Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
464/2015 din 01 iulie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 464/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Dr.S_____ F______ N______

Grefier D______ C________

Pe rol judecarea acțiunii formulate de reclamantul T____ S_____, cu domiciliul în Focșani,_________________, nr.49, ___________, __________________, reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin președinte – subinspector de poliție S____ L____, cu sediul în G_____, _____________________, ___________, __________________, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, _____________________.12, pentru anulare acte administrative.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24 iunie 2015, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, în vederea deliberării, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 1 iulie 2015.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra actiunii civile de fata, Tribunalul retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.XXXX/05.01.2015, reclamantul T____ S_____ , reprezentat prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din Romania, a chemat in judecata pe parata I__ V______ solicitand anularea Deciziei de imputare nr.xxxxx din 22.08.2014 emisa de I__ V______ prin care a fost obligat la plata sumei de 3032,15 lei; admiterea contestatiei din 08.09.2014 formulata impotriva Deciziei de imputare nr.xxxxx din 22.08.2014; anularea Hotararii nr.824 din 23.09.2014 a Comisiei de Solutionare a Contestatiilor din cadrul I__ V______; admiterea plangerii din 29.09.2014 formulata impotriva Hotararii nr.824 din 08.09.2014,; anularea Hotararii nr.163 din 31.10.2014 a Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul MAI cu consecinta exonerarii sale de la plata sumei de 3032,15 lei.

In motivarea actiunii sale, in esenta, reclamantul a aratat faptul ca a fost angajat ca agent de politie , functie publica, in cadrul IGPR-Sectia Regionala de Politie Transporturi Galati din anul 2003 iar in anul 2014 a solicitat incetarea raporturilor de serviciu la cerere.

La data de 22.08.2014 parata aemis Decizia de imputatie contestata prin prezenta actiune, suma de 3032,15 lei reprezentand cheltuieli de scolarizare incadrul Scolii de Agenti de Politie V_____ Lascar Campina, proportional cu perioada ramasa pana la perioada de 10 ani, potrivit angajamentului, respectiv 1 an, 1 luna si 12 zile.

A aratat ca in termen legal a contestat aceasta Decizie, urmand toate caile administrative, dar contestatia as a fost respinsa.

S-a aratat ca in cauza temeiul de drept invocat in Decizia de imputatie, respectiv OG nr.121 /1998 era inaplicabil intrucat acest act normativ nu se refera la recuperarea drepturilor salariale de la angajati.

A aratat ca invoca inadmisibilitatea Deciziei de imputare intrucat potrivit dispozitiilor art. 2 din OG nr.121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor raspunderea sa putea fi angajata in baza acestui act normativ doar in cazul in care viza recuperarea unei pagube in legatura cu formarea, administrarea si gestionarea resurselor financiare si materiale provocate in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu.

A aratat ca nu a avut atributii de formare, administrare si gestionare a resurselor financiare si materiale ale institutiei.

A invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a I__ V______ intrucat suma imputata nu a fost suportata de I__ V______ iar in conditiile art.15 litera c) din Legea nr.360/2002 nu a avut raporturi de serviciu cu aceasta institutie, ordonatorul principal de credite fiind MAI.

Pe fondul cauzei, s-a aratat ca in cauza nu s-a facut dovada platii vreunei sume cu titlu de cheltuieli de scolarizare, ca nu are cunostinta de existenta Angajamentului nr.xxxxx din 23.09.2003. S-a aratat ca nu s-a dovedit valoarea totala a cheltuielilor de scolarizare achitate de I__ V______, astfel ca s-a aratat ca nu poate aprecia cu privire la suma imputata si care este cota parte din perioada de scolarizare totala.

In concluzie , s-a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

In dovedirea sustinerilor sale, reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri.

Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.1,7 si 18 din Legea nr.554/2004, art.30 alin.1 si art.31 c alin1 din OG nr.121/1998, art.15 litera c) din Legea nr.360/2002.

Dovada achitarii taxei judiciare de timbru a fost depusa la dosar la fila 13.

Prin Intapinarea depusa la dosar in termen legal, parata I__ V______ a solicitat respingerea actiunii.

Pe cale de exceptie s-a invocat nulitatea cererii de chemare in judecata in conditiile in care a fost depusa in numele acestuia de Sindicat, asociatie a carei reprezentativitate nu este recunoscuta la nivelul MAI.

S-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ceea ce priveste cererea de anulare a Hotararii nr.163 din 31.10.2014 intrucat aceasta a fost emisa de Comisia de Jursidictie a Imputatiilor din cadrul MAI.

Pe fond s-a aratat ca reclamantul T____ S_____ a urmat cursurile Scolii de Agenti de Politie V_____ Lascar Campina, promotia decembrie 2005. Ulterior absolvirii, acesta si-a desfasurat activitatea in cadrul unitatilor MAI, incetand raporturile de serviciu la cerere prin demisie de la Sectia Regionala de Politie Transporturi Galati - Serviciul Judetean de Politie Transporturi V______.

S-a aratat ca reclamantul si-a desfasurat activitatea in cadrul unitatilor MAI, fara a se indeplini perioada minima de 10 ani asumata prin angajamenrul de plata nr. xxxxx din 23.09.2003, document pe care l-a semnat la data admiterii in cadrul scolii de agenti de politie. Prin acest angajament reclamantul se obliga ca in cazul in care va fi indepartat din institutia de invatamant pentru motive imputabile, precum si in eventualitatea in care nu-si va respecta obligatiile de indeplinirea serviciului pe o perioada de minim 10 ani in unitatile si garnizoanele in care va fi incadrat sau mutat ulterior, va restitui cheltuielile de intretinere pe timpul scolarizarii.

Ca urmare a nerespectarii conditiilor impuse prin angajamentul de plata incheiat si prin raportare la prevederile OG. nr.121/1998 – privind raspunderea materiala a militarilor, reclamantul este obligat sa restituie cheltuielile de scolarizare si intretinere, tinandu-se seama de timpul cat si-a desfasurat activitatea in cadrul Ministerului Afacerilor Interne. In acest sens rugam sa retineti, ca izvorul angajarii raspunderii materiale in sarcina reclamantului il reprezinta angajamentul semnat la data de 23.09.2003, prin care acesta se obliga sa restituie cheltuielile de intretinere aferente perioadei de scolarizare, in cazul in care nu indeplinea serviciul in unitatile si garnizoanele M.A.I. pe o perioada de minim 10 ani.

In ceea ce priveste capacitatea sa de a emite Decizia de imputatie, parata a aratat faptul ca chiar daca reclamantul a avut raporturi de serviciu cu Sectia Regionala de Politie Transporturi Galati – in subordonarea acesteia, aflandu-se Serviciul Judetean de Politie transporturi V______, in cadrul caruia a activat reclamantul – Ordinul MAI nr.521/2008 – privind asigurarea structurilor M___ care nu dispun de suport logistic propriu prevede faptul ca ,,unitatile teritoriale fara personalitate juridica din structura organizatorica a IGPR sunt asigurate logistic de catre inspectoratele judetene de politie.”

Astfel Serviciul Judetean de Politie Transporturi V______ – unitate teritoriala fara personalitate juridica, in cadrul caruia si-a desfasurat activitatea politistul T____ S_____ este asigurat logistic si financiar de catre Inspectoratul de Politie Judetean V______. Drepturile salariale, de echipare sau de hrana ale fostului politist au fost asigurate de catre structurile de Financiar si Logistica din cadrul I.P.J. V______, acesta fiind motivul pentru care decizia de imputare nr.99.319/22.08.2014, in urma finalizarii cercetarii administrative ,a fost emisa de catre Inspectoratul de Politie Judetean V______.

In concluzie s-a solicitat respingerea actiunii.

In dovedirea sustinerilor sale, parata a solicitat proba cu inscrisuri.

Examinand sustinerilep artilor si probele administrate in cauza, Tribunalul retine urmatoarele:

Reclamantul T____ S_____ a urmat cursurile Scolii de Agenti de Politie V_____ Lascar Campina, promotia decembrie 2005. Ulterior absolvirii, acesta si-a desfasurat activitatea in cadrul unitatilor MAI, incetand raporturile de serviciu la cerere prin demisie de la Sectia Regionala de Politie Transporturi Galati - Serviciul Judetean de Politie Transporturi V______.

Reclamantul, la momentul incetarii raporturilor de serviciu, presta activitate la Sectia Regionala de Politie Transporturi Galati – in subordonarea acesteia, aflandu-se Serviciul Judetean de Politie transporturi V______, in cadrul careia reclamantul a activat efectiv.

Potrivit Ordinul MAI nr.521/2008 privind asigurarea structurilor M___ care nu dispun de suport logistic propriu unitatile teritoriale fara personalitate juridica din structura organizatorica a IGPR sunt asigurate logistic de catre inspectoratele judetene de politie.

Astfel cum Serviciul Judetean de Politie Transporturi V______ – unitate teritoriala fara personalitate juridica, in cadrul caruia si-a desfasurat activitatea reclamantul este asigurat logistic si financiar de catre Inspectoratul de Politie Judetean V______, cum drepturile salariale, de echipare sau de hrana ale fostului politist au fost asigurate de catre structurile de Financiar si Logistica din cadrul I.P.J. V______, la data de 22.08.2014 parata I__ V______ emite decizia de imputare nr.99.319, prin care sei mputa reclamantului suma de 3032,15 lei reprezentand cheltuieli de scolarizare incadrul Scolii de Agenti de Politie V_____ Lascar Campina, proportional cu perioada ramasa pana la perioada de 10 ani, potrivit angajamentului, respectiv 1 an, 1 luna si 12 zile.

Reclamantul a contestat aceasta Decizie iar prin Hotararea nr.824 din 23.09.2014 Comisia de solutionare a contestatiilor din cadrul I__ V______ reespinge contestatia sa.

Reclamantul a formulat Plangere impotriva acestei Hotarari, iar Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul MAI a emis Hotararea nr.163/31.10.2014 prin care respinge plangerea.

Dupa comunicarea acestei solutii, reclamantul se adreseaza instantei cu actiunea de fata.

In ceea ce priveste calitatea de reprezentant a Sindicatului, Tribunalul fata de inscrisurile de la filele 65 si 66, prin care s-a recunoscut reprezentativitiatea acestui Sindicat, apreciaza ca actiunea nu este inadmisibila in sensul relevat de parata.

In ceea ce priveste cererea de anulare a Hotararii nr.163/31.10.2014 emisa de Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul MAI, Tribunalul retine ca reclamantul a solicitat anularea acestei Hotarari in contradictoriu cu I__ V______ si nu cu MAI emitentul acestei Hotarari. F___ de aceasta imprejurare se va admite exceptia invocata de parata privind lipsa calitatii sale procesuale pasive.

Pe fond, Tribunalul retine faptul ca la baza imputarii sumei de 3032,15 lei au stat dispozitiile art.2,art.3, art.11 si art.27 alin.1 si 2 din OG nr.121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor.

Tribunalul nu poate retine inaplicabilitatea acestor dispozitii pe considerentul invocat de reclaman, respectiv ca nu a avut atributii in legatura cu formarea, administrarea si gestionarea resurselor financiare si materiale deoarece potrivit dispozitiilor art.4 din acelasi act normativ legiuitorul a inteles sa extinda aria persoanelor a caror raspundere se poate angaja cand a prevazut faptul ca „Răspunderea materială este angajata atât pentru militarii care au fost însărcinați legal cu atribuții privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, cat și pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.”

Cat timp reclamantul a semnat Angajamentul nr.xxxxx din 23.09.2009 ( fila 103 din dosar ) prin care se angaja ca dupa finalizarea scolii sa ramana in structurile MAI pe o perioada de 10 ani, in caz contrar se obliga sa restituie cheltuielile de intretinere efectuate de MAI cu scolarizarea sa, Tribunalul apreciaza ca in fapt, reclamantul a devenit responsabil de modul de administrare si gestionare a resurselor financiare si materiale pe perioada de scolarizare, duarata de amortizare a acestora fiind de 10 ani.

Cheltuielile de scolarizare au fost determinate in cazul reclamantului de catre Scoala de Agenti de Politie V_____ Lascar Campina, conform inscrisurilor de la filele 95-102 din dosar, iar la valoarea totala a acestor costuri , proportional au fost determinate costurile pentru perioada nerespectata conform angajamentului, de 1 an , 1 luna si 12 zile.

In ceea ce priveste capacitatea paratei de a emite decizia de imputatie Tribunalul retine faptul ca potrivit Ordinului ministrului Administratiei si Internelor nr.1122 din 5 ianuarie 2006 ( aflat la filele 72-81 din dosar )- art.17 conform trimiterii la art.16 si a trimiterii la art.29 din OG nr.121/1998, competenta de a emite decizia de imputatie revine fie comandantului sau șeful unității care a emis decizia de imputare fie organului financiar care a a primit angajamentul de plata.

Cum legea si nici ordinele de aplicare a acesteia nu au stabilit o competenta exclusiv in favoarea vreunui organ, Tribunalul apreciaza ca Decizia a fost corect si legal emisa.

In consecinta, cum in cauza s-a dovedit faptul ca reclamantul nu si-a respectat angajamentul de a ramane in structurile MAI pe o perioada de 10 ani dupa finalizarea perioadei de scolarizare, cum s-a angajat sa restituie costurile angajate pentru scolarizarea sa, Tribunalul apreciaza ca in mod corect si legal a fost obligat la restituirea proportiei pentru perioada de 1 an, 1 luna si 12 zile.

F___ de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art.18 din Legea nr.554/2004 Tribunalul va respinge actiunea ( petitele exclusiv cererea de anulare a Hotararii nr.163/2014 ) ca fiind neintemeiata.

Vazand actiunea legal timbrata;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererile vizând: anularea Deciziei de imputare nr.xxxxx/22.08.2014, emisă de I__ V______, de admitere a contestației din 8.09.2014 formulată împotriva acestei Decizii și cererea de anulare a Hotărârii nr.824 din 23.09.2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I__ V______, formulate de reclamantul reclamantul T____ S_____, cu domiciliul în Focșani,_________________, nr.49, ___________, __________________, reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin președinte – subinspector de poliție S____ L____, cu sediul în G_____, _____________________, ___________, __________________, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, _____________________.12 ca fiind neîntemeiate.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de I__ V______ în ceea ce privește cererea de anulare a Hotărârii nr.163/31.10.2014 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și în consecință respinge acest petit ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 N.C.pr.civilă la 1 iulie 2015..

Președinte,

S_____ F______ NicolauGrefier,

D______ C________

Red.SFN/dact.DC/9.07.2015 , 4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025