Dosar nr. XXXXXXXX/2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BÂRLAD
SENTINȚA PENALĂ Nr. 71
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: N______ B________
Grefier: C_______ H______
Din partea Ministerului Public – P________ de pe lângă Judecătoria Bârlad – a participat procuror T_____ A____ M______.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B___ C____ și pe părțile vătămate B___ D____, B___ I_____-C_______ și B___ P____ – C_______, toți prin reprezentant legal P___ C_____, având ca obiect „abandonul de familie (art. 305 C.p.)”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentant legal P___ C_____, pentru părțile vătămate, martorul P___ E___ personal, lipsă fiind inculpatul și martorul P___ N____ N_______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar inculpatul nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri, după care:
Instanța procedează la audierea martorului P___ E___, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
Reprezentant legal al părților vătămate, numita P___ C_____, aduce la cunoștință că inculpatul a achitat pensia de întreținere doar în lunile octombrie și noiembrie.
Reprezentantul Ministerului Public aduce la cunoștință că nu insistă în audierea martorului P___ N____ N_______, în baza art. 329 cod procedură penală, renunțată la audierea acestuia, pune temei pe declarația dată în cursul urmăririi penale.
Instanța ia act de renunțarea Reprezentantului Ministerului Public la audierea martorului P___ N____ N_______.
Nemaifiind alte explicații de dat ori cereri noi de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și trece la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public expune pe scurt situația de fapt reținută în rechizitoriu nr. 3395/P/2011 și aduce la cunoștință că inculpatul nu a achitat pensia de întreținere. Precizează că reaua credință a inculpatului a fost dovedită prin proba cu înscrisuri, probă administrată în cursul urmăririi penale din care rezultă că inculpatul a obținut în această perioadă venituri, a avut posibilitatea de a plăti pensia de întreținere stabilită de instanța de judecată. Arată că vinovăția inculpatului a fost dovedită și prin administrarea probei testimoniale în cadrul căreia a fost audiat martorul P___ E___.
În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată, potrivit disp. art. 81 și 82 cod penal. Potrivit disp. art. 191 cod proc. penală, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Reprezentant legal P___ C_____, pentru părțile vătămate, solicită obligarea inculpatului la plata pensiei, minorii au nevoie de aceasta.
Declarând dezbaterile închise,
INSTANȚA
La data de 08.11.2012, prin rechizitoriul nr. 3395/P/2011, P________ de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului B___ C____, pentru săvârșirea infracțiunii de «abandon de familie» prev. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal.
În actul de sesizare al instanței, se reține faptul că inculpatul B___ C____ nu a achitat obligația de întreținere stabilită prin S.C. nr. 1935 din data de 29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Bârlad, respectiv pensia de întreținere în cuantum de 50 lei pentru minorul B___ D____, 40 lei pentru B___ I_____ – C_______ și 35 lei pentru B___ P____ C_______, aceștia fiind încredințați spre creștere și educare numitei P___ C_____.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a muncit cu ziua prin _______________ câștiga existența, însă cu toate acestea nu a contribuit cu nimic la creșterea și educarea celor trei minori, poziție pe care nu și-a menținut-o în cursul judecății, nerecunoscând săvârșirea faptei, și solicitând în apărare proba cu acte, admisă de instanță.
Din analiza actelor si probelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
P___ sentința civilă nr. 1935 din data de 29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Bârlad, inculpatul B___ C____ a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 50 lei pentru minorul B___ D____, 40 lei pentru B___ I_____ – C_______ și 35 lei pentru B___ P____ C_______, începând cu data de 01.04.2005 și până la majoratul fiecărui minor.
În pofida dispozițiilor hotărârii instanței, în perioada iunie 2005 – august 2011, inculpatul nu a achitat pensia de întreținere, deși a avut posibilități materiale de plată a acestora .
Astfel, în perioada respectivă, inculpatul a muncit cu ziua la diverse persoane din ________________ de 15.04.2011 s-a angajat ca muncitor necalificat la S.C. GIRONACCI _________. Aleșd, jud. Bihor, realizând ca venit lunar, astfel cum rezulta din adeverința nr. 977/24.07.2012, emisă de angajator: 463 lei in luna aprilie 2011, 920 lei in luna mai 2011, 839 lei in luna iunie 2011, 800 lei in luna iulie 2011 si 746 lei in luna august 2011.
De asemeni, din adresa nr. 261 din 10.02.2012 a Primăriei ________________________ inculpatul figurează în evidențele acestei unități administrativ teritoriale cu suprafața de 5.000 mp teren extravilan, din care 4200 mp arabil și 800 mp vii.
Deși există obligația de plată și realiza venituri care sa-i permită achitarea acestor obligații, inculpatul B___ C____ nu și-a achitat, nici într-o lună, obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită de instanță, ceea ce face dovada relei credințe a inculpatului în executarea acesteia.
Din actele depuse de inculpat în apărare, rezultă faptul că acesta și-a păstrat calitatea de salariat al S.C. GIRONACCI _________. Aleșd, și după luna august 2011, și că a trimis vătămatei prin mandat poștal, în lunile septembrie și octombrie 2012, cate 120 lei lunar (in condițiile in care suma lunara totala a obligației de plata era de 125 lei).
Inculpatul nu a făcut, în nici un fel, dovada executării obligației de plata pentru perioada supusă cercetărilor în prezenta cauză, respectiv de la data când a început a realiza venituri, începând cu data angajării sale la S.C. GIRONACCI _________. Aleșd, si până la sesizarea organelor judiciare de către partea vătămată.
Partea vătămată Pitu C_____, in calitate de reprezentant legal al minorilor B___ D____, B___ I_____ – C_______, B___ P____ C_______ s-a constituit parte civila cu contravaloarea sumelor datorate de inculpat cu titlu de pensie de întreținere față de minori.
Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de instanță, așa cum ea rezultă din declarațiile reprezentantei legale a minorilor, copiei de pe S.C. nr. 1935/29.06.2005 a Judecătoriei Bârlad, de pe certificatele de naștere ale minorilor B___ D____, B___ I_____ – C_______ și B___ P____ – C_______, declarațiile martorilor P___ E___ și P___ N____ – N_______, adeverința de venituri pe care le-a realizat inculpatul în perioada aprilie – august 2011, comunicată de S.C. GIRONACCI _________. Aleșd, adresa de răspuns nr. 261 din 10.02.2012 comunicată de Primăria ________________________________ cu care figurează inculpatul în evidențe în aceste unități administrativ teritoriale, precum și cu declarațiile inculpatului.
Potrivit art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal - neplata cu rea-credință, timp de două luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare sau cu amendă.
Față de situația de fapt reținută mai sus si textul de lege indicat, instanța apreciază că a fost dovedită săvârșirea de către inculpatul B___ C____ a infracțiunii de abandon de familie și va aplica inculpatului o pedeapsa cu închisoarea, sub minimul special, iar la individualizare instanța urmând a avea in vedere: gradul de pericol social al faptei săvârșite, lipsa antecedentelor penale, persoana si conduita făptuitorului.
În temeiul art.71 alin. 2 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b, Cod penal pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 81 alin. 1 Cod penal – instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, daca sunt întrunite următoarele condiții:
- pedeapsa aplicata este închisoare de cel mult 3 ani sau amenda.
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. în art. 38 Cod penal.
- se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
Constatând că inculpatul B___ C____ nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni, apreciind ca scopul pedepsei aplicate poate fi atins fără executarea acesteia, instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului si îi va pune in vedere acestuia disp. art. 83 Cod penal, stabilindu-i un termen de încercare.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal, va suspenda inculpatului, pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate.
P___ S.C. nr. 1935 din data de 29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Bârlad, inculpatul B___ C____ a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 50 lei pentru minorul B___ D____, 40 lei pentru B___ I_____ – C_______ și 35 lei pentru B___ P____ C_______, aceștia fiind încredințați spre creștere și educare numitei P___ C_____.
In condițiile în care obligația de plată a inculpatului, a pensiei de întreținere față de partea vătămată, a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, pentru a cărei punere în executare partea vătămată trebuie să urmeze procedurile de executare silită, nu este posibila stabilirea in sarcina inculpatului a unei noi obligații de plată, pentru aceleași pretenții, motiv pentru care va respinge pretențiile civile formulate de partea vătămată.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in prezenta cauză.
Pentru aceste motive,
In numele legii,
Condamnă pe inculpatul B___ C____, fiul lui A____ și L____, născut la 04.07.1968, în mun. Bârlad, domiciliat în _____________________________, fără antecedente penale, cetățean roman, CNP – xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305, alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal.
In temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b, Cod penal pe durata executării pedepsei.
In temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului si pune in vedere acestuia dispozițiile art.83 Cod penal.
In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspenda pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a – teza. II, b pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului
Termen de încercare 2 ani si 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Respinge pretențiile civile formulate de partea civila P___ C_____.
In temeiul art.191 alin. 1 Cod procedura penala, obligă pe inculpat să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat și de la pronunțare pentru partea vătămata.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.02.2013.
Președinte, Grefier,
B________ N______ H______ C_______
Red. B.N.
Tehnored. C.H.
2 ex./18.02.2013