R O M Â N I A
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.1467
Ședința publică din data de 28.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : M______ P______
Grefier G_______ D_________
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul O____ A_____, domiciliat în comuna Cobia, _____________________, județul Dâmbovița împotriva pârâtului T______ I__, domiciliat în Gaesti, __________________.48, ________________________.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.06.2013, fiind consemnate în încheiere, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 14.06.2013 pentru ca părțile să depună concluzii scrise și la data de 18.06.2013, 25.06.2013 ȘI 28.06.2013, pentru deliberare, hotărând următoarele.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXX reclamantul O____ A_____ a chemat în judecată pe pârâtul T______ I__, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:1) in baza art.58, 72, 75, obligarea acestuia să respecte hotararea judecatoreasca pronuntata in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, de Judecatoria Gaesti, prin care i s-a confirmat cu autoritate de lucru judecat, calitatea de avocat si in acelasi timp să i se respecte dreptul la sănătate, demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private; 2) in baza art.253 alin.1, lit.c, să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului, prin care i-au fost incalcate si amenintate drepturile nepatrimoniale referitoare la demnitate, onoare si reputatie; 3) art.253 alin.1, lit.a, să se interzică săvârșirea faptei ilicite a pârâtului, întrucât aceasta este iminentă; 4) art.253 alin.1, lit.b, să se dispună încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor a acestei fapte; 5) art.253 alin.3, lit.a si b, să se dispună obligarea pârâtului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare în Monitorul Oficial la ușile Baroului Dâmbovița și UNBR a Judecătoriei Găești, Tribunalului Dâmbovița, Curți de Apel Ploiești și I.C.C.J.; 6) în baza art.111 cod proc.civilă coroborat cu 11, 20 și 148 din Constituția României, art.49 și 57 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, art.110 – 111 din Legea 51/1995 Legea de organizare și execuitare a profesiei de avocat – Directiva Consiliului nr.77/249/CEE din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective de a presta servicii de către avocați, Directiva 98/5/CE privind exercitarea cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru; Directiva 2005/36/C.E. – referitoare la recunoașterea calificărilor profesionale; Directiva 2006/123/C.E.a Parlamentului European privind serviciile în cadrul pieței interne să se constate faptul că are dreptul să exercite profesia de avocat prin prestări de serviciu și fără să fie înscris într-un barou; 7) să se constate că prin faptele ilicite ale pârâtului, i-au fost încălcate dreptul la demnitatea omului; dreptul la constituire a asociațiilor profesionale, prioritatea și obligativitatea dreptului european și internațional; egalitatea cetățenilor în fața legii; dreptul de a fi respectată și ocrotită viața privată, intimă și de familie; libertatea creațiilor de orice fel și interzicerea incitări la discriminare; dreptul la asociere; dreptul la muncă și la alegerea profesiei; dreptul la respectarea vieții private de familie, ocrotirea și garantarea proprietății private, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii; interzicerea la restrângerea unor drepturi și libertăți; exercitarea drepturilor și libertăților prin buna credință, interzicerea abuzului de drept; concurența profesională; 8) in baza art.253 alin.4 cod civ., se solicită obligarea pârâtului la daune morale în valoare de 100.000(una suta mii euro), echivalentul a 450.000 lei și 9) la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, reclamantul a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 alin.2 si 3, art.26, 60 alin.6 si art.113 din Legea nr.51/1995, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si se solicita inaintarea catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene, o intrebare, in vederea pronuntarii unei horarari preliminare, respectiv, daca in Romania pot functiona in acelasi timp, mai multe asociatii profesionale de avocati(barouri de avocati) prin care se poate practica acocatura si daca profesia de avocat in Romania poate fi exercitata si prin prestarea de servicii fara a avea obligatia de a fi inscris ________________ avocati
In drept au fost invocate dispozitiile art.58, 72, 75, 252-257, 1349-1371, 1381-1393 cod civil, art.111 cod proc.civ.
Reclamantul si-a precizat cererea, completand-o, in sensul constatarii faptului ca, paratul, prin activitatile sale ilicite, l-a discriminat, in sensul ca, l-a supus unui tratament inegal fata de aceilalti avocati, in fata publicului, in fata instantelor de judecata, inclusiv in fata Curtii de Apel Ploiesti, activitatea ilicita de discriminare a paratului a urmarit atingerea demnitatii sale, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare si ofensatoare, pe motiv ca face parte dintr-o structura juridica minoritara(B___) si nu in structura avocatilor din Romania.
In baza art.27 alin.5 din Ordonata Guvernului nr.137/2000, privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, solicita anularea/retragerea sau suspendarea autorizatiei de functionare(a deciziei de avocat) a paratului, prin actiunile sale discriminatorii, cauzandu-i un prejudiciu semnificativ.
În motivarea cererii pârâtul arată că, în luna septembrie 2010, prin decizia nr.8/24.09.2010, s-a înscris în Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), cu sediul în București, __________________-6, __________, sect.3 (cunoscută în România și sub denumirea de UNBR/barourile de avocați B___).
Prin aceeași decizie a fost înscris în tabloul avocaților din baroul Dâmbovița ca avocat definitiv și a înființat Cabinetul de avocat O____ A_____ din aceeași Uniune Națională a Barourilor din România.
Prin decizia nr.752/A/05.12.2011 s-a transferat în Baroul București din cadrul aceleiași Uniuni Naționale a Barourilor din România.
Menționează că s-a înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice din România obținând codul de înregistrare fiscală nr.xxxxxxxx și pentru venitul obținut prin cabinetul de avocatură a plătit taxele și impozitele percepute și impuse de Ministerul Finanțelor Publice din România.
De asemenea, arată că entitatea juridică din care face parte -UNBR- este legal înființată întrucât are denumirea rezervată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România, are Statut și Act constitutiv de funcționare, a îndeplinit și îndeplinește toate condițiile legale de funcționare.
Calitatea sa de avocat și faptul că exercită profesia de avocat în mod legal, pe lângă decizia de primite în barou și de înființare a cabinetului de avocatură, este confirmată și prin rezoluțiile pronunțate de cei doi magistrați/procurori, cât și prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă, cu autoritate de lucru judecat, în dosarul penal nr.XXXXXXXXXXXXX în care, în urma plângerii penale formulată de Baroul traditional Dâmbovița, a fost cercetat și s-a stabilit definitiv că este nevinovat, că are calitatea de avocat, obținută în condițiile legii și practică avocatura în mod legal.
Faptul că avocații din barourile B___ pot practica avocatura dacă respectă condițiile Legii 51/1995 – privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a stabilit și CEDO în cererea nr.xxxxx/2003 – cauza B___/ROMÂNIA. În același sens, în mod unitar, au stabilit o mulțime instanțe de judecată din România că cei din baroul B___ îndeplinesc condițiile Legii 51/1995 și că practică avocatură în mod legal.
Calitatea sa de avocat a fost confirmată de multe hotărâri judecătorești, cu autoritate de lucru judecat, în multe dosar în care a fost angajat ca apărător, iar magistrații respectivi i-au recunoscut calitatea de avocat, hotărâri judecătorești care au intrat în circuitul civil.
Din anul 2010 de când și-a înființat cabinetul de avocatură și a început să exercite profesia de avocat, pârâtul împreună cu Baroul Dâmbovița, respectiv conducerea acestuia, folosesc și încurajează discriminarea și abuzul de drept împotriva cabinetului său și a sa ca avocat și cu rea credință ticluiesc probe mincinoase și îl învinuiesc pe nedrept că practică avocatură în mod ilegal.
Prin ticluirea unor probe mincinoase si depunerea acestora in fata unor instante de judecata, paratul ii incalca dreptul la demnitate, onoare, sanatate, la propria imagine, la respectarea vietii private si de familie, la libera alegere a profesiei, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, concurenta neloiala profesionala si alte drepturi protejate de legislatia interna si cea europeana.
Aceste probe, sunt depuse de parat, cu rea credinta si prin abuz de drept, in diferite dosare in care are calitate de aparator al partilor, invocand ca nu ar fi avocat.
Reaua credință a pârâtului în încălcarea drepturilor sale, mai sus arătate, rezultă fără echivoc, acesta ridicand excepția calitatii de reprezentant, după ce avea cunoștință de soluția pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în care instanța de judecată a stabilit definitiv că nu se face vinovat de faptele reclamate și că are calitatea de avocat obținută în condițiile legii.
La data de 18.03.2013 pârâtul T______ I__ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamant ca fiind nefondată.
În ce privește sentința pronunțată de către Judecătoria Găești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, nu îi este opozabilă, nefiind parte în acest dosar.
Lecturând rezoluțiile din data de 10.02.2012, 28.03.2012 date în dosarul nr.915/P/2011, cât și sentința penală 242/26.09.2012, se poate observa că s-a apreciat de către organul de urmărire penală cât și de către instanța de judecată faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, dispunându-se neânceperea urmăririi penale conf.art.10 lit.d din codul de procedură penală, motivându-se faptul că învinuitul O____ A_____ a avut reprezentarea că este avocat și nu pe disp.art.10 lit.a cod proc.penală.
În ce privește faptul că reclamantul O____ A_____ nu are calitatea de avocat se menționează următoarele:
Potrivit art.3 alin.1 lit.b din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, asistența juridică în fața instanțelor judecătorești și a organelor de urmărire penală se face de către avocați. Conform art.2 alin 3 din aceeași lege avocatul este cel care are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice, printre altele, în fața instanțelor autorității judecătorești și a organelor de urmărire penală.
Potrivit art.1 din Legea nr.51/1995 profesia de avocat se exercită numai de către avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou competent al Uniunii Naționale a Barourilor din România (U:N:B:R:) și numai în conformitate cu dispozițiile acestei legi și ale Statutului profesiei. Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.B.B.R. sunt interzise, iar actele de constituire și de înregistrare a acestora sunt nule de drept. De asemenea, conform art.82 din Legea nr.51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.255/2004, de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă; persoanele juridice sau fizice care au fost autorizate în baza altor acte normative, ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică în orice domeniu, își încetează activitatea; continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale, de asemenea, la aceeași dată încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi”, excepție fac doar consilierii juridici (alin 3).
Prin deciziile art.44/2003, 321/2004, 233/2004, 88/2005 și 260/2005, definite și general obligatorii, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ale disp.art.48 alin 1, art.57 alin 1, 3 și 4 cât și ale art.82 din Legea 51/1995, statuând că avocatura este un serviciu public care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege.
Din adresele nr.319/24.10.2012 a U.N.B.R. Baroul Dâmbovița și nr.xxxxx/22.10.2012 a U.N.B.R. – Baroul București, rezultă că pârâtul nu este înscris ca avocat în baroul București și nici într-un alt barou din țară, prin urmare, nu face parte din U.N.B.R. (înființată în virtutea Legii nr.51/1995).
Pe toate înscrisurile atașate de pârât la dosar, acesta a aplicat impresiunea unei ștampile pe care apare mențiunea U.N.B.R. – Baroul…….. identică cu cea aprobată prin Anexa XXI Statutului profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R. ( publicată în M.O. nr.45/31.02.2005), deși acesta nu face parte din U.N.B.R. ci probabil dintr-o organizație, asociație cu aceeași denumire, ceea ce nu este posibil.
Din inițiativa persoanei fizice P_______ B___ au fost create trei entități (două asociații și o filială a unei asociații)-cu personalitate juridică- având în obiectul lor de activitate, între altele, înființarea de barouri: Asociația de binefacere „Bonis Potra2 din D___, Asociația „Figaro P____” din A___ I____ și Filiala Bălești Gorj a Asociației ”Figaro P____”.
Baroul Hunedoara a introdus două acțiuni împotriva Asociației de binefacere „Bonis P____” la Judecătoria D___, solicitând radierea și respectiv dizolvarea acesteia, cauzele fiind conexate la dos. nr.4629/2002.
Prin sentința civilă nr.281 pronunțată la data de 3 februarie 2003, Judecătoria D___ reține în fapt că, în actele constitutive ale pârâtei, printre numeroasele activități cu caracter umanitar s-a prevăzut și înființarea de barouri. În aceste condiții, asociația pârâtă a procedat la înființarea Baroului Constituțional Român, ca formă de exercitare a profesiei de avocat, conferind calitatea de avocat membrilor săi și depunând la Judecătoria D___, un tablou al acestora. Prevalându-se de această calitate, membrii Baroului Constituțional, în speță numitul B___ P_______, au încheiat contracte de asistență juridică și s-au prezentat în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în baza împuternicirii avocațiale conferite de către justițiabili.
Prin diferite decizii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate vizând dispozițiile Legii nr.51/1995, iar din ansamblul celor retinute in motivarea tuturor acestor decizii, rezulta ca modul de exercitare a profesiei de avocat nu poate fi lasat la bunul plac al fiecaruia, ci este imperios necesara o reglementare restrictiva a accesului in profesie, avand la baza un examen atent care sa verifice abilitatile si cunostintele candidatului, precum si o supraveghere ulterioara a activitatii acestuia, tinand seama de rolul important pe care acesta il indeplineste in calitate de participant activ la infaptuirea actului de justitie.
Sentința primei instanțe este atacată cu apel de Asociația de binefacere „Bonis P____” care formează obiectul dosarului nr.1691/2003 al Tribunalului Hunedoara – Secția civilă.
Pe parcursul judecării cauzei, recurenta pârâtă a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor disp.O.G. nr.26/2000, care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr.382/2003.
Prin Decizia civilă nr.583/R din 25 noiembrie 2003, instanța de recurs, examinând hotărârea atacată, constată că aceasta este temeinică și legală. Soluția admiterii acțiunii reclamantului și a dizolvării asociației fiind judicios argumentată juridic de prima instanță.
Astfel, reclamantul a justificat interes în promovarea acțiunii, prin natura activității pe care o desfășoară și căreia pârâta îi face concurență în afara cadrului legal.
În ceea ce privește cauzele ce trag dizolvarea unei asociații înființate în baza O.G. nr.26/2000, se apreciază că pârâta se găsește la situația prevăzută la art.56 lit. a și e.
Împotriva încheierii nr.31/A din 5 august 2002, pronunțate de Judecătoria D___ în dos. nr.31/A/2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr.5324/2002, finalizat cu admiterea acestuia, casând încheierea și pe fond respinge cererea de înregistrare a persoanei juridice.
Pe parcursul solutionarii recursului in anulare, B___ P_______ a invocat exceptia de neconstitutionalitate a unor prevederi din Legea nr.51/1995, care au fost respinse prin Decizia nr.234/2004.
Plângerea individuală formulată de P_______ B___ la curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru pretinsa violare a art.11 din Convenția europeană a drepturilor omului, a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Decizia din 12.10.2004, împotriva căreia nu mai există cale de atac.
Asociatia Figaro P____ din A___ I____ a fost constituita la data de 21.08.2002. A dobandit personalitate juridica prin incheierea din data de 23.08.2002, pronuntata de Judecatoria A___ I____, in dosarul nr.5554/2002. In obiectul sau de activitate figureaza infiintarea de barouri si notariate.
Asociatia s-a dizolvat prin incheierea din data de 18.11.2003
Împotriva încheierii din 23 august 2002, pronunțată de Judecătoria A___ I____, în dos. nr.5554/2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr.5325/2002.
Prin încheierea din 21 octombrie 2003,, s-a dispus suspendarea până la soluționarea recursului în anulare, a executării încheierii din 23 august 2002 a Judecătoriei A___ I____.
Pe parcursul solutionarii recursului in anulare, asociatia intimata a invocat exceptia de neconstitutionalitate a unor prevederi din Legea nr.51/1995, ce a fost respinsa de Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.233/2004.
P________ de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in anulare impotriva încheierii din 23 august 2002 a Judecătoriei A___ I____, respingand cererea de inregistrare ca persoana juridica.
S-a motivat ca sunt incalcate, printre altele, dispzitiile Legii nr.51/1995 ce reglementeaza desfasurarea activitatii profesiei de avocat, exclusiv in cadrul barourilor de avocati, ce functioneaza numai in cadrul Uniunii Avocatilor din Romania, exercitarea profesiei de avocat in afara acestui cadru constituind chiar infractiune.
Filiala Bălești Gorj a Asociației „Figaro P____” a fost constituită ca filială a unei asociații, în temeiul OG nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, prin hotărârea adunării generale a Asociației „Figaro P____” din A___ I____, actul constitutiv și statutul autentificate la 23 și 24 iulie 2003.
In obiectul sau de activitate figureaza infiintarea de barouri si notariate.
In prezent, exista o hotarare judecatoreasca, nedefinitiva, de dizolvare a filialei asociatiei
În luna iunie 2004, membrii Filialei Bălești Gorj a Asociației „Bonis P____” au hotărat înființarea a 42 de barouri și a Uniunii Avocaților din România/Uniunii Naționale a Barourilor din România, toate cu personalitate juridică.
La acea data, asociatia mama a filialei nu mai exista ca persoana juridica, fiind dizolvata voluntar
Se mai menționează de către pârât că aceste entități create de membrii Filialei Bălești Gorj a Asociației „Bonis P____”, intitulate „barouri” și „Uniunea Avocaților din România”- /Uniunea Națională a Barourilor din România”- nu au fost înregistrate prin hotărâre judecătorească, prin care, chiar cu încălcarea vădită a dispozitiilor Legii nr.51/1995 și O.G. nr.26/2000, să se pretindă că li s-ar fi acordat personalitate juridică.
In concluzie, aceste entitati, autointitulate barouri si Uniunea N________ a Barourilor din Romania, nu au personalitate juridica, nu exista din punct de vedere juridic si sunt uzurpatoare ale structurilor ordinului legal si unic al avocatilor din Romania. Nici membrii acestor structuri avocatiale paralele nu au calitatea de avocat
In prezent, initiatorul acestor structuri paralele, ilegale B___ Pomiliu, este condamnat definiv pentru savarsirea infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii si complicitate la infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii, in dosarul nr.xxxxxx/221/2007**.
De asemenea, se mai arată că prin decizia pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX Curtea de Apel Ploiești a apreciat că reclamantul O____ A_____ nu are calitatea de avocat apreciind că inculpatul F______ N______ nu a beneficiat de asistență juridică obligatorie și calificată a unui avocat care să aibă această calitate.
F___ de aceste considerente, se solicita respingerea actiunii, reclamantul neavand calitatea de avocat.
Instanta, la solicitarea partilor, a admis probe cu inscrisuri si interogatoriu.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor legale incidente in cauza, instanta retine urmatoarele:
Cu motivarea ca, nerecunoscandu-i calitatea de avocat, context in care i s-au adus imense prejudicii, reclamantul O____ A_____, avocat in structura B___ a chemat in judecata pe paratul T______ I__, avocat in Baroul Traditional.
Potrivit art.3 alin.1 lit.b din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, asistența juridică în fața instanțelor judecătorești și a organelor de urmărire penală se face de către avocați. Conform art.2 alin 3 din aceeași lege avocatul este cel care are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice, printre altele, în fața instanțelor autorității judecătorești și a organelor de urmărire penală.
Potrivit art.1 din Legea nr.51/1995 profesia de avocat se exercită numai de către avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou competent al Uniunii Naționale a Barourilor din România (U:N:B:R:) și numai în conformitate cu dispozițiile acestei legi și ale Statutului profesiei. Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.B.B.R. sunt interzise, iar actele de constituire și de înregistrare a acestora sunt nule de drept. De asemenea, conform art.82 din Legea nr.51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.255/2004, de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă; persoanele juridice sau fizice care au fost autorizate în baza altor acte normative, ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică în orice domeniu, își încetează activitatea; continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale, de asemenea, la aceeași dată încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi”, excepție fac doar consilierii juridici (alin 3).
Din adresele nr.319/24.10.2012 a U.N.B.R. Baroul Dâmbovița și nr.xxxxx/22.10.2012 a U.N.B.R. – Baroul București, rezultă că pârâtul nu este înscris ca avocat în baroul București și nici într-un alt barou din țară, prin urmare, nu face parte din U.N.B.R. (înființată în virtutea Legii nr.51/1995).
Pe toate înscrisurile atașate de pârât la dosar, acesta a aplicat impresiunea unei ștampile pe care apare mențiunea U.N.B.R. – Baroul…….. identică cu cea aprobată prin Anexa XXI a Statutului profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R. ( publicată în M.O. nr.45/31.02.2005), deși acesta nu face parte din U.N.B.R.
Asa cum se apara si paratul in intampinare, istoricul structurii paralele, B___, este urmatorul:
Din inițiativa persoanei fizice P_______ B___ au fost create trei entități (două asociații și o filială a unei asociații)-cu personalitate juridică- având în obiectul lor de activitate, între altele, înființarea de barouri: Asociația de binefacere „Bonis P____ din D___, Asociația „Figaro P____” din A___ I____ și Filiala Bălești Gorj a Asociației ”Figaro P____”.
In cazul Asociația de binefacere „Bonis P____ din D___”, care are in obiectul de activitate infiintarea de barouri si care a decis infiintarea Baroului Constitutional R____, hotararea judecataoreasca de acodare a personalitatii juridice a fost anulata, asociatia fiind dizolvata prin hotarare irevocabila. S-au respins doua exceptii de neconstitutionalitate, iar plangerea individuala formulata de P_______ B___ la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a fost respinsa.
Urmare a anularii hotararii judecatoresti, nici Baroul Constitutional R____ nu mai are baza juridica.
In cazul Asociația „Figaro P____” din A___ I____”, care are in obiectul de activitate infiintarea de barouri si notariate, hotararea judecatoreasca de acodare a personalitatii juridice a fost anulata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, asociatia fiind dizolvata voluntar. S-a respins o exceptie de neconstitutionalitate, iar din punct de vedere juridic aceasta entitate se considera ca nu a existat, lucru care se rasfrange si asupra filialei infiintate de ea.
In cazul Filialei Bălești Gorj a Asociației ”Figaro P____”, care are in obiectul de activitate infiintarea de barouri si notariate, exista o hotarare de dizolvare a fillialei, data in prima instanta, in prezent apelata, cauza fiind inca pe rol, nesolutionata. S-au respins doua exceptii de neconstitutionalitate, iar asociatia care a constituit filiala nu mai exista din punct de vedere juridic, deoarece s-a dizolvat.
Cum hotararea judecatoreasca de acordare a personalitatii juridice pentru asociatia mama a fost anulata si s-a respins cererea de inregistrare a acesteia, se presupune ca nici filiala, dezmembramant al acesteia nu mai exista din punct de vedere juridic.
În luna iunie 2004, membrii Filialei Bălești Gorj a Asociației „Bonis P____” au hotărat înființarea a 42 de barouri și a Uniunii Avocaților din România/Uniunii Naționale a Barourilor din România, toate cu personalitate juridică.
La acea data, asociatia mama a filialei nu mai exista ca persoana juridica, fiind dizolvata voluntar
In concluzie, aceste entitati, intitulate barouri si Uniunea N________ a Barourilor din Romania, nu au personalitate juridica, nu exista din punct de vedere juridic. Pe cale de consecinta, nici membrii acestor structuri avocatiale paralele nu au calitatea de avocat
Nu este de neglijat faptul ca, initiatorul acestor structuri paralele, B___ Pomiliu, a fost condamnat definiv pentru savarsirea infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii si complicitate la infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii, in dosarul nr.xxxxxx/221/2007**.
Prin decizia pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX Curtea de Apel Ploiești a apreciat că reclamantul O____ A_____ nu are calitatea de avocat, astfel că inculpatul F______ N______ nu a beneficiat de asistență juridică obligatorie și calificată a unui avocat care să aibă această calitate.
Faptul ca, prin sentinta penala nr.242/26.09.2012, pronuntata de Judecatoria Gaesti, in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsa plangerea formulata de petentul Baroul Dambovita impotriva solutiei de neancepere a urmaririi penale fata de O____ A_____, pentru savarsirea infractiunilor prev.de art.281, 215 cod pen., nu il indreptateste pe acesta sa sustina ca instanta i-a recunoscut calitatea de avocat.
Instanta a retinut ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si fals, O____ A_____ avand convingerea ca desfasoara activitatea profesiei de avocat, in baza unei legitimatii si in conditiile detinerii unei legitimatii care l-a autorizat si care i-a conferit dreptul de a exercita profesia de avocat.
De altfel inscrisurile depuse de reclamant, hotarari judecatoresti sau solutiile date de procuri, sunt in sensul celor mai sus aratate, retinandu-se ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale vreunei infractiuni, iar nu ca fapta nu exista.
In practica instantelor judecatoresti s-au identificat mai multe tendinte: 1) de acceptare si permitere a membrilor Baroului Constitutional sa acorde asistenta si reprezentare juridica, 2) de a pune in vedere membrilor Baroului Constitutional sa prezinte dovezi cu privire la calitatea de avocat in conditiile Legii nr.51/1995, iar in lipsa lor sa nu le fie permis sa acorde asistenta si reprezentare, 3) de calificare a mandatului de reprezentare ca fiind dat unui neavocat si in conformitate cu disp.art.68 alin.4 cod proc.civ., nu le este permis membrilor baroului mentionat, sa depuna concluzii scrise.
O solutie ar fi aceea de a se promova un recurs in interesul legii care sa transeze aceasta problema.
Se apreciaza, fata de considerentele mai sus exprimate, ca paratul nu are calitate procesuala pasiva, in privinta capatului de cerere privind respectarea hotararii judecatoresti pronuntata in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, de Judecatoria Gaesti, problema de fond fiind cea de recunoastere de catre Baroul Traditional, a Baroului Constitutional.
Nefiind un cadru procesual corect ales de catre reclamant, se apreciaza ca exceptiile de neconstitutionalitate invocate, nu au legatura cu cauza, acesta fiind una din conditiile de fond pentru admiterea in principiu.
De altfel, prin deciziile art.44/2003, 321/2004, 233/2004, 88/2005 și 260/2005, definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ale disp.art.48 alin 1, art.57 alin 1, 3 și 4 cât și ale art.82 din Legea 51/1995, statuând că avocatura este un serviciu public care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege.
Cat priveste intrebarea preliminara, instanta apreciaza ca aceasta este importuna, in conditiile in care, CEDO, in decizia B___ contra Romaniei, 12.010.2004, xxxxx/03, mentiona in legatura cu obligativitatea inscrierii in barou, ca ordinele nationale ale avocatilor nu sunt asociatii in sensul art.11, intrucat sunt reglementate de dreptul public si vizeaza interese de ordin general. Astfel, capatul de plangere vizand violarea libertatii negative de asociere prin obligativitatea inscrierii in UAR, este inadmisibil, intrucat Curtea nu are competenta material in a-l analiza.
CEDO a decis ca in Romania, exercitarea profesiei de avocat este posibila doar in cadrul UAR(UNBR) si in conditiile respectarii Legii nr.51/1995.
Cat privesc celelalte capete de cerere, instanta le apreciza ca fiind neantemeiate, paratul respectand dispozitiile Legii nr.51/1995, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in cauza nefiind vorba de discriminare sau incalcarea vreunui drept al reclamantului.
De altfel, asa cum a stabilit si Curtea Constitutionala, modul de exercitare a profesiei de avocat nu poate fi lasat la bunul plac al fiecaruia, ci este imperios necesara o reglementare restrictiva a accesului in profesie, avand la baza un examen atent care sa verifice abilitatile si cunostintele candidatului, precum si o supraveghere ulterioara a activitatii acestuia, tinand seama de rolul important pe care acesta il indeplineste in calitate de participant activ la infaptuirea actului de justitie.
In Romania, profesia de avocat si implicit acordarea asistentei juridice, poate fi desfasurata numai in conditiile Legii nr.51/1995 si numai de catre persoanele inscrise in UNBR. D___ aceste persoane pot avea calitatea de aparator, in sensul Codului de procedura penala.
Activitatea avocatiala nu poate fi organizata si exercitata in cadrul unei asociatii fara scop patrimonial, infiintate in temeiul OG nr.26/2000, ci numai in conditiile Legii nr.51/1995.
Astfel, conform art.1 alin.2, profesia de avocat se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania(UNBR). Potrivit art.10 din lege, barourile si UNBR asigura exercitarea calificata a dreptului de aparare, competenta si disciplina profesionala, protectia demnitatii si onoarei avocatilor membri.
UNBR este formata din toate barourile din Romania, avand sediul in capitala tarii, barourile de avocati, constituindu-se si functionand, numai in cadrul acestuia, potrivit legii si statutului.
F___ de toate aceste considerente, instanta va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului si va respinge celelalte capete de cerere, precum și cererea completatoare, ca neantemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T______ I__ domiciliat în Gaesti, _________________.48, ________________________, în contradictoriu cu reclamantul O____ A_____ domiciliat în comuna Cobia, ______________________, județul Dâmbovița, privind capătul 1 de cerere.
Respinge celelalte capete de cerere, precum și cererea completatoare.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.06.2013.
PREȘEDINTE,
M______ P______
GREFIER,
G_______ D_________
Red.P.M.
Tehnored.B.M.
Ex.4/08.07.2013
O.D.C.P.8528