ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 61/2016
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M______ F________
Judecător L____ D_________
Grefier R_____ M____ G_______
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de contestatoarea ___________________ sediul în com. B___, __________________, jud. M____, cod fiscal xxxxxxx, împotriva sentinței civile nr. 4989 din data de 20.11.2014 și a încheierii din data de 16.10.2014, pronunțate de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi 21 ianuarie 2016 și ulterior pentru data de azi, 25 ianuarie 2016.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față se reține:
Prin sentința civilă nr. 4989 din 20.11.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Tg. M____ a admis în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea _____________________________ cu intimatele S.C. G_____ S_______ S.R.L., prin lichidator judiciar Coreli Consult I.P.U.R.L. și S.C. GS P______ S.R.L. A anulat încheierea civilă nr. 2145/28.05.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Tîrgu M____. A anulat executarea silită însăși și actele de executare din dosarul de executare nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___. A respins ca prematur introdus capătul de cerere privind întoarcerea executării silite din dosarul nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___. A respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. A luat act că intimatele S.C. G_____ S_______ S.R.L., prin lichidator judiciar Coreli Consult I.P.U.R.L., și S.C. GS P______ S.R.L. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, la data de 22.05.2013, intimata S.C. G_____ S_______ S.R.L. (fostă S.C. G_____ S_______ S.R.L.) a solicitat începerea executării silite împotriva contestatoarei _________________ din dosarul de executare nr. 74/E/2013), în temeiul ordonanței nr. 1347/02.22.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 3-10 din dosarul de executare nr. 74/E/2013). În acest sens, a fost deschis dosarul de executare silită nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___, iar, prin încheierea civilă nr. 2145/28.03.2013, Judecătoria Tîrgu M____, la cererea executorului judecătoresc, a încuviințat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu menționat, până la concurența sumei de 19.931,78 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 191.711,24 lei, reprezentând accesorii contractuale potrivit clauzelor penale de la scadență și până la plata efectivă, precum și a sumei reprezentând accesorii de 0,50% din valoarea creanțelor principale neachitate de la scadență și până la plata efectivă, la care se adaugă cheltuielile de judecată, precum și cheltuielile de executare silită (f. 16 din dosarul de executare). În temeiul acestei încheieri, la data de 05.08.2013, executorul judecătoresc R______ P___ a emis somația prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să achite sumele de 19.931,78 lei, reprezentând servicii prestate, suma de 191.711,24 lei, reprezentând accesorii contractuale, suma de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată și suma de 7.410 lei + TVA reprezentând cheltuieli de executare stabilite potrivit încheierii executorului judecătoresc din data de 05.08.2013 (f. 17-18 din dosarul de executare), înscrisuri comunicate contestatoarei la data de 07.08.2013 (f. 19 din dosarul de executare).
În fapt, prin ordonanța nr. 1347/02.22.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost somată debitoarea contestatoare să achite creditoarei S.C. G_____ S_______ S.R.L. în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii suma totală de 19.931,78 lei, din care suma de 19.931,78 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractelor de prestări servicii nr. 3475/30.03.2011, nr. 3482/30.03.2011, contractului de monitorizare și intervenție pentru sisteme de securitate nr. 3468/30.03.2011 și contractului nr. xxxxx/08.11.2011, încheiate între împricinați, iar suma de 191.711,24 lei, reprezentând accesorii contractuale potrivit clauzelor penale însușite de debitoare aplicate creanțelor principale de la scadența lor și până la stingerea lor, precum și accesorii de 0,50% din valoarea creanțelor principale neachitate de la scadența lor și până la stingerea integrală, cu obligarea contestatoarei la plata sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
De asemenea, prin sentința nr. 978/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 58-60), s-a anulat în parte ordonanța nr. 1347/02.22.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX sub aspectul obligării contestatoarei debitoare la accesorii de întârziere (penalități contractuale) de 0,5% pe zi de întârziere aferente sumei de bază de 19.391,78 lei, în sensul că acestea se datorează de la data de 19.10.2012 până la plata efectivă și nu de la data scadenței facturilor. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții din ordonanță privind debitul principal de 19.931,78 lei, accesoriile de 191.711,24 lei (actualizate la momentul 19 octombrie 2012) și cheltuieli de judecată.
În drept, potrivit art. 711 alin. 1 și alin. 3 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. De asemenea, potrivit art. 632 alin. 1 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
În speță, instanța a constatat faptul că, potrivit art. 13 alin. 3 din O.U.G. nr. 119/2007 în temeiul căreia a fost pronunțată ordonanța pusă în executare în cadrul dosarului execuțional nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___, cererea în anulare nu suspenda executarea, suspendarea putând fi însă încuviințată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanță. Așadar, ordonanța, chiar împotriva căreia a fost declarată calea de atac a cererii în anulare, poate fi pusă în executare, evident pe riscul creditorului, astfel cum rezultă din art. 637 alin. 1 din Codul de procedură civilă. În aceste condiții, instanța a constatat faptul că nu este întemeiată critica contestatoarei potrivit căreia a fost demarată executarea silită în temeiul unei hotărâri judecătorești care nu este titlu executoriu.
De asemenea, nici critica potrivit căreia creanța menționată în ordonanța pusă în executare nu ar fi fost certă și lichidă nu este întemeiată, având în vedere faptul că deși în ordonanță exista într-adevăr o neconcordanță, în sensul în care suma totală de plată a fost stabilită la 19.931,78 lei, iar debitul principal era tot de 19.931,78 lei la care se adăugă suma de 191.711,24 lei, reprezentând accesorii contractuale. Însă, acest aspect era doar o eroare materială care nu avea nevoie în mod obligatoriu de o îndreptare efectuată potrivit art. 281 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care din cuprinsul ordonanței rezultau sumele de plată, iar cele două sume pentru care a fost încuviințată executarea silită, respectiv de 19.931,78 lei și de 191.711,24 lei, erau menționate chiar în cuprinsul dispozitivului. De altfel, aceste sume au fost confirmate chiar prin sentința nr. 978/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 58-60), prin care au fost menținute celelalte dispoziții din ordonanță privind debitul principal de 19.931,78 lei, accesoriile de 191.711,24 lei și cheltuieli de judecată.
Însă, instanța a constatat că este întemeiată critica contestatoarei privind intervenirea unei cesiuni de creanță între cele două intimate la momentul demarării executării silite.
Astfel, prin contractul de cesiune de creanță nr. 205/06.12.2012 încheiat între intimata S.C. GS P______ S.R.L., în calitate de cesionar, și intimata S.C. G_____ S_______ S.R.L., în calitate de cedent, a fost cedat dreptul de creanță al cedentului de 19.930,82 lei, reprezentând creanța față de Primăria B___, împreună cu toate accesoriile sale (f. 6-8), cesiunea de creanță fiind notificată contestatoarei la data de 14.12.2012 prin fax (f. 5). Totodată, și în sentința nr. 978/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 58-60), se face referire la această cesiune de creanță intervenită ulterior pronunțării ordonanței atacate în acel dosar, intimata S.C. GS P______ S.R.L. fiind citată în respectiva cauză în calitate de creditoare cesionară.
Instanța a reținut că, potrivit art. 1566 alin. 1 din Noul Cod civil, cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț, iar, potrivit art. 1578 alin. 1 din Noul Cod civil, debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. Așadar, în condițiile în care chiar contestatoarea a depus la dosarul cauzei dovada faptului că i-a fost comunicată cesiunea de creanță la data de 14.12.2012, aceasta nu mai avea posibilitatea, de la acea dată, să achite debitul intimatei cedente, având obligația ca plata să o efectueze intimatei cesionare. Acest aspect are o dublă semnificație: contestatoarea neputând să efectueze plata către intimata cedentă, nici intimata cedentă nu putea să solicite obligarea contestatoarei debitoare la plată și nici să demareze o executare silită, în condițiile în care la data de 22.05.2013 nu era titulara dreptului de creanță, acesta fiind cedat intimatei cesionare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 363 alin. 1 din Codul de procedură civilă, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că executarea silită în dosarul de executare nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___ a fost demarată împotriva contestatoarei de o persoană care nu mai avea calitatea de creditoare, astfel încât, deși instanța care a încuviințat executarea silită nu avea cum să cunoască acest aspect, instanța a anulat inclusiv încheierea civilă nr. 2145/28.05.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Tîrgu M____, executarea silită însăși demarată în dosarul de executare nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___, precum și actele de executare emise în dosarul de executare nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___.
În ceea ce privește executarea silită demarată de către intimata S.C. GS P______ S.R.L. împotriva contestatoarei și care face obiectul dosarului de executare silită nr. 114/E/2014, instanța nu a mai analizat criticile aduse acestei executări silite în condițiile în care, la termenul de judecată din data de 16.10.2014 a constatat că a intervenit sancțiunea decăderii contestatoarei din dreptul de a solicita anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 5014/25.06.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Judecătoria Tîrgu M____ precum și a actelor de executare silită subsecvente acesteia.
De asemenea, în condițiile în care la același termen de judecată a admis excepția prematurității introducerii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite, invocată din oficiu, instanța a respins ca prematur introdus capătul de cerere privind întoarcerea executării silite din dosarul nr. 74/E/2013 al B.E.J. R______ P___.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că, potrivit 453 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Însă, în prezenta cauză, contestatoarea, deși a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada acestora, astfel încât, instanța a respins ca neîntemeiată această cerere.
De asemenea, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a luat act că intimatele S.C. G_____ S_______ S.R.L., prin lichidator judiciar Coreli Consult I.P.U.R.L., și S.C. GS P______ S.R.L. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a declarat apel ______________________ a solicitat anularea respectiv schimbarea în parte a sentinței civile apelate și a încheierii din 16.10.2014 pronunțate de Judecătoria Tg. M____ și în consecință, respingerea excepției tardivității precizării de acțiune din data de 22.07.2014 și a excepției prematurității cererii de întoarcere a executării silite și judecând cererile formulate să fie admisă contestația la executare completată, în sensul anulării executării silite însăși pornite în dosarul execuțional nr. 114/E/2013, anularea actelor de executare emise în acest dosar, anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 5014/25.06.2014, din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, întoarcerea executării silite, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile de nelegalitate au vizat nesoluționarea contestației precizate în 22.07.2014, precum și al respingerii ca prematur introdus, a capătului de cerere privind întoarcerea executării silite din dosarul 74/E/2014.
A apreciat că hotărârea apelată este neîntemeiată și în raport de neanalizarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, în condițiile în care ordonanța de plată fusese emisă în favoarea creditoarei cedente S.C. G_____(G_____) S_______, caracterul executoriu al titlului deținut nefiind transmisibil.
A apreciat că se impunea soluționarea laolaltă în cadrul aceleiași contestații la executare a criticilor și motivelor de nelegalitate invocate în fața instanței, atât în privința executării silite din dosarul 74/E/2014 cât și din dosarul nr. 114/E/2014, mai ales că acesta din urmă fusese constituit după introducerea contestației la executare.
Intimata S.C. GS P______ S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la decăderea constatată de prima instanță din dreptul de a mai completa cererea, intimata a invocat dispozițiile art. 204 C.p.c., și faptul că deși primul termen de judecată a fost în 09.12.2013, iar completarea cererii a avut loc în 22.07.2014. contestatoarea nu se poate prevala de propria culpă ca motiv de nelegalitate a primei hotărâri.
Pe acest fond prima instanță a rămas învestită să soluționeze contestația la executare ce viza actele din dosarul nr. 74/E/2014.
Intimata a invocat calitatea sa de creditoare decurgând din cesiunea de creanță intervenită prin contractul nr. 205/2012, aspecte reținute de altfel în titlul executoriu, sentința 978/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M____. A mai subliniat că cele două dosare de executare sunt distincte și nu că anularea executării silite în dosarul nr. 74/E/2014 nu influențează executarea declanșată de intimată în dosarul nr. 114/E/2014.
_____________________ la întâmpinarea intimatei. Aceasta a susținut că prin încheierea din 15.05.2014 prima instanță a respins excepția invocată de intimată cu privire la decăderea contestatoarei din dreptul de a invoca excepția decăderii, a fost decăzută intimata din dreptul de mai formula întâmpinare și de a invoca excepții de ordine privată, s-a constatat că a fost decăzută intimata era decăzută din dreptul de a invoca decăderea cu privire la dreptul contestatoarei de a modifica cererea introductivă.
Au fost reluate susținerile din apel.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat.
În fața primei instanțe, contestatoarea, după primul termen de judecată, și-a modificat cererea introductivă (f.77) solicitând suplimentar desființarea executării silite în cadrul dosarului execuțional nr. 114/E/2014 al BE.J. P___ R______, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, a actelor se executare silită anterioare și subsecvente.
În privința acestei modificări, prima instanță a decis că s-a manifestat cu nerespectarea dispozițiilor art. 204 din Codul de procedură civilă, (încheierea din 16.10.2014), că a intervenit deci sancțiunea decăderii, în condițiile în care părțile nu își manifestaseră acordul la modificarea cererii introductive.
Acesta a fost motivul pentru care, instanța de executare nu a mai analizat caracterul executoriu al titlului în raport de cesionara S.C. GS P______ S.R.L., cu alte cuvinte dacă aceasta putea pretinde calitatea de creditor în temeiul ordonanței de plată definitivă prin sentința comercială nr. 978/2013 a Tribunalului Specializat M____.
Însă, starea de conexitate invocată de contestator, pentru a contesta executarea silită demarată în cadrul unui alt dosar execuțional, nu a fost confirmată în condițiile art. 653 C. pr. civilă ( art. 654 după republicare). De altfel, dosarul nr. 114/E/2014 al B.E.J. P___ R______ nu era decât în etapa încuviințării executării silite la momentul modificării cererii introductive, încheierea putând fi contestată de partea interesată, ulterior, în condițiile în care ar fi apreciat că se impunea formularea unei contestații în condițiile art. 711 alin.3 C. pr civilă. (acum 712 alin.3).
Cel de-al doilea dosar de executare nr. 114/E/2014 a fost de altfel format ca urmare a semnalării către executorul judecătoresc a cesiunii de creanțe care era într-adevăr anterioară deschiderii dosarului nr. 74/E/2013, cesiune care a condus la pierderea calității de creditor de către intimata S.C. G_____ S_______ S.R.L. aspecte analizate de instanța de executare.
Or, în condițiile în care în dosarul nr. 74/E/2013 al B.E.J. P___ R______ soluția adoptată a fost de anulare a executării silite însăși, a încheierii de încuviințare, a actelor de executare și mai ales că nu s-a relevat existența conexității între cele două, nu se impunea cercetarea legalității în dosarul 114/E/2014.
Criticile apelantei vizând nulitatea cererii de executare silită și a încheierii de încuviințare a executării silite pe fondul lipsei dovezii calității de reprezentat al semnatarului cererii de executare silită pentru intimata S.C. G_____ S_______ S.R.L. apar ca lipsite de interes în condițiile în care în dosarul nr. 74/E/2013 în care această parte a formulat cererea de executare a fost anulată integral executarea silită.
Soluțiile pe care le poate adopta instanța de executare ca urmare a admiterii contestației la executare sunt arătate în cuprinsul art. 719 (art. 720 după republicare), între ele neregăsindu-se și respingerea cererii de încuviințare a executării silite.
Este suficientă, în raport de efectele pe care le produce, anularea încheierii de încuviințare, nefiind deci necesară respingerea cererii înseși de încuviințare a executării silite.
Nici criticile contestatoarei vizând constatarea de către prima instanță a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței nu se confirmă, căci în fapt, titlul executoriu l-a reprezentat ordonanța nr. 1347/02.22.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, prin care a fost somată debitoarea contestatoare să achite creditoarei S.C. G_____ S_______ S.R.L. în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii suma totală de 19.931,78 lei, din care suma de 19.931,78 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractelor de prestări servicii nr. 3475/30.03.2011, nr. 3482/30.03.2011, contractului de monitorizare și intervenție pentru sisteme de securitate nr. 3468/30.03.2011 și contractului nr. xxxxx/08.11.2011, încheiate între împricinați, iar suma de 191.711,24 lei, reprezentând accesorii contractuale potrivit clauzelor penale însușite de debitoare aplicate creanțelor principale de la scadența lor și până la stingerea lor, precum și accesorii de 0,50% din valoarea creanțelor principale neachitate de la scadența lor și până la stingerea integrală, cu obligarea contestatoarei la plata sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 978/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 58-60), s-a anulat în parte ordonanța nr. 1347/02.22.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX sub aspectul obligării contestatoarei debitoare la accesorii de întârziere (penalități contractuale) de 0,5% pe zi de întârziere aferente sumei de bază de 19.391,78 lei, în sensul că acestea se datorează de la data de 19.10.2012 până la plata efectivă și nu de la data scadenței facturilor. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții din ordonanță privind debitul principal de 19.931,78 lei, accesoriile de 191.711,24 lei (actualizate la momentul 19 octombrie 2012) și cheltuieli de judecată.
Executorul judecătoresc a restrâns obligația de plată în dosarul de executare 74/E/2013 cu ocazia înștiințării asupra sentinței civile nr. 978/2013 de către cedentă și creditoarea cesionară (f.22 și 27 în dosarul primei instanțe).
De altfel, aceste critici nu își mai au rostul în condițiile în care soluția de anulare referitoare la dosarul de executare nr. 74/E/2013 a intrat în efectele lucrului judecat prin neapelare.
Nici criticile referitoare la lipsa însușirilor esențiale ale creanței din acest dosar execuțional) exigibilitate, lichiditate, certitudine) nu sunt apte să producă efecte, în lumina soluției adoptate. De altfel, ele sunt vădit neîntemeiate în condițiile în care este pus în executare un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească. Or, dacă, în dispozițiile sale acestei hotărâri îi lipseau caracterele menționate (cu excepția exigibilității, în privința căreia legea o stipula neechivoc) partea pretins prejudiciată avea ea însăși posibilitatea de a uza de dispozițiile art. 711 (actual 712) C. pr. civilă.
Pentru acestea, în temeiul art. 480 alin.1 C. pr civilă, tribunalul va respinge apelul formulat.
Fiind în culpă procesuală, cererea apelantei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, de altfel nedovedite, va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de contestatoarea ______________________ în com. B___, __________________, jud. M____, cod fiscal xxxxxxx, împotriva Sentinței civile 4989/20.11.2014 și a încheierii din 16.10.2014 pronunțată în dosar XXXXXXXXXXXXX de Judecătoria Tg M____ ca nefondat.
Respinge cererea apelantei de obligare a intimatei la plata către intimata a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei azi, 25.01.2016.
Președinte, M______ F________ |
|
Judecător, L____ D_________ |
|
Grefier, R_____ M____ G_______ |
|
Redactat/tehnoredactat/MF
2 ex., 02.02.2016
Judecător fond M____ Dumitrița S_______