Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
6852/2015 din 30 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S_________ 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ


DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 6852

Ședința publică din data de 30.09.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M_____ A_____ T_____

GREFIER – C______ S_____-M______


Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorul-pârât M____ G_______, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA F_______ IMOBILIAR, intimata-intervenientă PRIMĂRIA S_________ 5 BUCUREȘTI și intimații-pârâți M____ P____, I____ (fostă M____) S_____, M____ M_____, M____ M____, M____ R_____ și I____ A________-D______, împotriva sentinței civile nr. 2672/24.04.2014, pronunțată de către Judecătoria S_________ 5 București în cadrul dosarului nr. xxxxx/302/2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata-reclamantă Administrația F_______ Imobiliar prin consilier juridic care depune la dosarul cauzei delegație, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că nu a fost achitat timbrajul stabilit în sarcina contestatorului-pârât prin rezoluția de primire a contestației în anulare.

Instanța invocă din oficiu și pune în discuția părții excepția netimbrării contestației în anulare.

Intimata-reclamantă prin consilier juridic solicită admiterea excepției netimbrării și anularea contestației în anulare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării contestației în anulare.

După luarea cauzei și rămânerea în pronunțare, se prezintă intimata intervenientă Primăria S_________ 5 București prin consilier juridic care depune la dosarul cauzei delegație, instanța aducându-i la cunoștință stadiul dosarului.


INSTANȚA


Deliberând asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S_________ 5 București, la data de 27.12.2012, sub nr. xxxxx/302/2012, reclamanta Administrația F_______ Imobiliar a chemat în judecată pârâții M____ G_______, M____ P____, M____ (I____) S_____, M____ M_____, M____ M____, M____ R_____ și I____ A________ D______ și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, rezilierea contractului de închiriere nr. 2259/15.06.2007, încheiat între reclamantă și pârâtul M____ G_______, pentru locuința situată în București, _______________________, ____________________, ________________, pentru nerespectarea clauzelor contractuale privind plata chiriei și a cotelor de întreținere aferente apartamentului, precum și evacuarea pârâților din imobilul anterior menționat. De asemenea, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților, la plata debitului restant, în cuantum de 1.032,46 lei.

În motivarea cererii, reclamanta arătat că spațiul cu destinația de locuință, situat în București, _______________________, ____________________, ________________, a fost repartizat pârâtului M____ G_______, conform ordinului de repartiție nr. 07/06.06.2007, întocmindu-se contractul de închiriere nr. 2259/15.06.2007, în care sunt incluși în fișa suprafeței locative anexă a contractului pârâții M____ G_______, M____ P____, M____ (I____) S_____, M____ M_____, M____ M____ și M____ R_____, iar pârâtul I____ A________ D______ ocupă spațiul fără forme legale.

Începând cu luna septembrie 2010, pârâții nu au mai achitat chiria lunară, astfel cum s-au obligat prin contractul de închiriere, deși au fost efectuate numeroase demersuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1796 lit. b, art. 1797, 1830- 1832 din C.civ., Decretul - Lege 24/1990.

La data de 13.11.2013, reclamanta a depus la dosar cerere de precizare a acțiunii, prin care a arătat că debitul datorat de pârâți este în sumă totală de 2.756,68 lei, datorat pentru neplata chiriei și majorărilor aferente perioadei iulie 2011 - octombrie 2013.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă pârâtul M____ G_______ s-a prezentat în instanță, solicitând respingerea cererii formulate de reclamantă și acordarea posibilității de a achita debitul solicitat.

Prin notele scrise depuse la dosar la filele 104, 131 - 132 și 163 - 164 (astfel cum au fost calificate de către instanță cererile olografe depuse personal de pârât), pârâtul M____ G_______ a arătat că, deși a dorit plata contravalorii chiriei, acest lucru i-a fost refuzat de reprezentantul reclamantei, motivat de faptul că nu mai locuiește în imobil, acesta fiind ocupat în fapt de numitul I____ P______, în urma unei înțelegeri verbale. De asemenea, a precizat că a solicitat reprezentanților reclamantei evacuarea acestei persoane din imobil, însă a fost refuzat.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor solicitate de către reclamantă, pârâtul a arătat că se obligă să achite debitul, deși din anul 2009 nu mai locuiește în imobil, nici el și nici familia sa.

La data de 17.10.2013, pârâtul I____ A________ D______ a depus la dosar cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la atribuirea beneficiului contractului de închiriere nr. 2259/15.06.2007, încheiat între AFI și pârâtul M____ G_______, în favoarea sa, respectiv respingerea capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și admiterea capătului trei din cerere, referitor la obligarea pârâților la plata debitului restant.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 12.12.2009, s-a căsătorit cu M____ S_____, iar după încheierea căsătoriei a locuit împreună cu soția sa în imobilul în litigiu. A susținut că

A fost singurul care a suportat chiria aferentă contractului de închiriere și cotele de întreținere, motiv pentru care a solicitat membrilor familiei M____ sâ-i permită să preia, împreună cu soția sa, contractul de închiriere încheiat cu AFI, aceștia fiind de acord, conform declarațiilor notariale autentificate sub nr. 3273/14.12.xxxxx și 3274/14.12.2009 de BNP „Nemesis”, prin care au declarat în mod expres că renunță la beneficiul contractului de închiriere, în drept, au fost invocate dispozițiile art. 119-120 din C.pr.civ..

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, formulată de reclamantă și depusă la data de 12.11.2013 (f. 120), s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect atribuirea beneficiului Contractului de închiriere nr. 2259/15.06.2007.

În motivare, s-a arătat că instituția nu are calitate în ceea ce privește atribuirea beneficiului contractului, iar numai după emiterea unei repartiții de către Comisia de repartizare conform Legii 114/1996 constituită la nivelul Primăriei S_________ 5, se poate încheia un contract de închiriere pe numele pârâtului-reclamant. De asemenea, reclamanta-pârâtă a arătat că potrivit art. 49 din Legea 114/1996, „beneficiarii locuințelor sociale nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinația spațiului închiriat, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere și a suportării eventualelor daune aduse locuinței si clădirii, după caz”, astfel că, declarațiile notariale date de către membrii familiei M____, în calitate de locatari, prin care aceștia renunțau în mod expres la beneficiul contractului de închiriere în favoarea pârâtului-reclamant și a soției sale, nu au nicio valoare în ceea ce privește atribuirea contractului de închiriere, în drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ.

La data de 17.01.2014, I____ A________ D______ a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, întemeiată pe dispozițiile procedurale ale art. 57, 58 C.pr.civ., prin care a solicitat obligarea Primăriei S_________ 5 București la atribuirea beneficiului contractului de închiriere nr. 2259/15.06.2007, încheiat între Administrația F_______ Imobiliar și pârâtul M____ G_______, în favoarea lui I____ A________ D______, reiterând motivele de fapt menționate în cererea formulată inițial ca reconvențională în contra reclamantei și fără a menționa texte ale dreptului substanțial care l-ar îndreptăți la o asemenea atribuire.

În ședința publică din 03.04.2014 instanța a luat act de precizarea cererii formulate de I____ A________ D______ care a învederat că a chemat în judecată Primăria S_________ 5 București pe calea unei cereri de chemare în judecată a altor persoane, iar nu Administrația F_______ Imobiliar prin intermediul unei reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 2672/24.04.2014, pronunțată în dosarul nr. xxxxx/302/2012, Judecătoria S_________ 5 București a calificat cererile formulate de pârâtul M____ G_______ drept concluzii scrise depuse cu titlul de apărare în prezentul dosar. A admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect reziliere contract, evacuare și pretenții, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul Administrația F_______ Imobiliar, în contradictoriu cu pârâții I____ A________ D______, M____ G_______, M____ P____, M____ (I____) S_____, M____ M_____, M____ M____ și M____ R_____. A dispus rezilierea contractului de închiriere indicat în petitul cererii de chemare în judecată (nr. 2259/15.06.2007, încheiat între Primăria Municipiului București, reprezentată prin Consiliul General al Municipiului București Administrația F_______ Imobiliar în calitate de administrator al fondului imobiliar, în calitate de locator și M____ G_______, în calitate de chiriaș, având ca obiect locuința din București, Sector 5, _______________________. 23, _____________, _________________________ a fost aceasta descrisă în art. I din contract). A dispus evacuarea tuturor pârâților indicați în petitul cererii de chemare în judecată (M____ G_______, M____ P____, M____ (I____) S_____, M____ M_____, M____ M____, M____ R_____ și I____ A________ D______) din imobilul situat în București, Sector 5, _______________________. 23, ____________________, _________________ pârâtul M____ G_______ să plătească reclamantei suma de 2.756,68 lei, reprezentând debit contractual aferente perioadei iulie 2011 - octombrie 2013 (obligație contractuală divizibilă). A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâților în mod solidar la plata sumei menționate. A respins cererea formulată de pârâtul I____ A________ D______, în contradictoriu cu Primăria S_________ 5 București, prin Primar, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții I____ A________ D______ și M____ G_______, cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IlI-a civilă la data de 24.07.2014, sub nr. xxxxx/302/2012.

Prin Decizia civilă nr. 853R, pronunțată de către Tribunalul București în cadrul dosarului nr. xxxxx/302/2012, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză.

La data de 11.08.2015, contestatorul-pârât M____ G_______ a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 2672/24.04.2014, pronunțată de către Judecătoria S_________ 5 București în cadrul dosarului nr. xxxxx/302/2012, formându-se dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe rolul acestei instanței.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul-pârât a învederat faptul că a achitat integral chiria care a dus la rezilierea contractului de închiriere, în acest moment 6 copii minori neavând locuință.

În drept, cererea în anulare nu a fost motivată.

Analizând cu prioritate excepția timbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin.1 N.C.proc.civ., constată următoarele:

Prin rezoluția de primire a contestației în anulare din data de 11.08.2015, s-a stabilit în sarcina contestatorului-pârât obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării contestației în anulare ca netimbrată.

Obligația a fost adusă la cunoștința părții la data de 07.09.2015, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare atașată la dosarul cauzei la fila nr. 34.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin 1 din O.U.nr.80/2013, ,, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat,,.

Conform art. 33 alin 2 din cuprinsul aceluiași act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul introducerii acțiunii, se va pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Deși, contestatorul-pârât a fost citat – la domiciliul procesual ales indicat în cuprinsul contestației în anulare – cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei (astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila nr. 34 din dosar), acesta nu s-a conformat obligației ce-i incumba.

În atare condiții, în lipsa îndeplinirii cerinței legale extrinseci actului de procedură, contestația în anulare este lovită de nulitate.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția de netimbrare a contestației în anulare, excepție invocată din oficiu, urmând a anula contestația în anulare pe cale de consecință.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu.

Anulează contestația în anulare, formulată de către contestatorul-pârât M____ G_______, cu domiciliul procesual ales în București, _____________________. 47, _____________, parter, _______________, persoana desemnată cu primirea corespondenței fiind A______ E____, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA F_______ IMOBILIAR, cu sediul în București, _______________________. 16, sector 3, intimata-intervenientă PRIMĂRIA S_________ 5 BUCUREȘTI, cu sediul în București, _______________________. 29-31, sector 5, și intimații-pârâți M____ P____, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _______________________, citată și la adresa din București, ____________________. 10, sector 5, I____ (fostă M____) S_____, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _____________, sector 5, M____ M_____, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _____________, sector 5, M____ M____, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _____________, sector 5, M____ R_____, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _____________, sector 5 și I____ A________-D______, cu domiciliul în București, Al. Livezilor nr. 23, _____________, _____________, sector 5, citat și la adresa din București, _____________________, sector 1, ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 30.09.2015.


PREȘEDINTE GREFIER





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025