Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDVAS:2015:002.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA V_____
JUDVS
Sentința penală nr. 1578/2015
Ședința publică de la 23 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L_______ C______ S______
Grefier M_____ T___
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S______ F_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V_____
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B______ V_______ P___ ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat din oficiu de av. M______ M_____;
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța interpelează părțile dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța în baza art. 387 Cod de procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 Cod de procedură penală dispune deschiderea dezbaterilor, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea propunerii Penitenciarului V_____ cu privire la liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere că petentul se află la a III-a analiză în comisie, pe parcursul detenției a fost recompensat de mai multe ori, fiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.
Apărătorul condamnatului având cuvântul, solicită admiterea cererii fiind îndeplinite condițiile legale, condamnatul a fost recompensat de 19 ori pe parcursul detenției, a participat la activități productive și gospodărești.
Condamnatul având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza fiind lăsată în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P___ adresa nr. M2-xxxxx/07.12.2015 a Penitenciarului V_____, înregistrată pe rolul Judecătoriei V_____ la data de 09.12.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V_____ a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului B______ V_______.
P___ procesul-verbal nr. 569/07.12.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V_____ a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate B______ V_______, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582/2011 a Judecătoriei Oradea, mandat de executare nr. 838/2011 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 Vechiul Cod penal.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a treia analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament preponderent pozitiv, a fost sancționată disciplinar o singură dată, fiind recompensată de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită, s-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus. A participat la activități productive, iar în urma muncii prestate a obținut un număr de 158 zile câștig. De la ultima analiză în comisie persoana condamnată a mai fost recompensată o dată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicată anterior.
S-a precizat că persoana privată de libertate B______ V_______, recidivistă, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 Cod penal.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 569/07.12.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V_____, fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere ______________________ data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului B______ V_______ raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța reține că din procesul-verbal nr. 569/07.12.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V_____, reiese că persoana privată de libertate B______ V_______ a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582/2011 a Judecătoriei Oradea, mandat de executare nr. 838/2011 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 Vechiul Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 21.07.2010 și urmează să expire la data de 20.07.2018. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 8 ani închisoare o fracție de 2/3, respectiv 1948 zile închisoare.
Până la data de 07.12.2015, condamnatul a executat efectiv 1966 zile închisoare, 158 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 0 zile executate în arest preventiv, în total fiind 2124 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. Noul Cod penal prevede la art. 100 alin. 1 lit. d că instanța trebuie să aprecieze dacă persoana condamnată s-a îndreptat și poate fi redată societății, aspecte care se verifică prin raportare la conduita din cadrul penitenciarului și cea anterioară detenției.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate B______ V_______ a avut un comportament preponderent pozitiv, a fost sancționată disciplinar o singură dată, fiind recompensată de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită, s-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus. A participat la activități productive, iar în urma muncii prestate a obținut un număr de 158 zile câștig. De la ultima analiză în comisie persoana condamnată a mai fost recompensată o dată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicată anterior.
Instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă atât din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior, cât și din cuprinsul dispozițiilor art. 100 alin 1 din Noul Cod penal.
Faptul că persoana privată de libertate a avut un comportament corespunzător, s-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus, fiind recompensată de la ultima analiză, dovedește instanței că a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate, existând convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate B______ V_______ a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și nu se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V_____ privind liberarea condiționată a condamnatului B______ V_______.
În temeiul art. 587 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, va dispune liberarea condiționată a condamnatului B______ V_______, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582/2011 a Judecătoriei Oradea, mandat de executare nr. 838/2011.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin. 2 Noul Cod penal privind revocarea liberării condiționate.
Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V_____ privind liberarea condiționată a condamnatului B______ V_______.
În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului B_____ V_______, fiul lui G_______ și R______, născut la data de 21.01.1974 în loc. Berezeni, jud. V_____, CNP: xxxxxxxxxxxxx, deținut în prezent în Penitenciarul V_____, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582/2011 a Judecătoriei Oradea, mandat de executare nr. 838/2011.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei- onorariul avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.12.2015.
Președinte,Grefier,
L_______ C______ STATIVĂMONICA T___
Red. S.L.C. 14.01. 2016
Teh.red. T.M.5 ex./ 14.01. 2016