Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GIURGIU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Cerere de valoare redusă
Număr hotarâre:
7880/2015 din 18 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA G______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7880

Ședința din camera de consiliu de la 18.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: B_____-S________ G______

Grefier: G_______-M_____ N______


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S____ F___ DISTRIBUTION S.R.L. și pe pârâtul D_____ N______, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 09.12.2015, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:

INSTANȚA

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 02.10.2015, sub nr. de dosar menționat anterior, reclamanta __________________________ SRL a chemat în judecată pe pârâtul D_____ N______ în temeiul art. 1026 și urm. din Codul de procedură civilă privind procedura referitoare la cererile de valoare redusă, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1704 lei, reprezentând contravaloarea buteliilor și încărcăturilor GPL conform contractului încheiat între părți și a bunurilor preluate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, între aceasta și pârât s-a încheiat contractul nr. 1410/03.03.2014 prin care pârâtul s-a obligat să vândă, pentru reclamantă, butelii de aragaz în schimbul reținerii unui comision din prețul obținut pentru fiecare recipient vândut.

S-a precizat că pârâtul avea obligația, conform contractului, de a preda reclamantei încasările obținute, cu excepția comisionului, însă această obligație nu a fost îndeplinită, deși pârâtul a fost notificat să achite debitul.

Reclamanta a arătat că pârâtul datorează suma de 1704 lei reprezentând contravaloarea buteliilor încărcăturilor GPL pentru 12 de butelii, la prețul de 100 lei/butelie și de 42 lei/încărcătură.

S-a menționat că reclamanta a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, motiv pentru care a trimis pârâtului notificarea nr. 42/26.02.2015, însă nu a primit niciun răspuns.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026 și urm. din Codul de procedură civilă.

Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei.

În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul nu a depus formularul de răspuns conform dispozițiilor art. 1030 alin. (4) din Codul de procedura civilă.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1026 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamanta a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În fapt, între societatea reclamantă și pârât a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1410/03.03.2014 prin care pârâtul s-a obligat să vândă, pentru reclamantă, butelii de aragaz în schimbul reținerii unui comision din prețul obținut pentru fiecare recipient vândut.

Potrivit prevederilor contractuale, pârâtul s-a obligat să achite reclamantei prețul mărfii, respectiv contravaloarea încărcăturilor GPL livrate acestuia.

De asemenea, în temeiul contractului, potrivit anexei nr. 1, reclamanta a predat pârâtului un rastel mare și 12 de butelii cu gardă.

Instanța constată că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, livrând pârâtului marfa și a notificat pe acesta cu mențiunea de a achita prețul.

Prin notificarea nr. 42/26.02.2015, reclamanta a somat pe pârât să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, respectiv să achite contravaloarea încărcăturilor GPL și să restituie bunurile, însă pârâtul nu și-a îndeplinit aceste obligații.

Potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Art. 1531 prevede că ,,Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării” iar art. 1548 instituie că ,,Culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”.


Astfel, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește că executarea sau imposibilitatea de executare este datorată existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a prețului mărfii livrate de către reclamantă pe care și-a asumat-o în mod legal, astfel încât acesta datorează reclamantei suma de 1704 lei, reprezentând contravaloarea buteliilor și a încărcăturilor GPL conform contractului încheiat între părți și a bunurilor preluate.

Apreciază ca dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței prin raportare la faptul că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar, vizează plata unei sume de bani determinată în mod precis și al cărui termen de scadență s-a împlinit, în conformitate cu dispozițiile art. 663 C.proc.civ.

Având în vedere aceste motive, instanța urmează să admită cererea de valoare redusă și să dispună obligarea pârâtului la plata, către reclamantă, a sumei de 1704 lei.

Față de soluția ce urmează a fi dispusă în cauză, în temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pe pârât la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. S____ F___ DISTRIBUTION S.R.L., CUI xxxxxxxx, cu sediul în G______, ____________________, Corp C10, Cam.9, jud. G______, în contradictoriu cu pârâtul D_____ N______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în com. Grădiștea, _______________________.

Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1704 lei, reprezentând contravaloarea încărcăturilor GPL conform contractului încheiat între părți și a bunurilor preluate.

Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G______.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.


Președinte, Grefier,



Red.jud.GBS

Ex.4 /18.12.2015




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025