Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GĂEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Număr hotarâre:
2360/2015 din 23 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 2360/2015

Ședința publică din data de 23.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M____ M___

Grefier: B_________ A________

Ministerul Public reprezentat de procuror P___ V_______ N______, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești

S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect propunere de liberare condiționată a condamnatului G____ D______, fiul lui Z______ și L____, născut la data de 06.10.1977, CNP xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Găești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat personal și asistat de apărătorul din oficiu, avocat N___ L_______, potrivit delegației pentru asistența judiciară obligatorie aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și a măsurilor dispuse de instanță, după care:

Instanța, în ședință publică, permite ca petentul condamnat să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul din oficiu al petentului admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere personală.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune probei solicitate.

Instanța apreciază proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de petent prin apărător ca fiind utilă cauzei și încuviințează proba.

Apărătorul din oficiu al petentului condamnat depune la dosar un set de înscrisuri.

Apărătorul petentului-condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că petentul se află pentru prima dată în penitenciar, a obținut 64 de zile câștig ca urmare a muncii prestate și a îndeplinit condițiile privind liberarea condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii de liberare condiționată față de înscrisurile aflate la doar.

Instanța acordă ultimul cuvânt condamnatului.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Instanța a reținut cauza spre soluționare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată că:

Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat sesizarea formulată de Penitenciarul Găești cu privire la liberarea condiționată a condamnatului mai sus precizat.

Penitenciarul Găești a înaintat procesul verbal nr. 966 din data de 22.12.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin care se propune liberarea condiționată a petentului și caracterizarea condamnatului pe parcursul executării pedepsei.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că:

Potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal anterior, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei – în cazul închisorii care nu depășește 10 ani și după ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei – în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, la calculul fracțiunii avându-se în vedere partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea să poată fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei, când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Instanța va examina sesizarea prin prisma dispozițiilor vechiului cod penal și nu ale noului cod penal, întrucât petentul a săvârșit fapta anterior intrării în vigoare a noului cod penal, iar dispozițiile anterioare îi sunt mai favorabile.

În prezenta cauză, instanța observă că petentul condamnat a executat fracțiunea necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată, însa cerințele art. 59 Cod penal anterior trebuie îndeplinite cumulativ.

Petentul se află la prima analiză a situației sale de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Pe parcursul executării pedepsei, petentul condamnat a participat la programe educaționale/sociale/psihologice, a desfășurat activități lucrative și are câștigate 64 zile ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea depusă la dosar reiese că petentul a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător, constant pozitiv”, a fost recompensat de 6 ori, nu a fost niciodată sancționat disciplinar.

Petentul nu este cunoscut cu antecedente penale, ceea ce înseamnă că reeducarea sa și cultivarea în conștiința sa a respectului față de valorile sociale se pot realiza mai ușor.

În opinia instanței, aceste elemente care îl caracterizează pe condamnat în mod favorabil reprezintă dovezi temeinice de îndreptare, în accepțiunea art. 59 Cod penal anterior.

Conform art. 59 alin. 4 Cod penal anterior, la aprecierea asupra oportunității acordării liberării condiționate, instanța va avea în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul. Astfel, raportat la durata totală a pedepsei și la fracțiunea deja executată, instanța consideră că este justă opinia Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate care arată că petentul condamnat poate beneficia de liberare condiționată, întrucât a dat suficiente dovezi temeinice de îndreptare.

Instanța, reținând aceste împrejurări, consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal anterior, atât cu privire la fracțiunea de pedeapsă executată, cât și cu privire la comportarea condamnatului la locul de deținere.

Constatând că petentul condamnat, pe parcursul executării fracțiunii de pedeapsă, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța apreciază că deținerea în continuare a acestuia nu mai este necesară, timpul în care a fost privat de libertate fiind suficient pentru ca scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei să fie îndeplinit.

Față de aceste aspecte, în baza art. 587 Cod procedură penală și a art. 59 Cod penal anterior, instanța urmează a dispune liberarea condiționată a condamnatului, înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Calea de atac împotriva prezentei sentințe penale este contestația, în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


În baza art. 587 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 6 din Noul Cod penal și art. 59 și următoarele din Codul penal anterior:

Admite propunerea formulată de Penitenciarul Găești cu privire la liberarea condiționată a condamnatului G____ D______, fiul lui Z______ și L____, născut la data de 06.10.1977, CNP xxxxxxxxxxxxx, deținut în Penitenciarul Găești.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului G____ D______ de sub puterea mandatului nr. 414/2014 emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinței penale nr. 322/2013, dacă nu este reținut sau arestat în alte cauze.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală:

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, N___ L_______ , în cuantum de 130 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie ________ nr. 7874/2015, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 587 alin. 3 Cod procedură penală:

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23.12.2015.


Președinte,

M___ M____

Grefier,

B_________ M______ - A________





Red. M.M. / Tehn. M.M.

EX. 2 / 23.12.2015

O.D.C.P. 8529



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 276/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 441/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1352/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 287/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2137/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4743/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1376/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 10/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 507/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 2251/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 311/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 64/2016 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 96/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1612/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1640/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1527/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2454/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2428/2014 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 311/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1735/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 322/2015 - Liberarea condiţionată (art.587 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025