Cod ECLI ECLI:RO:JDS5B:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA S_________ 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 224
Ședința publică de la data de 14.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R_____ C____
GREFIER: R_____ C_________
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P_______ S_________ 5 BUCURESTI-D_____ M_____ V________ și pe pârâta R_____ D______, având ca obiect
obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se pune în discuție excepția prescripției extinctive cu privire la desființarea lucrărilor.
Apărătorul pârâtei arată că potrivit dispozițiilor art. 1-3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție, respectiv 22.09.2011.
Instanța va uni cu fondul excepția prescripției extinctive, apreciind că pentru soluționarea acesteia este necesară administrarea unor probe comune cu cele pentru soluționarea fondului cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile precum și a probei testimoniale cu 1 martor având ca teză probatorie dovedirea faptului că de la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție și până la data obținerii autorizației de construcție, lucrările au fost sistate. De asemenea, aceasta precizează că proprietarul este numitul R_____ V_____.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei. De asemenea, instanța va respinge proba testimonială a nefiind utilă cauzei având în vedere că este vorba despre o obligație de a face ce nu are legătură cu sistarea sau nu a lucrărilor.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, apărătorul pârâtei arată că a fost obținută autorizația de construcție și menționează că de la început proprietarul a fost numitul R_____ V_____. Mai mult decât atât, la data de 18.10.2012, a fost obținută autorizația de construcție. La data de 03.06.2011 a fost obținut certificatul de urbanism urmând a se obține avizele necesare autorizației de construcție iar verbal, i s-a comunicat pârâtei că poate începe lucrările de construcție. Pentru toate aceste motive, apărătorul pârâtei solicită respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei S_________ 5 București la data de 08.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul P_______ S_________ 5 București – D_____ M_____ V________ a chemat-o în judecată pe pârâta R_____ D______, solicitând obligarea acesteia la desființarea lucrărilor de construire neautorizate executate în București, _________________________ nr. 27, sector 5, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în urma verificărilor efectuate la data de 17.08.2011, la adresa din București, _________________________, nr. 27, sector 5, s-a constatat că pârâta R_____ D______ a executat lucrări de construire a unui imobil cu nivel de înălțimea P+1E – structură beton armat, închideri BCA, șarpantă lemn, învelitoare țiglă, fără finisaje interioare și exterioare, cu tâmplărie PVC și geam termopan.
Pentru realizarea acestor lucrări fără obținerea, în prealabil, a autorizației de construire, pârâta a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal nr. 65/22.09.2011, cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei, dispunându-se totodată și măsura intrării în legalitate prin încadrarea lucrărilor în prevederile Autorizației de construire nr. 112-G/08.05.2010, emisă de Primăria S_________ 5 București, în caz contrar aducerea imobilului în stadiul inițial.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 28 alin. 1 și art. 32 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată.
În susținere, reclamantul a anexat cererii de chemare în judecată, în copie, înscrisuri (f. 4-24).
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 7283/22.10.xxxxx, Judecătoria sectorului 5 București a admis cererea formulată de reclamantul P_______ S_________ 5 București – D_____ M_____ V________, în contradictoriu cu pârâta R_____ D______ și a obligat pârâta să desființeze lucrările de construcție neautorizate efectuate la imobilul situat în București, _________________________ nr. 27, sector 5, menționate în procesul-verbal de contravenție nr. 65/22.09.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în data de 18 decembrie 2014, pârâta R_____ D______, în contradictoriu cu reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 5, în temeiul art. 480 Cod pr. civilă solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, și, rejudecând cauza pe fond, sau respingerea cererii formulată de către POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 5 ca neîntemeiată având în vedere motivele de apel și obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1592A/19.05.2015, Tribunalul a admis apelul formulat de apelanta-pârâta R_____ D______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în municipiul București, ______________________ nr 27, sectorul 5, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S________ C_______ E____, cu sediul în municipiul București. _____________________. 10. ____________. _____________________, împotriva sentinței civile nr. 7283 din data de 22 octombrie 2014 pronunțată de către Judecătoria S_________ 5 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant P_______ S_________ 5 BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, _________________________.29-31, sector 5, a anulat sentința civilă nr. 7283 din data de 22 octombrie 2014 a Judecătoriei S_________ 5 București (dosar nr. XXXXXXXXXXXXX) și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria S_________ 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S_________ 5 București la data de 09.11.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției extinctive invocata de catre pârâtă, instanța o va respinge ca neîntemeiată, ținând cont de faptul că în procesul-verbal de contravenție s-a menționat ca măsurile dispuse prin acest act vor fi aduse la îndeplinire pan al data de 10.01.2012. Or, în acțiunea având ca obiect desființarea lucrărilor neautorizate de construire termenul de prescripție extinctivă curge de la momentul când cel sancționat trebuia să reintre în legalitate, respectiv de la 10.01.2012. Acțiunea fiind introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 08.04.2014, rezultă ca termenul de prescripție nu se împlinise.
Pe fond, se reține ca prin procesul-verbal de contravențe nr.65/22.09.2011 pârâta a fost sancționată contravențional pentru executarea fără autorizație a lucrărilor de construire la imobilul situat în București, ________________________ nr.27, sector 5, lucrări constând în realizarea unui imobil cu nivel de înălțime P+1E, structură de beton armat, închideri BCA, șarpantă lemn, învelitoare țiglă, fără finisaje interioare și exterioare, cu tâmplărie PVC și geam termopan.
Deși pârâta are calitatea de executantă a lucrărilor respective, aspect consfințit prin procesul-verbal de contravenție, neatacat, deci valabil la acest moment, ea nu are și calitatea de proprietară a imobilului, neputand fi obligată ea însăși la a desființa această construcție. Astfel, obligația de desființare a construcției este una propter rem, strict legată de bunul imobil, neputând fi dispusă în sarcina unui terț.
De altfel, pârâta nici nu avea cum să obțină ea însăși autorizația de construire, nefiind proprietara construcției. În acest sens este și interpretarea disp.art.28 si 32 din Legea nr.50/1991, articole care vorbesc despre încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației și abia în subsidiar de desființarea lucrărilor realizate ilegal. După cum rezultă din actele depuse la dosar, inclusiv autorizația de construire, obținută ulterior, proprietar al construcției este numitul R_____ V_____ N______ fila 8 din dosarul de la Tribunalul București.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant.
Având în vedere culpa procesuală a reclamantului, pe de o parte, dar și faptul că excepția invocata de catre pârâtă a fost respinsă, văzând și durata procesului și actele realizate efectiv în cadrul acestui dosar, instanța va face aplicarea disp.art.451 alin.2 C__, urmand a obliga reclamantul la plata catre pârâtă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P_______ S_________ 5 BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, _________________________.29-31, sector 5 în contradictoriu cu pârâta R_____ D______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în municipiul București, ______________________ nr 27, sectorul 5, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S________ C_______ E____, cu sediul în municipiul București. _____________________. 10. ____________. ___________. sector 6 ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria sectorului 5 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. R.C./R.C.
4ex./26.01.2016