TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 20.03.2013
PREȘEDINTE – R_____ I____ C_____
JUDECĂTOR – A____ G_______ H_____
GREFIER – R_____ C_________
Pe rolul fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant P___ C_________ D______, domiciliat în com. Călugăreni, ______________________, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.1381/5.12.2012 pronunțată de Judecătoria M____ în contradictoriu cu intimatul – pârât P___ I__, domiciliat în _______________________, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – reclamant personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, însă s-a depus întâmpinare.
La solicitarea tribunalului, apelantul reclamant arată că nu a achitat taxa judiciară de timbru și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a face dovada taxei judiciare de timbru.
Având în vedere susținerile apelantului – reclamant, tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – reclamant personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul - reclamant depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței ________ nr.xxxxxx /20.03.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei care au fost anulate și învederează instanței că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile apelantului - reclamant în sensul de mai sus, în temeiul disp. art.150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelantul – reclamant având cuvântul, pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, modificare în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, deoarece conform înscrisurilor depuse la dosar, pârâtul cu rea - credință a mutat construcția edificată din lemn, dar nu a mutat și placa de beton turnată (respectiv fundația).
De asemenea, învederează instanței că pârâtul a acoperit cu o prelată o anumită construcție care, așezată în pantă, ploaia se scurge de pe acea prelată în curtea sa, cu cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M____ sub nr.XXXXXXXX/ 2012, reclamantul P___ A. C_________ a chemat în judecată pârâtul P___ A. I__, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea acestuia să își mute cabina W.C. construită abuziv lângă gardul de la hotarul proprietăților părților și în fața casei reclamantului, cel puțin, pentru o durată de 6 luni, până când reclamantul va reuși să-și înstrăineze locuința și terenul aferent, pe cheltuiala pârâtului sau, în caz de refuz, pe cheltuiala reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul, care îi este vecin și frate, îi poartă o dușmănie permanentă și săvârșește, împotriva sa și a proprietății sale, acte de distrugere, cu scopul vădit de a-l șicana, ultimul incident având loc la data de 27.04.2012 când, pârâtul a intrat în curtea sa, peste gard și i-a luat două bucăți de cornier, spărgându-i și un geam din grabă.
Reclamantul a mai precizat că l-a surprins pe pârât când sărea gardul înapoi în curtea sa, iar reclamantul i-a strigat că o să anunțe poliția, însă, acesta i-a ripostat că dacă îndrăznește să facă plângere, va muta W.C.- ul din spatele casei sale în fața casei reclamantului, lucru pe care l-a și făcut în aceeași zi.
Menționează reclamantul că, în acest fel, dejecțiile fecaloide se infiltrează în sol și se scurg, datorită pantei naturale, spre partea din față a curții sale unde a construit, la 7 m. adâncime, un puț colector pentru apă potabilă, prevăzut cu pompă, toate demersurile făcute la organele de poliție, la Primăria _____________________ D.S. Prahova fiind fără rezultat.
La termenul de judecată din data de 28.11.2012, apărătorul reclamantului a învederat că înțelege ca pricina să fie soluționată pe calea dreptului comun, iar nu pe cale de ordonanță președințială.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate construcții civile, industriale și agricole ing. N___ C_______, Judecătoria M____ a pronunțat sentința civilă nr.1381/05. 12.2012 prin care a respins acțiunea modificată formulată de reclamantul P___ A. C_________, reținând că, în urma analizei coroborate a datelor care rezultă din probatoriul administrat în cauză cu dispozițiile legale incidente în materie, acțiunea este rămasă fără obiect, câtă vreme, la termenul de la data de 11.10. 2012, pârâtul P___ A. I__ a învederat că a construit W.C. - ul indicat în acțiune în urmă cu un an și că nu l-a folosit decât la data de 28.04.2012, respectiv în ziua nunții fiului său.
În urma analizei conținutului raportului de expertiză dispus în cauză, față de care niciuna dintre părți nu a avut obiecțiuni, instanța de fond a constatat că la data efectuării constatărilor, la locul situării W.C. - ului - 07.11.2012, acesta nu mai era funcțional, fiind turnată o placă de beton de pârâtul P___ I__ și, în plus, cabina W.C. fiind mutată pe o groapă nou săpată cu aceeași destinație, aspect care relevă împrejurarea că acțiunea cu obiect obligația de „a face” nu mai are obiect.
În plus, a mai constatat expertul, că pârâtul P___ A. I__ a avut propriul W.C. la o distanță care nu era la distanța minimă legală (de min. 10 m.) de locuința reclamantului, la data de 04.10.2012, conform procesului - verbal încheiat de inspectorul D.S.P. Prahova - N______ V_____, însă, în urma constatărilor făcute la data de 07.11.2012, s-a stabilit că W.C. - ul a fost închis, prin turnarea unei plăci de beton și mutarea cabinei W.C. pe o groapă nouă, cu aceeași destinație, amplasată la o distanță minimă de 10 m. de clădirile învecinate, inclusiv față de a reclamantului P___ C_________.
Astfel, prima instanța a respins acțiunea modificată în totalitate ca fiind rămasă fără obiect, deși reclamantul P___ C_________, prin apărătorul său, datorită unor relații tensionate mai vechi existente între părți, a insistat și a solicitat admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată ca și conținut al obligației de a face.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal reclamantul P___ C_________ D______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a reținut faptul că pârâtul, nici până în prezent, nu a ridicat construcția din beton care se află, în continuare, pe același loc, inducând în eroare instanța, întrucât, a ridicat numai cabine din lemn, dar nu și construcția propriu-zisă din beton.
Reclamantul a solicitat, pe baza probatoriilor administrate, admiterea apelului, în sensul admiterea acțiunii, urmând ca pârâtul să fie obligat să ridice construcția în beton sau să fie abilitat reclamantul să ridice această construcție, pe cheltuiala pârâtului.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX la data de 29.01.2013.
În raport de motivele de apel, intimatul P___ I__ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat (f.6).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale ing. N___ C_______ se reține că imobilele – proprietățile părților sunt amplasate alăturat, având ca linie de hotar un gard.
Expertul a mai arătat că, la data deplasării, a constatat că W.C. – ul indicat în acțiune se află la vecinătate, lângă gard, la momentul respectiv nemaifiind funcțional, întrucât, s-a turnat placa din beton și s-a mutat cabina pe o groapă nou săpată.
S-a mai arătat că, la data inspecției în teren, în vederea efectuării raportului de expertiză, s-a constatat că W.C. - ul în litigiu a fost închis, prin turnarea unei plăci din beton, deasupra și mutarea cabinei pe o groapă nouă, cu precizarea că, noul amplasament al W.C. – ului de curte, respectă distanța minimă de 10 m. față de clădirile învecinate, inclusiv față de imobilul reclamantului P___ A. C_________.
Trebuie menționat și faptul că, deși a beneficiat de asistență juridică calificată, prin prezența constantă a apărătorului ales, reclamantul nu a formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză, după cum nu a uzat nici de posibilitatea acordată de lege de a solicita numirea unui expert consilier.
Este cunoscut faptul că, potrivit disp. art.1169 C.civ. „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
În speță, cum expertul constructor a menționat că, la data deplasării la fața locului, W.C. - ul era închis, prin turnarea unei plăci deasupra, iar noul amplasament al W.C. - ului respectă distanța minimă de 10 m. față de clădirile învecinate, inclusiv față de cea a reclamantului, este evident că susținerile acestuia din urmă inserate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se confirmă, context în care se apreciază că în mod corect a fost respinsă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat și, în baza disp. art.296 C.pr.civ., va păstra în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant P___ C_________ D______, domiciliat în com. Călugăreni, _______________________, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.1381/5.12.2012 pronunțată de Judecătoria M____ în contradictoriu cu intimatul – pârât P___ I__, domiciliat în _______________________, jud. Prahova ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, azi 20.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R_____ I____ C_____ A____ G_______ H_____
GREFIER,
R_____ C_________
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored. AGH
4 ex. - 22.04.2013
d.f. nr.XXXXXXXXXXXXX - Judecătoria M____
j.f. A________ P______