Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - servitute-

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 117

Ședința publică din 27.01.2015

Președinte : C_________ L______

Judecător: S_______ A_____

Grefier : B_____ F______

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanta P_______ Orașului Milișăuți- prin primar, jud .Suceava, împotriva sentinței nr. 2382/12.09.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, având ca obiect „servitute”, intimată-pârâtă fiind ________________ Rădăuți, Călărași, nr. 5, ____________, apt. 28, jud .Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 13.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 20.01.2015 și apoi la 27.01.2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 8.08.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta P_______ orașului Milișăuți reprezentată prin primar M_____ Laurus a chemat-o în judecată pe pârâta S C „F________" S.R.L. Rădăuți solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei de a-i asigura o servitute de trecere pe terenul său din extravilan, zona Podul Vlădichii – oraș Milișăuți în favoarea fondului său situat de asemenea în același loc și în aceeași zonă, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, fondul proprietatea sa se află față de șosea la o distanță de 70 m care străbate fondul proprietatea pârâtei, accesul la această parcelă făcându-se pe un drum asfaltat care este format din 3 parcele cadastrale proprietate pârâtei. Aceste trei parcele de teren, respectiv p.f. 2942 din CF xxxxx, p.f. 2944 din CF xxxxx și 3946 din CF xxxxx însumând suprafața de 514 mp au fost vândute din eroare către pârâtă (în prezent existând și un dosar pe rolul instanțelor cu privire la anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la aceste parcele de teren care constituie cale de acces), acest lucru putându-se observa cu ușurință de pe planurile cadastrale unde aceste parcele apar dezmembrate de corpul principal de teren, mai mult printr-o simplă cercetare la fața locului se poate observa că aceste parcele de teren sunt asfaltate și apar ca fiind un drum.

Reclamanta a mai arătat că pârâta susține că accesul spre celelalte parcele de teren proprietatea orașului Milișăuți, s-ar putea face din DN 2 H care este alăturat terenului, dar practic acest lucru este imposibil sau foarte costisitor, diferența de nivel dintre drumul național și terenul proprietatea orașului Milișăuți fiind de cel puțin 7 metri cu greu putându-se construi o rampă de acces din DN 2H către teren.

Mai mult, dacă acest teren nu ar fi constituit cale de acces nici pârâta nu ar putea să se deplaseze către terenul cumpărat din DN 2H, aspect evidențiat și pe procesul-verbal de atribuire, unde este specificat că terenul vândut are cale de acces din drumul național DN 2H Rădăuți-Suceava, neavând acces la nici un drum direct, ceea ce-i creează dificultăți în desfășurarea activității și în folosirea terenului aparținând domeniului privat al orașului.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 755-772 Cod civil.

Prin sentința civilă nr. 2382/12.09.2014, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea civilă având ca obiect servitute formulată de reclamanta P_______ ORAȘULUI MILIȘĂUȚI - PRIN PRIMAR LAURUS M_____ împotriva pârâtei S.C. "F________" S.R.L.RĂDĂUȚI.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din cuprinsul raportului de expertiză, instanța a reținut mai multe aspecte relevante pentru soluționarea cauzei, astfel: terenul proprietatea reclamantei este învecinat cu drumul național. În același timp mai există și o altă cale de acces către proprietățile deținute de reclamantă.

Terenul a fost vândut pârâtei chiar de reclamantă, neputând invoca propria vină pentru a obține un drept în paguba pârâtei. Expertul s-a pronunțat fără echivoc că nu este necesar stabilirea unui drept de servitute, peste terenul proprietatea pârâtei, avându-se în vedere faptul că __________________________________ drumului național, deci terenul reclamantei nu este loc înfundat.

Astfel, pentru motivele arătate și a constatărilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a apreciat că nu se justifică acțiunea reclamantei, care a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivare a arătat următoarele:

Prima instanță, în mod eronat, a concluzionat că terenul proprietatea lor este învecinat cu drumul național și în același timp mai există o cale de acces către proprietatea lor.

Din raportul de expertiză rezultă că parcelele 3370, 3458, 3371, 3375, 3459, 3372, 2949, 7446 sunt concesionate către alte persoane fizice iar parcelele 3352, 3373 sunt proprietatea unor persoane fizice deci calea de acces ocolitoare arătată de pârâtă nu este o soluție viabilă atât timp cât nu se realizează accesul direct la __________________ este una permanentă. În răspunsul la obiectivele expertizei, se arată că _____________________ nu are caracter înfundat, doar că în prezent nu se poate realiza accesul din drumul național din cauza diferenței mari de nivel între 2,5 mp și 4 m, expertul concluzionând în răspunsul la obiectivul nr. 4 ca costurile lucrărilor de execuție a unei rampe ar fi mai costisitoare decât accesul pe calea de acces arătată de reclamant și nici pe drumul de acces ocolitor arătat de pârâtă care nu asigură acces direct la imobilul 3370.

Nu înțelege de ce pârâtul nu le asigură accesul din moment ce acesta folosește și el această cale de acces pentru accesul la parcelele de teren din proprietatea acestuia. Expertul concluzionează că drumul arătat de reclamant care cuprinde parcelele 2942,2944 și 2946 este nu cel mai scurt dar în același timp nu implică costurile ridicate pentru realizarea unei rampe de acces din drumul județean.

Înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare drumul de acces arătat de reclamant erau proprietatea reclamantului deci accesul către _______________________ tot pe această cale de acces, toate aceste parcele fiind în trecut proprietatea orașului Milișăuți.

Intimata –pârâtă a formulat întâmpinare prin care a arătat că apelul este evident lipsit de orice susținere legală iar prin intentarea lui reclamantul nu urmărește decât să continue scopul procesului inițial de a împiedica pe pârâtă să își exercite în deplinătate dreptului de proprietate astfel cum este garantat.

Examinând sentința prin motivele de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, Tribunalul va confirmă sentința apelată apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Contrar susținerilor apelantei este a se observa că instanța de prim grad a realizat o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 617 din Codul civil.

Potrivit acestui text „ Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu”.

Textul este o reglementare legală ce acordă proprietarului unui fond înfundat, devenit dominant, dreptul de trecere pe locul vecinului, concretizat sub forma limitării exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

Problema de drept ce se cere dezbătură în speță este aceea de a se stabili dacă terenul proprietatea apelantei este loc înfundat în sensul textului expus. Codul civil se limitează la a defini locul înfundat ca fiind acela care nu are nici o ieșire la calea publică. În aplicarea acestui text se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, existentă atunci când terenul este înconjurat din toate părțile de alte fonduri, ale altor proprietari, precum și cazurile în care ieșirea ar fi insuficientă, astfel încât folosință sa nu se poate face corespunzător , ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.

Atunci când locul are ieșire la calea publică pe un drum care este impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, art. 617 Cod civil, nu își găsește aplicarea. Inconvenientele sau greutățile pe care le-ar reprezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanței, constituind o situație de fapt. În orice condiții, instanța trebuie să țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele servituții, iar nu să aibă în vedere, în exclusivitate, interesul beneficiarului dreptului de servitute.

Drepturile subiective civile, aparținând unor proprietari diferiți, trebuie să fie exercitate astfel încât nici unul dintre acești titulari să nu sufere un prejudiciu mai mare decât inconvenientele normale care rezultă din coexistența drepturilor. Stabilind calitatea unui teren de loc înfundat și existența servituții de trecere, instanța trebuie să aplice principiul echității, ținând seama că dreptul de proprietate, ca drept real fundamental, nu poate fi grevat de sarcini decât în condiții extraordinare.

Prima instanță a respins ca nefondată solicitarea reclamantei apelante de instituire a unui drept de servitute pe terenul proprietatea pârâtului, reținând în motivare că, terenul proprietatea reclamantei este învecinat cu drumul național, că în același timp mai există și o altă cale de acces la proprietățile deținute de reclamantă și că, terenul a fost vândut pârâtei chiar de reclamantă, aceasta din urmă neputând invoca propria vină pentru a obține un drept în paguba pârâtei.

Motivațiile apelantei că în mod eronat a concluzionat instanța de fond că terenul proprietatea ei este învecinat cu drumul național și că în același timp mai există și o altă cale de acces către proprietatea sa, nu pot fi primite de instanța de apel.

În speță, este dovedit atât din raportul de expertiză cât și din înscrisurile anexate cauzei și recunoașterile părților că terenul apelantei nu constituie un loc înfundat în sensul imposibilității absolute de ieșire la calea publică, deoarece se învecinează pe una din laturi cu drumul național DN 2 H și că există posibilitatea accesului la drumul național prin crearea unei rampe.

Mai mult, din același raport de expertiză rezultă că reclamanta mai are și o altă cale de acces întrucât în prezent accesul auto la imobilul 3370 se poate realiza pe un drum ocolitor ce poate fi parcurs cu mașina și care deservește mai multe proprietăți aflate în proprietatea reclamantului pentru imobilele 7446, 2949 și 3372.

Apelanta susține că ieșirea la drumul național DN 2 H este greoaie din cauza diferenței mari de nivel între 2,5 m și 4 m, și a costurilor mari legate de lucrările de execuție a unei rampe.

Toate aceste apărări sunt însă nerelevante pentru caracterizarea terenului său ca loc înfundat . Faptul că apelanta ar fi nevoită să realizeze anumite amenajări pentru ieșirea la drumul național DN 2 H nu sunt argumente suficiente pentru a dispune restrângerea exercitării dreptului de proprietate al pârâtei intimatei asupra terenului său.

Este a se reține în acest sens că dreptul de proprietate privată , garantat în mod egal tuturor titularilor prin art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, nu este un drept absolut, fiind-i stabilite prin lege anumite limitări, astfel că instanța, analizând legalitatea susținerilor apelantei trebuie să aibă în vedere nu numai interesul acesteia de a ajunge la calea publică, ci și pe cel al intimatului, de a-i fi protejată proprietatea și care nu poate fi obligat să suporte dezafectarea unei părți a terenului său doar pentru că apelanta să nu facă anumite cheltuieli.

Tribunalul mai reține și faptul că instituirea unui drept de servitute pe terenul intimatei, în favoarea apelantei poate fi dispusă doar când „ înfundarea” este străină de faptul proprietarului locului înfundat. Dacă înfundarea se datorează neprevederii proprietarului însuși, în acest caz vecinul nu poate fi obligat să acorde un drept de trecere.

Din înscrisurile depuse cauzei, se constată că terenul pe care reclamanta-apelantă dorește instituirea dreptului de servitute a fost vândut pârâtei în anul 2008, chiar de către reclamantă printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 455/25.02.2008.

Or, față de toate cele mai sus menționate, instanța concluzionează că și pentru acest motiv, în mod just s-au respins pretențiile reclamantei, cătă vreme terenul a fost vândut pârâtei chiar de reclamantă, iar în prezent aceasta nu poate invoca propria culpă pentru a obține pe calea justiției, un drept în paguba pârâtei.

Concluzionând, terenul reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 617 Cod civil, întrucât există posibilitatea amenajării unei căi de acces la drumul public iar din această perspectivă soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Faptul că accesul pârâtei la terenul proprietatea sa se realizează chiar pe calea de acces propusă de apelantă respectiv pe drumul care cuprinde parcelele 2942,2944 și 2946, nu constituie temei de folosire a căii de acces și de către apelantă, instanța trebuia să țină seama nu numai de interesul celui ce beneficiază de dreptul de trecere , ci și de interesul celui care va suporta consecințele acestuia, de îngrădirea dreptului său de proprietate, fapt ce nu mai poate fi proporțional cu necesitatea măsurii solicitate , măsură ce ar fi prea împovărătoare pentru pârâtă, atât timp cât reclamanta are acces la calea publică pe terenul proprietatea sa.

Văzând și disp. art. 1 din Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că proprietatea poate fi limitată prin îngrădirile prevăzute de lege, dar aceste limitări trebuie să fie proporționale cu interesul proteguit, Tribunalul apreciază că măsura instituiri unei servituți de trecere pe terenul pârâtei, nu mai asigură principiul proporționalității.

În contextul tuturor celor arătate, găsind că motivațiile apelantei sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanței este legală și temeinică, în baza disp. art. 236 C__, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanta P_______ Orașului Milișăuți- prin primar, jud .Suceava, împotriva sentinței nr. 2382/12.09.2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, având ca obiect „servitute”, intimată-pârâtă fiind ________________ Rădăuți, Călărași, nr. 5, ____________, apt. 28, jud .Suceava, ca nefondat.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

C_________ L______ S_______ A_____ B_____ F______

Red. C.L.

Tehnored. B.F..

4 ex./10.02.2015