R O M Â N I A

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.471

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTELILIANA C_______

JUDECĂTORMIHAELA I____ B____-P________

JUDECĂTORGEORGE B_____ F_______

GREFIERFLORENTINA D______

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din data de 02.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul D______ I____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin Serviciul Registratură la data de 21.02.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare. Se mai învederează faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ.,

Curtea, având în vedere că recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

C U R T E A

Pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă a fost inregistrata sub nr. XXXXXXXXXXXXXX cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit c) din Legea nr. 85/2006 formulata de reclamantul Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 4 prin care a solicitat obligarea paratului D______ I____, administratorul debitorului __________________ SRL, la suportarea pasivului societatii debitoare.

Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.

Prin sentinta civila nr.xxxxx/02.11.2011 Tribunalul a respins ca neintemeiata cererea reținând, în esență, următoarele:

Tribunalul a reținut, în esență, că nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere. Simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 București, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond a soluționat cererea cu interpretarea greșită a legii, întrucât prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentantul debitoarei a încălcat dispozițiile art. 27 din Legea insolvenței nr. 85/2006, în condițiile în care formularea acestei cereri era o obligație, iar dispozițiile art. 138 lit. c) din lege reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art. 27.

Interesul administratorului este prezumat, mandatul său fiind comercial și prezumat a fi oneros, iar fapta administratorului de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării evidențiază că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii. Neîndeplinirea obligațiilor legale creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății.

Mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termen, acumularea acestora, a dobânzilor și penalizărilor de întârziere, constituind unul din motivele ajungerii în încetare de plăți.

A arătat recurenta că sunt întrunite cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, fapta ilicită constând în exercitarea unui management defectuos, iar prejudiciul s-a stabilit prin întocmirea tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei.

Cu privire la culpă s-a arătat că primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății, iar potrivit Legii 82/1991, modificată și republicată, obligația ținerii contabilității incumbă administratorului, care nu a făcut dovada existenței unor cauze care să-l absolve de aceste obligații contractuale.

In ceea ce privește legătura de cauzalitate s-a susținut că aceasta constă în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor, o societate comercială neputând funcționa viabil dacă administratorii sau asociații manifestă dezinteres în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art.229 din OG 92/2003, republicată privind Codul de Procedură Fiscală.

Intimatul D______ I____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

Asupra recursului:

Creditoarea Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, argumentându-se că reprezentantul debitoarei nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, deși avea această obligație potrivit legii.

În mod corect a reținut prima instanță că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu poate fi doar o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât legiuitorul nu instituie o prezumție legală de vinovăție în sarcina acestora, ci prevede posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea de dovezi în acest sens.

Pe lângă dovedirea săvârșirii unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența prejudiciului, este necesar a se dovedi faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă. Dispozițiile art. 138 instituie obligația dovedirii unei fapte și a împrejurării că acea faptă a determinat ajungerea societății în insolvență, acesta fiind sensul expresiei „a cauzat” folosită de legiuitor, nefiind suficient a se apela la prezumții pentru a se atrage răspunderea administratorului societății debitoare.

Continuarea în interes personal a activității cu consecința ajungerii societății comerciale în insolvență presupune un ansamblu de decizii și operațiuni comerciale vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, adoptate în mod conștient de către membrii organelor de conducere, având scopul obținerii de câștiguri personale.

Această condiție a interesului personal în continuarea activității nu a fost indicată, explicată și dovedită în concret, ci numai afirmată de către recurente.

De asemenea, exercitarea unui management defectuos nu poate fi asimilată interesului în continuarea activității, cu atât mai mult cu cât cererea de dschidere a procedurii a fost formulată de însăși debitoare.

Pe de altă parte, distinct de faptul că cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulată chiar de către debitoare, astfel cum s-a menționat, neformularea cererii prevăzute de art. 27 din Legea insolvenței este o faptă ulterioară apariției insolvenței, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.

Totodată, se reține că doar în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză. Culpa administratorului nu este prezumată ci trebuie dovedită de cel care are interes în cauză, împreună cu celelalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că aspectele referitoare la prezumția de folosire a bunurilor și a creditelor societății, respectiv nedepunerea documentelor contabile cu ocazia lichidării, au fost invocate pentru prima dată în recurs, cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. 1 coroborate cu prevederile art. 316 C.pr.civ.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din data de 02.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul D______ I____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.03.2013

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

L______ C_______ M______ I____ B____-P________ G_____ B_____ F_______

GREFIER,

F_________ D______

Red.Jud.L.C.

Fond:Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Președinte: P____ M______