Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 8976/2012
Ședința publică de la 23 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș______ B________
Judecător L______ M_______ D___
Judecător L______ B____
Grefier M______ P______
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Poliția L_____ a Municipiului C______, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș_____ M_____ D_____ prin Sindicatul „Forța Legii”, împotriva sentinței nr. 2025 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D___, Secția C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta pârâtă a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea recursului, după care;
Constatând că recurenta pârâtă Poliția L_____ a Municipiului C______ a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea recursului, Curtea reține cauza spre soluționarea cererii.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2025 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D___, Secția C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș_____ M_____ D_____ - prin Sindicatul „Forța Legii”, în contradictoriu cu pârâta Poliția L_____ C______.
S-a anulat decizia nr. 3372/28.12.2011. A fost obligată pârâta să emită decizie privind reintegrarea reclamantului pe funcția din noua organigramă echivalentă funcției stabilite prin decizia nr. 3351/28.12.2011. A fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite până la data reintegrării în funcția echivalentă din noua organigramă.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul Poliției Comunitare C______, ocupând funcția publică de agent comunitar, clasa a III-a, grad profesional superior, treapta 1.
Prin hotărârea nr. 244/19.07.2010 a Consiliului Local C______ s-a aprobat organigrama și statul de funcții ale Poliției comunitare C______ prin care s-a redus numărul de posturi existente pentru categoria funcționarilor publici-agenți comunitari clasa a III-a, grad superior, treapta 1 de la 151 la 88 de posturi.
Ca urmare a reducerii numărului de posturi, mai multe persoane, printre care și reclamantul, au fost eliberate din funcție, în temeiul art. 99 lit. b din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul a contestat pe cale judecătorească actul administrativ de eliberare din funcția deținută, respectiv decizia nr. 2248/16.08.2010, iar prin sentința nr. 159/1.02.2011 pronunțată de Tribunalul D___, în dosar nr. xxxxx/63/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, a fost anulată decizia nr. 2248/16.08.2010, dispunându-se reintegrarea reclamantului pe funcția avută anterior emiterii deciziei, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reîncadrării efective.
Prin sentința pronunțată, instanța judecătorească a constatat că, în vederea eliberării din funcție a celor 64 de funcționari ca urmare a reducerii numărului de posturi de la 151 la 88, instituția pârâtă a procedat la o evaluare a funcționarilor publici în funcție de anumite criterii cărora li s-a acordat un anumit punctaj și care a condus la o ierarhizare a funcționarilor publici în cauză, punctajul obținut de reclamant clasându-l pe poziția 77 (în ordinea descrescătoare a punctajului obținut), astfel că, situându-se pe primele 88 de poziții, măsura eliberării din funcție a fost apreciată ca nejustificată.
Se mai reține că la data de 28.12.2011, instituția pârâtă, având în vedere sentința anterior menționată, a emis decizia nr.3351 prin care începând cu data de 28.12.2011 reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de agent comunitar clasa a III-a, grad profesional superior, treapta 1, cu stabilirea cuantumului salariului de bază, și acordarea drepturilor bănești actualizate de la data încetării raporturilor de serviciu până la data plății efective.
La aceeași dată însă, 28.12.2011, instituția pârâtă a emis și decizia nr. 3372 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică în care a fost încadrat, cu motivarea că funcția nu se regăsește în organigrama și statul de funcții ale Serviciului Public Poliția L_____ a mun. C______. S-a reținut în partea introductivă a acestei decizii că, potrivit H.C.L. al mun. C______ nr.244/2010, postul de agent comunitar ocupat de reclamant a fost restructurat efectiv, având o cauză reală și serioasă impusă de O.U.G. nr. 63/2010, nefiind preluat ca efect al Legii nr.155/2010, iar prin H.C.L. nr. 45/2011 s-a aprobat organigrama și statul de funcții ale Serviciului Public Poliția L_____ a mun. C______, astfel că instituția nu mai deține funcții de agent comunitar, ci funcții specifice de polițist local.
Din această expunere a situației de fapt rezultă că actul administrativ contestat în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 3372/28.12.2011, este vădit nelegal, în condițiile în care autoritatea emitentă a nesocotit efectul puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, emițând un nou act administrativ cu același conținut ca și cel anulat pe cale judecătorească, deși în considerentele deciziei, amplu dezvoltate și argumentate, s-a reținut, pe baza probatoriului administrat, că reclamantul ocupând poziția 77 în raport de punctajul obținut în urma evaluării, se încadra în cele 88 de posturi rămase după reorganizare și deci, trebuia menținut în funcția pe care o ocupa anterior, pârâta neconformându-se acestei hotărâri judecătorești.
Nu pot fi reținute apărările pârâtei, în sensul că eliberarea din funcție a reclamantului a fost determinată de împrejurarea că funcția acestuia nu se mai regăsește în organigrama și statul de funcții ale Serviciului Public Poliția L_____ a mun. C______ care nu mai deține funcții de agent comunitar, ci funcții specifice de polițist local.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea poliției locale nr. 155/2010, poliția locală din comunele, orașele, municipiile și sectoarele municipiului București se organizează prin preluarea posturilor și personalului poliției comunitare, precum și ale structurilor din aparatul de specialitate al primarului/primarului general responsabil cu controlul privind disciplina în construcții, protecția mediului și comerț, după caz, cu încadrarea în numărul de posturi stabilit în condițiile prevăzute la alin. (4) și (5).
Potrivit art. 14 alin.1 lit. a din aceeași lege, personalul poliției locale este compus din funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, iar potrivit alin. 4, încadrarea în clase și pe grade profesionale a funcției publice specifice de polițist local se face conform prevederilor referitoare la funcțiile publice generale din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1332/2010, la înființarea poliției locale, personalul acesteia se preia de la poliția comunitară, precum și de la structurile din aparatul de specialitate al primarului, prevăzute de Legea nr. 155/2010 după caz, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat de consiliul local. Preluarea personalului potrivit alin. 1 se face pe funcții publice de aceeași categorie, clasă sau același grad profesional, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale-alin. 2.
Deși s-a solicitat pârâtei să depună actul la care face referire art. 8 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1332/2010, privind preluarea personalului poliției comunitare, aceasta a învederat că actul emis în acest sens este tocmai HCL nr. 45/2011 depus la dosar prin care s-a aprobat organigrama și statul de funcții al poliției locale.
Așadar, prin această hotărâre au fost preluate și cele 88 de posturi de agenți comunitari clasa a III-a, grad superior, treapta 1, din cadrul poliției comunitare, de către poliția locală, iar unul dintre aceste posturi aparținea reclamantului, în baza sentinței care a dispus reîncadrarea.
Pârâta susține cu rea credință că postul de agent comunitar ocupat de reclamant nu a fost preluat, de vreme ce acesta ocupa unul din cele 88 de posturi clasa a III-a, grad superior, treapta 1, posturi care au fost preluate integral de către poliția locală.
Prin urmare, instituția pârâtă va avea în vedere și va aplica aceleași dispoziții legale ca și în cazul celorlalți funcționari publici care, înainte de apariția Legii nr. 155/2010, figurau încadrați ca agenți comunitari, iar după _____________________ acestei legi, figurează încadrați ca polițiști locali.
Apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării sunt neîntemeiate față de aceste dispoziții legale, preluarea personalului făcându-se în baza hotărârii autorității deliberative a administrației publice locale (art. 8 alin. 2 din HG 1332/2010 „preluarea personalului potrivit alin. (1) se face pe funcții publice de aceeași categorie, clasă sau același grad profesional, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale”), astfel că nu era de competența instanțelor judecătorești să lămurească aceste aspecte, ori să intervină în cadrul procedurii de numire a personalului poliției locale.
Stabilirea funcției din noua organigramă a poliției locale, echivalente funcției de agent comunitar ocupată de reclamant, este prerogativa pârâtei, care urmează să procedeze și în cazul reclamantului în același mod în care a procedat pentru ceilalți agenți comunitari, ce ocupau aceeași funcție cu a reclamantului, la data înființării poliției locale.
Punctul de vedere al Consiliului Local, invocat de pârâtă prin întâmpinare, nu face decât să întărească convingerea nerespectării unei hotărâri judecătorești, de vreme ce se susține varianta unei „reîncadrări scriptice”, și nu reale, situație ce nu asigură respectarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile (care se bucură, printre altele, de incontestabilitate, executorialitate, obligativitate).
Față de aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamant ca fiind întemeiată, astfel că a anulat decizia nr. 3372/28.12.2011, emisă de directorul executiv al instituției pârâte.
În ceea ce privește decizia nr. 3351/28.12.2011, prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția de agent comunitar, s-a constatat că această decizie a fost emisă tocmai în executarea sentinței judecătorești prin care s-a dispus reîncadrarea.
Însă, așa cum s-a explicat anterior, pârâta trebuie să procedeze și în cazul reclamantului astfel cum a procedat în cazul celorlalți 87 de agenți comunitari, în sensul de asigura reîncadrarea acestuia pe funcția din noua organigramă echivalentă funcției stabilită prin decizia nr. 3348/28.12.2011.
În baza art. 106 din Legea nr. 188/1999, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei de la data încetării raporturilor de serviciu, 28.12.2011, la data reintegrării efective în funcția echivalentă din noua organigramă.
Împotriva sentinței nr. 2025 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D___, Secția C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a declarat recurs pârâta Poliția L_____ a Municipiului C______.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Poliția L_____ a Municipiului C______, a susținut, în esență, că nu mai deține funcții de agent comunitar, ci funcții specifice de polițist local, conform art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 155/2010 și art. 74 din H.G. nr. 1332/2010, astfel că polițistul local exercită atribuții în domeniile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 155/2010 și art. 3 pct. 2 din H.G. nr. 1332/2010, diferite față de cele prevăzute în Legea nr. 371/2004 pentru agenții comunitari.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
La data de 16.07.2012 recurenta pârâtă Poliția L_____ a Municipiului C______ a depus la dosar cerere de renunțare la recursul formulat împotriva sentinței nr. 2025/2012 pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, precizând în cererea scrisă că sentința a fost pusă în executare prin reintegrarea în funcție a reclamantului Ș_____ M_____ D_____.
Recurenta pârâtă a anexat, în copie, Decizia nr. 422/21.06.2012 privind reintegrarea reclamantului în funcția publică.
Analizând cererea depusă la dosar de către recurenta pârâtă Poliția L_____ a Municipiului C______, Curtea reține că aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil permite a se lua act de renunțare, inclusiv la judecarea căii de atac a recursului.
Potrivit art. 246 C.proc.civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cuprinsul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal, fie prin cerere scrisă.
În speță, manifestarea de voință a recurentei pârâte din cererea scrisă adresată instanței, în sensul de a renunța la judecata cererii de recurs reprezintă un act de dispoziție, care îndeplinește cerințele de exercitare prevăzute de art. 246 C.proc.civ. și care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Având în vedere susținerea recurentei pârâte din cererea scrisă adresată instanței, faptul că aceasta se înscrie în limitele principiului disponibilității în procesul civil, a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, fiind îndeplinite cerințele art. 246 C.proc.civ., Curtea urmează să ia act de renunțarea recurentei pârâte Poliția L_____ a Municipiului C______ la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea recurentei pârâte Poliția L_____ a Municipiului C______, la judecarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 2025 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul D___, Secția C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș_____ M_____ D_____.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2012.
Președinte, Ș______ B________ |
Judecător, L______ M_______ D___ |
Judecător, L______ B____ |
|
Grefier, M______ P______ |
|
Red./Tehnored.jud.L.M.D___
2 ex./24.10.2012
Jud.fond.C.E.I______