Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Nr. 1440/2014
Ședința Camerei de Consiliu de la 15.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C________ Ș______ D________
GREFIER S_____ M____ G______
Pe rol, soluționarea plângerii împotriva rezoluției nr. 6480/20.06.2014 a Directorului Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar nr. xxxxx/18.06.2014) formulată de petentul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul social în Municipiul Suceava, _____________________. 7, Jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții _______________, cu sediul social în localitatea Măriței, Jud. Suceava și Ministerul Justiției - O______ Național al R__________ Comerțului – O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediul social în Municipiul Suceava, _________________________ A, Jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, verificându-și competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă raportate la cele ale art. 3 alin. 2 și art. 6 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 116/2009, stabilește în favoarea Tribunalului Suceava competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
După deliberare,
T R I B U N A L U L,
Asupra cererii de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată împotriva rezoluției nr. 6480/20.06.2014 a Directorului Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar nr. xxxxx/18.06.2014), petentul, Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a susținut că _______________ figurează în evidențele fiscale cu obligații restante către bugetul general consolidat în cuantum de 976 lei și a considerat că prin măsura dispusă în sensul radierii pârâtului din registrul comerțului, drepturile și interesele creditorilor sunt grav prejudiciate, întrucât nu mai pot fi dispuse măsuri pentru recuperarea creanțelor fiscale datorate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul S_____ L____, în calitate de reprezentant legal al _______________ a susținut că la data depunerii cererii de radiere a _______________ nu avea datorii către bugetul de stat, depunându-se în acest sens un la Registrul comerțului un certificat de atestare fiscală. Tot acesta a susținut că în data de 28.07.2014, în urma solicitării unei fișe sintetice privind debitele, _______________ era înregistrată cu suma totală de 1607 lei din care 1319 lei debite și 288 lei dobânzii penalități de întârziere, motiv pentru care a procedat la achitarea debitelor restante, depunând în dovedire înscrisuri la dosar (filele 11-14).
Examinând plângerea formulată, Tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată.
Plângerea împotriva rezoluției directorului oficiului teritorial al registrului comerțului are ca obiect verificarea legalității acesteia, iar motivația existenței unei fraude nu poate fi reținută în contextul în care la data radierii intimata nu avea nicio datorie certă, neexistând vreun text de lege care să împiedice radierea unei societăți comerciale.
Împotriva hotărârii de dizolvare, creditorul ce afirmă un prejudiciu are deschisă calea opoziției. În ipoteza neînregistrării unei opoziții în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților privind dizolvarea societății, nu există niciun impediment pentru radierea societății comerciale, ulterior terminării operațiunilor de lichidare. După lichidarea societății și radierea ei din registrul comerțului, creditorii sociali îi pot urmări doar pe asociații care au o răspundere nelimitată. Societatea nemaiexistând, riscul imposibilității fortuite de executare este în sarcina creditorului care, prezumându-se că a luat cunoștință de faza în care se află societatea comercială, nu a fost suficient de diligent în recuperarea creanței sale.
Totodată, față de actele anexate întâmpinării, pârâta a făcut dovada achitării debitelor restante astfel: chitanța ___________ nr. xxxxxxxxxx, în cuantum de 1187 lei, și ordinul de plată nr. 2/29.07.2014 în cuantum de 420 lei.
Față de cele reținute, în mod corect Directorul Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus admiterea cererii și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a intimatei ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale, în speță neînregistrarea niciunei opoziții la hotărârea asociaților de dizolvare a societății și finalizarea operațiunilor de lichidare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea împotriva rezoluției nr. 6480/20.06.2014 a Directorului Oficiului R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar nr. xxxxx/18.06.2014) formulată de petentul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul social în Municipiul Suceava, _____________________. 7, Jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții _______________, cu sediul social în localitatea Măriței, Jud. Suceava și Ministerul Justiției - O______ Național al R__________ Comerțului – O______ R__________ Comerțului de pe Lângă Tribunalul Suceava, cu sediul social în Municipiul Suceava, _________________________ A, Jud. Suceava.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Executorie.
Dată în camera de consiliu,
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 septembrie 2014.
Președinte, Grefier,
C________ Ș______ DemetriadSimion M____ G______
Notă: După pronunțarea sentinței, prin serviciul arhivă – registratură, pârâtul O______ R__________ Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii rezoluției nr. 6480/20.06.2014, de radiere a societății ___________________..