Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică de la 21.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C_______ L___
GREFIER – N_______ M______
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind pe reclamant M_______ E______ C______ și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G_____, chemat în garanție A__ B________, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 21.11.2013 și a pronunțat următoarea hotărâre:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra acțiunii de față , reține următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G_____ sub numărul XXXXXXXXXXXXX reclamantul M_______ E______ C______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G_____ anularea Deciziei de calcul a taxei de plouare nr. 887/07.05.2010 și restituirea sumei de 6.063 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă . Ulteriro , a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea , reclamantul a arătat că în anul 2010 a achiziționat un autoturism provenit dintr-un stat membru UE , pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite , în România , o taxă de poluare în cuantum de 6.063 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene , taxa încasată având un caracter discriminatoriu.
În drept , a invocat dispozițiile Tratatului Comunității Europene , ale Constituției României , ale art. 10 C.p.c. și ale O.U.G. nr. 50/2008.
În susținerea acțiunii , reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate ( filele 6-17 , 37 ).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G_____ , legal citată , nu a fost reprezentată în fața instanței , dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă , pentru care art. 207 Cod procedură fiscală prevede o cale specială de atac , precum și excepția prematuritătii promovării acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ. Pe fond , a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept , a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale O.U.G. 50/2008.
Pârâta AFP G_____ a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București , solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea in pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție , pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către A__ în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept , a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citată , chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 04.11.2013 , având în vedere modificările intervenite prin OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală , având în vedere și Ordinul nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare , instanța a dispus rectificarea denumirii pârâtei în sensul că în loc de Administrația Finanțelor Publice G_____ a fost trecut Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____.
Examinând actele și lucrările dosarului , instanța reține următoarele:
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 887/07.05.2010 ( fila 6 ) , AFP G_____ a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 6.063 lei cu titlu de taxă de poluare în vederea înmatriculării autoturismului marca BMW , ___________ WBAAL71020KG74755 , categoria M1 , norme de poluare E3 .
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată , instanța apreciază că , în cauză , urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România , pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel , în primul rând , instanța reține că , potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10 , N________ , Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de O.U.G nr. 50/2008 , aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 , contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare , conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene , contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și , corelativ , statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale , regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98 , Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd. , în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență , Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient , în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri , la rândul lor , trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză , rambursarea taxei de poluare se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală , respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale" , reglementare care , de altfel , respectă cele două principii enunțate anterior , al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori , dimpotrivă , parcurgerea obligatorie , în prealabil , a procedurii reglementate de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 , raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare , cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă , se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or , un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare , soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene , care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european , independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine , această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , respectiv a art. 13 , potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv , prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or , parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare , cu consecința previzibilă a respingerii contestației , fie ca tardiv formulată , fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției , ci , dimpotrivă , reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte , instanța reține că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente , instanța constată că excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii sunt neîntemeiate , urmând a fi respinse ca atare.
Pe fondul cauzei , instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit marca BMW , ___________ WBAAL71020KG74755 care face parte din categoria M1 , înmatriculat pentru prima dată în Italia , la data de 09.05.2001 (filele 9 , 13 , 16 , 17).
În vederea înmatriculării acestui autoturism în România , pârâta AFP G_____ a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr. 887/07.05.2010 ( fila 6 ) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 6.063 lei cu titlul de taxă de poluare auto.
Ca urmare , pentru înmatricularea acestui autoturism în România , reclamantul a achitat in contul Trezoreriei G_____ suma astfel calculată , aspect dovedit cu chitanța _________ nr. xxxxxxx din 11.05.2010 (fila 7).
Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei , ca urmare a aplicării dreptului intern , respectiv a O.U.G. 50/2008.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că , într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar , care au prioritate față de dreptul național.
Astfel , potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule , se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a) , fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 , rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România , nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară (art. 14 alin 1).
Așadar , se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după _____________________ O.U.G. nr. 50/2008 , în funcție de proveniența acestora , în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare , iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fost art. 90 TCE ) , se interzice statelor membre să aplice , direct sau indirect , produselor altor state membre , impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare , fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Instanța reține , în aceste condiții , că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre , în comparație cu produsele interne.
De la data de 1 ianuarie 2007 , România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție , ca urmare a aderării , prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene , precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu , au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne , cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul , Președintele României , Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.
De altfel , prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană , statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității , dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C____/Enel (1964) , Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui , dată fiind natura sa originală și specială , fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult , aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea , în cauza Simmenthal (1976) , CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare , în mod direct , dacă acestea contravin normelor interne , fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T___ împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis , răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare , că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru , dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație , în statul membru menționat , a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre , fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și , deci , că taxa de poluare este contrară normelor comunitare.
În acest context , prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme , legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat , instanța urmând să constate că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care , așa cum s-a argumentat anterior , potrivit Constituției , au prioritate față de legislația internă.
În consecință , se va da prioritate normelor de drept comunitar și se va înlătura de la aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 , în prezenta cauză.
Față de aceste aspecte , tribunalul constată că potrivit legislației comunitare , taxa de poluare stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 887/07.05.2010 emisă de pârâta AFP G_____ este nelegală, astfel că va admite în acest sens acțiunea și va dispune anularea deciziei sus-menționată.
În consecință , instanța constată că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamant nu a fost datorată , astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât , în caz contrar , nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru toate aceste motive instanța urmează să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP G_____ la restituirea către reclamantă a sumei de 6.063 lei reprezentând taxă de poluare.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale , se constată că reclamanta , creditoare a unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani , poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege .
În aceste condiții , apare ca fiind justificată și cererea de acordare a dobânzii legale , urmând a fi admis și acest capăt de cerere cu obligarea pârâtei AJFP G_____ la actualizarea sumei datorate cu rata dobânzii legale de la data plății , respectiv 11.05.2010 și până la data restituirii , potrivit Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza C – 565/11.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.p.c. , instanța va obliga pârâta , ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,60 lei – taxă de timbru , timbru judiciar și onorariu avocat (f. 25 , 49).
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București formulată de pârâta AFP G_____ , se reține că , în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 , taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat , ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu , în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Având în vedere că taxa de poluare a fost doar încasată de pârâta AJFP G_____ și vărsată la bugetul Fondul de Mediu , gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu , instanța apreciază că cererea de chemare în garanție formulată este întemeiată.
În consecință , în temeiul prevederilor art. 61, 63 C.p.c. , instanța va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei AJFP G_____ sumele cu care aceasta a căzut în pretenții , respectiv 6.063 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule , dobânda aferentă acestei sume , calculată de la data plății – 11.05.2010 și până la achitarea integrală a debitului și 543,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității , invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____.
Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității formulării acțiunii , invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ .
Admite acțiunea privind pe reclamant M_______ E______ C______ cu domiciliul în ____________________________, jud. G_____ și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G_____, cu sediul în G_____, ____________________, chemat în garanție A__ B________, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, având ca obiect anulare act administrativ.
Dispune anulare Deciziei nr. 887/07.05.2010 emisă de pârâta AFP G_____ .
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ să restituie reclamantului suma de 6.063 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume , calculată de la data plății – 11.05.2010 și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____.
Obligă chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ la plata sumei de 6.063 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule , la plata dobânzii aferentă acestei sume , calculată de la data plății – 11.05.2010 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică , azi , 21.11.2013.
Președinte, Grefier,
C_______ L___ N_______ M______
Red. C. L___ /Dact. N. M______
5 ex./______________.01.2014