Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
Ședința publică din data de 04.12.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE – P____ O___ E____
GREFIER – P_____ D_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamanta _______________________ SRL în contradictoriu cu pârâta I____ O___ - decedată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Se prezintă soțul pârâtei și învederează instanței împrejurarea că soția dumnealui a decedat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la data de 12.10.2015 au fost depuse la dosarul cauzei relațiile solicitate a se comunica de către Grefierul șef în urma accesării bazei de date a privind Evidența Persoanelor din conținutul cărora rezultă că pârâta, I____ O___ a decedat la data de 01.10.2014.
Având în vedere că din informațiile furnizate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor rezultă că pârâta I____ O___ a decedat la data de 01.10.2014, în condițiile art. 56 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 251 alin. 1 C.civ., instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, _______________________ SRL, în contradictoriu cu pârâta I____ O___, a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă să le permită accesul în locuința sa reprezentanților reclamantei în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip BK-G4T seria xxxxxx
În motivare, s-a arătat că reclamanta a fost notificată de furnizorul GDF Suez Energy Romania SRL cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor aferent locului de consum situat în sector 2, București, _______________________. S-a mai arătat că mijlocul de măsurare a consumului de gaze naturale este proprietatea reclamantei, făcând parte din sistemul de distribuție și, potrivit Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, clientul are obligația să permită accesul reprezentantului de sistem în scopul montării/demontării echipamentului de măsurare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.1165, art.1349 C.civ., art.148-151 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art.27 OUG 80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Printre condițiile ce se cer a fi întrunite pentru exercitarea acțiunii civile se regăsește și aceea privind capacitatea procesuală de folosință (art. 32 alin. 1 lit. a C.proc.civ.), care reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile, sens în care capacitatea procesuală de folosință nu reprezintă altceva decât aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Astfel, instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. 1 C.proc.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
În cauză, din certificatul de deces aflat la fila 21 din dosar, reies că pârâta I____ O___ a decedat la data de 1.10.2014, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, la data de 4.08.2015.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța, în temeiul art. 56 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 251 alin. 1 Cod civil, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și va respinge cererea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității de folosință.
Anulează cererea formulată de reclamanta de reclamanta _______________________ SRL, cu sediul în sector 4, București, Mărășești, nr. 4-6, _____________ contradictoriu cu pârâta I____ O___ – decedată, cu ultimul domiciliul în sector 2, București, _______________________, pentru lipsa capacității de folosință.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, depus la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P____ O___ E____ P_____ D_____
Red./Tehnored. OEP,
3 ex./23.12.2015