Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
2336/2013 din 09 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1126/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2336/2013

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____-SPERANȚA C_____

JUDECĂTOR G_______ G______

JUDECĂTOR I_____ P______

GREFIER C______ L____

Pe rol constatarea din oficiu a perimării recursului formulat de recurentul reclamant M______ E_____ ABDALLA HAMID împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/30.10.2012 pronunțată de Tribunalul București VI-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata pârâtă O______ NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN O______ REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că ultimul act de procedură s-a efectuat la data de 29.04.2013, când a fost luată măsura suspendării cauzei, dată de la care părțile nu au mai îndeplinit nici un act procedural.

Curtea invocă din oficiu excepția perimării apelului și reține cauza spre soluționarea excepției de perimare invocate din oficiu.

C U R T E A

Deliberând asupra cererii de recurs, promovată în cauza civilă de față:

Analizând actele dosarului, constată că la 29.04.2013 judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, conform art.242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.

Având în vedere că, de la data suspendării, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, constată că sunt îndeplinite prevederile art.248 alin.3 Cod procedură civilă, aplicabile speței de față conform art.223 din Legea nr.71/2011 și, potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, urmează să se constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul reclamant M______ E_____ ABDALLA HAMID împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/30.10.2012 pronunțată de Tribunalul București VI-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata pârâtă O______ NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN O______ REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Președinte,

M____-SPERANȚA C_____

Judecător,

G_______ G______

Judecător,

I_____ P______

Grefier,

C______ L____

C.L. 09 Decembrie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 2735/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 363/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1097/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 477/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 82/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 56/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 998/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 330/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 148/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 458/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 563/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1442/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 415/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 296/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 48/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 7/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 141/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4505/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 213/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 945/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 961/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 20/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 356/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 14/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2961/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 289/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 4315/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 161/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 335/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4990/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 137/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 19/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 276/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 472/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 6/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2394/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3439/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 164/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 467/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3128/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 818/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 991/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 4261/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1430/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4415/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 395/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 216/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 320 CC - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 223/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 859/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 562/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 818/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 2154/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 206/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 428/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 5801/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2477/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 224/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 692/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025