Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA Z____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2038
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : D__-A_____ C___
GREFIER : G_______ S______
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A_______ Z______, cu domiciliul în Z____, ____________________, ____________. A, _____________________ în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. C___ N_____ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S____, cu sediul în Z____, Piața I____ M____, nr. 15, județul S____, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța aduce la cunoștință contestatorului faptul că s-a respins cererea de recuzare. Din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației la executare și o pune în discuție contestatorului.
Contestatorul A_______ Z______ arată că nu dorește ca prezenta cauză să fie judecată de către președintele acestui complet de judecată. Solicită respingerea excepției apreciind că este îndreptățit să beneficieze de ajutor public judiciar. Arată că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva președintelui completului de judecată și solicită amânarea cauzei.
Instanța respinge ca fiind inadmisibilă cererea de recuzare formulată de către contestator.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare a cererii.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXXX, contestatorul A_______ Z______ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C___-N_____, cu sediul în C___ N_____, Pța A____ I____, nr.19, jud.C___ și cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S____, anularea Somației nr.xxxxxxxxxxxxx din 16.04.2015 emisă de ANAF și a Titlului executoriu nr.xxxxxxxxxxxxxxx din 16.04.2015.
În motivarea cererii, s-a arătat că suma de 300 de lei i-a fost imputată în mod abuziv, cu bună știință și rea-credință în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX și intimatul nu a indicat prin ce hotărâre i-au fost imputate aceste sume.
La cerere au fost anexate înscrisuri (f. 5-6).
Intimatul a depus întâmpinare(f.11-12) prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea Titlului Executoriu și a Somației în cauză.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri(f.13-17).
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare(f.25) prin care și-a menținut solicitările din cererea de chemare în judecată și a arătat că apărările intimatului nu sunt conforme cu legea.
Contestatorului i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 24 lei, iar acesta a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă definitiv prin Încheierea civilă nr.1543/C din 8 septembrie 2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX/a2 de Judecătoria Z____.
Contestatorul a formulat o cerere de recuzare care a fost respinsă prin Încheierea din data de 23 septembrie 2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
La termenul din 28 septembrie 2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare pe excepție.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Prin rezoluțiile de verificare a cererii de chemare în judecată (f. 1), comunicate contestatorului la data de 11 iunie 2015, dar și odată cu fixarea primului termen de judecată, i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru în valoare de 24 de lei, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația până la primul termen de judecată fixat în cauză, motiv pentru care instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, pe care o va anula.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A_______ Z______, cu domiciliul în Z____, ___________________, _____________, __________________ în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C___-N_____, cu sediul în C___ N_____, Pța A____ I____, nr.19, jud.C___ și cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S____, cu sediul în Z____, Pța I____ M____, nr.15, jud.S____.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Z____.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
DANADRIAN C___ GAROFIȚA S______
Red.D.A.C/21.10.2015 Dact.S.G/21.10.2015/4 ex.