R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1065/2015)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1147/A

Ședința publică de la 30.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE M______ P______

Judecător C_______ G_______ I___

Grefier A____ M_____ P________

********

Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamantul A.S. S_______ I_________ IPURL împotriva sentinței civile nr. 1979/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII- a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât F________ A_____ N_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului constată:

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2014, lichidatorul judiciar AS S_______ Insolvență I.P.U.R.L. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului F________ A_____ N_____, în calitate de administrator al debitoarei S.C. MIG SHOP TRADING S.R.L. și obligarea sa la suportarea pasivului neacoperit al societății în sumă de 237.249 lei, întemeiat pe prevederile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin Sentința civilă nr. 1979/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII- a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, a respins cererea formulata de reclamantul lichidatorul judiciar AS S_______ Insolvență I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâtul ca neintemeiata.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul - sindic a reținut că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită , prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Pentru aplicarea art.138 lit.c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de către pârât în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.

În această împrejurare reclamantul este cel care trebuia să dovedească susținerile sale prin administrarea de dovezi, respectiv să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Prin dispoziția de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duc în mod vădit societatea la starea de insolvență, se înțelege acel ansamblu de activități, care, deși sunt vădit prejudiciabile , din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod voit de către administratorul societății, cu scopul de a obține câștiguri personale.

Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a făcut doar afirmații generale, prin care nu a dovedit faptul că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interesul său personal.

Din probele administrate în cadrul procedurii de insolvență nu se constată că pârâtul ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Mai mult, în cazul răspunderii civile delictuale este obligatorie întrunirea cumulativă a celor trei condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauza, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție. Raportul cauzal trebuie să existe între fapta ilicită menționată la lit.c a art.138 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile societății.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvențe, iar încălcarea prevederilor articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.

Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

Pentru aplicarea acestui text de lege reclamantul trebuie să dovedească susținerile sale, neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței potrivit cărora membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă , au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” .

În primul rând, reclamantul nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că debitoarea nu a mai depus documente financiar contabile la administrația financiară în cel puțin ultimii trei ani de zile, astfel că nu se poate stabili caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă cu privire la niște documente inexistente.

Ca urmare nu se poate reține nici săvârșirea de către pârât a vreunei fapte de natura celor descrise în art.138 la lit.d.

În consecință, judecătorul sindic a repsins cererea formulată de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A.S. S_______ I_________ IPURL și a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.

În opinia apelantului, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. c și d întrucât în calitatea sa de reprezentant al societății debitoare deși avea obligația de a preda actele contabile, de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar informațiile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței a dispus în interes personal continuarea activității care ducea,în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți și a ținut o contabilitate fictivă, neconformă cu legea făcând să dispară unele documente contabile.

A mai arătat că dispoziția legală a art. 138 instituie o răspundere specială, fiind o specie a răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C.civ., în vigoare la data săvârșirii faptei iar faptul că administratorul a refuzat să predea lichidatorului judiciar documentele contabile valorează o prezumție de vinovăție a acestuia în ținerea evidenței contabile în conformitate cu legea contabilității.

Ca atare a apreciat că în mod greșit s-a reținut că nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre faptele imputate și prejudiciul înregistrat în patrimoniul debitoarei.

A arătat că a probat acțiunea, contrar celor reținute de judecătorul sindic, cu înscrisuri din care rezultă fără putință de tăgadă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a ține contabilitatea societății, fapt ce a condus la _________________________________ de plată și deci , la apariția stării de insolvență prin neurmărirea evoluției indicatorilor economici financiari și luarea măsurilor ce se impuneau pentru a preîntâmpina insolvența.

A menționat în acest sens faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu s-au depus bilanțuri contabile ceea ce echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale.

A mai arătat că orice acțiune sau inacțiune a administratorului trebuie sancționată de legiuitor, deoarece raporturile comerciale trebuie să aibă la bază buna credință a participanților la circuitul comercial, economic.

Apelantul a arătat că pârâtul nu a răspuns notificărilor sale pentru a preda actele financiar contabile ale debitoarei ajunsă în insolvență.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.466 și urm. C.proc.civ., .

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 C.proc.civ.

Intimatul pârât, legal citat nu formulat întâmpinare .

Analizând apelul formulat de către reclamantul A.S. S_______ I_________ IPURL Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

Potrivit art. 10 alin.1 C.proc.civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale,.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Contrar susținerii apelantului, Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.

În ceea ce privește critica adusă sentinței raportat la dispozițiile art. 138 alin.1 lit.c Curtea constată susținerile apelantei neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Se reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către pârât s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

În speță, cum s-a arătat, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.

De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.

Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, că justificarea folosită de apelant, în susținerea acestei fapte, respectiv aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială.

Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.

Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru acestea considerente, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamantul A.S. S_______ I_________ IPURL urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul A.S. S_______ I_________ IPURL cu sediul în sector 1, București, _______________________, _________________________ civile nr. 1979/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII- a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât F________ A_____ N_____ domiciliat în sector 2, București, __________________, ____________, _______________________> Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.

Președinte, M______ P______		Judecător, C_______ G_______ I___
	Grefier, M_____ A____ P________

Red.dact.M.P.

Ex.4/20.07.2015

__________________>

Judecător sindic: Bumbulut A___ S____

Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civilă