Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CRAIOVA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
3034/2015 din 06 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA C______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3034

Ședința publică de la 06 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C______ C________

Grefier C______-E_______ G____

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul V_____ T___, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______ PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul V_____ T___ personal și asistat de avocat C______ D____, lipsind pârâtul M_________ C______ PRIN PRIMAR .

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamantul V_____ T___, prin apărător C______ D____ depune dovada achitării diferenței taxa timbru în cuantum de 2076, respectiv chitanțele în original nr. xxxxxxxx-65-0018 din 06.03.2015 în cuantum de 70 lei și chitanța nr. xxxxxxxx-65-0004 din 06.03.2015 în cuantum de 2006 lei.

În temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei .

Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul reclamantului a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Avocat C______ D____ solicită admiterea admiterea acțiunii formulată de reclamantul V_____ T___ așa cum a fost formulată, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în C______, ______________________ ca efect al uzucapiunii și asupra construcției situate pe acest teren ce are ca destinație casă de locuit.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele :

Prin acțiune înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 09.04.2014 reclamantul V_____ T___ a chemat în judecată pe pârâtul M_________ C______, PRIN PRIMAR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilul teren în suprafață de 283 mp situat în C______, _____________________, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, precum și asupra construcției situate pe această suprafață, cu destinația de casă de locuit edificată pe o parte din acest teren, ca efect al accesiunii imobiliare .

În motivarea plângerii, reclamantul V_____ T___ arată că, în fapt, se află în stăpânirea suprafeței de teren de 283 mp de peste 50 de ani, iar pe o parte din această suprafață a edificat un imobil - casă de locuit, plătind impozitele aferente atât pentru imobilul teren cât și pentru imobilul –casă de locuit .

Reclamantul arată că, suprafața de teren nu a suferit nici o modificare cu privire la hotare sau vecinătăți, iar posesia a fost continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar .

Reclamantul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 Cod Civil care prevede că, dreptul de proprietate sau orice alt drept real principal poate fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dacă sunt îndeplinite două condiții: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată și această posesie să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.

De asemenea, conform art.490 Cod civil , reclamatul arată că proprietarul poate face asupra pământului toate plantațiile și clădirile ce găsește de cuviință, iar conform art.492 cod civil orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ și sunt ale lui, până la proba contrară,

În consecință, reclamantul consideră că sunt îndeplinite condițiile de a fi posedat continuu și netulburat și sub nume de proprietar de peste 50 de anu atât imobilul teren cât și imobilul casă.

În drept, a invocat prevederile art.1890 cod civil și următoarele, art.489, 490 și 492 Cod civil .

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr.xxxxxx/09.04.2014, chitanța nr.xxxxxxxx-0065 din 09.04.2014, privind taxa judiciară de timbru, copia certificatlui de atestare fiscală nr.xxxxxx/10.02.2014, emis de Primăria Municipiului C______, adresa nr.xxxxx/24.03.201, eliberat de OCPI D___, delegația de substituire din 20.11.2014, raportul de expertiză efectuat de expert D____ P______, raport la care părțile nu formulează obiecțiuni, chitanta nr.xxxxxxx/1/02.10.2014, privind onorariu provozoriu expert, chitanta nr.xxxxxxxx-65-0018 din 06.03.2014 și chitanța nr.xxxxxxxx-65-0004 din 06.03.2014, privind diferență taxă de timbru , la valoarea rezultată din raportul de expertiză .

În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, reclamantul V_____ T___, solicită proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii T___ C_____

și P____ S____ și proba cu expertiză, specialitatea topografie .

Pârâta M_________ C______ PRIN PRIMAR, deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către intimat, în procedura de regularizare a cererii, aceasta nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzută din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât pârâta M_________ C______ PRIN PRIMAR, deși legal citată nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

În apărare, pârâta M_________ C______ PRIN PRIMAR depune la dosar : delegația de reprezentare nr.694/2014 .

Instanța a procedat la luarea declarațiilor martorilor T___ C_____ și P____ S____, răspunsurile fiind consemnate în declarațiile luate, declarații atașate la dosar .

La termenul de judecată din data de 27.06.2014, instanța a dat citire listei cu experti comunicată de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul D___, numindu-se ca expert în cauză pe D____ P______, specialitatea construcții civile, fixându-se un onorariu provizoriu de 1000 lei, în sarcina reclamantului, prin apărător, stabilindu-se ca obiective: să se evalueze imobilul casă de locuit compus din 4 camere, situate în C______, ____________________, județul D___, să se stabilească valoarea de circulație a imobilului la momentul expertizării; să se identifice și să se evalueze suprafața de teren de 283mp situată în situat în C______, ______________________, județul D___, să se stabilească vecinătățile, gradul de fertilitate la momentul expertizării, valoare terenului la momentul expertizării, să se întocmească și să se atașeze schița, expertiză dispusă și efectuată în cauză , la care părțile nu au formulat obiecțiuni .

La termenul din data de 23.01.2015, instanța a pus în vedere reclamantului V_____ T___, prin apărător să achite diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.076 lei, calculată la valoarea de 58.545 RON, rezultată din raportul de expertiză efectuat de către expertul D____ P______ .

Analizând întregul material probator administrat, raportat și la noile dispoziții ale Noului Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele :

În drept, potrivit art.557 alin. 1 din Noul Cod civil, dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când este translativă de proprietate, prin ea însăși.

Dreptul de proprietate se dobândește prin efectul posedării lucrului un timp determinat, fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: uzucapiunea se consideră împlinită după trecerea termenului de 30 de ani de la data intrării în posesie a imobilului și exercitarea unei posesii utile, neviciate.

Astfel, instanța apreciază că așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul D____ P______ a fost identificat imobilul situat în C______, ____________________, jud. D___, care se compune din 4 camere, sală și verandă, în valoare de 31.445 RON, garaj în valoare de 9.271 RON,teren în suprafață de 283 mp, în valoare de 17.829 RON, având ca ca vecini: la Nord - _____________________-S_____ M____, la Est-T___ C_____, la Vest P____ F_____, valoare totală a imobilelor fiind de 58.545 RON .

Totodată, instanța constată că de la ________________________________, , nu au fost tulburați în posesia terenului, nu au modificat granițele acestuia, exercitând sub nume de proprietari o posesie publică, netulburată și neviciată, achitând taxele și impozitele aferente bunului, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamantul V_____ T___, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______ PRIN PRIMAR, ca întemeiată, constatându-se că reclamantul este proprietarul imobilului-teren 283 mp, situat în C______, ______________________, județul D___, având ca vecini: la Nord - _____________________-S_____ M____, la Est-T___ C_____, la Vest P____ F_____, în valoare de xxxxx RON și a imobilului-casă, compusă din 4 camere și sală situată în C______, _____________________, județul D___, în valoare de xxxxx RON, conform raportului de expertiză efectuat de expert D____ P______.

În baza art.453 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, obligă pârâta M_________ C______ PRIN PRIMAR să-i plătească reclamantului V_____ T___ suma de 3276 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamantul V_____ T___ cu domiciliul în C______, ______________________, județul D___, în contradictoriu cu pârâtul M_________ C______ PRIN PRIMAR, cu sediul în C______, ________________________, nr. 7, județul D___.

Constată că reclamantul V_____ T___ este proprietarul imobilului-teren 283 mp, situat în C______, ______________________, județul D___, având ca vecini: la Nord - _____________________-S_____ M____, la Est-T___ C_____, la Vest P____ F_____, în valoare de xxxxx RON și a imobilului-casă, compusă din 4 camere și

sală situată în C______, ______________________, județul D___, în valoare de xxxxx RON, conform raportului de expertiză efectuat de expert D____ P______.

Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 3276 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C______.

Pronunțată, în ședința publică, azi 06.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C______ C________ G____ C______- E_______

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE

4/Ex/30.03 .03.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025