Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
1402/2014 din 24 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU M____

CIVIL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1402

Ședința publică din data de 24 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C______ T___

Grefier: S_____ R________


Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către reclamanta S.C. ASIGURARE R_________ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâtul I_____ T____, având ca obiect acțiune în regres.

S-a procedat la efectuarea apelului nominal al părților la prima și a doua strigare a cauzei, prilej cu care se constată că niciuna din părți nu s-a înfățișat la judecată.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care relevă că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, și că s-a depus la dosar de reclamantă, prin registratura instanței, adresă în care învederează instanței că pârâtul și-a achitat integral debitul, motiv pentru care acțiunea a rămas fără obiect.

Se constată că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.

În continuare, față de adresa depusă de reclamantă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare și în vederea pronunțării soluției.


I N S T A N Ț A


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31.01.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C. A_________ R_________ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA TG. M____, prin reprezentanții săi legali, a formulat acțiune în regres împotriva pârâtului I_____ T____, solicitând, obligarea pârâtului la plata sumei de 5.684 lei, despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.10.2011, pârâtul a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________ M____ și nu a păstrat o distanță în mers, tamponând din spate auto XXXXXXXXX, care a fost proiectat în auto XXXXXXXXX.

Culpa pârâtului este stabilită prin Anexa 2 a Poliției Tg M____, care a menționat și că s-a întocmit dosar penal întrucât a produs accidentul în timp ce se afla în stare de ebrietate.

In baza asigurării obligatorii a autoturismului condus de pârât, am achitat despăgubiri în sumă de 4.680 lei, reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului XXXXXXXXX si 1.004 lei, autoturismului nr. XXXXXXXXX.

Reclamanta a menționat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul recuperează suma plătită întrucât accidentul a fost produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiune.

De asemenea a mai menționat reclamanta că, a notificat pârâtul să îi achite suma de 4680 lei, cu adresa nr. xxxxx/10.12.2012 și suma de 1004 lei cu adresa nr. xxxxx/10.12.2012, dar fără rezultat.

In drept și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 998,999 din Codul civil valabil la acea dată, art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Pentru considerentele de fapt și de drept invocate, solicită să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 din Codul de procedură civilă.

Prin precizare de acțiune depusă de reclamantă la fila 53 dosar, aceasta a arătat că, la data de 04.03.2013, pârâtul s-a prezentat la sediul său și a solicitat eșalonarea sumei, obligându-se să o achite în 12 rate lunare. S-a întocmit procesul verbal nr. 1960/04.03.3013 prin care părțile au fost de acord ca plata sumei de 5684 lei, debit și 452 lei, cheltuieli de judecată să fie achitată astfel: în 04.03.2013 pârâtul a achitat suma de 1936 lei, iar diferența de 4200 lei s-a obligat să o achite în 12 rate lunare a 350 lei, începând cu data de 20 aprilie 2013.

In conformitate cu disp.art.271 - 273 din Codul de procedură civilă, a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala părților.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: copie dosar de daună nr.xxxxxxxx/xxxxxx RCA (f.3-43 tranzacții plăți (f-51), proces verbal încheiat la 04.03.2013 (f.54), copii chitanțe (f.55,68,69,73), puncte de interogatoriu (f.65-66).

Analizând cererea formulată, instanța reține că,

În fapt, din susținerile reclamantei necontestate de către pârât, la data de 08.10.2011, pârâtul a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________. M____ și nu a păstrat o distanță în mers, accidentând din spate autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care a fost proiectat la rândul său în autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX. Culpa pârâtului a fost stabilită prin Anexa 2 a Poliției Tg. M____ care a menționat că s-a întocmit dosar penal întrucât pârâtul a produs accidentul în timp ce se afla în stare de ebrietate. În baza asigurării obligatorii a autoturismului condus de pârât, reclamanta a achitat despăgubiri în sumă de 4680 lei reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX (conform facturii nr.xxxxxx din 04.11.2011 –f.15 și extrasului de cont de la fila 26) respectiv xxxxx lei reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX (conform facturii nr. AW xxxxxx din 02.11.2011 –f.37 și extrasului de cont de la fila 39).

Prin precizarea de acțiune, reclamanta a învederat instanței faptul că pârâtul a achitat suma de 1936 de lei iar diferența de 4200 de lei s-a obligat să o achite în 12 rate lunare. A fost depus la dosarul cauzei procesul-verbal semnat de reclamantă și pârât (f.54) precum și chitanțele: nr. xxxxxxx din 04.03.2013 în cuantum de 1936 lei (f.55), nr. xxxxxxx din data de 12.11.2013 în cuantum de 350 de lei (f.68), nr. xxxxxxx din 11.10.2013 în cuantum de 700 de lei (f.69), nr. xxxxxxx din 14.01.2014 în cuantum de 700 de lei (f.73). La termenul din 24.03.2014 reclamanta a depus chitanța nr. xxxxxxx din 12.03.2014 în cuantum de 700 de lei și a învederat instanței că pârâtul a achitat debitul integral.

Cu privire la fondul cauzei, instanța apreciază ca la acest moment cererea de chemare în judecata formulata de reclamant a rămas fără obiect.

Ca atare, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta ________________________________ V__ SA cu sediul în Tîrgu-M____, p-ța Teatrului, nr. 4, jud. M____, în contradictoriu cu pârâtul I_____ T____, cu domiciliul în Sîngeorgiu de M____, _____________________/A, jud. M____, cu privire la debitul de 5684 lei ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2014.




PREȘEDINTE

GREFIER

C______ T___

S_____ R________






Red. C.T.

Tehnored. L.M.

28.05.2014.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025