Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria TÂRGU JIU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Grăniţuire
Număr hotarâre:
6537/2015 din 05 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2445

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA TÂRGU J__

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6537/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_____ I______

Grefier E____ C_________



Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B____ I__ și pe pârâta I____ M_____, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul fiind lipsă pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință a învederat instanței că la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert T______ I__ prin serviciul registratură la data de 24 sept.2015, s-a luat o declarație scrisă reclamantului prezent, acesta a arătat că nu are obiecțiuni la conținutul raportului de expertiză.

In ceea ce privește punctul de vedere al pârâtei asupra raportului de expertiză se constată că raportul a fost depus cu 10 zile înaintea termenului de judecată și aceasta a avut posibilitatea stă studieze raportul de expertiză.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat constatându-se cercetarea judecătorească încheiată s-au declarat deschise dezbaterile asupra fondului conform art.392 C__ si s-a acordat cuvântul părții prezente.

Reclamantul a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată urmând ca respectivele cheltuieli de judecată să fie suportate în parte de părți deoarece obiectul cererii este grănițuire.


INSTANȚA


Prin acțiunea civilă introdusă pe rolul Judecătoriei Tg J__ si înregistrată sub nr. xxxxx /318 / 2015 reclamantul B____ I__ a chemat în judecată pe pârâta I____ M_____, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietății acestora situată în Rovinari cartier Vîrț, nr.254, respectiv 255.

A susținut reclamantul că între terenul său si terenul pârâtei exista un gard de plasă metalică sprijinit de stâlpi de beton, care deși nu a fost mutat niciodată de pe actualul amplasament generează neînțelegeri între părți.

In dovedirea acțiunii reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de titlul de proprietate nr.xxxxxx din 15.01.1996, contractul de întreținere nr.4719/10.11-.2000, proba cu martori, expertiză, cercetare locală, interogatoriul pârâtei si a propus ca martori pe G_______ G_______.

In drept reclamantul si-a întemeiat cererea pe disp.art.584 CC si a timbrat cu suma de 100 lei conform chitanței de la fila 4 dosar depunând la dosar în copie : contractul de întreținere încheiat cu G_______ G_______ si autentificat sub nr.4719/10.11.2000 la BNP Târgu J__, titlul de proprietate cu nr.xxxxxx/15.01.1996 emis pe numele G_______ G_______ pentru suprafața de 5036 mp teren.

Pârâta Isfan Măruța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, cu cheltuieli de judecată si a arătat că între terenul său si terenul reclamantului, în prezent există un gard de plasă metalică sprijinit pe stâlpi de beton care nu a fost niciodată mutat

A susținut pârâta că situația descrisă de reclamant în acțiune nu corespunde realității întrucât gardul despre se vorbește în sesizare a fost edificat de constructori înainte de punerea în posesie a lui G_______ G_______ si C______ M____, cu ocazia strămutării în urma negocierilor cu Combinatul Minier Rovinari, în prezent C.O. , care a construit si casele.

Aceeași pârâtă a arătat că în anul 2004 a cumpărat de la C______ M____ imobilul si terenul aferent locuinței cu contract de vânzare cumpărare nr.1211 din 16 aprilie 2004 autentificat la N____ Public N______ M_____ si înscris în C.F. prin încheierea nr.xxxxx/2005

In concluzie, pârâta a arătat că nu ocupă nici un metru pătrat din terenul reclamantului si a depus la dosar în copie conformă cu originalul: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1211/16 aprilie 2004 la BNP N______ M_____, încheierea nr.xxxxx/2005 a OCPI Gorj, procesul verbal încheiat la 14.11.1995 pe numele de C______ I.M____ de Comisia Locală Negomir, plan de amplasament si delimitare a bunului imobil, fișa corpului de proprietate si cartea sa de identitate

Reclamantul a răspuns la întimpinarea depusă de pârâtă depunând răspunsul respectiv prin serviciul registratură al instanței la data de 9.10.2014 si la acel răspuns a anexat în două exemplare următoarele înscrisuri: contract de schimb imobiliar nr.1412/1996, contract de schimb imobil nr. 1413/1996, titlul de proprietate nr.xxxxxx/15.01.1996, titlul de proprietate nr.xxxxxx /15.01.1996, plan de amplasament si delimitare a bunului imobil, fisa bunului imobil pentru numărul cadastral 386, plan de amplasament si delimitare a bunului imobil si fisa bunului imobil pentru numărul cadastral 387, contract de întreținere nr.4923/22.11.2000, contract de întreținere nr. 336/17.01.2007, extras de C.F. nr.787 conform dosarului nr.xxxxx/28 iulie 2007.

Prin rezoluția instanței din data de 14.10.2014 s-a fixat primul termen de judecată la 17.11.2014, cu citarea părților.

In ședința publică din 17.11.2014 s-au prezentat părțile si instanța a pus în discuția acestora efectuarea unei expertize de specialitate topografică, reclamantul arătând că este de acord cu efectuarea expertizei si plata onorariului de expert, iar pârâta arătând că nu se opune administrării acestei probe, astfel că în cauză a fost desemnată ca expert L___ I____, s-a fixat onorariu 500 RON si s-a stabilit ca obiectiv: „În raport de înscrisurile existente la dosar și de documentația cadastrală, să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților”.

Ulterior a fost depusă la dosar o cerere de înlocuire din partea expertei prin serviciul registratură la 12.01.2015 arătând că pentru efectuarea expertizei este necesară folosirea aparaturii de specialitate GPS, care să redea coordonatele punctelor de contur ale terenurilor din documentațiile cadastrale și aceasta deține doar o stație totală neputând efectua această expertiză.

Urmare a motivului întemeiat invocată de expertă si având în vedere că reclamantul prezent, la termenul din 26 ianuarie 2015, nu s-a opus la înlocuirea acestei experte, instanța a dispus înlocuirea expertei, cu expertul T______ I__ și transferarea onorariului de expert.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 5.10.2014 si la acesta nu s-au formulat obiecțiuni de către părți.

Din cuprinsul raportului de expertiză depus la dosar reiese că părțile prezente nu contestau limita ce delimita terenurile deținute efectiv de acestea, limită delimitată cu garduri pe lungimea terenului cu destinația de curți construcții.

Din același raport de expertiză reiese că linia de hotar propusă dintre proprietățile părților în proces o constituie aliniamentul determinat de punctele 7-12-10.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1211/16 aprilie 2004 Isfan Măruta a dobândit de la C______ M____ imobilele compuse din suprafața de 4968 mp teren si casă , vecin la N cu DE 66, la Sud-E.M. Pinoasa, la V- G_______ G_______, la E- Ministerul Minelor, pentru care a fost întocmită documentația cadastrală si în urma căreia s-a atribuit numărul cadastral 968.

În baza actului de dezmembrare nr.1456 din 25 august 2006 imobilul cu nr. cadastral 968 a fost dezmembrat în două locuri pentru care au fost atribuite numerele cadastrale 968/1 cu suprafața de 3968 mp si 968/2 cu suprafața de 1000 mp , iar la data efectuării expertizei terenul cu numărul cadastral nr.968/2 nu mai era în proprietatea pârâtei, fiind înstrăinat.

Reclamantul, în baza contractelor de întreținere autentificate sub nr.336/2007 si nr. 4719 / 2008 ar trebui să dețină o suprafață totală de 9988 mp , dar în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că acesta deține 9992 mp individualizată în schița I si delimitată de punctele 1-2-7-12-9-10-4-5-1.

In urma transpunerii în plan a imobilelor cu numerele cadastrale 386,387 pentru reclamant si 968/1 pentru pârâtă se constată că există suprapunere pentru o suprafață de 159 mp, care se datorează nerespectării la întocmirea documentațiilor cadastrale a dimensiunilor stabilite de Comisia Locală de fond funciar Rovinari prin procesele verbale de punere în posesie din 1995 emise lui G_______ G_______ si G_______ A__.

Întrucât părțile nu au contestat linia de hotar propusă de expert ca fiind pe aliniamentul determinat de punctele 7-12-10, limită delimitată cu garduri pe lungimea terenului cu destinație curți construcții, instanța reține că în cauza de față sunt îndeplinite disp. art.560 C.C si urmează a se admite acțiunea civilă pentru grănițuire formulată de reclamantul B____ I__, în contradictoriu cu pârâta I____ Măruța,

Urmează a se omologa raportul de expertiză întocmit de inginer T______ I__ în sensul că stabilește linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul determinat de punctele 7-12-10 din schița anexă la raport ; aliniamentul determinat de punctele 7-12 reprezintă gardul ce delimitează terenul reclamantului de cel deținut de pârâtă, astfel încât lungimea frontului stradal al proprietății reclamantului să fie de 51,11 m ; punctul 10 se află la o distanță de 193,64 m măsurată din punctul 7 spre sud, astfel încât lățimea terenului reclamantului să fie de 49,46 m.

În baza art.453 C__ urmează a fi obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată față de reclamant, reprezentând ½ din onorariu de expert si din taxa de timbru.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite acțiunea civilă pentru grănițuire formulată de reclamantul B____ I__, domiciliat în Rovinari, _________________________,_________,_______________, în contradictoriu cu pârâta I____ Măruța, domiciliată în Rovinari, Cartier Vîrț, _______________________, jud.Gorj.

Omologă raportul de expertiză întocmit de inginer T______ I__ în sensul că stabilește linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul determinat de punctele 7-12-10 din schița anexă la raport; aliniamentul determinat de punctele 7-12 reprezintă gardul ce delimitează terenul reclamantului de cel deținut de pârâtă, astfel încât lungimea frontului stradal al proprietății reclamantului să fie de 51,11 m ; punctul 10 se află la o distanță de 193,64 m măsurată din punctul 7 spre sud, astfel încât lățimea terenului reclamantului să fie de 49,46 m.

Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria TG-J__.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2015 la Judecătoria Tg-J__.



Președinte,

D_____ I______

Grefier,

E____ C_________


Red. D.I.

Tehn. C.E. 15 Octombrie 2015/4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025