Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
783/2015 din 27 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL C______

SECȚIA A II-A CIVILĂ


DECIZIE NR. 783/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 OCTOMBRIE 2015


PREȘEDINTE L____ G________

JUDECĂTOR A____ C_______

GREFIER L______ P____


Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______, împotriva sentinței nr. 346 din data de 06.05.2015 pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații pârâți _______________ prin lichidator ACM CORPORATE IPURL și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O__, având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului ORC .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.




CURTEA


Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 346 din data de 06.05.2015, Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiata plângerea formulata de reclamanta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O__ în numele si pentru DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C______ în contradictoriu cu pârâții _______________ prin lichidator ACM CORPORATE IPURL și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O__.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din OUG 116/2009 „prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R__________ Comerțului.

Art. 2 /1 alin.1 din acelasi act normativ, introdus prin Legea 84/2010, dispune ca,”competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix de 1.000 lei”

De asemenea, art. 6 alin. 1 dispune ca „in soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare” iar art. 6 alin. 3 prevede ca „ împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate”, art. 6 alin. 5 si 6 dispunând ca „plângerea formulată împotriva rezoluțiilor directorului oficiului registrului comerțului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluționează de urgență și cu precădere, în condițiile dreptului comun” iar „instanța soluționează plângerea în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare. Instanța poate să solicite orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente”.

In cauza de fata s-a constatat că _______________ SLATINA a fost dizolvată prin încheierea nr. 967/21.04.2005, la solicitarea AFP O__ numindu-se lichidator judiciar, înlocuit prin Rezoluția nr. 345/19.01.2015 cu lichidator ACM CORPORATE IPURL, acesta întocmind raportul preliminar de lichidare , bilanțul de lichidare și bilanț de sfârșit de lichidare, arătând că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri conform adresei nr. xxxxx/06.02.2015 emisă de Primăria Slatina, societatea nefiind înregistrată cu bunuri mobile sau imobile.

În această situație, în mod corect a fost întocmit raportul de lichidare si de asemenea s-a dispus radierea societății din registrul comerțului , neavând relevanță faptul că societatea comercială respectivă figurează cu o datorie la bugetul general consolidat al statului cu suma de 140 lei câtă vreme lichidatorul judiciar nu a identificat posibilități de plată a acestei sume, prin valorificarea vreunor bunuri ale societății.

Existența debitului către bugetul de stat nu reprezintă un motiv de neînchidere a operațiunilor de lichidare și de respingere a solicitării de radiere a societății respective, având în vedere și perioada de 10 ani scursă de la data dizolvării respectivei societăți precum și necesitatea clarificării situației juridice a acestor societăți comerciale dizolvate, care nu au mai desfășurat activitate, nu au predat documentele și nu au avut posibilitatea achitării tuturor obligațiilor fiscale.


Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de radiere a societății, fără a avea în vedere faptul că nu s-au produs dovezi din care să rezulte măsurile întreprinse pentru recuperarea datoriilor cu care figurează societatea la bugetul general consolidat, în cuantum de 140 lei, așa cum rezultă din titlul executoriu nr. 28/26.01.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice O__.

A arătat că, în privința lipsei de bunuri, raportul lichidatorului nu este suficient, hotărârea instanței trebuind să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile, iar, potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului se impunea examinarea amănunțită asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de imposibilitate de plată, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Recurenta a invocat prematuritatea măsurii, arătând că se impunea o atenție sporită în cadrul acțiunii de identificare a bunurilor și în cadrul acțiunii de stabilire a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de incapacitate de plată existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase de la urmărire și, deci datele din evidența organelor locale să nu exprime realitatea.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de radiere și continuării operațiunilor de lichidare până la acoperirea integrală a creanțelor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.488 pct. 8 C.pr.civ.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 13.10.2015, Curtea a calificat apel calea de atac declarată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______.


Analizând apelul prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 260 alin.1 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 43/2010 lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat, numai pentru motive temeinice.

Alineatele 5 și 6 ale aceluiași articol prevăd obligația lichidatorului de depunere la oficiul registrului comerțului a unui raport privind stadiul operațiunilor de lichidare la împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, precum și obligația lichidatorului de depunere a unui nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, la împlinirea termenului de un an prevăzut la alin. (1), pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare fiind necesară hotărârea instanței.

Prin alineatul 8 din art. 260 se stabilește obligația lichidatorului de a depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, în termen de 15 zile de la terminarea lichidării.

În conformitate cu dispozițiile aliniatului 10 ale art. 260 dacă în 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului.

În cuprinsul OUG nr. 43/2010 legiuitorul a precizat expres că prevederile articolului 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 43/2010, se aplică în mod corespunzător tuturor categoriilor de persoane juridice înregistrate în registrul comerțului și se aplică și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, data de la care curg termenele prevăzute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a ordonanței de urgență – 15 mai 2010.

Ca urmare, având în vedere, pe de o parte, necesitatea valorificării cât mai rapide și eficiente a drepturilor care se cuvin asociaților, iar pe de altă parte drepturile creditorilor societăților dizolvate, legiuitorul în articolul 260 a limitat durata procedurii de lichidare ( forțată sau voluntară) la un interval de 1 an de la data luării hotărârii de dizolvare, cu posibilitatea prelungirii de către instanță, doar pentru motive temeinice, cu încă doi ani.

Cu alte cuvinte intenția legiuitorului a fost aceea ca, indiferent dacă lichidarea va fi încheiată propriu-zis sau nu, la expirarea termenului maximal de 1 an (pentru ipoteza în care nu se cere prelungirea lui) sau de 3 ani, după caz, lichidarea să se considere terminată, din punct de vedere juridic, chiar dacă anumite bunuri nu vor putea fi valorificate, într-un fel sau altul și chiar dacă nu toate datoriile societății vor fi stinse.

În speță, _______________ a fost dizolvată prin încheierea nr. 967/21.04.2005 cu aproximativ 10 ani în urmă.

În acest context radierea ________________ a fost corect dispusă.

Existența datoriei societății în sumă de 140 lei către bugetul general consolidat nu împiedică radierea societății, întrucât legiuitorul a prevăzut radierea la expirarea termenelor indicate în textul art. 260 fără vreo condiționare de acoperire integrală a pasivului societății.

Motivele de apel privind întocmirea unui raport amănunțit privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția imposibilității de plată, identificarea persoanelor cărora imposibilitatea de plată le este imputabilă sunt nefondate, deoarece lichidarea a avut loc în temeiul Legii nr. 31/1990, iar lichidatorul numit a solicitat radierea apreciind că nu sunt întrunite elementele pentru a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în cadrul căreia răspunderea organelor de conducere poate fi antrenată.

Cât privește prematuritatea radierii pentru că nu s-au întreprins suficiente măsuri de identificare a bunurilor societății, nici acest motiv nu este întemeiat în condițiile în care lichidatorul a făcut demersuri de identificare a bunurilor societății și a rezultat că societatea nu deține bunuri mobile sau imobile care să poate fi valorificate, așa cum reiese din adresa Primăria Slatina nr. xxxxx/06.02.2015.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat.




PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ cu sediul în C______, _____________________________.2, județul D___, împotriva sentinței nr. 346 din data de 06.05.2015 pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații pârâți _______________ prin lichidator ACM CORPORATE IPURL cu sediul în C______, ________________________.3, __________________ și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O__ cu sediul în Slatina, _______________________.2, județul O__.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2015.


Președinte,

L____ G________

Judecător,

A____ C_______

Grefier,

L______ P____

Red jud- LG/5/ex/

Jud fond - SV

L.P. 30 Octombrie 2015



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 4285/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 434/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 6017/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 183/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 116/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 810/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 47/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 226/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 2154/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 281/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 788/2012 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 472/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3668/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 398/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 682/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1076/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 85/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 6/COM/CC - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 335/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 326/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5917/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 218/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 918/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 5879/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 660/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 371/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 732/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5919/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 810/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 41/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 731/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 20/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 370/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5813/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 24/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 955/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 325 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 379/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4504/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1292/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 482/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1147/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 3671/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2085/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 629/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3450/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 428/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 846/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2155/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 427/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2963/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 392/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 30/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 184/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 114/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 734/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 352/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 584/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 611/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 326 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025