx ,constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța unui singur creditor : Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în valoare de 138.240 lei.
La data de 22.09.2014 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței,( cu completarile din 17.12.2014 ),în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolvența debitoarei s-a instalat la nivelul anului 2013 și se datorează in principal unor factori obiectivi, respectiv diinuarea cifrei de afaceri in anul 2011 , ca urmare a scaderii cererii de bunuri si servicii de spălare și curatare a articolelor , imposibilitatea incasarii creanțelor de la debitorii proprii, datorita blocajului financiar din perioada 2011-2013 . A opinat că nu sunt indicii privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea 85/2006 cu privire la administratorul societății .
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care administratorul judiciar susține în raportul cauzal că i-au fost puse la dispozitie toate documentele contabile solicitate.
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului ar fi îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul ca nu s-au mai depus declaratii fiscale după anul 2014 nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
. Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:
Instanța apreciază că activitatea pârâtului nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care se invoca date din bilantul contabil la datele de 31.12.2011, 31.12.2012 și 31.12.2013 , in care sunt menționate active de o valoare foarte mica, sume care , chiar daca ar fi fost justificate, nu ar fi fost in măsura a influenta in mod pozitiv situația financiară a debitoarei , având in vedere valoarea datoriilor inregistrate potrivit aceleiași raportări contabile .
Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane , intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.
Dispozitiile art 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, ori in cazul de fata, administratorul nu argumenteaza ajungerea societatii debitoare in stare de insolvent prin pasivitatea paratului in recuperarea unor creante ale societatii debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificarii debitorilor.
Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art 138 al 1 lit a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c.
Astfel, nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D____ IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului M______ D_____ , domiciliat in Iași, ___________________, _______________, _______________________ , pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei ______________________>cu sediul în Iași, ____________________,________________. 4, __________________. Iași , înmatriculată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxxx .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,24.11.2015 .
|
Președinte, R_____ B_____ |
|
|
Grefier, C_______ M______ N___ |
|
Red.R.B.
25.02.2016 /4ex.