Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel IAŞI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP)
Număr hotarâre:
33/2015 din 27 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 33/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ G_______ O_____ M________

Judecător I____ E____ C______

Grefier E______ A____

Pe rol fiind pronunțarea apelurilor declarate de P________ de pe lângă Tribunalul V_____ și partea civilă M_____ V_______ împotriva sentinței penale nr. 436 din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, inculpat fiind C_____ J__, având ca obiect lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 13 ianuarie 2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L____ D____ E____ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 20 ianuarie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 27 ianuarie 2015.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 436 din 15.10.2014 pronunțată de Tribunalul V_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, s-au dispus următoarele:

În baza art. 386 Cod de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului C_____ J__ prin rechizitoriul nr. 873/P/2013 din 21.05.2014 al Ministerului Public – P________ de pe lângă Tribunalul V_____ din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. nou, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 Noul Cod penal.

Condamnă pe inculpatul C_____ J__, fiul lui fiul lui V_____ și M________, născut la data de 06.05.1954 în ____________________________. V_____, CNP-xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ___________________________-Averești, jud. V_____, cetățean român, studii medii, agricultor, căsătorit, trei copii majori, stagiul militar îndeplinit, fără antecedente penale, la pedeapsa de :

- 3 (trei) ani de închisoare pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte prev. de art. 183 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) și c) teza I Cod penal din 1969, art. 76 Cod penal din 1969, cu referire la art. 5 Noul Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

Interzice inculpatului C_____ J__ drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969.

În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și fixează termen de încercare 5 (cinci) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1969, care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. de la 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul C_____ J__ în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, admite în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă M_____ V_______, în contradictoriu cu inculpatul C_____ J__ și în consecință:

Obligă pe inculpatul C_____ J__ la plata sumei de 5.000 lei cu titlul de daune materiale și la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă M_____ V_______, domiciliată în V_____, ____________________, _____________, __________________.

În baza art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul C_____ J__ la plata către stat a sumei de 2.690 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 2.490 lei, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale (delegația din data de 20.12.2013 – av. B_______ D__ )va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică,azi, 15.10.2014”

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Pe rolul Tribunalului V_____, în data de 23 mai 2014, sub nr. XXXXXXXXXXXX, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V_____ nr. 873/P/2013 din data de 21.05.2014, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C_____ J__ pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. si ped. de art.195 Noul cod penal cu aplic. art. 5 Noul cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului C_____ J__ ca in seara de 17.12.2013, pe fondul unui conflict de moment și fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a aplicat victimei M_____ C_________, aceasta fiind de asemenea sub influenta alcoolului, în locuința acesteia din satul Roșiori, __________________________. V_____, lovituri cu palmele și pumnii în zona cranio - facială, cauzându-i leziuni traumatice, urmate de aspirare de sânge în căile respiratorii și asfixie mecanică, fapt ce a condus la deces. După procedura din camera preliminara, nefiind cereri si excepții, la data de 19.06.2014, s-a dispus începerea judecații după ce s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penala.

La termenul de judecată din 20.08.2014, instanța a adus la cunoștință inculpatului prevederile art.396 alin. 10 Cod de procedură penală, privind procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției.

Inculpatul a declarat că dorește să se judece pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, apelând la procedura simplificată, prin recunoașterea faptei.

De asemenea, inculpatul a precizat că regreta fapta si că este de acord cu despăgubirile materiale solicitate de partea civilă. Cu privire la daunele morale, inculpatul a arătat că acestea sunt prea mari, dar că este de acord si cu obligarea la o despăgubire morală.

Inculpatul C_____ J__ a învederat că dorește încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, în cadrul căreia a depus caracterizări (filele 42 si 43 dosar instanță).

Partea civila, prin apărător, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale si la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a dovedi aceste daune, s-a propus audierea a doi martori in latura civila si proba cu înscrisuri, probe admise de instanță.

La termenul din data de 08.10.2014 au fost audiați martorii propuși de partea civilă – C______ M____ si S______ L____, declarațiile lor fiind atașate la dosarul cauzei.

Urmărirea penală s-a început față de inculpatul C_____ J__, conform art. 228 alin. 1 Cod de procedură penală anterior, prin rezoluția procurorului din data de 19.12.2013, orele 14.50, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. din 1969.

S-a propus arestarea preventiva a inculpatului, la data de 20.12.2013, însa s-a respins aceasta cerere, luându-se măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prin încheierea de ședința nr. 37/20.12.2013 a Tribunalului V_____.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și materialul probatoriu administrat, Tribunalul reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul C_____ J__ a locuit în mun. lași împreună cu soția sa C_____ M____ însă, din cauza unor neînțelegeri avute cu aceasta, s-au despărțit în fapt și inculpatul s-a mutat, începând cu anul 2000, în satul Roșiori, locuind împreună cu mama sa C_____ M________, în aceeași casă.

Ulterior, inculpatul și-a construit un imobil în aceeași gospodărie, unde locuiește în prezent.

Acesta îl cunoștea foarte bine pe numitul M_____ C_________, s-au înțeles bine și s-au ajutat reciproc, neavând certuri sau alte discuții contradictorii.

Victima locuia singură, era pensionar, văduv, iar în ultima perioadă a fost ajutat cu alimente de către numitul S______ L____ din aceeași localitate.

In ziua de 17.12.2013, pe la orele 10.00, inculpatul a trecut prin fața porții victimei iar, la un moment dat, aceasta l-a strigat să vină în casă și, după ce au discutat amical, l-a trimis pe acesta să cumpere o sticlă cu bere de la un magazin sătesc, având în vedere că în acea zi victima trebuia să cumpere niște lemne și urma să-i servească pe căruțași cu băutură.

Acesta i-a cumpărat o sticlă de 2 litri bere cu bani dați de victimă, a revenit la locuința acesteia, au consumat împreună câte o cană cu bere, dându-i și restul de bani.

După cca. 10 minute inculpatul a plecat acasă însă a revenit în jurul orelor 13.00.

Victima i-a dat o bancnotă de 50 lei și l-a trimis să-i mai cumpere două sticle cu bere, fapt pe care inculpatul l-a și făcut.

Aceștia au mai consumat bere dintr-o sticlă iar la scurt timp au venit cu căruța în curtea victimei numiții M_____ I__, fratele acestuia - M_____ M____, precum și R___ V_____-B_____, au descărcat lemnele și au consumat bere împreună cu inculpatul și cu victima.

C_____ J__ a plecat acasă, iar pe drum s-a întâlnit cu mama sa și, în jurul orelor 16.00, a luat o sticlă de vin de la aceasta și a revenit la locuința victimei, găsind-o pe aceasta stând pe un pat, în șezut. Cei doi au consumat câteva pahare cu vin iar, pe la orele 19.30, victima a început să-i vorbească vulgar inculpatului, făcând referire și la mama sa C_____ M________ - considerată o femeie bisericoasă, fiind și în vârstă.

Pe acest fond, între inculpat și victimă a început o ceartă, împrejurare în care aceasta l-a zgâriat cu unghiile pe față pe inculpat, iar acesta a reacționat, lovindu-l cu pumnii în zona cranio - facială, rezultând sângerare puternică, cu dezechilibrare și cădere pe patul din cameră.

După agresarea victimei, inculpatul a părăsit locuința acesteia și s-a dus acasă, culcându-se.

A doua zi victima a fost găsită decedată de către numitul M_____ Ș_____, zis „F_____", aceasta fiind văzută și de către martorul M_____ M____, audiată în cauză.

Cu ocazia administrării de probe au existat suspiciuni că victima a fost lovită de către inculpat cu o bâtă și cu un foarfece, fiind identificate urme de sânge pe aceste obiecte, însă datele de anchetă și cele medico-legale au infirmat acest lucru, rezultând în urma examinării criminalistice că acestea s-au aflat doar în câmpul infracțional, fiind atinse doar accidental în timpul altercației.

La prima audiere inculpatul C_____ J__ a negat comiterea faptei, insă la scurt timp a revenit si a recunoscut modul în care, la data de mai sus, a reacționat violent fată de victimă, în locuința sa din Roșiori.

A fost dispusă efectuarea necropsiei cadavrului victimei, rezultând că moartea a fost violentă și s-a putut instala la data de 17 decembrie 2013, având drept cauză o asfixie mecanică prin aspirare de sânge în căile respiratorii, urmare a unui traumatism nazal, cu fracturarea scheletului cartilaginos și sângerare abundentă, la o persoană aflată în stare de intoxicație etilică acută.

Traumatismul nazal a fost componenta unui traumatism cranio-facial cu plăgi, echimoze, hematoame și hemoragie subconjunctivală.

Traumatismul cranio-facial, cu componenta sa nazală, responsabilă de tanatogeneză, s-a produs prin loviri cu și/sau de corpuri dure, cel mai probabil loviri active, fiind pertinentă varianta lovirii cu mijloace de atac proprii omului (pumni).

Medicul legist a concluzionat ca între traumatismul nazal, componentă a traumatismului cranio-facial, și moarte există legătură de cauzalitate de tip indirect, decesul survenind ca urmare a complicării traumatismului cu sângerare nazală abundentă și aspirare de sânge în căile respiratorii, în condițiile alterării stării de conștientă prin comoție cerebrală și intoxicație etilică acută.

Sângele recoltat de la cadavru conținea 1,40 g %o alcool, urina recoltată de la acesta conținea 1,70 g %o alcool, iar umoarea vitroasă -1,95 g %o alcool.

S-a apreciat că victima și agresorul s-au aflat față în față, iar acesta i-a aplicat victimei lovituri cu mijloace de atac proprii omului (pumni) la nivelul extremității cefalice, victima a căzut și a prezentat o alterare a stării de conștientă prin inhibarea funcțiilor nervos-centrale datorită comoției cerebrale și intoxicației etilice acute.

Tarele organice pe care le-a prezentat victima nu pot fi implicate în determinismul morții {Raportul de expertiză médico-légala de autopsie nr. 332/N din 19.12.2013 întocmit de către SML V_____).

In același context, a fost dispusă la data de 19.12.2013, prin ordonanță, efectuarea unei expertize medico-legale traumatologice pentru inculpat, rezultând din concluziile acesteia că acesta a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii, excoriației, echimozei și tumefierii, putându-se produce prin loviri cu sau de corpuri dure.

Leziunile de la nivelul feței s-au putut produce prin loviri cu sau de corp dur, cel mai probabil prin loviri active cu mijloace de atac proprii omului, pot data din 17 decembrie 2013 și au necesitat 1-2 (una-două) zile îngrijiri medicale pentru vindecare

Leziunile individualizate la nivelul mâinilor s-au putut produce prin loviri cu sau de corp dur, posibilă fiind varianta ca ele să se fi produs ca rezultat al lovirii cu pumnii de către susnumit, a altei persoane, la nivelul unor părți dure ale corpului (formațiuni proeminente, tari, de la nivelul feței), pot data din 17 decembrie 2013 și necesită 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. {Raportul de expertiză medico-legală nr. 311/E din 2013 întocmit de către SML V_____).

Inculpatul a avut un comportament relativ sincer și a
recunoscut comiterea faptei, în esența ei, după începerea urmăririi
penale. Acesta nu are antecedente penale.

Cu toate că a prezentat leziuni traumatice individualizate medico-legal pe calea expertizei, ca urmare a lovirilor reciproce cu victima, nu s-a retinut în sarcina acestuia o stare vădită de tulburare cauzată de M_____ C_________, chiar dacă aceasta a avut și o atitudine necuviincioasă, verbal, față de mama sa C_____ M________.

Pentru fapta comisă, față de inculpatul C_____ J__ a fost dispusă începerea urmăririi penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța procurorului din 20.12.2013 și s-a făcut propunere de arestare preventivă la Tribunalul V_____.

Tribunalul, investit cu soluționarea propunerii arestării preventive, a dispus respingerea acesteia și luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 20.12.2013 și până la 18.01.2014, inclusiv.

La data de 15.01.2014, prin ordonanța procurorului, a fost dispusă prelungirea acestei măsuri pentru o durată de încă 30 de zile, începând cu data de 19.01.2014 și până la data de 17.02.2014, inclusiv. La expirarea ei, această măsură nu a mai fost prelungită de către procuror.

In proces, a fost citat ca parte civilă în procesul penal numitul M_____ V_______, fiul victimei.

Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului. Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.

Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragr. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în

apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 NCCP și art. 99 NCPP – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora.

În cauza dedusă judecății, Tribunalul constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului C_____ J__, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

Astfel, instanța de judecată a coroborat:

-procesul verbal de consemnare a plângerii orale din
18.12.2013;

- procesul verbal de cercetare la fața locului din 19.12.2013 și fotografiile judiciar-operative anexă la acesta;

- procesul verbal din aceeași dată, de ridicare a unor urme și mijloace materiale de probă, la necropsie;

- procesul verbal de examinare din 19.12.2013 și fotografiile judiciar-operative anexă;

- procesul verbal de conducere în teren din aceeași dată și fotografiile judiciar-operative anexă;

- Raportul de expertiză medico-legală de autopsie nr. 332/N din 19.12.2013 întocmit de SML V_____ pentru victimă;

- declarațiile martorilor M_____ I____ și M_____ M____; `

- procesul verbal de consemnare a declarației telefonice din 06.05.2014 a părții civile M_____ V_______ - fiul victimei;

- declarațiile și recunoașterile finale ale inculpatului, în cursul urmăririi penale.

Instanța are in vedere poziția procesuala a inculpatului si anume recunosterea vinovăției de către acesta, precum si solicitarea de a se judeca potrivit procedurii simplificate, doar pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale.

Astfel fapta săvârșită de inculpatul C_____ J__ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Instanța va trebui să stabilească care este legea penală mai favorabilă inculpatului.

Conform art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin Decizia nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale a României, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la pedeapsa principală și circumstanțele atenuante, se observă că Noul Cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că, în prezența acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3. Din această perspectivă, nu încape nicio îndoială că legea mai favorabilă sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante este Codul penal din 1969.

În condițiile în care legea nouă modifică atât limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât și întinderea efectelor circumstanțelor atenuante, se pune problema modului în care se va face aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă.

Tribunalul constată că nu suntem în prezența unor instituții susceptibile de a funcționa autonom, astfel că aplicarea legii penale mai favorabile nu se va face în doi pași, ci pe baza criteriului aprecierii globale.

Astfel, nu va fi posibilă aplicarea separată a dispozițiilor din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și reținerea circumstanțelor atenuante. În practică, s-a decis că, în acest caz, circumstanțele atenuante sunt obligatoriu de reținut conform legii determinate ca fiind mai favorabilă.

Astfel, va fi considerată mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.

De asemenea, circumstanțele atenuante legale prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. din 1969 nu au corespondent în art. 75 Noul Cod penal.

Din punctul de vedere al sancțiunii, se constată că maximul special din legea nouă este mai redus, astfel că, în măsura în care instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse îndreptate spre maxim, legea mai favorabilă este cea nouă; minimul special însă este mai ridicat în legea nouă, astfel că, dacă instanța se orientează asupra unei pedepse îndreptate spre minim, mai favorabilă este legea veche.

Având în vedere toate circumstanțele comiterii faptei, precum și persoana și atitudinea inculpatului, instanța se va orienta spre un minim al pedepsei, astfel încât, din acest punct de vedere, apare ca mai favorabilă, legea veche.

Tribunalul constată că, în privința inculpatului C_____ J__ sunt incidente două dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei (circumstanțe atenuante și reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală).

Se observă așadar că, deși potrivit normei de incriminare legea mai favorabilă ar fi Noul Cod penal, în realitate, analizând în ansamblu infracțiunile comise și circumstanțele atenuante, legea mai favorabilă este Codul penal din 1969.

Cu privire la modalitățile de individualizare a executării pedepsei se observă că au intervenit modificări de anvergură prin _____________________ Noului Cod penal.

Nu se stabilește precis care este legea mai favorabilă, ci doar sunt furnizate judecătorului criteriile pe baza cărora urmează să fie determinată această lege.

Astfel, se observa ca in Noul cod penal nu mai este prevăzuta instituția suspendării executării pedepsei.

În lumina argumentelor prezentate mai sus, în baza art. 386 Cod de procedură penală, instanța va schimba încadrarea juridica din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Noul cod penal, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 Noul cod penal.

La alegerea și individualizarea pedepselor, care urmează a fi aplicate inculpatului C_____ J__, se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969 și anume dispozițiile părții generale a Codului penal din 1969, limitele pedepsei prevăzute de art. 183 Cod penal din 1969, reduse conform art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (închisoare de la 3 ani si 4 luni la 10 ani), împrejurările concrete în care a fost săvârșita fapta, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Tribunalul va reține comportarea bună a inculpatului C_____ J__ înainte de săvârșirea faptelor din prezenta cauză, constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că a fost caracterizat pozitiv de membrii comunității din care provine, precum si faptul ca s-a prezentat in fata autoritătilor si a avut o atitudine sinceră. De asemenea, se va retine ca inculpatul s-a prezentat la fiecare termen fixat de instanța de judecată.

Astfel urmează a se reține în favoarea lui circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a) si c) din Codul penal din 1969.

Ca efect al reținerii acestor circumstanțe atenuante, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 76 Cod penal din 1969 –se va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă și se va avea în vedere minimul special astfel cum a fost redus conform art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

Față de reținerea circumstanțelor atenuante în privința inculpatului în prezenta cauză și raportat la dispozițiile art. 76 alin. 3 Cod penal, instanța nu va aplica inculpatului nicio pedeapsă complementară.

Raportat la cauza Hirst contra Marii Britanii, va interzice inculpatului C_____ J__ drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective și lit. b) Cod penal din 1969 - acela de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969, față de soluția de condamnare.

Individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, insa trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Dar, firește, gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și inculpatului.

Tribunalul va stabili cuantumul pedepsei la 3 ani închisoare, cuantum la care s-a ajuns in urma retinerii tuturor cauzelor de reducere a pedepsei, asa cum au fost descrise mai sus.

Tribunalul consideră că scopul educativ al pedepsei față de inculpatul C_____ J__ poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia prin privare de libertate, astfel incât se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

In privința modalității de executare a pedepsei aplicate, tribunalul va opta pentru o pedeapsă neprivativă de libertate, având în vedere condițiile în care inculpatul nu a săvârșit până la această vârstă înaintată – de 60 de ani - nicio infracțiune, instanța manifestând încredere în propriile posibilități de reeducare ale inculpatului care se va putea abține în viitor de la săvârșirea altor fapte de natură penală.

Această convingere este fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, comportamentul său în cadrul comunității din care provine, de atitudinea inculpatului avută pe parcursul procesului - de cooperarea cu organele judiciare, regretul sincer manifestat față de urmările activității sale infracționale, împrejurări care relevă că inculpatul a înțeles pe deplin gravitatea faptei comise, dar si faptul ca procesul de reeducare al acestuia a si început, instanța apreciind că prin fixarea unui termen de incercare de 5 ani (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) se ating scopurile pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal din 1969, într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

La alegerea modalitătii de individualizare a pedepsei, se au in vedere și caracterizările depuse la dosar de către inculpat, prin care se arată că acesta este perceput in comunitate ca o persoana conștiincioasă, respectuoasă, muncitoare si care nu a mai creat niciodata probleme.

Instanța constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este de 3 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost anterior condamnat).

Tribunalul reține că scopul imediat al pedepsei, consecintele acesteia fata de inculpat, vor fi pe deplin realizate, pe de o parte față de faptul ca aceasta a realizat consecintele faptelor săvârsite, le-a regretat si le-a asumat, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o interventie promptă a organelor statului, dar si aplicarea unor sanctiuni care să asigure o preventie in materie.

Nu se poate face abstractie de faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală și, până la momentul comiterii faptei, a avut o conduită corespunzătoare în societate.

Se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 din Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării executării pedepsei, in cazul comiterii unei noi infractiuni in termenul de incercare fixat de instanta, de 5 ani.

In baza art. 71 alin 1 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si lit. b Cod procedura penala pe durata executarii pedepsei, pedeapsa pe care de asemenea o va suspenda potrivit art. 71 alin 5 Cod penal.

In ceea ce priveste latura civilă a cauzei instanta retine că actiunea civilă alaturată procesului penal este intemeiată doar in parte.

Astfel, partea vătamată s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 5.000 lei daune materiale si 20.000 lei daune morale.

In ceea ce priveste prejudiciul material suferit de partea civilă, instanta apreciază pretentiile acesteia pe deplin justificate si va retine pozitia procesuală a inculpatului care si-a arătat disponibilitatea de a o despăgubi in totalitate, sub aspect material.

Sub aspectul daunelor morale, instanta retine ca un fapt incontestabil imprejurarea că infractiunea săvârsită de inculpat a produs un prejudiciu moral părtii civile, prejudiciu care desi nu poate fi realmente cuantificat se impune a fi acoperit, insă nu in cuantumul solicitat.

Întinderea daunelor morale va fi stabilită astfel incât, suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Acordarea daunelor morale presupune o apreciere, în raport de criterii precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Astfel, Tribunalul retine ca suma de 20.000 lei solicitată de partea civilă cu titlul de daune morale nu se justifică, având in vedere faptul că partea civilă, care este fiul victimei decedate, nu mai locuiește in țară de aproximativ 5 ani, deci legăturile acestuia cu tatăl său decedat, care era o persoana in vârstă de 71 de ani, erau ocazionale.

Tribunalul apreciază însă, drept justă acordarea sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal.

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, va admite în parte acțiunea civilă și obligă pe inculpatul C_____ J__ la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale si la plata sumei de 4.ooo lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, va dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul C_____ J__ în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, în baza art. 272 și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpatul C_____ J__ la plata sumei de 2.690 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 2.490 lei, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale (delegația din data de 20.12.2013 – av. B_______ D__ )va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost apelată de procurorul de la P________ de pe lângă Tribunalul V_____ și de partea civilă M_____ V_______, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte concordante:

1) – nelegalitatea sentinței penale întrucât instanța de judecată nu s-a pronunțat și cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de partea civilă M_____ deși s-a făcut o analiză cu privire la întregul material probator administrat în ceea ce privește latura civilă. Instanța s-a pronunțat cu privire la daunele materiale și morale solicitate de partea civilă dar cu privire la cheltuielile de judecată consideră că a omis a se pronunța.

2) – netemeinicia sentinței penale deoarece pedeapsa aplicată inculpatului este disproporționată raportat la gravitatea faptei comise dar și sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia. Au fost reținute două circumstanțe în favoare inculpatului, circumstanțe care apreciază că nu ar fi trebuit să fie reținute pentru că în ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, consideră că a nu avea antecedente penale o persoană reprezintă o stare de normalitate și nu ar fi un punct pozitiv în favoarea unei persoane în ceea ce privește conduita acesteia. Instanța de judecată a mai avut în vedere și agravanta prevăzută de litera c al aceluiași articol în sensul că, inculpatul s-a prezentat în fața autorităților și a avut o conduită sinceră însă, instanța de fond nu a ținut cont că inculpatul a avut o poziție oscilantă în momentul în care a dat declarație în faza de urmărire penală față de următoarele declarații cu care acestea din urmă sunt în contradicție.

Partea civilă apelantă critică sentința primei instanțe atât în latură civilă cât și în latură penală. Pe latură penală critica vizează atât cuantumul pedepsei aplicate cât și modalitatea de executare, instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante, a reținut împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în condițiile în care așa cum rezultă din declarațiile aflate la filele 91-92 și 96 de la urmărirea penală, sunt trei declarații ale inculpatului date în aceeași zi, declarații care sunt contradictorii. Inițial a negat săvârșirea faptei apoi deși a recunoscut săvârșirea faptei a încercat să o nuanțeze îndreptând vina către victimă.

În ceea ce privește latura civilă, apreciază că cuantumul daunelor morale este unul derizoriu în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat o cu totul altă împrejurarea asupra suferințelor părții vătămate și a efortului material pe care l-au făcut.

Curtea examinând sentința penală apelată, în temeiul dispozițiilor art.417 Cod procedură penală raportat la temeiurile invocate de apelanți, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție în forma cerută de lege.

Starea de fapt reținută prin sentința penală apelată este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță procedând la o analiză completă a probelor administrate și o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecății, inclusiv din perspectiva legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, aspecte ce nu au fost criticate nici în apeluri declarate, nici de către inculpat, situația de fapt fiind însușită în mod expres de către acesta, prin accesarea procedurii simplificate reglementată de dispozițiile art. 396 alin. 10 cod proc. pen.

Cu privire la aplicarea lefii mai favorabile, instanța de apel reține că nu s-au formulat critici din această perspectivă, însușindu-și argumentele aduse de prima instanță în sprijinul opiniei potrivit căreia dispozițiile codului penal din 1968 sunt mai favorabile inculpatului în concret. Astfel, atât din perspectiva ariei circumstanțelor atenuante legale, cât și a efectelor acestora, se reține pe de o parte faptul că circumstanțelor atenuante legale prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) cod pen. din 1968 nu au corespondent în art. 75 Noul Cod penal, iar pe de altă parte, efectul recunoscut de dispozițiile codului penal din 1968 sunt net favorabile, reținerea acestora conducând la coborârea pedepsei sub minimul special, comparativ cu regimul noului cod care permite reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Și din perspectiva modalităților de individualizare a executării pedepsei se observă că în Noul cod penal nu mai este prevăzuta instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, iar, pe de altă parte, obligațiile impuse în cadrul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sunt mai împovărătoare, instituindu-se obligația prestării unei activități neremunerate în folosul comunității.

Plecând de la aceste premise privind identificarea dispozițiile codului penal din 1968 ca fiind mai favorabile inculpatului din prezenta cauză, Curtea reține critica de netemeinicie cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și a modalității de individualizare, prin suspendarea condiționată a acesteia în condițiile art. 81 cod pen. din 1968, ca fiind întemeiată.

Referitor la individualizarea judiciară, se spune că „este operațiunea judecătorească de determinare a sancțiunii care urmează să fie efectiv aplicată, în limitele impuse de tariful abstract, cu modificările lui legale sau chiar în afara acestor limite, dar în măsura îngăduită de lege”. Din această definiție, rezultă că individualizarea judiciară este făcută numai de instanța de judecată și prin ea se determină sancțiunea concretă pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor speciale (minime și maxime) prevăzute de lege și chiar cu depășirea acestor limite în cazul constatării cauzelor de agravare sau de atenuare. Individualizarea este, în același timp, un proces care se adaptează prin menirea sa la realitățile sociale și juridice, la evoluția politicii penale, dar, mai ales, la felul în care sunt percepute anumite tipuri de infracțiuni la un moment istoric dat.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii, trebuie să se aibă în vedere fapta comisă de infractor (gravitate, mod de săvârșire, urmări, etc.), dar și o evaluare a situației personale a infractorului în raport cu pericolul social al acestuia pentru ordinea publică (forma de vinovăție, antecedente, starea psiho - fizică, starea de pericol, etc.).

Conform art. 72 cod penal din 1968, „(...) la stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenția generală, individualizarea judiciară realizează atât prevenția generală, cât și prevenția specială prin constrângerea și reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. În N. C. penal se arată caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, care trebuie să se reflecte în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În acest context, Curtea reține, că instanța fondului nu a făcut o apreciere justă a acestor criterii față de inculpatul dedus judecății, în raport de conținutul concret al activității infracționale reținute în sarcina acestuia, de urmările produse și cele care s-ar fi putut produce, și nici în raport de persoana inculpatului.

Curtea reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.

Este real că prima instanță a stabilit în mod corespunzător faptul că există infracțiunea și că fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală, însă nu a transpus în mod optim în planul individualizării pedepsei toate elementele circumscrise faptei comise și persoanei inculpatului apelant. În acest context, Curtea observă modul concret de comitere al faptei, constând în acea că inculpatul C_____ J__ in seara de 17.12.2013, pe fondul unui conflict de moment și fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a aplicat victimei M_____ C_________, aceasta fiind de asemenea sub influenta alcoolului, în locuința acesteia din satul Roșiori, __________________________. V_____, lovituri cu palmele și pumnii în zona cranio - facială, cauzându-i leziuni traumatice, urmate de aspirare de sânge în căile respiratorii și asfixie mecanică, fapt ce a condus la deces. Gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, rezidă și din împrejurare exterioare faptei, constând în aceea că după agresarea victimei, inculpatul a părăsit locuința acesteia și s-a dus acasă, culcându-se. A doua zi victima a fost găsită decedată de către numitul M_____ Ș_____, zis „F_____", aceasta fiind văzută și de către martorul M_____ M____.

Or, din această perspectivă, Curtea apreciază că instanța de fond a acordat o valoare nejustificată circumstanțelor ce țin de conduita anterioară agresiunii exercitate de către inculpat (prin aceea că a partea vătămată a făcut referiri neprincipiale la adresa mamei inculpatului) și ulterioară acesteia ( prin aceea că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare recunoscând fapta), minimalizând astfel gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, relevat de aspectele mai sus menționate, privind modul de comitere, consecințele produse, persoana inculpatului.

În raport de cele mai sus expuse, raportat gravității deosebite a faptei reținute în sarcina inculpatului, modul în care acesta a acționat, privitor atât la faptă, cât și la atitudinea adoptată ulterior acesteia, Curtea apreciază că nu se identifică în analiza apel formulat de inculpat nici un criteriu/împrejurare care să conducă la concluzia că se impune o reducere a răspunderii penale. Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, așa că în raport de faptele comise nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. cu privire la circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c teza a II a reținută de prima instanță, constând în atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, este contracarată de atitudinea inculpatului adoptată imediat după faptă, precum și de împrejurarea că la prima audiere inculpatul C_____ J__ a negat comiterea faptei.

Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate de art. 74 C. pen. din 1968 ori a altora asemănătoare – situația familială, existenta unui loc de munca, recuperarea prejudiciului –nu justifica prin ea însăși considerarea lor ca circumstanțe atenuante si, în consecința, atragerea aplicării unei pedepse reduse ori schimbarea modalității de executare, astfel cum s-a statuat în practica judiciară.

Or toate aceste împrejurări legate de faptă și de persoana inculpatului impuneau cu necesitate sancționarea prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, care să reflecte gradul de pericol social al faptei și al inculpatului.

Pedeapsa trebuie să aibă o funcție de constrângere, de intimidare, dar și de reeducare, mijloace ce urmăresc aceleași scopuri de prevenție și de adaptare socială, astfel că, prin aplicarea pedepse în cuantumul și modalitatea de executare stabilite de instanța fondului, nu se poate aprecia că scopul sancționator al acesteia va fi atins, în același timp cu îndeplinirea scopului educativ al acesteia, astfel încât pe viitor inculpatul să respecte normele legale.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

În raport de aceste criterii, instanța de control judiciar apreciază că, raportat circumstanțelor cauzei, se impune ca inculpatul să fie supus unor măsuri de control și supraveghere care să conducă la finalitatea pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Și sub aspectul laturii civile, criticile formulate sunt întemeiate.

În ce privește pretențiile formulate de partea civilă instanța reține că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și în același timp să nu constituie venituri nejustificate.

Răspunderea civilă delictuală este definită ca o îndatorire a oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere, prin acțiunile ori prin inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Întemeiat legislativ pe dispozițiile art. 1385 alin 1, art. 1349 alin 2 și art. 1531 Cod civil principiul reparării integrale a prejudiciului exprimă cerința înlăturării tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul restabilirii, pe cât posibil, a situației anterioare. Importanța prevederii în noul cod, a imperativului reparării integrale, este esențială, deoarece finalitatea răspunderii civile rezidă tocmai în înlăturarea totală a consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite.

Deși reține că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a apreciat ca suma de 20.000 lei solicitată de partea civilă cu titlul de daune morale nu se justifică, având drept unic criteriu în justificarea diminuării daunelor morale faptul că partea civilă, care este fiul victimei decedate, nu mai locuiește in țară de aproximativ 5 ani, deci legăturile acestuia cu tatăl său decedat, care era o persoana in vârstă de 71 de ani, erau ocazionale.

Valoarea reparației cuvenite celui păgubit trebuie să fie echivalentul tuturor pierderilor suferite de acesta, în urma săvârșirii faptei prejudiciabile.

Inculpatul își asumă riscul tuturor consecințelor generate de infracțiune și respectiv a pagubelor, oricât de mare ar fi întinderea lor. Curtea reține că, repararea integrală a pagubei este esențială, deoarece finalitatea răspunderii civile rezidă tocmai în ștergerea totală a consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite.

Rezoluția nr. 75 a Consiliului Europei reamintește, în primul său articol, că persoana care a suferit un prejudiciu este îndreptățită la repararea acestuia, astfel încât să fie repusă într-o situație cât mai apropiată de cea în care s-ar fi aflat, dacă paguba nu s-ar fi produs. Or, faptul că partea civilă - fiul victimei decedate - nu mai locuiește in țară de o anumită perioadă de timp, nu este de natură a diminua nici suferință pricinuită de pierderea intempestivă și violentă a tatălui, nici nu este de natură să diminueze legăturile de afectivitate dintre tată și fiu. De altfel, s-a făcut dovada că partea civilă s-a preocupat în mod constant și continuu de îngrijirea tatălui său, angajând o persoană care să aibă grijă atât de nevoile tatălui său – victima, cât și de îngrijirea gospodăriei. Martorii audiați în cauză au confirmat atât grija pe care partea civilă a afecta tatălui său, cât și afecțiunea și legăturile strânse dintre aceștia ( filele 41 și următoarele fond), aspect de natură să certifice prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă prin suferința pricinuită de pierderea tatălui său într-o manieră atât de violentă și de bruscă, ceea ce conduce la concluzia că se im,pune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, cuantum apreciat ca fiind mai mult decât rezonabil.

Critica procurorului privind neacordarea cheltuielilor judiciare părții civile de către instanța de fond, nu poate fi primită, câtă vreme din actele și lucrările dosarului nu rezultă dovada efectuării unor astfel de cheltuieli de către partea civilă.

Așa fiind, instanța de apel urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. ”a” cod proc. pen., să admită apelurile declarate de procurorul de la P________ de pe lângă Tribunalul V_____ și de partea civilă M_____ V_______ împotriva sentinței penale nr. 436 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul V_____, pe care o va desființa, în parte.

În rejudecare va înlătură aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și lit. c teza a – II - a și art. 76 cod pen. din 1968

Va majora la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C_____ J__ pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 cod penal din 1968.

Va înlătura aplicarea art. 81 – 83 cod pen. din 1968.

Va face aplicarea art. 86 ind. 1 cod pen. din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, și va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei 4 (patru) ani închisoare aplicate inculpatului C_____ J__ prin prezenta decizie penală, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, potrivit art. 86 ind. 2 cod pen. din 1968.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1968, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C_____ J__ va trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- sa se prezente la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V_____ (organ desemnat de instanță cu supravegherea inculpatului), la datele fixate de acesta ;

- sa anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență ;

Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal din 1968.

In temeiul disp. art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 va suspenda executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate.

Va majora la 20.000 lei daune morale acordate părții civile M_____ V_______.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză, în care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,
În numele legii

Decide

Admite apelurile declarate de procurorul de la P________ de pe lângă Tribunalul V_____ și de partea civilă M_____ V_______ împotriva sentinței penale nr. 436 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul V_____, pe care o desființează, în parte.

Rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și lit. c teza a – II - a și art. 76 cod pen. din 1968

Majorează de la 3 ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C_____ J__ pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 cod penal din 1968.

Înlătură aplicarea art. 81 – 83 cod pen. din 1968.

Face aplicarea art. 86 ind. 1 cod pen. din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, și dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei 4 (patru) ani închisoare aplicate inculpatului C_____ J__ prin prezenta decizie penală, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, potrivit art. 86 ind. 2 cod pen. din 1968.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1968, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C_____ J__ trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- sa se prezente la Serviciul de Probațiune de pe lângă

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 33/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 137/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 165/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1357/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 35/2016 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 164/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 69/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 439/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 14/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1421/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1229/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 240/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 27/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 373/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 351/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 736/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1172/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 505/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 576/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 436/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 173/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 43/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 27/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 470/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 186/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2307/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1083/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1229/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 56/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 506/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 44/2016 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 393/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 29/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2016 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 447/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 959/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 31/2016 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 142/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 11/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 976/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 18/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 208/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 133/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 88/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 842/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 29/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 552/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 125/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 239/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 19/2016 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 75/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 191/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1381/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Apel
  • Hotărârea 109/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 255/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 434/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 509/2014 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Hotărârea 199/2015 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025