Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul NEAMŢ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Servitute
Număr hotarâre:
24/AC din 26 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX servitute

cod 3074 - operator de date

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N____

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 24/AC

Ședința publică din data de 26.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

- C_____ B_____

- JUDECĂTOR

- D____ S_______

- JUDECĂTOR

- E____ H_____

- GREFIER

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de reclamanții P____ P____ și P____ E_____, ambii domiciliați în _____________________________ N____, împotriva sentinței civile nr. 605 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N____, în contradictoriu cu intimații-pârâți D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul-reclamant P____ P____, personal și intimatul-pârât D____ I__, personal și asistat de avocat B_____ P___-L_____, care răspunde și pentru intimații-pârâți D____ C______ și D____ L_______ G______, cu împuternicire avocațială ________/xxxxxx din 29.10.2014 lipsă fiind apelanta-reclamantă P____ E_____ și intimații-pârâți D____ C______ și D____ L_______ G______.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că:

- obiectul cauzei este servitute;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza se află la al doilea termen de judecată;

- apelanții-reclamanți P____ P____ și P____ E_____ au depus la dosar prin compartimentul arhivă, la data de 19.01.2015 răspuns la întâmpinare, în trei exemplare.

Președintele completului de judecată înmânează apărătorului intimaților-pârâți, avocat B_____ P___-L_____ două exemplare ale răspunsului la întâmpinare formulat de apelanții-reclamanți.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării apelului, invocată de intimații-pârâți D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______, prin întâmpinare.

Apelantul-reclamant P____ P____ solicită respingerea excepției tardivității formulării apelului, pentru motivele invocate în răspunsul la întâmpinare.

Avocat B_____ P___-L_____, pentru intimații-pârâți D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______, solicită admiterea excepției tardivității

formulării apelului motivat de faptul că, hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamanților la sfârșitul lunii iunie, iar aceștia au înregistrat cererea de apel la data de 22.07.2014, respectiv după termenul de 15 zile așa cum prevăd dispozițiile art. 284 Cod procedură civilă. Pe fondul cauzei solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței anexate la dosar.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 605 din 25.02.2014 a Judecătoriei Piatra N____, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D____ I__ și D____ C______ invocată de pârâții D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______ și cererea formulată de reclamanții P____ P____ și P____ E_____, în contradictoriu cu pârâții D____ I__, D____ C______, și D____ L_______ G______, având ca obiect „instituire servitute de trecere” și „obligație de a face”.

Au fost obligați reclamanții P____ P____ și P____ E_____ să plătească pârâtului D____ I__ suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanții P____ P____ și P____ E_____, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2233/24.06.1996 de B.N.P. H_____ Ermina și prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1799/16 iulie 2009 de BNP B____ O___, au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 708 m.p. teren situat în intravilan ______________________________ N____. Astfel, așa cum rezultă din expertiza tehnică, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1984/17.07.2002 de BNP H_____ I____ și din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2620/14 septembrie 2006 de BNP H_____ I____, imobilul aparținând reclamanților, în suprafață totală de 708 m. p., se învecinează la Nord cu terenul în suprafață totală de 809 m.p. aparținând pârâților D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______ (nuda proprietate - D____ L_______ G______; uzufructul - D____ I__ și D____ C______). În contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2233/24.06.1996 de B.N.P. H_____ Ermina și în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1799/16 iulie 2009 de BNP B____ O___ nu este prevăzută vreo modalitate de ieșire la calea publică a reclamanților, aceștia exprimându-și consimțământul de a dobândi terenuri care nu au în mod direct posibilitatea de acces la drumul public.

În drept instanța a reținu incidente următoarele prevederi legale:

- conform prevederilor art. 617 NCC - proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii. Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.

- conform prevederilor art. 619 NCC - întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosință continuă pe timp de 10 ani.

- conform prevederilor art. 618 NCC - dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii.

Rezultă deci, raportat la prevederile legale enunțate, că pentru stabilirea unei servituți de trecere este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv - proprietatea reclamanților să nu aibă ieșire în nici o modalitate la drumul public iar lipsa accesului la drumul public să nu se datoreze culpei, chiar sub forma neglijenței, proprietarului.

În speță, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert J____ P___, proprietatea reclamanților P____ P____ și P____ E_____, contrar susținerilor acestora, nu este lipsită total de acces la calea publică (reclamanții au acces la DN 15 D, prin spatele proprietății lor, pe la calea ferată, pe un traseu cu o lungime totală de 1.048 m.l. - filele 110 și 111 dosar). Instanța reține totodată că dificultatea accesului reclamanților de la proprietatea lor la DN 15 D se datorează lipsei de diligență a acestora, reclamanții cunoscând de la momentul în care au devenit proprietari asupra terenului cu suprafața totală de 727 m.p. că nu au o cale de acces la drumul public. Faptul că vânzătorii terenului anterior indicat au permis accesul reclamanților la drumul public pe terenul proprietatea lor până la momentul înstrăinărilor ulterioare este lipsit de relevanță juridică, sub aspectul diligenței reclamanților de a avea în proprietate un teren cu o situație juridică rezolvată din punctul de vedere al accesului la drum, deoarece la data la care au cumpărat terenurile ceilalți proprietari vecini nu s-a înscris în actele de vânzare - cumpărare ale acestora sarcina servituții de trecere în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamanților.

Apelanții-reclamanți P____ P____ și P____ E_____ au declarat apel împotriva sentinței civile pe care o consideră netemeinică, arătând în motivare că la data cumpărării terenului nu se întocmeau documentații cadastrale, astfel că accesul pe latura de vest a fost prevăzut într-un plan de situație eliberat de Consiliul local al comunei D_______ Roșie. Această cale de acces a fost utilizată și de către toți proprietarii terenului, până când pârâții au împiedicat accesul prin construirea unui gard.

Mai arată că, față de probele administrate, hotărârea instanței de fond este greșită, cu atât mai mult cu cât, din adresa nr. 7613/22.08.2006 emisă de Primăria comunei dumbrava Roșie, rezultă că în planul cadastral nu este prevăzut vreun drum în zona „Ciobanica” și susțin că ar fi fost utilă cauzei administrarea probei testimoniale și a cercetării la fața locului. În prezent folosesc o cale de acces prin curtea unei societăți comerciale, care nu le mai îngăduie trecerea și că accesul

indicat de instanță în considerente se află pe un traseu foarte lung, împovărător și care nu s-ar putea crea.

Pârâții D____ I__, D____ C______ și D____ L_______ G______, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității formulării apelului, iar pe fond, respingerea acestuia, cu motivarea că reclamanții și-au creat locul înfundat prin lipsa de diligență față de societatea comercială care le-a restricționat accesul, că aceștia nu au cumpărat terenul cu cale de acces și că, de asemenea, terenul cumpărat de ei nu era grevat de vreo sarcină.

Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării apelului, conform prevederilor art. 136 Cod procedură civilă, raportat la art. 298 Cod procedură civilă potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecarea în primă instanță se aplică în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice prezentului titlu, tribunalul constată că excepția este întemeiată și o va admite pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Acțiunea de față a fost promovată la data de 23.01.2013, când a intrat în vigoare Noul Cod procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Potrivit art. 25 al. 1 din Noul Cod procedură civilă, „Procesul în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei vechi”.

Prin urmare, acest litigiu declanșat anterior intrării în vigoare a Noului Cod procedură civilă rămâne suspus vechiului Cod procedură civilă, respectiv cel adoptat în anul 1865 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 284 al. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și nu de 30 de zile, cum a indicat instanța de fond. Acest text are caracterul unei norme imperative, de la care nu se poate deroga nici partea care exercită calea de atac, nici instanța în mențiunile din dispozitivul hotărârii. Greșita indicare a termenului de exercitare a căii de atac de către instanța de fond invocată de către apelant în apărare nu poate fi reținută, deoarece, așa cum s-a arătat, termenul de exercitare a căii de atac este de la lege.

Prin urmare, tribunalul constată în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către apelanți, respectiv 25.06.2014, apelul declarat la data de 22.07.2014 este tardiv și va fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității apelului, invocată de intimații D____ I__, D____ C______, ambii domiciliați în _____________________________ N____ și D____ L_______ G______, domiciliată în București, _______________________. 105, ___________. 62, sector 6 și în consecință:

Respinge ca fiind tardiv formulat apelul declarat de reclamanții P____ P____ și P____ E_____, ambii domiciliați în _____________________________ N____ împotriva sentinței civile nr. 605/25.02.2014 a Judecătoriei Piatra N____.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

C_____ B_____ D____ S_______ E____ H_____

Redactat: D____ S_______ – 30.01.2015 ;

Tehnoredactat: E____ H_____ – 02.02.2015; Ex: - 5;

Fond: E___ M_____ A___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025