ROMANIA
JUDECATORIA A___
SECȚIA PENALĂOPERATOR 3208
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 22
Ședința publică din 12 ianuarie 2016
Președinte: F____ C_______ E____
Grefier: Sârbuț M______
S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului M______ A____ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul asistat de apărător ales A_____ C______ din Baroul A___.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror A______ S_____, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria A___.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul dispozițiilor art.372 al.1 Cod procedură penală instanța procedează la verificarea identității inculpatului.
În temeiul dispozițiilor art. 374 al.1 Cod procedură penală se dă citire rechizitoriului.
Instanța îi aduce la cunoștință inculpatului prevederile art.374 al.2 Cod procedură penală.
În temeiul dispozițiilor art.374 al.4 Cod procedură penală instanța îi pune în vedere inculpatului că are posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aducându-i la cunoștință prevederile art.396 al.10 Cod procedură penală.
În temeiul dispozițiilor art.375 al.1 Cod procedură penală instanța procedează la audierea inculpatului cu privire la solicitarea acestuia de aplicare a dispozițiilor art.374 al.4 Cod procedură penală.
Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat în temeiul dispozițiilor art. 374 al.4 Cod procedură penală, de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii.
În temeiul dispozițiilor art.375 al.1 Cod procedură penală instanța admite cererea formulată de inculpat, urmând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În temeiul dispozițiilor art. 375 alin. 2 Cod procedură penală instanța întreabă reprezentantul Ministerului Public și inculpatul dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu solicită administrarea de probe cu înscrisuri.
Apărătorul inculpatului nu solicită administrarea de probe cu înscrisuri.
Nefiind formulate noi cereri și nici probe de administrat instanța declară cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public prezintă starea de fapt și solicită în temeiul dispozițiilor art.335 Cod penal și art.375 al.1 raportat la art. 396 al.10 Cod procedură penală condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, ca modalitate de executare solicită ca instanța să suspende sub supraveghere executarea pedepsei, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b i Cod penal și art.65 Cod penal, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului solicită aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim , ca modalitate de executare instanța să dispună amânarea executării pedepsei având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta și că muncește în străinătate astfel că aplicarea unei pedepse cu amânare executării ar fi îndestulătoare pentru acesta.
Inculpatul arată că recunoaște săvârșirea faptei și regretă cele întâmplate.
I N S T A N T A
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A___, nr. 4605/P/2015 din 22.09.2015, înregistrat la această instanță la data de 29.09.2015, a fost trimis în judecată inculpatul M______ A____ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.335 alin.1 cod penal.
S-a reținut prin rechizitoriu că în data de 21.07.2015, inculpatul M______ A____ s-a prezentat la PPF Nădlac pe sensul de intrare în țară conducând autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare bulgăresc P1552BC fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule.
Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului (file 12-13, 15-16) și din procesul verbal de constatare a faptei (fila 3), la data de 21.07.2015, în jurul orei 02.00, cetățeanul român M______ A____ s-a prezentat la PPF Nădlac pe sensul de intrare în țară conducând autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare bulgăresc P1552BC. Organele de poliție au oprit pentru control autoturismul și i-au solicitat conducătorului auto, identificat în persoana inculpatului M______ A____, să prezinte documentele autoturismului și permisul de conducere.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule (fila 8).
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a precizat că a condus autovehiculul din Austria cu intenția de a ajunge în România (file 12-13, 15-16).
Analizând actele și lucrările dosarului respectiv probatoriul adminstrat în cursul urmăririi penale:, proces-verbal de constatare (f.3 d.u.p), proces-verbal de sesizare din oficiu(f.4 d.u.p), fișă de evidență auto(f.9 d.u.p), copie CI inculpat(f. 10 d.u.p), copie certificate de înmatriculare auto(f.11 d.u.p), proces verbal de verificare (f. 8 d.u.p), declarații inculpat (f. 12-13, 15-16 d.u.p),cazier judiciar (f. 20 d.u.p) și in faza judecății: cazier (f.6), împuternicire avocațială (f.15),declarație inculpat (f.19,20), instanța își va însuși în totalitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu și reprodusă în aliniatele precedente față de poziția inculpatului de recunoaștere integrală a faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței.
La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2016 inculpatul M______ A____ audiat în fața instanței , a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată așa cum este prezentată în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le-a însușit conform procedurii prevăzute de art.474 al.4 și art. 375 Cod procedură penală pentru a beneficia de prevederile art.396 al.10 Cod Proc. Penală privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.(f.19,20).
Vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare (f.3 d.u.p), proces-verbal de sesizare din oficiu(f.4 d.u.p), fișă de evidență auto(f.9 d.u.p), copie CI inculpat(f. 10 d.u.p), copie certificate de înmatriculare auto(f.11 d.u.p), proces verbal de verificare (f. 8 d.u.p) cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei din cursul urmăririi penale (f. 12-13, 15-16 d.u.p.) și a judecății (f.19, 20 ).
Instanța reține de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 6 dosar.
În drept:
Fapta inculpatului M______ A____, care în data de 21.07.2015 s-a prezentat la PPF Nădlac pe sensul de intrare în țară conducând autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare bulgăresc P1552BC fără a poseda permis de conducere auto pentru nici o categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art.335 al.1 Cod Penal.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru această infracțiune vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizarea prevăzute de art. 74 C. Penal: împrejurările și modul de comitere a faptei, starea de pericol creată prin comiterea faptei, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în procesul penal. De asemenea instanța va face și aplicarea art. 396 al.10 Cod Procedură Penală, limitele pedepsei fiind reduse cu o treime.
În cauză nu se vor reține circumstanțe atenuante întrucât o recunoaștere formală, în condițiile constatării infracțiunii flagrante și a dovedirii depline a acesteia nu este de natură a se circumscrie noțiunii de circumstanță legată de faptă care să diminueze gravitatea infracțiunii sau a periculozității infractorului în accepțiunea art. 75 al.2 lit. b) C.p.
Față de aceste considerente instanța, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, în baza art. 335 alin. 1 Codul penal, cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală, va stabili pentru inculpatul M______ A____ pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere;
Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 83 al.1 lit. a, b, c, d Cod penal și întrucât inculpatul nu are antecedente penale , a recunoscut săvârșirea infracțiunii, ținând cont și de natura și gradul de pericol social al faptei, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără condamnarea efectivă a inculpatului, în baza art. 83 Cod penal va dispune amânarea executării pedepsei de 1 (un) an închisoare ce urmează a fi stabilită inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___.
În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit.b Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al localității Râmnicu Sărat sau B____ pe o perioadă de 50 (cincizeci) de zile.
Având în vedere starea de pericol creată de inculpat prin conducerea autovehiculelor fără a poseda permis de conducere, instanța consideră necesar să interzică această activitate pentru o perioadă, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit.g Cod penal, inculpatului îi va fi interzisă conducerea autovehiculelor pentru care se cere obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 83 alin. 4 Cod procedură penală instanța va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse precum și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art. 335 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alineat 10 Cod Procedură Penală, stabilește pentru inculpatul M______ A____– fiul lui I__ și I_____, născut la data de 20.01.1970, în Râmnicu Sărat, jud.B____, cetățean roman, fără antecedente penale, domiciliat în Râmnicu Sărat, ___________________, jud. B____, posesor al CI ________ nr.xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx, pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere;
În temeiul dispozițiilor art. 83 al.1 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani calculat în condițiile art. 84 al.1 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B____, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul A___.
În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit.b Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al localității Râmnicu Sărat sau B____ pe o perioadă de 50 (cincizeci) de zile.
În temeiul dispozițiilor art. 85 alin. 2 lit.g Cod penal, inculpatului îi va fi interzisă conducerea autovehiculelor pentru care se cere obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 83 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse precum și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.01.2016.
Președinte Grefier
F____ C_______ E____ Sârbuț M______
Red.FCE/Tehnored.SM
6 ex/. 29.01.2016
Se comunică inculpatului
Parchetului de pe lângă Judecătoria A___