Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 14/2012
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A____ R_____
Grefier: M____ F_______
X.X.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta B______ N_______, împotriva pârâților M_________ M_____, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP - C______ SUPERIOARĂ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP și C______ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D___, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic R___ V_____, pentru pârâta C______ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D___, lipsă fiind reclamanta B______ N_______ și pârâtul M_________ M_____, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP - C______ SUPERIOARĂ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic R___ V_____, pentru pârâta C______ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D___, depune întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părții prezente asupra acțiunii.
Consilier juridic R___ V_____, pentru pârâta C______ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D___, solicită respingerea acțiunii, conform motivelor din întâmpinare.
C U R T E A:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea formulată la această instanță, reclamanta B______ N_______ a chemat în judecată pe pârâtul M_________ M_____, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap – C______ Superioară de E_______ a Persoanelor Adulte cu Handicap, pentru a se dispune anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr.7712 din 17.12.2010 și a certificatului prin care i-a fost schimbat gradul de handicap de la gradul accentuat la gradul mediu.
În motivarea acțiunii a arătat că handicapul de care suferă este unul cu care s-a născut, nefiind dobândit în urma vreunui accident, motiv pentru care nu poate fi remediat decât printr-o intervenție chirurgicală contra unei sume de bani pe care nu o poate strânge.
Astfel, precizează că nu poate apela la beneficiile medicinii moderne, fiind împiedicată de cerințele financiare, auzul său nu poate fi îmbunătățit în nici un fel, iar gradul de handicap în care a fost încadrată nu poate fi modificat, dovadă fiind și audiograma care a rămas neschimbată în anul 2010 față de anul 2009.
A mai arătat reclamanta că, deși a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.554/2004, depunând contestație la C______ Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, contestație înregistrată sub nr.154 din 10.08.2010, nu a primit nici un răspuns până în prezent, C______ încălcând astfel în mod nejustificat prevederile art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.554/2004.
La dosar a depus: Decizia nr.7712/17.12.2010 a cărei anulare a solicitat-o,audiograma nr.1452/08.07.2009 și nr.1213 din 20.07.2010, Referat nr.364 din 7.07.2007, Certificat de încadrare în grad de handicap nr.xxxxx/xxxxx/10.08.xxxxx, certificat de încadrare în grad de handicap nr.xxxxx/xxxxx/05.08.2010, audiograma din 29.11.2010 .
La data de 08.04.2011, pârâtul M_________ M_____, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală și, pe cale de consecință, menținerea ca valabilă a deciziei Comisiei Superioare nr.7712/17.12.2010.
S-a arătat că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, în condițiile art.2 lit.i coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004.
În contextul în care art.13 alin.5 din HG nr.430/2008 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unei decizii a Comisiei Superioare în contencios administrativ, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
A mai arătat că decizia Comisiei Superioare de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți nr.1052/27.01.2011 este în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr.762 al MMFES și nr.1992 al MSP din 2007.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115 – 118 Cod pr.civilă, Legea 554/2004, Ordinul comun nr.762 al MMFES și 1992 al MSP din 2007.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă de către pârâta C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap D___ s-a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamantă cu motivarea că, raportat la situația de fapt, în mod corect reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap mediu.
În privința probei cu excpertiza medico legală, pârâta a arătat că aceasta nu constituie o probă concludentă deoarece criteriile utilizate în expertizele medico legale diferă radical de cele prevăzute în legislația specială pentru protecția persoanelor cu handicap.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap emis reclamantei la data de 10.08.2009 de către C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți D___ a fost încadrată aceasta în gradul de handicap accentuat.
Ulterior, în anul 2010, în urma revizuirii dispuse prin certificatul emis în anul 2009, a fost încadrată reclamanta în gradul de handicap mediu, fiind emis în acest sens certificatul de încadrare în grad de handicap nr.xxxxx/xxxxx/05.08.2010.
Cu decizia nr.7712/17.12.2010 C______ Superioară de E_______ a Persoanelor Adulte cu Handicap a menținut soluția Comisiei teritoriale.
În raport de actele medicale prezentate de către reclamantă, respectiv audiograme efectuate în data de 08.07.2009, 20.07.2010 , precum și a expertizei medico legale efectuate la solicitarea reclamantei, Curtea reține că diagnosticul prezentat de reclamantă „hipoacuzie profundă cu pierdere auditivă bilaterală peste 90 dB” se încadrează, conform Ordinului 762/31.08.2007 al MMFES grad de handicap accentuat, fiind reținută în raportul medico-legal efectuat o pierdere auditivă de peste 90dB, iar încadrarea în gradul accentuat fiind făcută de către Ordin la pierdere de peste 70 dB.
Având în vedere că, atât în baza probei cu înscrisuri, cât și a expertizei efectuate ce a avut la bază efectuarea unei audiometrii, probă prevăzută chiar și în certificatul contestat, ca fiind necesară la reevaluare, s-a statuat încadrarea fără echivoc a reclamantei într-un grad de handicap accentuat, Curtea reține acțiunea promovată de reclamantă ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă și anulate atât certificatul de încadrare în grad de handicap cât și Decizia Comisiei Superioare, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004.
Va fi obligată pârâta C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți D___ să elibereze reclamantei un nou certificat de încadrare în grad accentuat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta B______ N_______, împotriva pârâților M_________ M_____, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP - C______ SUPERIOARĂ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP și C______ DE E_______ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D___.
Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr.xxxxx/xxxxx/05.08.2010 emis de C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți - Județul D___ și decizia de încadrare nr.7712/2010, emisă de C______ Superioară.
Obligă pârâta C______ de E_______ D___ să elibereze reclamantei un nou certificat de încadrare în grad accentuat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2012
|
Președinte, A____ R_____ |
|
|
Grefier, M____ F_______ |
|
Red.jud.A.R_____
Ex.5