Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_____-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 399
Ședința publică din data de 01.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: R_______ P____
Grefier: G______ G_______
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B_____ E___________ JUDECĂTORESC M____ N______ M_____, creditor E__ R_____ SERVICES IFN SA și pe debitor D_____ M_____, terț poprit _______________________________ SRL, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 01.02.2016.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 07.10.2015, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN SA a solicitat în contradictoriu cu terțul poprit _______________________________ SRL și cu debitorul D_____ M_____ validarea popririi înființate de B__ M____ N______ în dosarul de executare nr. 19/2013 și obligarea terțului poprit la plata sumei de 871,91 lei.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin cererea înregistrată 07.02.2013, creditoarea a solicitat executarea silită a debitorului, astfel că a emis adresa de înființare a popririi la data de 27.08.2015, prin care a pus în vedere terțului poprit să procedeze la poprirea veniturilor salariale ale debitorului .
Petentul a precizat că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile, deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată la data de 27.08.2015, acesta neefectuând nici o comunicare cu privire la obligațiile care îi reveneau.
Pe cale de consecință, petentul a solicitat, admiterea cererii de validare a popririi și validarea popririi până la concurența sumei de 871,91 lei ce urmează a fi actualizată, precum și amendarea terțului poprit, întrucât acesta cu rea credință a refuzată să își îndeplinească obligațiile.
În drept au fost invocate prevederile art 782 și urm. C.pr.civ.
În probațiune, au fost depuse la dosar un set de înscrisuri, filele (4-48).
Debitorul și terțul poprit, deși legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr.127 din data de 21.02.2013 a Judecătoriei V_____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX (f. 9), a fost încuviințată începerea executării silite solicitată de creditoarea E__ R_____ Services IFN SA împotriva debitorului D_____ M_____, în temeiul titlului executoriu constând în cerere pentru emiterea unui card de credit nr.xxxxxxxxxxxxxxxx.
În baza încheierii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în conformitate cu dispozițiile art. 453 C.proc.civ., prin adresa din data de 24.08.2015 ( f.13) .
Instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 452 C.proc.civ., poprirea este acea formă de executare prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente și constă în indisponibilizarea bunurilor urmărite, în mâinile terțului, debitor al datornicului urmărit, urmată după caz, de plata directă a creanței poprite creditorului sau de plata prin intermediul organului de executare.
Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale care presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor, debitorul poprit și terțul poprit, între aceștia stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice. Dintre aceste raporturi juridice două preced înființarea popririi și anume: raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit precum și raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitorul urmărit. Ca urmare a înființării popririi se naște al treilea raport de creanță, de această dată între creditorul urmăritor și terțul poprit, în baza căruia terțul poprit devine direct debitor al creditorului popritor.
Potrivit art. 460 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța este datoare să verifice dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului iar în caz afirmativ dispune validarea popririi și obligă terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv răspunsul înaintat de ITM Ilfov (f.63-64), rezultă că raporturile contractuale de muncă existente între debitor și terțul poprit ____________________________ SRL au încetat la data de 01.02.2015, adresa de înființare a popririi fiind emisă la data de 24.08.2015.
D____ urmare, instanța reține că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 460 alin. 1 C.proc.civ., motiv pentru care va respinge cererea de validare poprire, ca neîntemeiată, urmând a desființa poprirea înființată față de terțul poprit ____________________________ SRL, în dosarul de executare nr.19/2013, de către B_____ E___________ Judecătoresc M____ N______ M_____.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea înaintată de petenta B_____ E___________ Judecătoresc M____ N______ M_____, cu sediul în București, sector 2, __________________, __________, ______________ la cererea creditoarei E__ R_____ Services IFN SA, cu sediul în București, sector 2, __________________, __________, ______________ în contradictoriu cu debitorul D_____ M_____ cu domiciliul în comuna Botoroaga, ____________________________ Teleorman și terțul poprit ____________________________ SRL, cu sediul în Otopeni, Calea București, nr. 224E, județul Ilfov ca neîntemeiată.
Desființează poprirea înființată față de terțul poprit ____________________________ SRL, în dosarul de executare nr.19/2013, de către B_____ E___________ Judecătoresc M____ N______ M_____.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2016.
Președinte, Grefier,
P____ RUXANDRAGURGUȚĂ G_______
Red.jud.PR
Thn.red.gr.GG/6 ex/09.02.2016