DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.17
Ședința publică din 20 martie 2014
Instanța compusă din :
Președinte : A_____ I_____
Grefier: M_______ Ș____
Cu participarea Ministerului Public, prin procuror D______ B________
S-a luat în examinare contestația declarată de petentul A______ Ș_____, fiul lui G_______ și D______, născut la 27.10.1976, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.289 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul-petent A______ Ș_____ asistat de avocat desemnat din oficiu D___ A________ în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care :
Întrebat fiind, recurentul-petent A______ Ș_____ arată că își menține contestația și că este de acord să fie apărat de avocatul desemnat din oficiu.
Față de declarațiile contestatorului, personal și prin apărător, și ale reprezentantului parchetului că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestație.
Avocat D___ A________ având cuvântul solicită admiterea contestației întrucât petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege pentru a beneficia de liberarea condiționată. Fiind desemnat din oficiu solicită plata onorariului apărător.
Reprezentantul parchetului având cuvântul apreciază contestația declarată de condamnat ca fiind nefondată.
Contestatorul A______ Ș_____ solicită instanței admiterea contestației.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX din data de 11.02.2014, petentul condamnat A______ Ș_____, fiul lui G_______ și D______, născut la data de 27.10.1976 a contestat amânarea primită, motivând că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat.
La dosarul cauzei s-au depus procesul verbal nr.40/06.02.2014 și caracterizările petentului emise de Penitenciarul Tulcea.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr.11/2012 a Judecătoriei Babadag, petentul-deținut a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Condamnatul a început executarea pedepsei la 09.03.2012, urmând ca aceasta să expire la data de 08.03.2015, adică 1095 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile.
De la data de 09.03.2012 până la 06.02.2014 condamnatul a executat 700 zile, arest preventiv 0 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 32 zile, totalizând 732 zile.
Instanța a mai reținut că pe perioada executării pedepsei petentul a fost sancționat disciplinar de 2 ori și recompensat o dată, a muncit și execută de la data de 17.04.2012 pedeapsa în regim semideschis.
La data de 06.02.2014 a fost analizat și amânat 9 luni pentru starea de recidivă și abateri disciplinare.
Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 din C.pen.: „ După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Instanța a reținut că petentul are antecedente penale, întrucât a mai fost condamnat de 4 ori pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
Pornind de la natura instituției liberării condiționate, instanța a reținut că aceasta creează exclusiv o vocație, și nu un drept al persoanei private de libertate de a fi liberată din penitenciar înainte de executarea integrală a pedepsei.
Dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată, petentul îndeplinește cerințele legii, se observă că și în situația în care există aparența unei reeducări, instanța nu poate dispune liberarea condiționată a condamnatului în măsura în care există indicii de neresponsabilitate pe care acesta le manifestă și care ar putea conduce la inducerea unui pericol în societate prin liberarea înainte de executarea integrală a pedepsei aplicate de instanța de fond și individualizate la situația concretă a condamnatului.
Săvârșirea de către petent a abaterilor disciplinare, consemnate prin caracterizarea efectuată de Penitenciarul Tulcea, a dus la concluzia că petentul nu este disciplinat și prin urmare nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul prevederilor art.59 alin.1 Cod pen.
Mai mult, instanța a constatat că anterior faptei a cărei pedeapsă o execută, A______ Ș_____ a mai fost gratificat cu încrederea instanței, fiind liberat condiționat în 1998 și 2003, însă a dat dovadă de perseverență infracțională, fapt care nu mai justifică la acest moment acordarea unei noi liberări condiționate. Perseverența sa infracțională poate fi considerată chiar o manifestare disprețuitoare față de o justiție prea indulgentă, care printr-o nouă liberare condiționată nu ar face decât să încurajeze săvârșirea altor fapte penale.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin stabilirea obligației instanței de a fixa un termen de reînnoire a cererii sau a propunerii de acordare a liberării condiționate, nu poate fi alta decât aceea a asigurării posibilității de a se examina din nou situația celui vizat după trecerea unei perioade de timp, suficientă pentru realizarea condițiilor pe care nu le îndeplinea inițial.
Având în vedere situația expusă, instanța a respins ca nefondată cererea și a fixat termen de reiterare a cererii la data de 06.11.2014.
În temeiul art. 275 alin. (2) Cod de Procedură Penală a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 130 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul A______ Ș_____ susținând că a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege pentru a fi liberat condiționat și că execută pedeapsa în regim semideschis.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul XXXXXXXXXXXX din 05 martie 2014.
Examinând sentința penală pronunțată de prima instanță, în raport de criticile formulate de contestator, dar și din oficiu, tribunalul constată contestația declarată de petentul A______ Ș_____ ca fiind nefondată.
Astfel, potrivit art.59 cod penal, după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin 3/4 in cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea in întregime a pedepsei.
Din interpretarea acestui text, rezulta ca numai buna comportare a condamnatului pe perioada de la încarcerare si pana la propunerea de liberare condiționata nu este suficienta pentru a se dispune aceasta măsura, atâta timp cat legiuitorul cere ca instanța de judecata să aibă in vedere si comportamentul avut anterior încarcerării condamnatului.
Cum anterior încarcerării în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, A______ Ș_____ a mai fost condamnat de 4 ori pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și gratificat cu încrederea instanței, fiind liberat condiționat în 1998 și 2003, în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționata, fixându-se un nou termen pentru reînnoirea ei.
Raportat la cele ce preced, tribunalul va respinge contestația ca nefondată și va menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Urmează ca, în temeiul art.275 cod pr.penală să fie obligat contestatorul să plătească în folosul statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Întrucât contestatorul a beneficiat de avocat desemnat din oficiu, onorariul acestuia din urmă în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația declarată de petentul A______ Ș_____, fiul lui G_______ și D______, născut la 27.10.1976, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, ca nefondată.
Menține sentința penală nr.289/26.02.2014 a Judecătoriei Tulcea, ca legală și temeinică.
În baza art.275 Cod procedură penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2014.
Președinte, Grefier,
A_____ I_____ M_______ Ș____
jud.fond.N.N.
red. jud.A.I.27.03.2014
tehnored.Ș.M. /5 ex/27.03.2014