Dosar nr. XXXXXXXXXXX - partaj succesoral –
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B____
JUDEȚUL N____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 212
Ședința publică din data de 23.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A____ M______ L____
Grefier – I____ M____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind reclamanții M___ M____ F______, domiciliată în comuna Pîngărați, ________________________, P_______ S____, domiciliat în _______________________________ și T____ Ș_______, domiciliată în B_____, __________________________, ____________, județul B_____, în contradictoriu cu pârâtul P_______ Ș_____, domiciliat în orașul B____, ______________________, ____________, _____________________, având ca obiect succesiune - PARTAJ SUCCESORAL – bunuri mobile și autoturism – cererea reconvențională disjunsă din dosar nr.XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu, a perimării;
Având în vedere că au trecut mai mult de 6 (șase) luni de zile de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 17.01.2014, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța invocă din oficiu excepția de perimare a acțiunii și a rămas în pronunțare asupra excepției ridicate.
I N S T A N Ț A,
Asupra sesizării Biroului Arhivă pentru constatarea ca perimată a acțiunii civile înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXX, instanța reține următoarele:
Prin încheierea din data de 17.01.2014 a Judecătoriei B____ s-a dispus suspendarea judecății cererii având ca obiect partaj succesoral, privind pe reclamanții M___ M____ F______, P_______ S____, T____ Ș_______, în contradictoriu cu pârâtul P_______ Ș_____, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță în sarcina reclamanților.
De la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 (șase) luni, fiind împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că, de la data de 17.01.2014, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea privind pe reclamanții M___ M____ F______, domiciliată în comuna Pîngărați, ________________________, P_______ S____, domiciliat în _______________________________ și T____ Ș_______, domiciliată în B_____, __________________________, ____________, județul B_____, în contradictoriu cu pârâtul P_______ Ș_____, domiciliat în orașul B____, ______________________, ____________, _____________________, având ca obiect succesiune - PARTAJ SUCCESORAL – bunuri mobile și autoturism – cererea reconvențională disjunsă din dosar nr.XXXXXXXXXXXX.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria B____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
Președinte, Grefier,
A____ M______ L____ I____ M____
Red. A.M.L./24.02.2015
Thred. I.M./ex. 6/24.02.2015