Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DOROHOI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Vătămarea corporală gravă (art. 182)
Număr hotarâre:
692/2013 din 05 septembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - art. 182 alin. 1 Cod penal-

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D______ JUDEȚUL B_______

SENTINȚA PENALĂ NR. 692

Ședință publică din 05 septembrie 2013

Președinte - N______ M_____ I____

Grefier - C________ C_____

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria D______ – este reprezentat de:

Procuror - A__________ F_____ C______

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul B____ D__, fiul lui M____ și Saveta, născut la data de 26.07.1962 în ___________________________, cu domiciliul în ______________________________ jud. B_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 10 clase, cetățean român, agricultor, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Cod penal.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din 29 august 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a dat prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1177/P/2012 din data de 04.06.2013, P________ de pe lângă Judecătoria D______ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B____ D__, pentru săvârșirea pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză, s-au materializat în: plângerea și declarațiile părții vătămate P_____ C________ (f. 4, 5-6 6-7, 33-34 d.u.p.); declarațiile martorilor O_____ Jinița, O_____ M_____, P_____ R_____, C_______ O_____ C______, C____ N______, O_____ M______ C_______ și Sargu M____ (f. 9-11, 12-13, 69-70, 14-16, 45-46, 17, 68, 18, 67, 66, 71 d.u.p.); certificat medico legal (f. 7 d.u.p.), raport de expertiză medico legal (f. 76-77 d.u.p.), declarații învinuit/inculpat B____ D__ (f. 19-20, 20-23, 25 d.u.p.), declarații învinuit B____ M_______ (f. 26-27, 29-30 d.u.p.), Adresa SJML B_______ (f. 74-75 d.u.p.), înscrisuri .

Inculpatului i-a fost prezentat la data de 18.02.2013 materialul de urmărire penală astfel cum rezultă din procesul verbal nr. xxxxxxx aflat la fila 80 dosar de urmărire penală.

În termen legal respectiv la termenul din data de 29 august 2013, partea vătămată P_____ C________ s-a constituit parte civilă cu suma de 12.000 lei reprezentând daune materiale și morale.

La termenul din data de 29.08.2013, inculpatul a recunoscut fapta și a solicitat ca judecarea prezentei cauze să se desfășoare în baza procedurii instituite de art. 3201 Cod procedură penală.

La același termen de judecată, instanța, în temeiul art. 38 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 3201 alin 5 Cod procedură penală, a disjuns soluționarea laturii civile promovate de P_____ C________ de latura penală a cauzei.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:

1. În fapt, în seara de 30.06.2012, în jurul orei 22.00-23.00, inculpatul B____ D__ s-a deplasat împreună cu soția sa, B____ M_______, la locuința ginerelui lor, unde i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un obiect contondent, răsucindu-i totodată acestuia mâna la spate pentru a-l imobiliza, fapt care a condus la producerea unei fracturi a antebrațului drept al părții vătămate, leziune pentru care a necesitat un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Aceste vătămări s-au produs în urma unui conflict spontan izbucnit între partea vătămată P_____ C________ și soția sa, martora P_____ R_____, datorat consumului de alcool al părții civile P_____ C________.

Situația de fapt mai sus-prezentată a fost dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate coroborată în baza art. 75 Cpp cu declarațiile martorilor O_____ Jinița, O_____ M_____, P_____ R_____, C_______ O_____ C______, C____ N______, O_____ M______ C_______ și Sargu M____.

Astfel, potrivit declarației părții vătămate și a martorilor O_____ M_____ și O_____ Jinița, partea vătămată a fost prinsă și imobilizată cu mâna la spate de învinuitul B____ D__, timp în care învinuita B____ M_______ continua să o lovească cu pumnii.

Inițial, cele de mai sus nu au fost recunoscute de către B____ D__ care, ulterior, pe parcursul urmăririi penale, și-a nuanțat declarațiile date organelor de cercetare penală, arătând că a înțeles de la fiica sa că a fost lovită, dar nu și de către cine, iar când a ajuns la locuința acesteia a găsit-o doar pe partea vătămată care avea un coș în mână cu care amenința să-i lovească pe acesta și soția sa, dar la fel, doar a luat coșul din mâna părții vătămate și a ținut-o la gard de mână, pentru că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu se putea ține pe picioare.

Tot potrivit declarațiilor învinuiților dar și a fiicei lor, martora P_____ R_____, sosită între timp la fața locului, aceștia au ieșit în stradă unde au așteptat sosirea organelor de poliție, dar partea vătămată a smuls o ostreață din gard și a început să lovească la întâmplare, nimerind la un moment dat în scuterul cu care erau veniți învinuiții, sărind chiar și o așchie în capul nepoțelului acestora.

Partea vătămată a recunoscut că a lovit la un moment dat scuterul învinuitului D__ B____, dar aceasta doar pentru faptul că ea a fost cea care a fost lovită mai întâi cu acea ostreață de către învinuit, iar după ce a reușit să i-o smulgă din mână a început să o rotească prin aer, pentru a se apăra.

Acțiunea agresivă a părți vătămate care a folosit ostreața pentru a lovi bunul învinuitului și posibila afectare a minorului de aschiile rezultate în urma acțiunii agresive a părții vătămate este dovedită prin declarațiile martorei P_____ R_____ (fiica învinuitului și soția părții vătămate) cât și a martorilor oculari C_______ O_____ C______ și C____ N______.

Conform certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei, partea vătămată a suferit o fractură cominutivă cu angulare, la nivelul antebrațului drept, precum și o excoriație la genunchiul stâng, leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească existența unor alte leziuni, precum și mecanismul de producere a celor indicate deja. Chiar dacă concluziile raportului de expertiză nu au putut fi certe, având în vedere declarațiile părții vătămate ce se coroborează cu cele ale martorilor mai sus indicați, instanța reține ca mecanism de producere a vătămărilor, răsucirea antebrațului în momentul imobilizării părții vătămate de către învinuitul B____ D__.

Inculpatul a recunoscut în faza cercetării judecătorești săvârșirea faptei instanța, în temeiul art. 69 Cpp, reținând că declarațiile acestuia servesc la aflarea adevarului fiind coroborate cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit Certificatului medico-legal nr. 770/D/05.07.2012 partea vătămată P_____ C________ prezenta ________ radiusului drept, leziune care s-ar fi putut produce prin răsucire și lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare 44-45 zile îngrijiri medicale.

Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 111/E din 14.05.2013, ca urmare a reimobilizării fracturii cominutive de radius au fost necesare 65/70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În drept, fapta inculpatului B____ D__ constând în aceea că, în seara de 30.06.2012, în jurul orei 22.00-23.00, inculpatul B____ D__ s-a deplasat împreună cu soția sa, B____ M_______, la locuința ginerelui lor, unde i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un obiect contondent, răsucindu-i totodată acestuia mâna la spate pentru a-l imobiliza, fapt care a condus la producerea unei fracturi a antebrațului drept al părții vătămate, leziune pentru care a necesitat un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal.

Raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului invocată de apărătorul ales al inculpatului, din infracțiunea pentru care a fost acuzat vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal.

Instanța reține că întreg conflictul intervenit între părți s-a datorat unui conflict inițial intervenit între partea civilă și soția acestuia (P_____ R_____) însă peste acest conflict s-a suprapus și atitudinea agresivă a părții civile care înarmat cu o ostreață a lovit motoscuterul inculpatului.

Această atitudine agresivă a părții civile a fost relevată atât prin declarațiile martorei P_____ R_____ (fiica învinuitului și soția părții civile) și a martorilor oculari C_______ O_____ C______ și C____ N______ cât și prin declarațiile părții civile.

Astfel, partea civilă P_____ C________ a recunoscut lovirea motoscuterului însă a arătat că această agresiune nu a putut pune în pericol într-un fel integritatea minorului și a fost cauzată de atitudinea inculpatului.

Față de aceste aspecte, instanța reține că în cauză sunt circumscrise toate elementele necesare reținerii stării de provocare respectiv săvârșirea infracțiunii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.

În cauză sunt îndeplinite în totalitate condițiile de existență ale provocării respectiv:

- existența unei stări de provocare din partea persoanei vătămate respectiv amenințarea fiicei inculpatului și lovirea de către partea vătămată a bunurilor inculpatului;

- actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului. Este evident că atitudinea agresivă a părții vătămate grevată pe amenințarea inițială au condus la tulburarea inculpatului;

- săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea acestei stări de tulburare ceea ce este mai mult decât evidentă dată fiind sucesiunea rapidă în timp a faptelor.

Față de aceste aspecte, instanța constată că fapta a fost săvârșită de inculpat în stare de provocare și reține aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal la încadrarea faptei și pe cale de consecință va dispune schimbarea a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea pentru care a fost acuzat vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în acțiunea de imobilizare și răsucire a brațului de către inculpat a părții vătămate, în scopul vătămării acesteia.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în cauzarea unei fracturii de radius drept leziune ce a necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare .

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, vătămarea corporală datorându-se în exclusivitate săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.

Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției indirecte reglementate de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei și deși nu a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei a acceptat posibilitatea producerii lui. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din depozițiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor și ale inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei și modalitatea sa de comitere.

Este evident că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 181 Cod penal, întrucât fapta săvârșită de inculpat nu poate fi considerată ca nereprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Fapta săvârșită de inculpat a adus o atingere importantă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret a pus în pericol viața și integritatea fizică a părții vătămate P_____ C________.

Instanța nu poate reține în beneficiul inculpatului dispozițiile art. 74 lit) a, c Cod penal dat fiind gradul de pericol social ridicat al faptei, rezultatul acesteia (fractură radius drept) cât și mai ales datorită atitudinii oscilante a inculpatului în cursul urmăririi penale care nu a recunoscut inițial fapta și ulterior a încercat să-și justifice fapta

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 Cod penal și criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72, alin.1 Cod penal: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 182 alin. 2 Cod penal, reduse cu o treime conform art. 3201 alin.7 C.pr.pen., dispozițiile art. 76 alin. 1 lit) d Cod penal, gradul de pericol social, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește persoana inculpatului, a recunoscut fapta în cursul judecății pentru a beneficia de prevederile instituite de alin. 7 ale art. 3201 Cod procedură civilă.

Instanța, constatând că fapta de vătămare corporală, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 345 alin. 2 C.pr.pen. și având în vedere criteriile susmenționate, cauza legală de reducere a pedepsei și dispozițiile art. 76 alin. 1 lit) d Cod penal, va condamna pe inculpat la o pedeapsă cu închisoarea de 1 (un) an pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele C__________ c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța va avea în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 4142 alin. 3 C.pr.pen., este obligatorie, urmând astfel ca instanța să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat..

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 alin. 1 și 2 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa rezultantă aplicată în cazul concursului de infracțiuni este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 Cod penal; se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Astfel, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, întrucât, având în vedere că de la data săvârșirii faptei și până în prezent inculpatul nu a mai săvârșit nicio faptă de natură penală, iar pe de altă parte, că, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, precum și de persoana inculpatului, scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins, în condiții optime, prin respectarea de către inculpat, pe durata unui termen de încercare, stabilit în baza art. 82 Cod Penal la 3 (trei) ani.

Prin urmare, instanța apreciază că trecerea timpului a determinat, într-o anumită măsură, estomparea pericolului social al faptei săvârșite de inculpat, acesta constituind un motiv în plus al nejustificării privării de libertate a inculpatului.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., instanța va suspenda și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 359 alin. 1 C.pr.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor 83 si 84 C.pen. referitoare la revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei.

Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții.

În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.

Instanța va constata că inculpatul nu a fost reținut sau arestat în prezenta cauză.

Față de soluția pronunțată în cauză instanța va obliga inculpatul, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 601,33 lei cheltuieli judiciare în faza urmăririi penale, și 198,67 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

În baza art. 334 C.pr.pen. dispune schimbarea a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea pentru care a fost acuzat de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal.

În baza art. 345 alin. 2 C.pr.pen. cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen și art. 76 alin. 1 lit) d Cod penal, condamnă pe inculpatul B____ D__ fiul lui M____ și Saveta născut la data de 26.07.1962 în ___________________________, cu domiciliul în ______________________________ jud. B_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 10 clase, cetățean român, agricultor, căsătorit) la 1 (un) an pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 73 alin. 1 lit) b Cod penal.

În baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii, cu intenție, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracțiuni.

Constată că inculpatul nu a fost reținut sau arestat în prezenta cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul B____ D__ la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

N______ M_____ IonelCojocariu C_____

Red.NMI

Thred.CC

2 ex/09.09.2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 69/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 271/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 1315/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 864/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 272/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 217/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 88/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 68/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 97/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 887/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 434/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 998/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 27/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 1639/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 1610/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 150/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 1474/2013 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Recurs
  • Hotărârea 344/2014 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Apel
  • Hotărârea 820/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Fond
  • Hotărârea 608/2015 - Vătămarea corporală gravă (art. 182) - Revizuire - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025