Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:011.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL B_____
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 298/______________________>
Ședința publică din 25 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ P______ G______
Judecător L____ F______
Grefier I____ I____
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de petentul B______ K____, împotriva sentinței civile nr. 556/C din 02.11.2015 pronunțată de Tribunalul B_____.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24 februarie 2016, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 25 februarie 2016.
C U R T E A,
Asupra apelului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 556/C din 02.11.2015 pronunțată de Tribunalul B_____ s-a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și, în consecință: A fost anulată, ca netimbrată, plângerea formulată de petentul Bikirici K____, împotriva Rezoluției nr. 7304/27.04.2015 a ORC de pe lângă Tribunalul B_____.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele :
Conform art. 197 Cod Procedură Civilă, ”în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.
Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, respectiv, înainte de înregistrarea cererii.
În prezenta cauză, instanța a stabilit în sarcina petentului taxa judiciară de timbru de 100 lei, cf. art. 14 alin. 2 din OUG 80/2013, potrivit căruia ”cererile de competenta instanțelor judecătorești având ca obiect înregistrări in registrul comerțului se taxează cu 100 lei”.
Petentul nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa pe calea oferită de dispozițiile art. 33 alin. 2 din OUG 80/2013.
Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, a fost admisă excepția netimbrării și anulată plângerea formulată, ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul B______ K____, solicitând anularea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea cererii a arătat că în mod nelegal aceasta a admis excepția netimbrării, deși el a achitat taxa judiciară de timbru.
Față de apelul declarat a formulat întâmpinare _____________________, solicitând respingerea apelului.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata ____________________ a arătat că prin rezoluția din 06.10.2015 s-a stabilit că depunerea taxei judiciare de timbru să se facă până la 02.11.2015 orele 10,30 și că este irelevant faptul că apelantul a achitat taxa judiciară de timbru anterior dacă aceasta a ajuns prea târziu la dosarul cauzei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate de parte, dar și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, Curtea apreciază că prezentul apel este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente :
Din verificarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că la data de 02.11.2015 s-a primit de către Tribunalul B_____ cererea petentului și taxa judiciară de timbru care însă a ajuns la compartimentul arhivă la data de 03.11.2015.
Cum pe aceste înscrisuri nu s-a indicat și ora la care s-a primit corespondența, nu se poate verifica dacă apelantul și-a îndeplinit obligația până la orele 10,30, așa cum se stabilise de către instanță sau după acest moment.
Întrucât în această situație dubiul îi profită apelantului, Curtea va constata că acesta și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit și că în mod nelegal, chiar în lipsa culpei judecătorului, a fost anulată plângerea acestuia.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, urmează să admită apelul , să anuleze sentința atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de petentul B______ K____ împotriva sentinței civile nr. 556/2015 a Tribunalului B_____, pe care o anulează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi 25.02.2016.
Președinte, S_____ P______ G______ |
|
Judecător, L____ F______ |
|
Grefier, I____ I____ |
|
Red. S.P.G______/25.02.2016
Dact. I.I____/25.02.2016
Jud. fond : M.O_____