Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA B_____
Ședința publică din data de 25.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B______ M____-P________
Grefier: C______ V____
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ____________________________ GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C_____ & Asociatii", cu sediul în Bucuresti, ___________________, __________________, Mezanin, sector 3 în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT - Voluntari- Global City Business Park, _______________________. 10, _________________. 4, J____ Ilfov cu intervenienții forțați M_________ A___ M_____ - Pitești, ___________________, _______________________________________ xxxxxx, J____ Argeș și S____ F_____ R_____ - Pitești, ________________________. P 9, ____________, __________________ având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, față de cererea modificatoare depusă la dosarul cauzei de către reclamantă la data de 03.03.2015, înainte de fixarea primului termen de judecată, urmează a lua act de aceasta și dispune scoaterea din cauză a numitului M_________ A___ M_____.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru reclamantă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 20.08.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta ____________________________ GROUP SA în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA și intervenientul forțat S____ F_____ R_____ a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 806,45 lei, la plata dobânzii legale începând cu data de 11.07.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 09.04.2013, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, asigurat la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, asigurat la societatea reclamantă cu polița casco nr. C xxxxxxx.
Reclamanta a arătat că a achitat despăgubirea asiguratului, sumă care nu a fost achitată la rândul ei de către pârâtă reclamantei. A susținut că a depus avizarea de daună către pârâtă la data de 27.06.2014, acesta refuzând plata sumei solicitate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2210, art. 1349 alin. 1 și 2 și urm. C. civ., Legea 136/1995 Ordinul C.S.A. 14/2011.
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 39.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 5-28).
La data de 29.12.2014, reclamanta prin serviciul registratură al instanței, a depus la dosarul cauzei cerere (fila 32) prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 32,26 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate de la data de 11.07.2014 și până la data de 11.09.2015 și a penalităților care vor curge în continuare până la data plății integrale a debitului datorat. La data de 20.02.2015, reclamanta prin serviciul registratură al instanței, a depus la dosarul cauzei cerere (filele 37-38) prin care a arătat că pârâta a achitat debitul principal în valoare de 806,45 lei, micșorându-și pretențiile la valoarea penalităților arătate.
La data de 03.03.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere (fila 45) prin care a arătat că persoana vinovată de producerea accidentului rutier este S____ F_____ R_____ și nu numitului M_________ A___ M_____, așa cum a arătat în acțiune, instanța luând act de modificare.
La data de 23.03.2015, prin serviciul registratură, intervenientul forțat S____ F_____ R_____ a depus întâmpinare (filele 58-62) prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor către reclamantă.
Pârâta, deși legal citată în prezenta cauză, nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
La data de 25.05.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de avocat.
La termenul din data de 25.05.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 09.04.2013, intervenientul conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost încheiată constatarea amiabilă de accident (f. 8).
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr. C xxxxxxx în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună și a plătit despăgubirea în cuantum de 806,45 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 21.
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polița ________/16/H16/DV, nr. xxxxxxxxxx, valabilă la data producerii accidentului (f. 18).
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă încheiată, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1.357 C.civ., conform căruia cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător și pentru cea mai ușoară culpă, fapta ilicită constând în încălcarea dispozițiilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prejudiciul produs rezultă din procesul verbal de constatare a pagubelor în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de daune reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 2.210 C.civ. care stabilesc că în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în cuantum de 806,45 lei, în locul pârâtei, în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.
Având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data de 27.06.2014, reprezentând data avizării scrise (f. 6), în conformitate cu dispozițiile art.64 alin. 4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite cererea, astfel cum a fost modificată, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32,26 lei reprezentând penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal - 806,45 lei, pentru perioada 11.07.xxxxxxxxxxxxx14, și în continuare până la achitarea debitului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, și 992 lei, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ____________________________ GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C_____ & Asociatii", cu sediul în Bucuresti, ___________________, __________________, Mezanin, sector 3 în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT - Voluntari- Global City Business Park, _______________________. 10, _________________. 4, J____ Ilfov cu intervenientul forțat S____ F_____ R_____ - Pitești, ________________________. P 9, ____________, __________________, astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32,26 lei reprezentând penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal - 806,45 lei, pentru perioada 11.07.xxxxxxxxxxxxx14, și în continuare până la achitarea debitului.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, și 992 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.
P_________ Grefier
B______ M____-P________ C______ V____
Red Jud. BMP
Tehnodact CV 4 ex/02.07.2015.