Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PITEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Vătămarea corporală gravă (art. 182)
Număr hotarâre:
139/2012 din 20 noiembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PITEȘTI

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

Operator date 3918

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX


DECIZIA PENALĂ NR.139/A

Ședința publică din 20 noiembrie 2012

Curtea constituită din:

Președinte: dr.D___ M_____ - vicepreședinte instanță

Judecător: T______ G_______ - S______

Grefier: M______ C_____ D______


Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a prezentat

Procuror: C______ M____ Morăreau



Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de inculpatul B_____ R____ M_____, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.182 alin.1 Cod penal și de partea civilă P_____ G_____, împotriva sentinței penale nr.552 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința din data de 13 noiembrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. Instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20 noiembrie 2012, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție:


C U R T E A

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.552 din 02 iulie 2012, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul B_____ C. R____ - M_____, fiul lui C_____ și N_______, născut la 12.08.1985, domiciliat în Pitești, _____________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, fixându-se termen de încercare de 4 ani, iar în baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

S-a constatat că partea civilă P_____ G_____ nu mai are pretenții împotriva inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 5.10.2007, după ce asistase la un scandal izbucnit între prietenul său P______ C____ și tatăl părții vătămate, în persoana numitului P_____ M_____, inculpatul B_____ R____ – M_____, aflat la volanul autoturismului său, a ajuns la un moment dat în dreptul imobilului cu numărul 8 din cartierul P_____ – Bănănăi, moment în care a observat-o pe celălalt sens de mers pe partea vătămată P_____ G_____, care se deplasa pe jos, pe marginea drumului, grăbindu-se să ajungă la locul unde tatăl său a fost agresat.

Pe fondul scandalului izbucnit, conducătorul auto a adoptat o atitudine agresivă și în mod nefiresc s-a hotărât ca brusc să vireze spre stânga, spre pieton, trecând peste axul drumului și intrând pe contrasens, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia.

Traiectoria nefirească imprimată autoturismului a făcut ca impactul să devină inevitabil; sesizând apropierea autoturismului, pietonul s-a rotit spre stânga cu 90 de grade spre a se feri, moment în care a fost lovit de autoturism cu partea frontală stânga față în zona piciorului drept, răsturnat pe capotă, după care, în cădere, victima fisurează cu brațele parbrizul și sparge oglinda retrovizoare stânga. Este apoi proiectată în șanț, ca efect al forței centrifuge generate de autoturism în mișcarea de virare spre dreapta spre a reveni pe banda pe care se deplasa inițial.

O asemenea traiectorie nefirească a autoturismului condus de inculpat, urmată de impactul acestuia cu victima care se deplasa în mod regulamentar pe marginea drumului, a făcut dovada certă a comportamentului agresiv al inculpatului, provocat și de incidentul la care a asistat, comportament care, din punct de vedere al vinovăției, a determinat instanța să excludă în mod categoric culpa.

Practic, inculpatul și-a folosit autoturismul pe care îl conducea ca pe o armă sau ca pe un instrument apt să producă leziuni asupra părții vătămate, nefiind vorba aici de o neglijență sau imprudență în nerespectarea regulilor de circulație, ci de o încălcare voită a acestora.

Situația de fapt a fost stabilită de judecătorul fondului prin administrarea următoarelor mijloace de probă: declarația inculpatului (fila 27 – 28), declarația părții vătămate - parte civilă (filele 39 – 40), declarația martorului direct M____ Ș_____ (fila 41), declarațiile martorilor indirecți (fila 42, 43, 44, 68 – 77), înscrisuri (fila 26, 78), ce reprezintă documentul depus de ofițerul de poliție judiciară M________ S____, odată cu audierea acestuia de către instanță, din care reiese faptul că acesta nu a fost de acord cu constatările celorlalți polițiști și ale procurorului de caz, emițând în acest sens un referat care nu a fost luat în semnat de procuror și nici atașat la dosarul cauzei (fila 80), declarația notarială a părții vătămate, dată în data de 27.01.2011 și depusă la penultimul termen de judecată de avocații inculpatului, prin care se validează versiunea acestuia din urmă. Ulterior, partea vătămată s-a prezenta la ultimul termen de judecată și a arătat că acea declarație a fost dată sub amenințare, fiind lipsită de libertate de către inculpat și de prietenii acestuia (filele 104 - 115, înscrisuri, filele 45 - 53, 58).

De asemenea, acestea s-au coroborat cu procesul - verbal de cercetare la fața locului (filele 2 - 4 dosar urmărire penală), cu planșele foto, filele 68 - 72 și expertiza medico – legală (filele 11 – 12), din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni traumatice vindecabile în 120 de zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut că, față de conținutul expertizei tehnico - judiciare, a reieșit că în mod intenționat inculpatul a condus autoturismul proprietatea sa pe o traiectorie nefirească, de virare pe contrasens spre culoarul de deplasare al pietonului, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia.

În raport cu situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal, text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea.

Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte: viteza relativ mică a autoturismului condus de inculpat, zona corpului victimei lovită ca urmare a impactului, leziunile suferite de partea vătămată.

Un alt factor determinant în aprecierea că inculpatul a acționat cu intenția de a o vătăma pe victimă și nu cu aceea de a o ucide constă în zona corpului lovită de autoturismul inculpatului, respectiv zona genunchiului drept, zonă care în opinia noastră nu este una letală.

De altfel, și în concluziile raportului de expertiză medico - legală se arată că leziunile suferite au constat în entorsă gravă genunchi drept operată, tumefacție cu laxitate articulată genunchi drept, leziuni ce au necesitat spre vindecare un număr de cca. 120 de zile de îngrijiri medicale, dar care nu au produs infirmitate (nu se precizează dacă leziunile au pus sau nu în pericol viața părții vătămate). Chiar dacă victima a încercat să se ferească, se poate observa, conform raportului de expertiză tehnică auto, că această acțiune a constat într-o rotire cu 90 de grade și nu într-o deplasare, ceea ce a condus la concluzia că, și în cazul în care partea vătămată nu se ferea, zona lovită tot nu ar fi fost una letală.

La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, reținându-se că inculpatul este infractor primar și că incidentul sa produs pe fondul unui conflict preexistent între familiile celor doi.

Față de aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ, prevăzut de art. 52 din Codul penal, va fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel inculpatul B_____ R____ - M_____ și civilă P_____ G_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea, după cum se va arăta în continuare:

Apelantul - parte civilă a formulat critici în privința modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, mai ales în raport cu atitudinea nesinceră manifestate de el, inculpatul pretinzând în mod nereal că victima ar fi lovit parbrizul mașinii cu un lemn, deși în realitate parbrizul a fost crăpat, iar nu spart, în momentul coliziunii.

Totodată, s-a criticat și modul de soluționare a laturii civile, apelantul susținând că în mod greșit s-a reținut de către tribunal faptul că acesta ar fi renunțat la pretențiile sale, cât timp el înțelege să nu-și însușească acea declarație notarială.

La rândul său, apelantul - inculpat a adus sentinței critici cu privire la soluția de condamnare, susținând că trebuia a fi reținută starea de necesitate în favoarea sa, întrucât partea vătămată este cea care l-a agresat, iar în subsidiar acesta a criticat și modalitatea de individualizare a pedepsei, pe motiv că aceasta este prea aspră.

Examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma motivelor ce se invocă, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum impun prevederile art. 371 alin. ultim din Codul de procedură penală, Curtea reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5836/P/2007 din data de 17.03.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului B_____ R____ - M_____ și s-a dispus trimiterea sa în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal, constând în aceea că la data de 5.10.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ Pitești, prin nerespectarea regulilor de circulație, respectiv a disp. art. 35 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a accidentat-o pe partea vătămată P_____ G_____, producându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120 zile de îngrijiri medicale.

S-a menționat în rechizitoriu că, potrivit concluziilor formulate de expertul auto numit în cauză, inculpatul a avut posibilități concrete și reale de evitare a accidentului, dacă ar fi adoptat o conduită preventivă și nu ar fi imprimat autoturismului la volanul căruia se afla o traiectorie nefirească, de intrare pe contrasens spre culoarul de deplasare a pietonului.

Prin sentința penală nr. 1205/2009, Judecătoria Pitești, învestită prin acest rechizitoriu, a restituit dosarul procurorului, pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 din Codul de procedură penală, însă această hotărâre a fost casată prin decizia penală nr. 714/R/2009 a Tribunalului Argeș, fiind trimisă cauza la aceeași instanță de fond, în vederea continuării judecății.

În rejudecare, instanța de fond a administrat probe, după care a pronunțat o nouă sentință, cu nr. 307/11.02.2011, prin care din nou a dispus restituirea cauzei la parchet, de această dată la P________ de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea refacerii urmăririi penale, ca urmare a nerespectării competenței după materie.

Judecătorul a constatat că inculpatul, cu intenție directă, a pus în executare hotărârea sa de a suprima viața victimei, respectiv a părții vătămate, iar acțiunea de a ucide a inculpatului a avut o forță distructivă mare, aptă să provoace decesul. Prin urmare, a fost comisă fapta de omor, în forma tentativei, iar pentru această infracțiune urmărire penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.

Și această hotărâre a judecătoriei a fost casată, Curtea de Apel Pitești dispunând, prin decizia penală nr. 725/R/2011, trimiterea cauzei la Judecătoria Pitești, în vederea continuării judecății.

Curtea a observat că, după ce instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în ședința din 11 feb. 2011, în tentativă la infracțiunea de omor, a omis a dispune în consecință și a declina cauza la tribunal, instanță competentă, din punct de vedere material, a soluționa cauza.

În al treilea ciclu procesual, fiind din nou învestită pentru continuarea judecății, Judecătoria Pitești a verificat la termenul de judecată din data de 15.11.2011 încadrarea juridică dată faptei și, constatând că inculpatul, cu intenție directă, a pus în executare intenția sa de a suprima viața victimei, folosind ca mijloc pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri autoturismul pe care îl conducea, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu în infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 din Codul penal și a dispus, la aceeași dată, declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș (prin sentința penală nr. 2373/2011 a Judecătoriei Pitești).

Primind dosarul, Tribunalul Argeș s-a dezînvestit la rândul său, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal.

A fost declanșat conflictul negativ de competență, fiind sesizată Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea acestuia.

Această din urmă instanță a stabilit, în conformitate cu art. 43 alin. 1 Cod de procedură penală, că este competent tribunalul a se pronunța asupra cauzei, în conformitate cu art. 41 alin. 1 Cod de procedură penală.

Fiind efectuată cercetarea judecătorească și constatându-se de către tribunal după terminarea acesteia că infracțiunea se încadrează în prevederile art. 182 alin. 1 Cod penal, iar competența materială ar fi aparținut unei instanțe inferioare în grad, respectiv judecătoria, această cauză rămâne în competența exclusivă a tribunalului, care are posibilitatea să aprecieze, în funcție de fapta cu care a fost învestit, asupra încadrării juridice a acesteia și să pronunțe orice soluție în dosar.

La data de 27.03.2012, dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, care după administrarea și a altor probe a hotărât, prin sentința penală nr. 552 din 2 iulie 2012, condamnarea inculpatului B_____ C. R____ – M_____ la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 din Codul penal.

În baza art. 81 din cod, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În considerente, Tribunalul a reținut, ca situație de fapt, cele arătate la începutul prezentei expuneri, și anume că în mod intenționat inculpatul a condus autoturismul pe o traiectorie nefirească, de virare pe contrasens, spre culoarul de deplasare al pietonului, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia și făcându-se vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal.

Curtea, în urma propriului examen asupra cauzei, constată că situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, din care rezultă în mod neîndoielnic faptul că inculpatul, în momentul în care a văzut-o pe victimă mergând pe celălalt sens de mers, în mod deliberat a schimbat brusc direcția de deplasare a autoturismului la volanul căruia se afla, trecând peste axul drumului și pătrunzând pe contrasens, spre a o lovi pe aceasta.

Impactul victimei cu autovehiculul a devenit inevitabil, deși pietonul s-a rotit spre stânga cu 90 de grade, spre a se feri. În momentul în care acesta din urmă a fost lovit de autoturism cu partea frontală stânga – față în zona piciorului, a fost răsturnat pe capotă, fisurând cu brațele sale parbrizul și oglinda retrovizoare din stânga.

Astfel explică expertul auto desemnat în cauză avariile suferite de autoturism, iar concluziile formulate de acesta se coroborează cu declarația dată de martorul ocular M____ Ș_____ și contrazic apărarea formulată de inculpat, prin care se tinde a se demonstra că victima ar fi încercat să îl agreseze, lovind cu un corp dur parbrizul autovehiculului său.

Încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, făcându-se pe deplin dovada că inculpatul a acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, iar în ceea ce privește modalitatea în care pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată, Curtea constată că aceasta nu reflectă pe deplin gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, mijloacele folosite, urmările produse, precum și cele care s-ar fi putut produce.

În raport cu aceste criterii, care se regăsesc printre cele enumerate cu titlu exemplificativ în art. 72 din Codul penal, instanța de apel apreciază că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 din cod, ar putea fi atins, sub aspectul prevenției, doar prin aplicarea dispozițiilor art. 86/1 din Codul penal, cu fixarea unui termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia pot fi impuse condamnatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. 1 din Codul penal.

Se vor aplica prevederile art. 71 din același cod, în sensul că se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b.

Pentru cele ce preced, apelul promovat de partea vătămată este fondat sub acest aspect, urmând a fi admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală și a se desființa în parte sentința, în sensul celor mai sus-arătate, în vreme ce apelul declarat de inculpat este privit ca nefondat, prin prisma acelorași considerente.

Nu este aplicabilă în speță vreuna dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, astfel cum susține apelantul - inculpat în apărarea sa, prin care tinde la pronunțarea achitării. O atare soluție ar fi în contradicție flagrantă cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, din care rezultă vinovăția inculpatului pentru fapta comisă la data de 05.10.2007, în împrejurările descrise anterior.

Manifestarea expresă a voinței părții civile, în formă autentică, din care rezultă fără echivoc faptul că aceasta nu a mai avut pretenția ca inculpatul să o despăgubească pentru prejudiciul pe car ei l-a cauzat, conducea la soluția pronunțată de Tribunal asupra laturii civile a cauzei, sub acest aspect soluția fiind legală și temeinică.

În raport cu aceste considerente, urmează a fi modificată sentința doar sub aspect penal, în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei, cu menținerea celorlalte dispoziții pe care ea le conține.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală,




PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:



Admite apelul declarat de partea civilă P_____ G_____, împotriva sentinței penale nr.552 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX.

Desființează, în parte, sentința atacată, în sensul că majorează pedeapsa aplicată inculpatului B_____ R____ M_____ de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Înlătură aplicarea dispozițiilorart.81 Cod penal cu toate consecințele și, în baza art.86/1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.71 Cod penal, lipsește pe inculpat de drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal și face aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B_____ R____ M_____, împotriva aceleiași sentințe, pe care-l obligă la 500 lei cheltueili judiciare către stat.


Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2012, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.


Președinte, Judecător,

dr.D___ M_____ T______ G_______ - S______



Grefier,

M______ C_____ D______



Red.: T.G.S.

Tehnored.:R.P.

4 ex./11.12.2012

Jud.fond.:M.D_________



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 489/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 105/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 751/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 494/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 387/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 252/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 1835/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 45/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 1863/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 633/2012 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 1153/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 263/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 146/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 2136/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 13/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 937/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 1164/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 960/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 656/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 37/2012 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 5371/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025