Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 945
Ședința publică de la 20 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L_______ D____ P_____
Judecător R_____ A______ V____
Judecător S_______ R____
Grefier D______ B______
Pe rol judecarea recursului civil formulat de către recurentul-pârât C______ P_____, cu domiciliul în __________________________ împotriva sentinței civile nr. 519 din data de 19 august 2013, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect „grănițuire-revedicare”, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I______ T_____, cu domiciliul în __________________________, I______ D______ (decedată), prin moștenitori legali, I______ T_____, cu domiciliul în __________________________, A_______ I____,cu domiciliul în or. Măcin, _______________________, jud. Tulcea, I______ D___, cu domiciliul în __________________________ și T___ G___, cu domiciliul în _______________________.
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, instanța a amâna pronunțarea în cauză la data de 20.12.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
La data de 27martie 2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXX, cererea reclamanților I______ D______ și I______ T_____ prin care au solicitat obligarea pârâtului C______ P____ să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 83,99 m.p. teren intravilan aferent locuinței sale și să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea lor de cea a pârâtului.
Reclamanții și-au rezervat dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.
Procesul a avut o durată mare de soluționare, dat fiind că în perioada 18 decembrie 2008-23 aprilie 2013 judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.l. pct. l. cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anularea titlului de proprietate emis pe numele pârâtului.
Ca urmare a decesului în cursul procesului, a reclamantei I______ D______, au fost introduși în cauză ca moștenitorii acesteia, I______ T_____, A_______ I____, I______ D___ și T___ G___, aceștia continuând acțiunea începută de autoarea lor.
In acțiune reclamanții arată că sunt proprietarii suprafeței de 1.372 m.p. situată în intravilanul comunei Turcoaia ,jud. Tulcea, teren reconstituit în baza Legii 18/1991 așa cum este identificat în Titlul de proprietate nr. xxxxx/27.01.1995 având ca vecini la N- pârâtul, la E- drum stradal, S – B____ D___ și la V- drum stradal.
În cursul lunilor octombrie - noiembrie 2006, pârâtul a refăcut gardul ce desparte proprietățile părților, ocupându-le suprafața de 83,99 m.p. Cu privire la acest aspect, reclamanții au sesizat P________ de pe lângă Judecătoria Măcin cu o plângere penală având ca obiect infracțiunea de tulburare de posesie, plângere pe care ulterior și-au retras-o, pentru a evita efectuarea unor cheltuieli mari în condițiile în care plângerea nu fusese introdusă în termenul legal.
În cadrul dosarului de urmărire penală s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice, fiind efectuat în anul 2007 raportul de expertiză al expertului Staraș D__ în care se concluzionează că pârâtul deține în fapt o suprafață mai mare decât cea din titlul de proprietate cu 67,81 m.p. iar reclamanții ocupă o suprafață mai mică cu 83,99 m.p. față de titlul de proprietate.
Apreciind că diferența de teren se află la vecinul lor, pârâtul din prezenta cauză , au formulat prezenta acțiune solicitând obligarea acestuia să-i lase terenul ocupat.
De asemenea, reclamanții au precizat că între proprietatea lor și a vecinului , pârât în cauză, nu a fost stabilită linia de hotar motiv pentru care a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să stabilească și această linie de hotar.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepția asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat motivat în sensul respingerii ca neîntemeiată, în ședința publică din 25.09.2008, motivele fiind expuse în încheierea de la acea dată.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți prin efectul prescripției achizitive (uzucapiunii) de 30 de ani.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 519 din data de 19 august 2013 a admis acțiunea civilă având ca obiect grănițuire și revendicare, formulată de reclamanții I______ T_____, I______ D______ prin moștenitori legali I______ T_____, A_______ I____, I______ D___, T___ G___, în contradictoriu cu pârâtul C______ P____ și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C______ P____.
De asemenea, a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților, suprafața de 66 m.p.teren, suprafață individualizată în planul de situație al raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert A____ Raina în patrulaterul de culoare galben delimitat între punctele 10-11-15-16 și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind determinată prin punctele 1-12-15-16, reprezentată grafic în același plan de situație anexă raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea petitorie prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea de la cel la care se găsește. Astfel spus, prin această acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului, iar temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate asupra bunului respectiv (mobil sau imobil), legiuitorul dându-i doar proprietarului bunului respectiv posibilitatea de a putea promova o asemenea acțiune.
S-a mai arătat că părțile sunt vecini, iar reclamanții sunt proprietarii terenului intravilan în suprafață de 1372 m.p. conform titlului de proprietate nr. xxxxx/27.01.1995 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Tulcea, înscris aflat în copie la fila 4 dosar.
Totodată, instanța de fond a învederat că titlul de proprietate opus de către pârât în combaterea acțiunii, nr. xxxxx/8.07.2008 (în copie la fila 64 dosar) emis pe numele acestuia pentru suprafața de 459 m.p. teren intravilan a făcut obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Măcin ce a determinarea suspendarea prezentei cauze. În cadrul acestui dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 558/18.09.2012 prin care s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. xxxxx/8.07.2008 emis pe numele pârâtului, numai pentru suprafața de 59 m.p. sentința rămânând definitivă și irevocabilă la data de 20.03.2013 prin Decizia civilă nr. 207/2013 a Tribunalului Tulcea prin care s-a respins recursul declarat. Așadar, pârâtul este proprietarul unei suprafețe de 400 m.p. ce se învecinează cu proprietatea reclamanților pe laturile est și sud.
S-a mai reținut că raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză de expert A____ Raina (aflat la dosar la filele 130 – 136), a concluzionat că în fapt pârâtul ocupă o suprafață de teren mai mare cu 66 m.p. față de cei 400 m.p. pe care acesta îi are în proprietate. Suprafața este ocupată, potrivit concluziilor expertului din terenul proprietatea reclamanților care nu posedă în fapt decât 1.303 m.p. cu 69 m.p. mai puțini decât în titlul de proprietate nr.xxxxx/27.01.1995 și este individualizată în planul de situație anexă raportului în patrulaterul de culoare galben, delimitat între punctele 10-11-15-16.
În același raport de expertiză se stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind determinată prin punctele 1-12-15-16, reprezentată grafic în același plan de situație anexă.
De asemenea, instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi că pârâtul este proprietarul prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și al suprafeței de 66 m.p. pe care o ocupă, întrucât:
Nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 ani prevăzute de dispozițiile art. 1890 cod civil, respectiv: să existe o posesie de 30 ani iar posesia să fie utilă, adică neviciată.
Astfel, în cauză prin declarațiile martorilor audiați nu s-a demonstrat că posesia pârâtului asupra terenului stăpânit în fapt a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, ea nefiind exercitată timp de 30 de ani. Din declarațiile coroborate ale tuturor martorilor a rezultat că acesta stăpânește și diferența de 66 m.p. doar din anul 2007 lunile octombrie – noiembrie când acesta „a refăcut” gardul despărțitor de proprietatea reclamanților, în realitate gardul fiind construit pe un alt amplasament care i-a permis să ocupe teren din proprietatea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs, reclamantul Caroian P_____, criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată, cu referire la cererea reconvențională, că instanța de fond, printr-o motivare generică a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 ani, deoarece din coroborarea declarațiilor martorilor a rezultat că nu a stăpânit suprafața de 66 mp teren decât din lunile octombrie-noiembrie 2007 când a refăcut gardul pe un alt amplasament.
Referitor la acțiunea principală, recurentul arată că martora T________ D______, fiica fostului proprietar de la care a cumpărat terenul, a declarat că i-a vândut suprafața de 600 mp teren, iar terenul din spatele curții îi aparținea până l-a ocupat reclamanta.
Aceeași situație o relevă și martorul C_______ M_____, propus chiar de către reclamant care a arătat că nu a sesizat nicio diferență între ceea ce era atunci când a cumpărat și ce este în prezent.
Mai mult, arată recurentul că martorul N____ L________ a arătat că gardul pe care l-a edificat este chiar pe vechiul amplasament.
Chiar și în dosarul de urmărire penală, unde s-au administrat probe, s-a demonstrat că gardul este ridicat pe același amplasament.
În concluzie se solicită, admiterea recursului în sensul admiterii cererii reconvenționale și admiterii capătului de cerere cu privire la grănițuirea celor două proprietăți.
Intimații I______ T_____, A_______ I____, I______ D___ și T___ G___, prin apărător ales, au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma motivelor invocate în recurs, a probatoriului administrat, cât și din oficiu, Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o apreciere justă a probelor, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Astfel, conform titlului de proprietate nr. xxxxx din 27 ianuarie 1995, reclamanții intimați sunt proprietarii unui teren în suprafață de 1372 mp având ca vecini: Nord-C______ N. P_____ și C___________ D______; Est-C_______ Marcelino și B____ D___; Sud-B____ D___ și la Vest-________________________ și drum stradal.
Imobilul deținut de către recurent este amplasat pe _____________________ ca vecinătăți:Nord-C___________ D______; Est-I______ T_____; Sud-I______ T_____ și Vest-_______________________ suprafață de 459 mp teren intravilan, conform titlului de proprietate nr. xxxxx din 8 iulie 2008.
Acest titlu de proprietate s-a anulat parțial numai pentru suprafața de 59 mp. prin Sentința Civilă nr. 558/2012, irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 207/2013 a Tribunalului Tulcea, astfel că recurentul este proprietarul unei suprafețe de 400 mp teren.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A____ Raina, pârâtul ocupă o suprafață de teren mai mare cu 66 mp față de cei 400 mp pe care îi are în proprietate, în urma anulării parțiale a titlului de proprietate nr. xxxxx/2008.
Tot expertul concluzionează că suprafața este ocupată din terenul reclamanților care nu posedă în fapt decât suprafața de 1303 mp, cu 69 mp mai puțin decât au în titlu de proprietate.
Motivele invocate în recurs cu privire la declarațiile martorilor nu pot fi primite, motivat de faptul că aceste declarații sunt coroborate cu întreg materialul probator, dar mai ales cu raportul de expertiză tehnică, din care, în urma măsurătorilor reiese că pârâtul recurent ocupă o suprafață de 66 mp din terenul ce aparține reclamanților intimați.
Nu pot fi primite nici motivele invocate cu privire la cererea reconvențională, deoarece din probele administrate în fața instanței de fond, rezultă că recurentul nu a stăpânit această suprafață de teren pe o perioadă de 30 de ani, ci doar din anul 2007 când a refăcut gardul dintre cele două proprietăți.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate ca urmare a unei posesii exercitate împotriva unui proprietar neglijent a cărei pasivitate este sancționată cu pierderea dreptului de proprietate ceea ce nu este cazul în speță.
Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă anterior, instanța urmează a respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de către recurentul-pârât C______ P_____, cu domiciliul în __________________________ împotriva sentinței civile nr. 519 din data de 19 august 2013, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I______ T_____, cu domiciliul în __________________________, I______ D______ (decedată), prin moștenitori legali, I______ T_____, cu domiciliul în __________________________, A_______ I____, cu domiciliul în or. Măcin, _______________________, jud. Tulcea, I______ D___, cu domiciliul în __________________________ și T___ G___, cu domiciliul în _______________________, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 20 Decembrie 2013.
Președinte, L_______ D____ P_____ |
Judecător, R_____ A______ V____ |
Judecător, S_______ R____ |
|
Grefier, D______ B______ |
|
Red.jud.fond G.M.F.
Red.dec.civ. jud.R.S./20.01.2014
Tehnored. gref.D.B./20.01.2014/2 ex.