Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Partaj judiciar
Număr hotarâre:
2685/2013 din 19 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Decembrie 2013

PREȘEDINTE – T______ P________

JUDECĂTOR – M____ M______

JUDECĂTOR – A________ C_______

GREFIER – I_____ G_______

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2685/2013

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către FUNDAȚIA TI A____ împotriva încheierii din 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind C______ M_____ P____, având ca obiect partaj judiciar ieșire din indiviziune - revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 17 decembrie 2013, când având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată, fiind în concediu de odihnă, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea dată la data de 09.04.2013, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Iași, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă suspendă judecata în prezenta cauză până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului cu nr. xxxxx/245/2009.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În prezenta cauză se solicită revizuirea sentinței civile nr. 4073/25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. xxxxx/245/2010 și modificarea în tot a acestei sentințe în sensul respingerii cererii de ieșire din indiviziune ce a făcut obiectul acelui dosar.

În drept, temeiul este cel al art. 322 pct.5 teza finală din codul de procedură civilă aplicabil în cauză: a fost desființată hotărârea instanței (în continuare hotărârea I ) pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere (în continuare hotărârea II ).

Astfel, hotărârea I este reprezentantă de sentința civilă nr. 7372/06.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. xxxxx/2009 având ca obiect revocare donație, hotărâre prin care s-a constatat în primă instanță nulitatea absolută a contractului de donație ce făcea obiectul cererii.

Hotărârea II este sentința civilă nr. 4073/25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. xxxxx/245/2010 ieșire din indiviziune, soluționată prin respingerea cererii.

Hotărârea I a fost în mod irevocabil soluționată la 5.10.2012, în recurs, prin casarea sentinței civile nr. 7372/06.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, cu trimitere spre rejudecare către Judecătoria Iași a dosarului xxxxx/245/2009 având ca obiect revocare donație.

Hotărârea II se întemeiază pe hotărârea I.

Instanța apreciază că părțile se află în situația în care hotărârea I nu mai există, motiv pentru care a fost admisă în principiu cererea de revizuire.

Art. 327 Cod proc. civ dispune că „dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată”.

Prin urmare, apreciază instanța că textul de lege are în vedere, în ipoteza admiterii cererii de revizuire, doua etape, parte integrantă ale aceleiași judecăți: soluționarea cererii de revizuire (faza A) și soluționarea cererii de ieșire din indiviziune în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea II, în sensul schimbării acestei hotărâri în tot sau în parte (faza B).

Ipoteza în cadrul acestui litigiu este una particulară întrucât hotărârea I a fost desființată, dar soluția cererii de revocare donație, deși face parte din alt ciclu procesual fiind în rejudecare, totuși se consideră că se află în curs de soluționare.

Iar soluția ce se pronunță în faza B a litigiului de față depinde de existența sau inexistența dreptului de proprietate exclusivă ce face obiectul judecății cererii de revocare donație aflată în rejudecare în dosarul nr. xxxxx/245/2009*.

Mai mult decât atât, instanța apreciază că pronunțarea unei hotărâri asupra cererii de ieșire din indiviziune făcându-se abstracție de soluția ce urmează să o primească cererea de revocare donație, ar putea atrage consecințe insurmontabile pentru părți.

Având in vedere dosarul nr. xxxxx/245/2009*, între aceleași părți, având ca obiect revocare donație și văzând așadar, ca dezlegarea pricinii de față atârnă de soluția ce se va da in dosarul sus menționat, văzând si dispozițiile art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedura civila.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuenta Fundația Ti A____, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă.

Susține recurenta că soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză trebuie să aibă în vedere situația existentă în momentul judecării cererii de revizuire. Ori, în momentul de față nu există o ________ coproprietate între revizuentă și C______ M_____ P____, singura soluție care decurge din casarea sentinței civile 7372/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul 27.XXXXXXXXXXXX fiind admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Procedând în alt mod (suspendarea revizuirii până la soluționarea dosarului 27.XXXXXXXXXXXX) ar însemna să fie lipsită de eficiență calea extraordinară de atac și să se menține efectele sentinței civile 4073/25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul 26.XXXXXXXXXXXX, fapt total inadmisibil.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:

Fundația „Ti A____” a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 4073/25.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, în temeiul disp. art. 322 pct. 5 teza finală.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești pentru motivele expres prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanța trebuie să analizeze dacă sunt întrunite cerințele prevăzute expres de art. 322 pentru admisibilitatea cererii de revizuire, cerințe ce se presupune a fi îndeplinite la data formulării acesteia.

În speță, temeiul indicat este alin. 5 teza finală din art. 322 Cod procedură civilă care vizează situația în care hotărârea atacată pe calea revizuirii s-a întemeiat pe hotărârea unei instanțe care s-a desființat sau s-a modificat.

În consecință, în speță, se va analiza dacă la data formulării cererii de revizuire erau întrunite cerințele prevăzute de art. 322 alin. 5 teza finală Cod procedură civilă pentru admisibilitatea acesteia.

Art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă se referă la existența altei cauze în curs de judecată, a cărei soluționare ar avea o influență decisivă asupra procesului.

Pentru ca textul să aibă aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces să facă obiectul unei alte judecăți. Or, în speță, având în vedere obiectul cererii și temeiul juridic invocat, tribunalul reține că nu sunt incidente disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de Fundația Ti A____ împotriva încheierii din 09.04.2013 pe care o modifică în tot, va respinge cererea formulată de intimatul C______ M_____ P____ privind suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și va trimite cauza la Judecătoria Iași pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Fundația Ti A____ împotriva încheierii din 09.04.2013 dată de Judecătoria Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, încheiere pe care o modifică în tot , în sensul că :

Respinge cererea formulată de intimatul C______ M_____ P____ privind suspendarea judecării în temeiul disp. art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului xxxxx/245/2009.

Trimite cauza la Judecătoria Iași pentru continuarea judecații.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.12.2013.

Președinte,

P________ T______

Judecător,

M______ M____

Judecător,

C_______ A________

Grefier,

G_______ I_____

Red. T.P.

Tehn. A.G.

2 ex./03.03.2014

Jud. fond: F________ R_____ M______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025