Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX acțiune pauliană
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.412
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.09.2015
PREȘEDINTE I____ M_______
JUDECĂTOR G_______ P____ V________
JUDECĂTOR I___ G_______
GREFIER S_____ A________
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta C_______ E____, domiciliată în _____________________ Șcheia, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3180 pronunțată la data de14.08.2014 și a încheierii pronunțată la data de 08.08.2014, de Judecătoria Suceava în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimați fiind pârâții ________________________ cu sediul în mun. Suceava, _________________________.1, __________, ____________________, C_______ G_______, domiciliat în ____________________ Șcheia, jud.Suceava și reclamanta B___ D______ N_______, domiciliată în Siret, ____________________.2, ________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. G______ M______ pentru intimata reclamantă B___ D______ N_______, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile,estre legal îndeplinită.
Se face făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată că, pârâta recurentă C_______ E____ nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 805,5 lei, motiv pentru care din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul părții prezente cu privire la această excepție și pe fond în eventualitatea în care recurenta va depune la dosar până la sfârșitul ședinței de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului.
Av. G______ M______ pentru intimata reclamantă B___ D______ N_______ solicită admiterea excepție și anularea recursului ca netimbrat, pe fond în eventualitatea în care până la sfârșitul ședinței de judecată recurenta va depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru solciită respingerea acestuia ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U N A LU L,
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 13.02.2013, reclamanta B___ D______ N_______, în contradictoriu cu pârâții S.C. Gabișor C________ S.R.L. Șcheia, C_______ E____ și C_______ G_______ a formulat acțiune prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 652 din 9.02.2010 la B.N.P. I__ L_____ cu privire la apartamentul nr. 48 identic cu parcela nr. xxxxx-C1 -U48 înscris în cartea funciară nr.xxxxx-C1-U48 a UAT Șcheia, din locuința colectivă CI situată în sat Sf. I___, ______________________ A, ___________________________. De asemenea, a solicitat și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 27.04.2010 la B.N.P. Asociați I__ L_____ și R_____ Laurian L_____ cu privire privire la boxa situată în locuința colectivă CI din __________________. Șcheia, ______________________ A, __________________ suprafață utilă de 1 1,69 mp, identică cu parcela nr. xxxxx-C 1-U49, înscrisă în cartea funciară nr. xxxxx-C 1-U49 a UAT Șcheia. A solicitat și radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților C_______ E____ și C_______ G_______ cu privire la bunurile imobile identice cu parcelele xxxxx- Cl-U48 și xxxxx-C 1-1)49 din CF xxxxx a UAT Șcheia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4033 din 24.08.2009 la B.N.P. I__ L_____ a convenit cu pârâta S.C. Găbișor C________ S.R.L. încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică privind imobilul situat în mun. Suceava, ______________________, jud. Suceava, compus din două camere de locuit, în suprafață de 58,07 mp, identic cu parcelele nr. xxxxx-C 1-U48 și xxxxx-C 1-U49 din CF xxxxx a UAT Șcheia, până la data de 31.12.2009. Conform clauzelor antecontractului menționat mai sus prețul convenit de părți a fost de 60.000 Euro, din care, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a achitat suma de 6.000 Euro cu titlu de avans, urmând ca diferența de 54.000 Euro, să fie achitate în rate lunare de 225 Euro începând cu data de 1.10.2009. Întrucât pârâta S.C. Găbișor C________ S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în baza antecontractului autentificat sub nr. 4033 din 24.08.2009, a fost nevoită să promovez acțiune de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 102 din 14.12.2011, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4429 din 8.11.2012 a Î.C.C.J. a admis acțiunea formulată, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.000 Euro sau contravaloarea în lei la data plății, la cursul BNR, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data de 14.12.2011. De asemenea, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata sumei de 4529,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 975 din vechiul Cod Civil, art. 34 din Legea 7/1996 și art. 274 cod proc. Civ.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 7-22).
Legal citată pârâta C_______ E____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Pe cale de excepție a solicitat anularea acțiunii ca insuficient timbrată având în vedere faptul că valoarea actuala a imobilelor a căror anulare se solicita este de 20.500 euro si respectiv 5000 euro, adică o valoare de 112.200 lei. Cu privire la temeinicia cererii a arătat următoarele. Un prim aspect de netemeincie a acțiunii este dat de faptul ca cererea nu îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, nefiind îndeplinita condiția referitoare la creanța care trebuie sa fie anterioara actului atacat.
Legal citați pârâții S.C. Gabișor C________ S.R.L. Șcheia și C_______ G_______ nu au depus întâmpinare.
Prin precizările depuse la data de 28.07.2014, la solicitarea instanței, reclamanta a menționat că obiectul acțiunii îl reprezintă constatare nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 652 din 09.02.2010 de B.N.P. I__ L_____ și constatare nulitate absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1957 din 27.04.2010 de B.N.P.A. I__ L_____&R_____ Laurian L_____ pentru cauză imorală și ilicită în conformitate cu dispozițiile art. 948, 966 și art. 968 Vechiul Cod civil.
La prezentul dosar a fost anexat dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Suceava.
Prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2014 instanța a constatat decăzută reclamanta din dreptul de a-și completa acțiunea prin adăugarea capetelor de cerere formulate și depuse la fila 134 dosar și anume capetele de cerere prin care solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1037 din 22.03.2013 la BNP I__ L_____ cu privire la apartamentul nr. 48 și a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1029 din 22.03.2013 la BNP I__ L_____ cu privire la boxa apartament nr. 49 și din dreptul de a-și completa acțiunea prin introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților C_______ G_______ E____ și S_______ F_____.
Prin sentința civilă nr.3180 din data de 14.08.2014, Judecătoria Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta B___ D______ N_______ în contradictoriu cu pârâții S.C. GABIȘOR C________ S.R.L. prin administrator judiciar Recovery Insolvency Specialists SPRL, C_______ E____ și C_______ G_______, astfel cum a fost modificată.
A constat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 652 din 09.02.2010 de B.N.P. I__ L_____ cu privire la vânzarea apartamentului nr. 48 situat în locuința colectivă C1 din _________________. Șcheia, _______________________, _______________. Suceava, identic cu parcela nr. xxxxx-C1-U48, înscrisă în cartea funciară nr. xxxxx-C1-U48 a UAT Șcheia împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților din imobil care prin natura sau destintația lor sunt de folosință comună (acoperiș, casa scării, hol), în cote de 2,02% împreună cu dreptul de coproprietate asupra cotei părți indivize din terenul aferent imobilului, reprezentând suprafața de 13,92 mp.
A constat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1957 din 27.04.2010 de B.N.P.A. I__ L_____&R_____ Laurian L_____ cu privire la boxa situată în locuința colectivă C1 din _________________________________________________, ___________________. Suceava, identic cu parcela nr. xxxxx-C1-U49, înscrisă în cartea funciară nr. xxxxx-C1-U49 a UAT Șcheia, împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților din imobil care prin natura sau destintația lor sunt de folosință comună (acoperiș, casa scării, hol), în cote de 0,64% împreună cu dreptul de coproprietate asupra cotei părți indivize din terenul aferent imobilului, reprezentând suprafața de 4,41 mp.
A dispus radierea din cartea funciară nr. xxxxx-C1-U48 a comunei Șcheia a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâților C_______ E____ și C_______ G_______ cu privire la imobilul cu nr. cadastral xxxxx-C1-U48 dobândit de pârâții C_______ E____ și C_______ G_______ prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 652 din 09.02.2010 de B.N.P. I__ L_____.
A dispus radierea din cartea funciară nr. xxxxx-C1-U49 a comunei Șcheia a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâților C_______ E____ și C_______ G_______ cu privire la imobilul cu nr. cadastral xxxxx-C1-U49 dobândit de pârâții C_______ E____ și C_______ G_______ prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1957 din 27.04.2010 de B.N.P. I__ L_____ & R_____ Laurian L_____.
A obligat pârâții să plătească în solidar către reclamantă suma de 1605,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat pârâții să plătească în solidar către stat suma de 805,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru cu privire la care reclamanta a fost scutită urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.
data de 06.09.2013 (f. 82-83)
Împotriva Sentinței civile nr.3180/14.08.2014 a Judecătoriei Suceava si a încheierii din 08.08.2014 a formulat recurs pârâta C_______ E____, prin care a solicitat anularea încheierii si casarea sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
In fapt, la data de 30.05.2014 instanța a ieșit in pronunțare amânând pronunțarea pentru data de 06.06.2014. A formulat concluzii scrise pe care le-a depus la instanță, apărările vizând exclusiv acțiunea pauliană ce a făcut obiectul acțiunii reclamantei.
La data de 06.06.2914 instanța de fond a dispus repunerea pe rol a cauzei acordând termen la data de 08.08.2014 pentru ca reclamanta să-și precizeze acțiunea.
La data de 28.07.2014 reclamanta a depus un înscris prin care a arătat ca si-a modificat acțiunea si a indicat ca temei de drept prevederile art. 966 si 968 Cod civil.
Precizează ca, prin acțiunea inițiala, reclamanta si-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 975 Cod civil - acțiune pauliană, toate apărările fiind făcute în acest sens. Față de modificarea acțiunii de către reclamantă si necomunicarea acesteia apreciază că în cauză s-au încălcat prevederile art. 132 alin. 1 întrucât nu s-a comunicat aceasta cerere de modificare a acțiunii si nu s-a acordat termen pentru a-i da posibilitatea formulării apărărilor pe noile temeiuri de drept invocate.
Mai mult apreciază ca cererea de modificare a acțiunii este inadmisibila ținând cont de faptul ca aceasta s-a făcut ulterior primei zile de înfățișare care a avut loc la data de 25 10.2013.
Față de argumentele precizate anterior apreciază ca în cauza sunt date motivele de nulitate a încheierii din data de 08.08.2014 in conformitate cu prevederile art. 105 Cod de procedura civila vătămarea ei fiind certă în condițiile în care față de noua calificare a acțiunii nu a avut posibilitatea sa-și formuleze apărări, instanța de fond îngrădindu-i acest drept.
Față de aspectele arătate apreciază ca se impune anularea încheierii din 08.08.2014 si pe cale de consecința casarea Sentinței civile nr.3180/14.08.2014.
Intimata B___ D______ N_______, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâta C_______ E____, menținerea sentinței civile nr. 3180 din 14.08.2014 a Judecătoriei Suceava ca fiind legală și temeinică și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare nu au avut ca scop transmiterea proprietății cu privire la cele două imobile în patrimoniul pârâtei recurente, ci au avut un caracter fictiv, fiind încheiate în scopul creării unei stări de insolvabilitate vânzătoarei și pentru a face imposibilă executarea de către prim pârâtă a obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, astfel încât se impune respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
La termenul din data de 24.06.2015, judecarea cauzei a fost amânată pentru a se acorda posibilitate recurentei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 805,5 lei, sens în care a fost emisă adresa înaintată acesteia la data de 26.06.2015, aflată la fila 27 dosar. Recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși cererea sa de ajutor public judiciar a fost respinsă prin încheierea din data de 09.06.2015, iar împotriva acesteia nu a fost exercitată calea de atac a reexaminării.
La termenul de judecată de astăzi 08.09.2015, instanța din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din prevederile art. 20 al. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Or, recurentei i s-a comunicat obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 805,5 lei, așa cum rezultă din adresa înaintată acesteia la data de 26.06.2015, aflată la fila 27 dosar, însă nu a respectat această obligație .
Cum până la termenul de astăzi, recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs, tribunalul, față de dispozițiile legale enunțate și temeinicia excepției netimbrării, va anula recursul ca netimbrat.
Având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C. proc. civ. și soluția dată asupra cererii de recurs, respectiv anularea acesteia, instanța va obliga pîrîta recurentă C_______ E____ să plătească reclamantei-intimate B___ D______ N_______ (fostă N_____) suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentînd onorar avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
D E C I D E :
Anulează recursul formulat de pârâta C_______ E____, domiciliată în _____________________ Șcheia, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.3180 pronunțată la data de14.08.2014 și a încheierii pronunțată la data de 08.08.xxxxx, de Judecătoria Suceava în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXl , intimați fiind pârâții ________________________ cu sediul în mun. Suceava, _________________________.1, __________, ____________________, C_______ G_______, domiciliat în ____________________ Șcheia, jud.Suceava și reclamanta B___ D______ N_______, domiciliată în Siret, ____________________.2, ________________, ca netimbrat.
Obligă pîrîta recurentă C_______ E____ să plătească reclamantei-intimate B___ D______ N_______ (fostă N_____) suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentînd onorar avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 08.09.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
I____ M_______ G_______ P____ V________ I___ G_______
Grefier,
S_____ A________
Red./Tehnored.GPV
2 ex/25.09.2015
Tehnored. SA
Judecător fond T____ R_____