ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator de date cu caracter personal 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX
Î N C H E I E R E A NR. 7543 / 2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : B_______ I___ E____
GREFIER: M______ D___
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta ____________________, în contradictoriu cu intimata _____________, având ca obiect „restituire cauțiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei a răspuns reprezentantul petentei, avocat Tocoi A_____ din cadrul Baroului A___, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 94, 528-529, 650, 1063 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța în baza art. 392 noul Cod de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii părții prezente.
Având cuvântul, reprezentantul petentei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 noul Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat la data de 22.10.2013, sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXXXX, cererea formulată de petenta ____________________, pentru restituirea cauțiunii în cuantum de 1925 lei, consemnată în dosarul civil nr. XXXXXXXXXX13 al Judecătoriei A___, cu recipisa de consemnare nr. xxxxxxx/1/26.06.2013, având poziția nr. 55/2013 din Registrul special de valori al instanței, în contradictoriu cu intimata _____________.
În susținerea cererii se arată în esență, că în dosarul nr. XXXXXXXXXX13 al Judecătoriei A___ a fost depusă cauțiunea pentru cererea de suspendare a executării silite, iar prin sentința civilă nr. 4797/31.07.2013 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXX13 a fost admisă în parte contestația la executare, sentință care a rămas irevocabilă prin neapelare, trecând mai mult de 30 de zile de la data rămânerii ei irevocabile, intimata neformulând cereri de despăgubire.
În drept petenta își întemeiază cerere pe dispozițiile art. 1063 C.p.c.
În probațiune se depun copia recipisei de consemnare a cauțiunii, copia sentinței civile nr. 4797/31.07.2013.
Cererea este timbrată cu 10 lei taxa judiciară de timbru (fila 2).
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în cadrul dezbaterilor și nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite în condițiile art.718 al. 1-6 noul c.pr.civ., contestatoarea – petentă ____________________, a depus în dosarul nr. XXXXXXXXXX13 al Judecătoriei A___ o cauțiune în cuantum de 1.925 lei, consemnată la CEC Bank SA cu recipisa nr. xxxxxx/1 din 26.06.2013, depusă în original la poziția 55/2013 din Registrul special de valori ținut de grefa instanței.
Prin sentința civilă nr. 4797 din data de 31.07.2013 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXX13 – având ca obiect contestație la executare, a fost admisă în parte contestația la executare și a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect, sentința rămânând definitivă prin neapelare.
Potrivit art. 1063 alo. 1-2 noul C.p.civ. „ (1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.
(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. ”.
Văzând ca s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre definitivă, s-a soluționat fondul cauzei, cererea de suspendare a executării fiind respinsă, instanța în baza art. 1063 noul c.pr.civ. va admite cererea petentei și va dispune restituirea către aceasta a cauțiunii.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta ___________________, CUI RO xxxxxxxx, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, cu sediul procesual ales la C__. Av. Ț____ O_______ din mun. A___, ___________________. 19, ________________, în contradictoriu cu intimata _____________, CUI RO xxxxxxxx, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, cu sediul în A___, _____________________, _____________, jud. A___.
Dispune restituirea cauțiunii achitată de petenta ___________________, CUI RO xxxxxxxx, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, în cuantum de 1.925 lei, în dosar nr. XXXXXXXXXX13 al Judecătoriei A___ – având ca obiect contestație la executare, consemnată la CEC Bank S.A. cu recipisa de consemnare nr. xxxxxx/1 din 26.06.2013, depusă în original la poziția 55/2013 din Registrul special de valori ținut de grefa instanței.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.12.2013.
Președinte Grefier
B_______ I___ E____ D___ M______
Red. B.I.E. / Tehnored.DM./ 18.12.2013/ 4 ex./ 2 ex. ________________________________>2 comunicări:
- petenta - ___________________, cu sediul procesual ales la C__. Av. Ț____ O_______ din mun. A___, ___________________. 19, ________________
- intimata - _____________, cu sediul în A___, _____________________, _____________, jud. A___