Dosar nr. XXXXXXXX/2014 - curatelă -
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDEȚUL D___
ÎNCHEIERE
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte - M_____ P____
Grefier – C_____ B____
Pe rol judecarea cererii pentru instituirea curatelei formulată de petenta Duriță G_______ pentru numitul Duriță C_________.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță prin rezoluția din 17.08.2015, după care :
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea cauzei si constatând cauza in stare de judecata o retine pentru soluționare pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față :
Prin cererea formulata la 14.08.2015 si înregistrată pe rolul instanței sub nr. XXXXXXXX/2014, petentul Duriță G_______ a solicitat sa fie numit curator pentru Duriță C_________, in sensul de a-i reprezenta interesele si a-i obține drepturile ce i se cuvin conform legii 448/2006 cu modificările si completările ulterioare, dispoziția de curatelă fiindu-i necesară la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D___, Primărie și Direcția de Poștă.
În motivarea cererii a arătat că numita C____ S_____ a fost încadrata în grad de handicap grav, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. xxxxx/10.08.2015 și nu se poate reprezenta singur, având nevoie de un curator pentru a-i reprezenta drepturile si interesele pentru a putea primi și încasa orice suma de bani cuvenita acesteia .
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar certificatul de încadrare în grad de handicap, adeverință medicală eliberată de medicul de familie al petentului, buletinul de identitate al numitului Duriță C_________, cartea de identitate.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța constata următoarele :
Potrivit art. 178 din NCC "In afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela:
a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informații despre ea și nu a lăsat un mandatar sau un administrator general."
Petentul nu a depus la dosar acte medicale din care sa rezulte că deși bolnavă, persoana a cărei ocrotire a cerut-o este capabilă pentru a-și manifesta consimțământul valabil pentru instituirea curatelei: certificatul de încadrare in grad de handicap anexat nu cuprinde mențiuni referitoare la boala de care suferă persoana respectivă.
Prin urmare, nefiind probata incidenta vreuneia dintre situațiile enumerate de art. 178 NCC, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Respinge cererea formulată de petenta Duriță G_______, domiciliată în comuna Cioroiași, ______________________. D___, privind instituirea curatelei pentru numitul Duriță C_________, cu domiciliul in comuna Cioroiași, ___________________________ D___.
Încheiere cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare , apel ce se va depune la Judecătoria Băilești
Pronunțată în ședința publică de la 27 august 2015.
Președinte, M_____ P____ |
Grefier, C_____ B____ |
Red. Jud. M.P.
Tehnored. C.B.
5 ex/27.08.2015