ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5247
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C_______ D________
GREFIER: N____ S_____
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamantul N___ I___ (CNP. xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în Tg.M____, ____________________, jud. M____), în contradictoriu cu pârâta P__ M____ (cu domiciliul în Tg-M____, Bld. 1 Decembrie 198, nr. 4, _________________, având ca obiect obligație de a face.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 19 noiembrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. M____ la data de 04.06.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul N___ I___ a chemat în judecată pe pârâta P__ M____, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca FORD MONDEO, cu număr de identificare WF05XXGBB51A57367, număr de înmatriculare XXXXXXXXX.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că la data de 05.07.2013 a vândut autoturismul sus- menționat pârâtei, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală de radiere și transcriere a autoturismului.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar chitanța (f.2),contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f.3), copie CI (f.4,15), plic (f.10).
Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține,
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit din 05.07.2013 (f. 3 dosar), semnat atât de cumpărător cât și de vânzător, reclamantul i-a vândut pârâtei autoturismul FORD MONDEO, cu nr. de identificare WF05XXGBB51A57367 și nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.
În soluționarea cererii, urmează a se avea în vedere și atitudinea procesuală a pârâtei, care nu a depus întâmpinare și, citată personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a opune eventuale apărări, instanța urmând a considera această atitudine, potrivit art. 358 C. pr. civ., o recunoaștere a pretențiilor reclamantului.
Conform art. 11 alin.4 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”
Art. 11 alin. (2) din același act normativ prevede în mod expres că „Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni:
a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.”
Rezultă că obligația ce incumbă deținătorului unui bun de acest gen-autovehicule supuse regimului înmatriculării decurge din lege și se transmite odată cu bunul, persoana care devine proprietar, devine, prin efectul legii, și debitor al obligației accesorii de transcriere pe numele său. De altfel, acest lucru este prevăzut expres în alin. (10) al art. 11 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „proprietarul … unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea”.
Pârâta, în calitate de proprietar, era obligată să se prezinte la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a cărui rază de competență își are domiciliul pentru transcrierea autoturismului pe numele său.
Întrucât pârâta a lăsat să treacă termenul prevăzut de lege neîndeplinindu-și obligația ce îi revenea, fără a demara procedurile legale și obligatorii de transcriere a autoturismului pe numele său, reclamantul a fost nevoit să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.
Astfel, instanța urmează a admite în parte cererea formulata și va obliga pârâta să se prezinte la Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, pentru efectuarea demersurilor de transcriere pe numele său a autoturismului FORD MONDEO, cu nr. de identificare WF05XXGBB51A57367 și nr. inmatriculare XXXXXXXXX, iar în caz de refuz, prezenta hotarare va ține loc de consimțământ al pârâtei pentru transcrierea autoturismului.
Va lua act de faptul că nu s-a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARĂȘTE:
Admite cererea formulata de reclamantul N___ I___ (CNP. xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în Tg.M____, ____________________, jud. M____), în contradictoriu cu pârâta P__ M____ (cu domiciliul în Tg-M____, Bld. 1 Decembrie 198, nr. 4, _________________.
Obliga pârâta să se prezinte la Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, pentru efectuarea demersurilor de transcriere pe numele său a autoturismului FORD MONDEO, cu nr. de identificare WF05XXGBB51A57367 și nr. inmatriculare XXXXXXXXX, iar în caz de refuz, prezenta hotarare va ține loc de consimțământ al pârâtei pentru transcrierea autoturismului.
Ia act de faptul că nu s-a solicitat obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg.M____.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, azi 19.11.2015.
PREȘEDINTE |
GREFIER |
C_______ D________ |
N____ S_____
|
Red. C.D./Tehnored. L.M./09.12.2015.