Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1545/2013

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ L____

Judecător A_____ R________

Judecător C_____ P______

Grefier D____ S______ O____

x.x.x.x.x

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J__, împotriva sentinței nr. 3683/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata reclamantă D_______ I_____ C________ și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă, avocat P_____ R_____, cu delegație de substituire pentru avocat L_______ L______, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat P_____ R_____, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

C U R T E A

Asupra cauzei de față;

Prin sentința nr. 3683/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, s-a respins excepția inadmisibilității.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta D_______ I_____-C_______, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J__ și Administrația F_______ pentru Mediu (AFM).

Au fost obligate pârâtele A.F.P. Tg-J__ și A.F.M. la restituirea către reclamant a taxei de poluare în sumă de 1.323 lei ce va fi actualizată cu dobânda legală la data plății efective și 504,3 lei cheltuieli de judecată din care 500 lei onorariu pentru apărător.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J__, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, pârâta a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a învederat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.

A susținut că decizia necontestată de reclamant la D.G.F.P. Gorj, potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii și că instanța nu a analizat probatoriile , nu a avut în vedere că suma a fost achitată voluntar de către reclamant.

Soluția instanței a considerat că este nefondată și prin raportare la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule. A susținut că, mergând pe logica instanței că nu se atacă un act administrativ, înseamnă că natura litigiului este civilă, competența revenind judecătoriei.

În continuarea motivării, a arătat că, din moment ce suma a fost încasată de A.F.M. București, este eronată obligarea la restituire doar a A.F.P. Târgu-J__, organ fiscal care a stabilit doar cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, fără a beneficia de suma respectivă.

A solicitat să se constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din OG nr. 92/2003, R.

Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, care dau dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000.

Recurenta a arătat că AFP Tg. J__ nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui suma achitată la bugetul de stat fiind determinat de legislația fiscală pusă în executare de către organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor Publice și DGFP.

A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

A mai susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, deci că ar fi fost discriminat.

De asemenea, recurenta a criticat sentința și cu privire la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la restituirea sumei cu dobânzile aferente, fără a avea în vedere prevederile Codului de procedură fiscală.

O ultimă critică a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea acestei critici, a invocat următoarele: nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată bugetului de stat datorându-se legislației fiscale puse în executare de organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor și DGFP; petentul a achitat voluntar taxa., nefiind obligat de organul fiscal, care nu e beneficiarul sumei; instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal; cheltuielile de judecată nu au fost stabilite potrivit art.276 C.pr.civ., în funcție de culpa procesuală a fiecărei părți.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ. ,coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG nr.92/2003.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nu s-a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:

Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamanta a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.

1.În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, motivată de necontestarea deciziei e calcul a taxei de poluare și lipsa procedurii prealabile, Curtea reține că, în raport de situația de fapt expusă, prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.

Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimata reclamantă, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.

Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.

Reclamanta nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.

Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.

Potrivit art. 205 C.p.fiscala, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.p.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.

Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.

În speță, autoritatea fiscală competentă, este pârâta administrația finanțelor publice în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.

2. Excepția lipsei de calitate procesuală a AFP Tg. J__ este de asemenea nefondată. În speță, autoritatea fiscală - A.F.P. Tg. J__ - are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei. Aceasta răspunde alături de autoritatea care administrează sumele încasate ca taxe de poluare - AFM.

3. Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I___ T___ c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F_______ pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T___ achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T___ contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N________, asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T___, considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după _____________________ O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.

Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.

Referitor la critica vizând greșita obligare la plata dobânzii, Curtea reține că este neîntemeiată.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

În speță, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal.

Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.

Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speță, reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 304¹ și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 C.Pr.Civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J__, împotriva sentinței nr. 3683/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata reclamantă D_______ I_____ C________ și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU.

Obligă recurenta către intimata reclamantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013.

Președinte, D____ L____	Judecător, A_____ R________	Judecător, C_____ P______
	Grefier, D____ S______ O____

Red.Jud. DL

Jud.fond L.M.S.

Thn.Red.DO/2ex.