Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 274/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ M________
Judecător C____ M____ C_______
Judecător C_______ G_________ N______-vicepreședinte
Grefier N_______ P______
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta S.C. M______ CM I____-în calitate lichidator judiciar AL ____________________ JOS SA și de intervenienta A__________ P_____ ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr. 258/A/2013 pronunțată de Tribunalul A___ în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență C_____ L____ pentru recurenta reclamantă, avocat T_____ C____ cu delegație la dosar pentru intimații pârâți T___ și C_____ și avocat M_____ A_______ cu delegație la dosar pentru intimații pârâți Miller, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, răspuns la întâmpinări formulat de recurenta reclamantă.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei reclamante, practician în insolvență C_____ L____ solicită admiterea recursului reclamantei așa cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 258/A/2013 pronunțată de Tribunalul A___, admiterea apelului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A___ I____, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că instanța de apel a reținut greșit prescripția dreptului la acțiune, în sensul că reclamanta nu era în termen să promoveze acțiunea, deoarece a luat la cunoștință de dosar doar în momentul în care s-a restituit la Curtea de Apel A___ I____ de la ICCJ, care s-a pronunțat în cauza penală aflată pe rolul instanței supreme la data de 25.04.2010. Arată că a avut acces la studiul dosarului la data de 26.04.2010, astfel că la data deschiderii dosarului, respectiv 27.05.2010 a fost întrerupt termenul de prescripție. Arată că nici judecătorul sindic nu a avut acces la dosar.
Greșit în întâmpinările formulate în cauză se susține lipsa calității procesuale active a reclamantei.
În acest sens, invocă prevederile art. 25 lit. b din legea insolvenței, arătând că la litera c a aceluiași articol s-a stabilit obligația de a introduce acțiunea împotriva încheierii actelor frauduloase, astfel că este nefondată excepția. Intimații în mod greșit au invocat prevederile art. 3 și 25 din Legea insolvenței, aspecte pe care le-a detaliat în răspunsul al întâmpinare formulat și depus la dosar.
În legătură cu întâmpinarea formulată de intimații T___, arată că recursul reclamantei este întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Menționează că nu a criticat prin recursul declarat în cauză, capetele de cerere în care s-a stabilit situația de fapt iar în ceea ce privește sentința civilă nr. 769/2012 a Judecătoriei Cluj N_____, cu privire la acțiunea de divorț a intimaților T___, aceasta nu este opozabilă recurentei. Menționează că acțiunea de divorț și de partaj a fost făcută cu viclenie, fiind un partaj formal, pentru a nu fi urmărite bunurile debitorului și pentru a se sustrage de la executare silită. Arată că acțiunea pauliană este în termen, iar ultimul proces verbal întocmit de executorul A____ a fost comunicat în februarie 2012, astfel că nu mai este posibilă recuperarea bunurilor, iar în august 2012 a fost comunicat pentru intimatul T___, aspecte care însă nu dau dreptul intimaților să susțină faptul că acțiunea s-a prescris.
Menționează că în data de 26.04.2010 a luat cunoștință de prejudiciu creat și care trebuia recuperat.
În ce privește recursul declarat de A___, acesta este fondat și solicită admiterea recursului. Arată că A___ are calitate de creditor, banii fiind distribuiți acestuia, însă nu s-au virat în contul său, fiind sustrași de către intimații pârâți din contul _________________________ Tribunalului A___ a pus sechestru pe două imobile ale intimaților.
P_____ considerentele expuse, solicită admiterea ambelor recursuri.
Avocat C____ T_____ cu delegație la dosar pentru intimații pârâți C_____ și T___, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
Arată că instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că se recunoaște faptul că acțiunea pauliană este o acțiune personală prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. Reprezentanta reclamantei recurente a calculat acest termen de prescripție de la momentul când a luat cunoștință de soluțiile pronunțate, însă textul legal specifică data de la care ar fi trebuit să se cunoască prejudiciul și cine este responsabil de acesta, motiv pentru care se invocă pasivitatea creditorului. Arată că nu au relevanță susținerile creditoarei cu privire la data de la care a luat cunoștință de prejudiciu, pentru calcularea termenului de prescripție. Aceste procese trebuiau trecute în cartea funciară, întrucât rolul înscrierilor în CF îl reprezintă opozabilitatea față de terți, astfel că data de la care începe să curgă prescripția este 17 aprilie 2009, acesta fiind împlinit în 17.04.2012, iar acțiunea pauliană a fost înregistrată în septembrie.
În ceea ce privește solicitarea de desființare a hotărârii judecătorești de partaj a intimaților, arată că aceasta este inadmisibilă. Se face confuzie între autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ. și puterea de lucru judecat prev. de art. 1200 pct. 4 C. civ. Instanța a soluționat acțiunea în temeiul art. 1200 pct. 4 C. civ, iar o hotărâre judecătorească nu poate fi desființată de o altă instanță, decât în căile de atac. În ceea ce privește susținerea recurentei reclamante, în sensul că s-a făcut un partaj formal, respectiv s-a încheiat o convenție între intimați pentru a nu se putea urmări bunurile acestora, aceste susțineri nu sunt adevărate, întrucât în ceea ce-i privește pe intimații T___, partajul s-a făcut în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice.
P_____ considerentele expuse, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă.
În ce privește recursul declarat de intervenienta A___ București, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil. Instanța de apel a respins calea de atac promovată de această parte, ca tardiv formulat. Prin motivele de recurs, intervenienta invocă motive de fond care nu au relevanță în cauză, hotărârea trebuia atacată sub aspectul tardivității. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a intervenientei arată că aceasta nu are calitate procesuală în cauză. Cu cheltuieli de judecată, justificate cu chitanță la dosar.
Mandatara intimaților Miller, avocat M_____ A_______ solicită respingerea recursului declarat de reclamantă. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, arată că aceasta este fondată, lichidatorul judiciar neavând calitate de a formula recurs, în temeiul art. 25 din Legea nr. 86/2006, și nu are interes în promovarea unei astfel de căi de atac. Sunt inadmisibile capetele de cerere 1 și 4 din acțiune și este nefondat recursul cu privire la acestea, întrucât un drept de creanță nu are nevoie de o acțiune în constatare pentru un drept deja recunoscut.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, arată că aceasta este admisibilă, fiind corect reținută de instanță față de înscrisurile depuse la dosar, întrucât termenul de prescripție curge de la data pronunțării deciziei de către ICCJ, respectiv 28.05.2009 și indiferent de temeiul de drept, respectiv prevederile noului cod civil sau a vechiului cod civil, reținute, acțiunea a fost formulată de reclamantă cu nerespectarea termenului de prescripție. Susținerile reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință și a avut acces la dosar nu se pot reține.
Pe fondul cauzei, arată că frauda la care face referire reclamanta, în sensul că ar fi comisă de intimați nu este dovedită.
Cu privire la recursul declarat de intervenienta A___ București, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Consideră că este inadmisibil recursul, atâta vreme cât trebuia să conțină motive pentru a se combate excepția tardivității reținută de instanța de apel. Astfel critica de nelegalitate invocată de intervenientă este neavenită.
P_____ considerentele expuse, solicită respingerea ambelor recursuri, cu cheltuieli de judecată, justificate cu înscrisuri la dosar.
În replică, reprezentanta recurentei reclamante arată că sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul A___ a fost făcută de către judecătorul sindic. Arată că pentru studierea dosarului, s-a prezentat personal la ICCJ, însă i s-a refuzat accesul la studiul acestuia, atât părții pe care o reprezintă cât și judecătorului sindic. Redă prevederile art. 8 din DL 167/1958, care prevede termenul de prescripție în situația în care nu se știe cine este răspunzător de fapta ilicită și paguba cauzată.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat la care s-a făcut referire de mandatara intimaților, consideră că trebuie respinsă, deoarece creditorul a dobândit bunurile prin executor judecătorești, iar acțiunea pauliană a fost introdusă ulterior, respectiv urmare a dosarului execuțional întocmit la data de 27.05.2010.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX, a Judecătoriei A___ I____ formulată de reclamanta S.C. M______ CM I____, în calitate de lichidator judiciar al ____________________ Jos SA, împotriva pârâților T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______, s-a solicitat:
I. Să se constate că reclamanta ____________________ Jos SA, potrivit deciziei penale nr. 1890/28.05.2008, (definitivă) pronunțată în dosar penal nr. XXXXXXXXXXXX de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 2.xxxxxxxxxxx lei rol, respectiv 211.630 lei ron, față de pârâții debitori de ord. 1 și 2, T___ I___ și M_____ E______, reprezentând despăgubiri civile.
II. Să se constate starea de insolvență a celor doi pârâți debitori T___ I___ și M_____ E______, datorată micșorării patrimoniului personal prin înstrăinarea prin diferite metode a bunurilor deținute în proprietate de către pârâții de ord. 3,4,5,6, în vederea fraudării intereselor reclamantei.
III. Să se constate că cei doi pârâți de ord. 1 și 2 au fost cercetați și condamnați pentru sustragerea sumei mai sus menționate din patrimoniul reclamantei, cercetare începută încă din cursul anului 2003 prin punerea în mișcare a acțiunii penale care a făcut obiectul dosarului penal nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A___ finalizată prin Decizia penală nr. 1890/2006 din dosar penal nr. XXXXXXXXXXXX a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
IV. Să se constate că potrivit Ordonanțelor de la data de 27 iulie 2004 și 30 iulie 2004 din dosar penal nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A___ prin care s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de către pârâtul de ord. 1 T___ I___, acesta deținea în patrimoniul său în coproprietate cu soția sa T___ F_____, următoarele bunuri:
a) apartamentul situat din punct de vedere administrativ în A___ I____, __________________________ C_____), nr. 1, ______________, __________________ CF nr. xxxxx – C1 – U2, A___ I____ nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X, provenită din conversia pe hârtie a nr. de CF vechi xxxxx A___ I____, nr. top 2214/1/2/1; 2214/2/2/1;
b) apartamentul situat din punct de vedere administrativ în A___ I____, ________________________ Progresului), nr. 7, ___________, județul A___, înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U1, A___ I____ nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV, provenită din conversia pe hârtie a nr. de CF vechi xxxxx A___ I____, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV;
c) autoturism marca Dacia 1300 cu nr. de identificare xxxxxx;
d)autoturism marca Oltcit Club cu nr. de identificare UU2TAQB0P10QB2765;
e)autoturism marca Daewo Cielo cu nr. de identificare KLATF19Y1XD045813.
V. Să se constate că prin sentința penală nr. 165/2006 din dosar penal nr. 6652 a Tribunalului A___ s-a dispus desființarea măsurilor asigurătorii dispuse de către procuror prin ordonanțele din 27 iulie 2004 și 30 iulie 2004 în dosar penal nr. 705/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul A___, asupra bunurilor enumerate la pct. IV, iar prin sentința civilă nr. 1207/2009 din dosar civil nr. XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei A___ I____ s-a dispus radierea sechestrului asigurator instituit de către parchet asupra bunurilor imobile enumerate și individualizate mai sus la petitul IV lit. a, b.
VI. Să se constate că ulterior radierii sechestrului asigurator aceste bunuri au fost înstrăinate astfel:
1. apartamentul situat din punct de vedere administrativ în A___ I____, __________________________ C_____), nr. 1, ____________________________________ înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U2, A___ I____ nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X, provenită din conversia pe hârtie a CF vechi xxxxx A___ I____ a fost înstrăinat pârâților de ord. 5 și 6 C_____ E______ și C_____ F______, în baza Convenției de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1084/16.04.2009 de către BNP D__ A_____ D____.
2. apartamentul situat din punct de vedere administrativ în A___ I____, ________________________ Progresului), nr. 7, ____________, județ A___, înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U1, A___ I____ nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi xxxxx A___ I____, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV a fost atribuit pârâtei de ord. 3 T___ F_____, în cota de 1/1 părți în baza hotărârii judecătorești nr. 766/2010 din 21.01.2010 pronunțată de către Judecătoria Cluj N_____ în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX, aceasta notându-și ulterior dreptul de proprietate în cotă de 1/1 părți asupra imobilului conform încheierii de întabulare nr. xxxxx/22.04.2010 a OCPI A___.
Privitor la înstrăinarea apartamentului înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X:
VII. Să se constatate inopozabilitatea față de reclamantă în ceea ce privește Convenția de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1084/16.04.2009 de către BNP D__ A_____ D____, vizând înstrăinarea de către pârâții T___ I___ și T___ F_____ către pârâții C_____ E______ și C_____ F______ a imobilului descris la petitul V1, pct.1 cât și a încheierii de întabulare nr. 9444/17.04.2009 a OCPI A___ vizând întabularea dreptului de proprietate în cota de 1/1 părți cu titlu de cumpărare asupra imobilului în favoarea pârâților C_____ E______ și C_____ F______.
VIII. Să se dispună desființarea atât a Convenției de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1084/16.04.2009 de către BNP D__ A_____ D____ cât și a încheierii de întabulare nr. 9444/17.04.2009 a OCPI A___ prin care pârâții C_____ E______ și C_____ F______ și-au întabulat dreptul de proprietate în cota de 1/1 părți asupra apartamentului situat în A___ I____, ____________________, ______________, ___________________ înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____ și revenirea la starea inițială anterioară încheierii actelor ce urmează a fi desființate prin repunerea pârâtului debitor T___ I___ și pârâtei T___ F_____ în situația anterioară cu consecința întoarcerii imobilului înstrăinat și descris mai sus în patrimoniul acestora.
IX. Să se dispună OCPI A___ notarea noilor drepturi de proprietate în CF nr. xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____, după rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța.
X. Să se dispună înființarea și notarea de sechestru asigurator asupra imobilului situat în A___ I____, ____________________, ______________, ____________________ înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 2214/1/2/1/X; 2214/2/2/1/X, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța.
Privitor la înstrăinarea apartamentului înscris în CF nr.xxxxx – C1 – U1, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV:
XI. Să se constate inopozabilitatea față de reclamantă atât a hotărârii judecătorești nr. 766/2010 a Judecătoriei Cluj N_____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, privitoare la atribuirea dreptului de proprietate în cotă de 1/1 părți a apartamentului descris în petitul VI, pct. 2, în favoarea pârâtei T___ F_____ cât și inopozabilitatea față de încheierea de întabulare nr. xxxxx/22.04.2010 a OCPI A___, vizând întabularea acestui drept în cotă de 1/1 părți în favoarea pârâtei în CF xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV provenită din conversia pe hârtie a CF xxxxx A___ I____.
XII. Să se dispună desființarea hotărârii judecătorești nr. 766/2010 a Judecătoriei Cluj N_____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX cât și încheierea de întabulare nr. xxxxx/22.04.2010 a OCPI A___, prin care pârâta T___ F_____ și-a întabulat dreptul de proprietate în cotă de 1/1 părți asupra imobilului situat în A___ I____, _______________________, ____________, județul A___, înscris în CF nr.xxxxx – C1 – U1, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____ și revenirea la starea anterioară întabulării, prin repunerea pârâtului debitor T___ I___ în situația anterioară înstrăinării bunului imobil descris mai sus, cu consecința întoarcerii imobilului în patrimoniul acestuia.
XIII. Să se dispună OCPI A___ notarea noilor drepturi de proprietate în CF xxxxx – C1 – U2 A___ I____, nr. top. 1862/2/2/1/IV, 1863/2/1/IV, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____, după rămânerea irevocabilă a sentinței ce urmează a se pronunța.
XIV. Să se dispună înființarea și notarea sechestrului asigurator asupra apartamentului situat în A___ I____, _______________________, ____________, județul A___, înscris în CF nr. xxxxx – C1 – U1, nr. top. 1862/2/2/1/IV; 1863/2/1/IV, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xxxxx A___ I____, până la rămânerea irevocabilă a sentinței ce urmează a se pronunța.
XV. Să se constate că pârâta M_____ E______, la data punerii în mișcare a acțiunii penale menționate în petitul 3, deținea în coproprietate cu pârâtul M_____ F_____, un imobil situat din punct de vedere administrativ în Teiuș, _____________________-33 înscris în CF 3249 Teiuș, nr. top. 441/1 și 442/1 casă în suprafață de 54 mp, grajd, șură și grădină în suprafață de 144 mp.
XVI. Să se constate că prin sentința civilă nr. 1703/2009 pronunțată în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Aiud, având ca obiect „sistarea stării de indiviziune” acest imobil a devenit proprietatea exclusivă a pârâtului M_____ F_____, prin atribuirea către acesta în cotă de 1/1 părți.
XVII. Să se constate inopozabilitatea față de reclamantă atât în ceea ce privește sentința civilă nr. 1703/2009 pronunțată în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX de către Judecătoria Aiud, cât și a actelor ulterioare pronunțării acestei sentințe, vizând întabularea dreptului de proprietate în cotă de 1/1 părți a pârâtului M_____ F_____ asupra imobilului situat în Teiuș, _____________________-33, înscris în CF 3249 Teiuș, nr. top. 441/1 și 442/1.
XVIII. Să se dispună desființarea atât a sentinței civile nr. 1703/2009 pronunțată în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Aiud cât și a încheierii de întabulare prin care pârâtul M_____ F_____ și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 3249 Teiuș, nr. top. 441/1 și 442/1 și revenirea la starea anterioară întabulării prin repunerea pârâtei debitoare M_____ E______, în situația anterioară, cu consecința întoarcerii bunului imobil descris înstrăinat în patrimoniul acesteia.
XIX. Să se dispună BCPI Aiud notarea noilor drepturi de proprietate în CF 3249 Teiuș, nr. top. 441/1 și 442/1, după rămânerea irevocabilă a sentinței ce urmează a se pronunța.
XX. Să se dispună înființarea și notarea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în Teiuș, _____________________-33, înscris în CF 3249 Teiuș, nr. top. 441/1 și 442/1 până la rămânerea irevocabilă a sentinței ce urmează a se pronunța.
XXI. Obligarea pârâților la plata în solidar a tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 211.630 lei împotriva pârâților debitori T___ I___ și M_____ E______, care au fost obligați prin decizia penală nr. 1890/28 mai 2008 – definitivă, pronunțată în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXX de către Înalta Curte de Casație și Justiție la plata în solidar a acestei sume reprezentând despăgubiri civile.
Prin sentința civilă nr. 1892/2013 pronunțată de Judecătoria A___ I____ s-au dispus următoarele :
A fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâții T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______.
A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 2 și 4 din OUG 51/2008 invocată de reclamanta S.C. M______ CM I____.
A fost admisă excepția inadmisibilității capetelor de cerere I – VI, XI – XII, XV – XVIII.
A fost admisă excepția prescripției capetelor de cerere VII – VIII și, în consecință:
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. M______ CM I____, în calitate de lichidator judiciar al ____________________ Jos SA, în contradictoriu cu pârâții T___ I___ și T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______, M_____ E______ și M_____ F_____.
A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de A__________ pentru Administrarea Activelor Statului.
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei pentru pârâtul M_____ F_____, în cuantum de 500 lei pentru pârâta M_____ E______ și 2.000 lei față de pârâții T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______.
P_____ a pronunța această sentință instanța de fond a reținut:
Părțile au formulat numeroase excepții, pe care instanța le-a analizat astfel:
Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și 4 din OG nr. 51/2008, pe motiv că aceste texte legale nu permit acordarea ajutorului public sub forma numirii unui avocat decât persoanelor fizice, nu și persoanelor juridice, astfel că ar fi incomplete și discriminatorii.
Conform art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, instanțele de judecată trebuie să sesizeze Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate a unor prevederi legale, atunci când acestea au legătură cu acea cauză. Cu alte cuvinte, prevederile legale respective ar trebui să ducă la dezlegarea pricinii sau a unei chestiuni litigioase.
Instanța a constatat că solicitarea reclamantei de numire a unui avocat a fost respinsă ca nefondată, nu ca inadmisibilă. Astfel, instanța nu a plecat de la premisa că ar fi inadmisibilă acordarea ajutorului public sub forma numirii unui avocat unei persoane juridice (întrucât OG nr. 51/2008 se referă doar la persoane fizice), ci a considerat că o astfel de cerere este admisibilă, în baza art. 6 CEDO, însă a respins-o ca nefondată. Prin urmare, prevederile art. 2 și 4 din OG nr. 51/2008 nu au determinat în nici un fel soluția instanței asupra cererii de ajutor public judiciar, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a acestor norme legale nu a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin cererea de chemare în judecată (capetele I – VI; XI – XII; XV – XVIII) reclamanta a solicitat instanței să ia act de anumite stări de fapt, respectiv de conținutul unor hotărâri judecătorești pronunțate față de pârâți în unele cauze penale, de conținutul unor acte de urmărire penală emise de P______ în urmă cu câțiva ani. Reclamanta a mai cerut să se constate că pârâții și-au înstrăinat unele bunuri imobile, creându-și o stare de insolvabilitate; a cerut instanței să anuleze hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe (capetele XII și XV din acțiune) ca urmare a constatării inopozabilității acestora (capetele XI și XVI).
Instanța a respins aceste petite din acțiunea principală ca inadmisibile, având în vedere prevederile art. 111 din vechiul C. civ. (preluate și în actualul Cod de procedură civilă), întrucât instanța nu poate să constate (prin dispozitivul hotărârii) anumite stări de fapt. Cele arătate mai sus de către societatea reclamantă țin de motivarea cererii de chemare în judecată (respectiv de motivarea unei eventuale hotărâri pe fond). De asemenea, instanța nu a putut anula hotărâri judecătorești ale altor instanțe, acest lucru putându-se realiza doar în căile de atac.
Celelalte capete de cerere sunt admisibile, însă se pune problema prescripției acestora.
Astfel, la punctul VII și VIII din acțiune s-a solicitat instanței să constate, pe calea acțiunii pauliene, inopozabilitatea față de societatea reclamantă a unui contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1084/16.04.2009 de către BNP D__ D____, respectiv anularea acestui contract de vânzare-cumpărare, întrucât ar fi fost încheiat în frauda societății reclamante (după cum se observă, reclamanta nu face deosebire între inopozabilitate și anulare în acțiunea pauliană).
Conform practicii unanime a instanțelor de judecată, acțiunea pauliană este o acțiune personală prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data cunoașterii de către reclamant a încheierii actului fraudulos încheiat de către debitorul său.
În prezenta speță, întabularea în cartea funciară are rolul de a asigura opozabilitatea față de terți a contractului de vânzare-cumpărare, de la acea dată prezumându-se că orice persoană are cunoștință de încheierea acelui act juridic și îl poate contesta în termenul general de prescripție de 3 ani.
În speță, întabularea pârâților în cartea funciară în baza contractului a cărei desființare se cere, a avut loc la data de 16.04.2009 (fila 192), iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 18.09.2012, astfel că acțiunea a fost prescrisă.
Având în vedere admiterea acestor excepții, instanța a respins restul capetelor de cerere, referitoare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în CF, întrucât reprezintă capete de cerere accesorii.
Se poate observa că reclamanta a solicitat (pct. X, XIV, XX) înființarea sechestrului asigurător asupra imobilelor care fac obiectul prezentei cauze, acestea fiind soluționate în cursul procesului, fiind vorba de o procedură specială.
Având în vedere că instanța a respins acțiunea principală, pe cale de consecință a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de A__________ pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A__________ pentru Valorificarea Activelor Statului.
A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, câte 500 lei în favoarea fiecăruia dintre pârâți. Trebuie menționat că 4 dintre acești pârâți, respectiv T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______ au același avocat, solicitând obligarea reclamantei la plata onorariului acesteia în cuantum de 8400 lei. Ceilalți 2 pârâți (M_____ F_____ și M_____ E______) au avut, de asemenea, un singur avocat, solicitând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul acesteia, respectiv câte 1000 lei fiecare .
Având în vedere complexitatea relativ redusă a cauzei, care a fost soluționată în baza unor excepții, instanța a obligat pe reclamantă la plata unui onorariu în cuantumul menționat mai sus pentru fiecare parte din proces.
Mai trebuie menționat că avocata celor 4 pârâți (T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______), a depus la dosar o cerere de repunere pe rol a cauzei, pe motiv că nu a putut să pună concluzii orale la ultimul termen de judecată, când instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepții, întrucât s-a acordat cuvântul părților la prima strigare, iar avocata pârâților nu a reușit să ajungă de la Cluj.
Instanța a respins cererea de repunere pe rol, cauza fiind apelată la ordine, în jurul orelor 9,30, când s-a constatat prezența celorlalte părți. Avocata reclamantei nu a depus la dosar nicio cerere de apelare a cauzei la o anumită oră.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ce a fost recalificat drept apel reclamanta ___________________.
În expunerea motivelor de apel se aduc critici sentinței atacate în sensul că:
- instanța trebuia să ia act de existența hotărârilor menționate în petit pentru ca reclamanta să-și dovedească legitimitatea procesual activă, să-și justifice interesul în promovarea acțiunii.
- în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât prin noțiunea de desființare a convenției de vânzare – cumpărare și restabilire a situației anterioare reclamanta se referea la o nulitate absolută care este imprescriptibilă putând fi invocată de orice persoană.
- în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității pct. XII din petit, cu privire la acest aspect pronunțându-se practica judiciară de nenumărate ori.
Raportat la aceste critici s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă de pârâții T___ I___, T___ F_____, C_____ E______, C_____ F______- fila 21 s-a solicitat respingerea recursului.
Prin întâmpinarea formulată de pârâții M_____ E______ și M_____ F_____ – fila 29 s-a solicitat de asemenea respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În cauză a formulat recurs recalificat drept apel și intervenienta A.A.A.S.
În expunerea motivelor de apel se aduc critici sentinței atacate în sensul că A.A.A.S. are calitate de creditor al _____________________ Jos SA, nu și-a îndestulat creanța înscrisă în tabelul de creanțe de debitori deoarece, cei doi debitori și-au înstrăinat patrimoniul în vederea dreptului de creanță al ____________________ Jos.
Prin decizia civilă nr. 258/A/2013 Tribunalul A___ a respins apelurile declarate de reclamanta ___________________ și de intervenienta A.A.A.S. și a obligat apelanții să plătească în favoarea intimaților M_____ F_____ și M_____ E______ suma de 2000 lei, în favoarea intimaților T___ I___ și T___ F_____ suma de 2200 lei și în favoarea intimaților C_____ E______ și C_____ F______ suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P_____ a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În primul rând s-a constatat că instanța de fond în mod corect a respins ca inadmisibile capetele de cerere I – VI; XI – XII; XV – XVIII, întrucât așa cum se poate observa reclamanta a solicitat a se constata anumite stări de fapt care au fost cenzurate de către instanță sau organele de cercetare penală și care au fost consfințite definitiv prin sentința judecătoreasă și rezoluție.
Aceste aspecte au fost soluționate definitiv, nu mai pot fi modificate iar o constatare a unor situații stabilite prin hotărâri judecătorești este inadmisibilă.
De asemenea s-a constatat că în mod corect s-a reținut prescripția dreptului la acțiune cu privire la capetele VII și VIII întrucât instanța a fost investită cu o acțiune pauliană care este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data la care reclamanta a luat la cunoștință de existența actului fraudulos.
Petitul este clar, se solicită desființarea actului de înstrăinare, astfel încât susținerea din motivele de recurs potrivit căreia s-a solicitat nulitatea absolută a convenției, care este imprescriptibilă, nu poate fi apreciată decât ca nefondată și contrară cadrului procesual cu care chiar apelanta a investit instanța.
Prin urmare s-a apreciat că sub acest aspect soluția instanței de fond este legală .
Raportat la aceste considerente instanța apreciind ca temeinică și legală sentința atacată a procedat la respingerea apelului de față în baza art. 260 Cod pr. Civilă.
În privința apelului intervenientei s-a reținut că din procedura de comunicare existentă la fila 256 – rezultă că sentința a fost comunicată în data de 1.07.2013. Prin urmare, intervenienta avea obligația de a formula calea de atac în 15 zile, respectiv până în data de 17.07.2013.
După cum se poate observa recursul ( apelul) a fost declarat în data de 12.09.2013 deci peste termenul legal prevăzut de dispozițiile procedurale.
Față de această împrejurare recursul, calificat apel, formulat de intervenienta A.A.A.S. a fost respins ca tardiv.
În baza art. 274 C. pr. civ. apelantele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și intervenienta.
Prin recursul promovat, reclamanta ___________________ a solicitat casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A___ I____, pentru cercetarea fondului, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că decizia recurată este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Se susține că greșit s-a reținut că sunt tardive capetele nr. VII și VIII ale acțiunii, că instanța de apel nu motivează în drept tardivitatea acestor capete de cerere și se mărginește să constate că prima instanță a constatat corect tardivitatea acestora. Că nici prima instanță nu indică temeiul de drept iar concluzia celor două instanțe în sensul că reclamanta a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare – cumpărare la data înscrierii dreptului de proprietate în CF este greșită deoarece înscrierea în cartea funciară a unui drept real constituie doar o prezumție simplă, legală, pe care părțile din proces o pot răsturna.
Precizează că, pentru prima dată intimatul T___ I___, în calitate de inculpat, în solidar cu intimata M_____ E______ au fost obligați să plătească părții civile ____________________ Jos SA despăgubiri prin decizia nr. 1890/28.05.2008 a Secției Penale a ICCJ care a fost restituit la Tribunalul A___ la 20.04.2010 împreună cu dosarul de faliment al societății, de la această dată reclamanta luând cunoștință de actele dosarelor iar la data de 27.05.2010 a formulat cereri de executare silită împotriva debitorului.
În dosarul nr. 213/EX/2010 prin procesul verbal din 07.08.2011, executorul judecătoresc a constatat că debitorul a înstrăinat construcțiile pe care le avea în proprietate, o situație similară fiind și în legătură cu intimata M_____ E______.
Consideră că termenul de prescripție începe să curgă de la 07.08.2011 când executorul a întocmit procesul verbal menționat mai sus și că, raportat la 07.08.2011, sau la 27.05.2010 ori la data de 28.05.2008, termenul de prescripție nu era împlinit.
Arată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 iar instanțele au făcut o greșită aplicare a acestora.
Sub un alt motiv de recurs arată că greșit instanța de apel reține ca fiind corectă respingerea de către instanța de fond a capetelor de cerere XI, XII, XVII și XCIII ca inadmisibile.
Instanțele nu motivează în drept inadmisibilitatea iar concluzia este greșită deoarece acele capete de cerere nu vizează constatarea unor stări de fapt ci realizarea unui drept, respectiv desființarea unor acte juridice și restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin readucerea imobilelor în patrimoniul debitorilor.
Mai susține că greșit instanța de apel nu a modificat sentința în sensul admiterii capetelor nr. IX, X, XII, XIV, XIX și XX pe care instanțele le-au considerat accesorii și nu au motivat respingerea lor în drept.
Apreciază că în cauză au fost încălcate prevederile art. 591 C. pr. civ. și cele ale art. 34 și 1 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data efectuării operațiunilor de carte funciară.
Consideră că instanța de apel trebuia să-i admită apelul și să oblige intimații la cheltuieli de judecată, astfel că s-a făcut o greșită aplicațiune a art. 274 C. pr. civ.
În fine, arată că cele două instanțe nu s-au pronunțat asupra fondului, respectiv asupra condițiilor de fond și formă referitoare la acțiunea pauliană.
Considerând că atât excepția tardivității cât și cea a inadmisibilității sunt nefondate, apreciază că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 pct. 3 teza a III-a C. pr. civ.
Intervenienta A__________ pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A___), prin recursul promovat, a solicitat, deasemenea, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond.
În motivare arată că are calitatea de creditor a ____________________ Jos SA, are calitate de a solicita anularea actelor ce au condus la prejudicierea sa prin nerecuperarea creanței înscrisă în tabelul de creanțe al societății reclamante iar acțiunea revocatorie promovată de societate este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 975 C. civ. Precizează că achiesează la susținerile formulate de reclamantă și solicită admiterea recursului formulat de aceasta.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, ale art. 304 ind. 1 C. pr. civ, ale Legii nr. 85/2006 și a art. 18 din OUG 96/2012.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații T___ I___, T___ F_____, C_____ E______ și C_____ F______ au solicitat respingerea recursului reclamantei.
Arată că petitele care au fost constatate inadmisibile conțin solicitări de constatare a unor stări de fapt și de drept ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești și nu sunt petite propriu-zise ci susțineri care pot fi făcute în motivarea hotărârii judecătorești. Susține, în privința termenului de prescripție, că acesta începe să curgă de la data la care creditorul cunoaște sau ar trebui să cunoască despre existența actului presupus fraudulos în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
În cauză au formulat întâmpinare și intimații M_____ E______ și M_____ F_____ care au solicitat respingerea recursului reclamantei arătând că reclamanta nu are calitate procesuală activă, această calitate revenind societății conform art. 3 din Legea nr. 85/2006. Consideră corectă soluția de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere în constatare iar în privința termenului de prescripție arată că acesta curge de la data pronunțării deciziei nr. 1980/2008 a ICCJ, respectiv 28.05.2008.
Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinărilor intimaților arătând că în calitate de lichidator are atribuțiile prevăzute de art. 25 lit. c din Legea nr. 85/2006 de a introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor. Reiterează. Apoi, susținerile din cuprinsul cererii de recurs.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Acțiunea revocatorie (pauliană) se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, art. 975 C. civ. statuând că creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Prin acțiune se urmărește valorificarea unui drept patrimonial astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958 rezultând că dreptul la acțiune este supus termenului general de prescripție de trei ani.
Reclamanta nu contestă acest aspect, ceea ce susține aceasta fiind faptul că în speță acest termen de 3 ani nu este împlinit.
Art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În cauză, dreptul la acțiune s-a născut la momentul la care reclamanta ar fi avut posibilitatea să ia cunoștință de actul juridic încheiat în frauda intereselor sale.
Instanțele fondului corect au stabilit că acest moment este cel al înscrierii în cartea funciară.
Legea nr. 7/1996, consacră, printre altele, principiul publicității care caracterizează cărțile funciare, principiu conform căruia în cartea funciară se înscriu toate drepturile reale imobiliare iar corolarul acestui principiu este libera cercetare a cuprinsului oricărei cărți funciare, consacrat de art. 41 din Legea nr. 7/1996 ( în forma în vigoare la data efectuării întabulării contractului de vânzare – cumpărare în discuție). În acest context, nimeni nu poate invocat faptul că nu a avut cunoștință de existența vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară.
Raportat la data întabulării contractului de vânzare cumpărare nr. 1084/16.04.2009 în CF, respectiv la data de 17.04.2009, este evident că acțiunea revocatorie a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție, astfel că excepția prescripției a fost în mod legal admisă.
Având în vedere textele de lege menționate anterior cât și faptul că momentul de la care trebuie calculată în speță curgerea termenului de prescripție este data întabulării în sistemul de evidență al cărților funciare a actului presupus fraudulos, Curtea apreciază inutilă analizarea susținerilor recurentei referitoare la datele de 07.08.2011, 20.04.2010 și 27.05.2010 ca fiind momente care ar trebui luate în considerare la calcularea termenului de prescripție.
În ceea ce privesc capetele de cerere nr. XI, XII, XVII și XVIII, Curtea constată că acestea vizează solicitări de desființare a unor hotărâri judecătorești care se bucură de putere de lucru judecat și care nu pot fi discutate și cenzurate în afara căilor de atac prevăzute de lege, fiind astfel inadmisibile, dar și solicitări de constatare a inopozabilității unor hotărâri judecătorești, cereri deasemenea inadmisibile în contextul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiunea revocatorie.
Împrejurarea că instanțele au adus o motivare concisă respingerii ca inadmisibile a acestor capete de cerere nu este de natură a atrage casarea deciziei apelate, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 7 C. pr. civ, în sensul lipsei motivării care nu ar face posibilă exercitarea controlului judiciar în căile de atac.
În privința capetelor de cerere nr. IX, X, XII, XIV, XIX și XX se reține cu evidență împrejurarea că acestea sunt capete de cerere accesorii petitului principal vizând acțiunea revocatorie și nu pot fi analizate și admise decât în condițiile în care, în prealabil, s-ar admite acțiunea pauliană. Cum aceasta este prescrisă, capetele accesorii de cerere se impun a fi deasemenea respinse. Nici cu privire la acestea motivarea nu justifică aplicarea în cauză a motivului de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. pr. civ.
În condițiile respingerii acțiunii, reclamanta este parte căzută în pretenții, corect fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. pr. civ.
Admiterea excepției prescripției acțiunii face inutilă analizarea pe fond a acțiunii astfel că instanțele fondului corect nu au procedat și la o analiză pe fond a cauzei.
Față de cele reținute, Curtea constată că nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. pr. civ. și nici nu
se justifică aplicarea art. 312 pct. 3 teza a III-a C. pr. civ. recursul reclamantei impunându-se a fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. pr. civ.
În baza aceluiași text de lege ( art. 312 C. pr. civ.) se impune și respingerea recursului A.A.A.S.
Prin decizia recurată, instanța de apel a respins ca tardiv apelul intervenientei, reținând aceasta a declarat calea de atac peste termenul legal prevăzut de dispozițiile procedurale.
Prin recursul pe care îl promovează împotriva acestei decizii, intervenienta nu aduce nicio critică soluției de respingere ca tardivă a apelului, motivele invocate de recurentă fiind străine de soluția dată prin
(continuarea deciziei civile nr. 274/24.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel A___ I____ – Secția I Civilă în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX)
încheierea atacată și de considerentele avute de Tribunalul A___, astfel că se impune respingerea acestuia.
În baza art. 274 C. pr. civ, recurentele vor fi obligate la plata de cheltuieli de judecată astfel: 2000 lei intimaților Miller E______ și Miller F_____; 2300 lei intimaților T___ I___ și F_____ și 2300 lei intimaților C_____ E______ și F______, reprezentând onorariu avocat (f. 49, 80-81).
P_____ aceste motive:
În numele legii
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de către reclamanta ___________________ în calitate de lichidator al ____________________ Jos SA împotriva deciziei civile nr. 258/A/2013 pronunțată de către Tribunalul A___ în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX și recursul declarat de către intervenienta A__________ pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S.
Obligă recurenții să plătească intimaților M_____ E______ și F_____ suma de 2000 lei, iar intimaților T___ I___, T___ F_____ suma de 2300 lei și intimaților C_____ E______ și C_____ E____ suma de 2300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2014.
Președinte, D______ M________ |
Judecător, C____ M____ C_______ - concediu odihnă, semn. conf. art. 261(2) C. pr. civ. Vicepreședintele Curții de Apel A_______ G_______ M____ |
Judecător, C_______ G_________ N______ - conc. odihnă, semn. conf. art. 261(2) C. pr. civ. Vicepreședintele Curții de Apel A_______ G_______ M____ |
|
Grefier, N_______ P______ |
|
Redc. D.M./12.08.2014
Tehn. N.P
2 ex/20.08.2014
Jud. fond – M. M______
Jud. apel – I. S_____/C. F______