Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUFTEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
7382/2013 din 11 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

JUDECĂTORIA B_____

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.7382

Ședința publică din data de 11.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : TĂȘCAN A______

GREFIER: F______ G_______

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A________ – R__________ ASTRA S.A. împotriva pârâtei S.C. E______ ROMÂNIA A________ R__________ S.A. și intervenientului B_____ I___ D_____.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 03.12.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta Încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 06.02.2013, sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C. A________ – R__________ Astra S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta S.C. E______ România A________ R__________ S.A. la plata sumei de 137,62 lei din care:

- suma de 133,09 lei reprezentând cuantumul despăgubirii achitate de S.C. Astra pentru avariile autovehiculului cu număr de înmatriculare XXXXXXXX;

- suma de 4,53 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii prezentei acțiuni și penalități de întârziere de 0,1% , pentru fiecare zi de întârziere, în continuare, până la plata efectivă a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că în data de 29.08.2012 intervenientul forțat B_____ I___ D_____ conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, a produs din culpa sa un accident de circulație a fost avariat auto marca VW Touareg cu număr de înmatriculare XXXXXXXX asigurat CASCO, potrivit formularului de constatare amiabilă accident. A precizat faptul că autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă RCA la pârâtă cu polița RCA xxxxxxxxxx.

Autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX asigurat CASCO cu polița nr.xxxxxxx în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită de în cuantum de 791,20 lei.

Prin plata despăgubirii în temeiul dispozițiilor art.22 din Legea nr.136/1995 S.C. Astra se subrogă în drepturile asiguratului săi CASCO, fiind îndreptățită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului.

În vederea recuperării sumei reclamanta a convocat pârâta la conciliere conform art.720 alin.1 C__, însă aceasta nu s-a prezentat.

Potrivit dispozițiilor art.7201 C__ pârâta a fost convocată la conciliere pentru data de 08.01.2013, însă aceasta nu s-a prezentat.

Conform prevederilor art.64 alin.4 din Ordinul 14/2011 al CSA pârâta datorează și suma de 4,53 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data scadentei, respectiv de la data de 29.12.2012 până la data de 01.02.2013.

În drept, a invocat art.22, art.49, art.54 din Legea nr.136/1995, art.64 din Ordinul nr.14/2011 al CSA.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie un set de înscrisuri.(f.5-26). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a depus precizare prin care a arătat că a achitat suma de 811,11 lei, prin O.P. nr.xxxxx/23.01.2013 și O.P. nr.xxxxx/02.07.2013.

Reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a învederat instanța că primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 29.08.2012, intervenientul fortat B_____ I___ D_____, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de parată, a produs din culpa sa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

În baza politei CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 791,21 lei.

La data de 14.12.2012 reclamanta a convocat parata la conciliere, comunicandu-i valoarea pretentiilor si actele justificative (fila 23), insă parata nu a achitat debitul in termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.

Potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat.

Din precizările depuse la dosar de părti rezultă că parata a achitat debitul si o parte a penalitatilor, reclamanta intelegand sa-si restranga pretentiile la diferenta de penalitati de intarziere si cheltuieli de judecata.

Avand in vedere că sunt intrunite conditiile răspunderii civile delictuale, instanta va admite cererea astfel cum a fost precizată. Va lua act ca primul capat de cerere a ramas fara obiect.

Potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, dar si faptul ca o parte a penalitatilor au fost achitate, instanța urmează a obliga pârâta la plata sumei de 8,34 lei diferenta penalitati de intarziere.

De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanta o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, 14,76 lei, a timbrului judiciar de 1,5 lei si a onorariului de avocat de 744 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite cererea precizată de reclamanta S.C. A________ – R__________ ASTRA S.A. cu sediul ales la C__. Av. „A_____ N______” în București, _________________________, nr.83, Sector 3 pârâta S.C. E______ ROMÂNIA A________ R__________ S.A. cu sediul în Voluntari, ___________________________ City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul B_____ I___ D_____ cu domiciliul în __________________________, Județul Iași.

Ia act că primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8,34 lei diferență penalități de întârziere.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14,76 lei taxă de timbru, 1,5 lei timbru judiciar și 744 lei onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tășcan A______ F______ G_______

Red.jud.T.A. /

Thn.red.grFG/5ex/

23.01.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025