Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
Sentința civilă nr.5229
Ședința Publică din data de 04.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A____ L_______ F_______
Grefier C_____ L______
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ________________________________ SA și pe pârât ____________________________ REASIGURARE SA, intervenient T_____ T______ D___, având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată ca dosarul se afla la primul termen de judecata, stadiul procesual – fond, obiectul cauzei acțiune in regres, cerere legal timbrata, s-a solicitat judecata cauzei in lipsă, după care,
Instanța, în baza art.131 C__ își verifică competenta si constată ca este competentă general, material, teritorial să judece prezenta cauza, raportat la art. 107 C__.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar si reține cauza în pronunțare pe cerere.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta ________________________________ SA, în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA și intervenientul forțat T_____ T______ D___ a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.639,37 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate in baza asigurării facultative CASCO, obligarea la plata sumei de 377,06 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, calculate de la data de 29.08.2013 și până la data de 15.04.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 26.02.2013 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX asigurat CASCO la societatea reclamantă si autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX asigurat RCA la societatea pârâtă, in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului T_____ T______ D___. A fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 1.639,37 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349 al.1 și 2 C.civ, Legea nr. 136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru conform OUG 80/2013.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări.
La data de 01.07.2015 reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că pârâta a achitat debitul principal la data de 03.06.2014, solicitând penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 26.02.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Despăgubirea în cuantum de 1.639,37 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 03.06.2014, aceasta recunoscând astfel debitul.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 29.07.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței, 29.08.2013 până la data achitării, 03.06.2014.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitoarea, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 171 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 1860 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea precizată, formulată de reclamant ________________________________ SA cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de avocat I____ M_____ Salapa din București, ______________________, sector 2 in contradictoriu cu pârât ____________________________ REASIGURARE SA, cu sediul in Voluntari- Global City Business Park, _______________________. 10, _________________. 4, județ Ilfov si intervenient T_____ T______ D___ domiciliat in com. V___________, _________________, județul A___.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 1639,37 lei, de la data scadenței, 29.08.2013 până la data achitării debitului principal, 03.06.2014.
Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 171 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1860 lei onorariu avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.09.2015.
Președinte, Grefier,
F_______ A____ L_______ C_____ L______
Red: jud FAL/ tehnored CL/ 5 ex/10.09.2015