Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.)
Număr hotarâre:
370/2014 din 26 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

(3982/2013)

Decizia penală nr.370/A

Ședința publică din data de 26.03.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G____ C______ A________

JUDECĂTOR: S____ R_____ A____ V_______

GREFIER: S______ VICTORIȚA

Ministerul Public – P________ de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – D_____ – Structura Centrală a fost reprezentat de doamna procuror C______ C_______

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpații M______ Ș_____ F______, B____ M______, I__ A_____, P____ N______ împotriva sentintei penale nr. 809 din 16.10.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la aceea data, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.03.2014 și a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelurilor de fata,

Prin sentinta penala nr. 809 din 16.10.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost respinsa ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați din infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului în infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d c.p.p. a fost achitat inculpatul M______ Ș_____ F______ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 260 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul M______ Ș_____ F______ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 Cod Penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod Penal

În baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit in condițiile art. 86/2 C.p.

În baza art.86/3 Cod penal a fost incredintata supravegherea inculpatului M______ Ș_____ F______, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și s-a pus în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data pe luna, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare a fost suspendata executarea pedepselor accesorii.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod penal a fost achitat inculpatul B____ M______ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 260 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul B____ M______ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 Cod Penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod Penal

În baza art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit in condițiile art. 86/2 Cod penal.

În baza art.86/3 Cod penal a fost incredintata supravegherea inculpatului B____ M______ Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și s-a pus in vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data pe luna, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare a fost suspendata executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod penal a fost achitat inculpatul I__ A_____ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 alin.1 Cod penal.

În baza art.260 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul I__ A_____ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art.71 Cod Penal, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod Penal

În baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit in condițiile art. 86 2 C.p.

În baza art. 86/3 Cod penal a fost incredintata supravegherea inculpatului I__ A_____ Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița și s-a pus în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data pe luna, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 Cod penal.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal pe durata termenului de încercare a fost suspendata executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod penal a fost achitat inculpatul P____ N______ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 260 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul P____ N______ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

S-a constata că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012.

În baza art.33 lit.a - 34 lit.b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală cu pedeapsa de 1 an închisoare (pentru art.257 alin.1 Cod penal cu aplic. art.74, 76 Cod penal și în referire la art.320 ind.1 Cpp) aplicată prin sentința penală nr. 333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012 inculpatul P____ N______ urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, 2 ani și 6 luni închisoare, sporita cu 6 luni, în final având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și b Cod penal.

În baza art.86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani și 6 luni stabilit in condițiile art. 86/2 C.p.

În baza art. 86/3 Cod penal a fost incredintata supravegherea inculpatului P____ N______ Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița și s-a pus în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data pe luna, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare a fost suspendata executarea pedepselor accesorii.

În baza art.191 alin.2 Cod pr.pen. au fost obligati inculpații la plata a câte 3000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, la data de 24.06.2011, la P________ de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înregistrat dosarul privind sesizarea din oficiu a procurorului de ședință, privind declarațiile date la data de 22.06.2011 de inculpații M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____ în dosarul nr. xxxxx/3/2010 al Tribunalului București.

Prin rechizitoriul nr. 200/D/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P____ E____, împreună cu alți 16 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, nerespectare a regimului armelor și munițiilor, tentativă la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și tentativă la trafic ilicit de droguri de mare risc, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul București – Secția I Penală cu nr. xxxxx/3/2011.

Printre altele s-a reținut în sarcina inculpatului P____ E____ faptul că, în cursul lunii ianuarie 2009, pe timp de noapte, împreună cu inculpații I_____ N______-A________, C_____ M_____ zis ,,Ț___”, T______ D___ zis „M______”, C______ S____ G_____ și S______ M_____ zis „M______”, toți 6 membri ai aceluiași grup infracțional, au sustras prin efracție (tăind gardul împrejmuitor al unității și lacătul de la ușa de acces) dintr-un depozit de armament aflat în incinta UM xxxxx CIOROGÂRLA, situat pe raza comunei Ciorogârla, județul Ilfov, o mare cantitate de arme militare de foc letale și alte materiale militare, respectiv a următoarelor: o mitralieră calibrul 7,62 mm, fără afetul aferent (mitralieră de companie); 20 pistoale mitralieră calibrul 7,62 mm (tip KALAȘNIKOV), model 1963; 32 pistoale model 1933 „TT”, calibrul 7,62 mm; 5 pistoale model 1974 „CARPAȚI”, calibrul 7,65 mm; 3 pistoale „CUGIR” calibrul 9 mm; 1 pistol de semnalizare, calibrul 26 mm; 9 baionete, 6 binocluri și alte accesorii pentru armament.

La data de 22.06.2011, fiind audiați în calitate de martori, la propunerea inculpatului P____ E____, M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____, au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând că, în perioada 24 – 31 ianuarie 2009, s-au aflat neîntrerupt, împreună cu inculpatul P____ E____, într-un cantonament organizat la o locație din ______________________________, perioadă în care nici ei, nici inculpatul P____ E____ nu au părăsit niciodată această locație, fie împreună, fie individual.

Prin aceste declarații mincinoase, în opinia Parchetului, inculpații M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____ au urmărit să-i creeze un alibi inculpatului P____ E____ pentru perioada în care acesta a sustras armele și materialele militare din depozitul de armament al unității UM xxxxx CIOROGÂRLA, ajutându-l astfel pe acest inculpat să îngreuneze tragerea sa la răspundere penală, respectiv să îngreuneze judecarea inculpatului P____ E____ pentru faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina sa (cele ce privesc furtul de armament și alte materiale militare), în scopul zădărnicirii judecății.

Prima instanta a retinut ca, prin sentința penală nr. 610/09.07.2012 Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul P____ E____ la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, pedeapsa cea mai mare de 15 ani inlaturand ca nefiind conforme cu realitatea declarațiile inculpaților M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____, declarații prin care aceștia au încercat să creeze un alibi inculpatului P____ E____” (fil. 122 din hotărâre).

Tribunalul București a inlaturat declaratiile apreciind ca, pe de o parte nu sunt coroborate cu probe scrise, certe, care să confirme prezența inculpatului P____ în cantonament, iar pe de altă parte, nu au putut proba cu certitudine prezența inculpatului P____ și pe timp de noapte în cantonament.

Prima instanta a retinut ca martorii cu identitate protejată „A____ P___” - nume de cod, „P______ V______” – nume de cod și „C_________ V_____” – nume de cod, au declarat ca inculpatul P____ E____ conducea o grupare infracțională din care făceau parte numiții C_____ M_____ zis „Ț___”, S______ M_____ zis „M______”, T______ D___ zis „M______”, I_____ A________, C______ G_____ și alții, grupare care se ocupa cu diferite activități infracționale și care în cursul lunii ianuarie 2009 a săvârșit furtul de armament și materiale militare de la U.M. xxxxx CIOROGÂRLA.

Cei trei martori au arătat că au ajuns în posesia acestor informații în mod direct de la membrii grupării, discutând cu aceștia sau asistând la discuții purtate de aceștia, referitor la modul în care au operat, modul în care au procedat la împărțirea armelor, la ascunderea acestora și ulterior la vânzarea armelor și materialelor militare sustrase.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, de la locul faptei și de pe armele recuperate de la membrii grupării au fost prelevate probe biologice, care în urma expertizării au dovedit participarea inculpatului P____ E____ la săvârșirea furtului de armament și materiale militare de la U.M. xxxxx CIOROGÂRLA.

Astfel, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/16.12.2009 s-a constatat că profilul ADN aparținând inculpatului P____ E____ are de 1.079.913 ori mai multe șanse să fie contribuitor la formarea unor amestecuri de profile genetice ridicate de la locul faptei de pe o ladă goală de armament (capac ladă 508, încuietoare ladă 508, mâner stânga ladă 508 și mâner dreapta ladă 508) găsită în curtea unității, la câțiva metri de o gaură în gardul împrejmuitor.

De asemenea, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/16.12.2009 s-a constatat că profilul ADN aparținând inculpatului P____ E____ are de 4.975.124 ori mai multe șanse să fie contribuitor la formarea unor amestecuri de profile genetice prelevate de pe un pistol mitralieră calibrul 7,62 mm (tip KALAȘNIKOV), model 1963 și un pistol „CARPAȚI” calibrul 7,65 mm model 1974 arme procurate de la membrii grupării în timpul urmăririi penale.

Pentru efectuarea acestor expertize a fost folosit un profil genetic parțial (6 markeri) aparținând inculpatului P____ E____ ce a rezultat din urmele biologice obținute conspirat (de pe foi de hârtie și de pe un pix utilizat de inculpat) în timpul anchetei.

În timpul judecății instanța a dispus printre altele, recoltarea de probe biologice de la inculpatul P____ E____, probe recoltate în condiții standard de INML – M___ MINOVICI rezultând un profil genetic complet (16 markeri).

Fiind utilizat acest profil genetic, Institutul Național de Criminalistică, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/07.06.2012 a constatat că profilul ADN aparținând inculpatului P____ E____ are de 12.285.012 ori mai multe șanse să fie contribuitor la formarea unor amestecuri de profile genetice ridicate de la locul faptei, de pe o ladă goală de armament (capac ladă 508, încuietoare ladă 508, mâner stânga ladă 508 și mâner dreapta ladă 508) găsită în curtea unității, la câțiva metri de o gaură în gardul împrejmuitor.

S-a retinut de asemenea faptul că, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpatul P____ E____, au fost ridicate 5 perechi de pantofi sport care îi aparțineau, iar prin raportul de constatare tehnico – științifică nr. xxxxxx/22.01.2010, s-a concluzionat faptul că, urma de încălțăminte găsită în pădure, în solul umed, la aproximativ 15 metri perpendicular pe direcția gardului, în apropiere de gaura făcută în gardul unității și care a fost marcată cu reperul nr. 2, precum și urma de încălțăminte notată cu B existentă pe o coală de hârtie de ambalaj găsită în depozitul de unde s-au sustras armele au fost create cu un obiect de încălțăminte de același tip și cu aceleași dimensiuni, formă și poziționare a desenului antiderapant ca cele ale încălțămintei notată cu nr. 2 aparținând inculpatului P____ E____ care a fost ridicată de la domiciliul acestuia cu ocazia percheziției.

Până la trimiterea inculpatului P____ E____ în judecată au fost recuperate de la membrii grupării (prin procurarea de la aceștia, fiind găsite la inculpați cu ocazia perchezițiilor domiciliare, iar o armă a fost găsită abandonată pe un teren viran) un număr de 36 din armele și materialele militare sustrase de la U.M. xxxxx CIOROGÂRLA.

Ulterior, în timpul efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 143/D/P/2010 rezultat urmare disjungerii dispuse prin rechizitoriul nr. 200/D/P/2009 au mai fost recuperate un număr de 15 arme din cele furate de la U.M. xxxxx CIOROGÂRLA.

Aceste arme au fost descoperite (într-o geantă găsită în podul imobilului) cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuate la data de 10.02.2011 la un imobil din localitatea Sălciile, jud. Prahova, care a aparținut bunicului inculpatului P____ E____ și care în prezent este nelocuit, fiind în administrarea părinților inculpatului P____ E____.

Prima instanta a retinut ca, in declarația dată, în calitate de martor în care a fost condamnat inculpatul P____ E____, inculpatul M______ Ș_____ F______ a declarat că în luna ianuarie 2009, începând cu data de 24 și până la sfârșitul lunii, împreună cu acesta și cu B____ M______ și I__ A_____ s-au aflat în cantonament la Misleanu, locație în care locuiește și inculpatul P____ N______ arătând că a plecat din București cu mașina personală împreună cu B____ M______ și I__ A_____ iar la Misleanu a fost cazat împreună cu B____ M______ într-una din cabane. În ceea ce-l privește pe P____ E____ a aratat că acesta a venit în cantonament cu o mașină neagră sport, avea probleme medicale la genunchiul stâng și a făcut fizioterapie la Amara, pe perioada cantonamentului niciunul din ei nu a plecat arătând că acel complex sportiv este împrejmuit cu gard, are porți iar seara acestea se închideau și cheia se afla la maestru P____.

S-a retinut ca, in faza cercetării judecătorești audiat fiind în calitate de inculpat M______ Ș_____ F______ a arătat că în data de 24.01.2009 a plecat de la București la M_______, la un concurs împreună cu colegii săi, precizând că pe B____ M______ și B____ A_____ i-a lăsat în drumul său la Misleanu. După concurs a dus copiii înapoi la P____ și a revenit la Misleanu, în aceeași zi, în jurul orelor 23.00 – 24.00, unde a rămas până în data de 30.01.2009 fiind cazat într-una din cele trei căsuțe de lemn care erau încălzite cu sobe de gaz. Desi la urmărirea penală a susținut faptul că P____ E____ nu ar fi putut părăsi cantonamentul pentru că proprietatea era împrejmuită, in declaratia data ca inculpate a mai adaugat faptul ca nu a dormit în cameră cu P____ si nu a stiut ce a făcut acesta după ora 23.00, când se culcau.

În declarația dată, în calitate de martor în care a fost condamnat inculpatul P____ E____, inculpatul B____ M______ arată că a fost anunțat de M______ Ș_____ că se ține cantonamentul de la Misleanu situație în care a sosit în acea locație în data de 24.01.2009 unde a rămas până în data de 30.01.2009. Arăta la acel moment că a venit în cantonament cu mașina lui M______ și împreună și cu I__ A_____ locație din care a plecat o dată sau de două ori la Slobozia pentru cumpărături precizând totodată că programul era strict, orele de antrenamente trebuiau respectate astfel că niciunul dintre ei nu a plecat din cantonament.

În faza cercetării judecătorești fiind audiat în calitate de inculpat acesta a arătat că a fost în cantonamentul de la Misleanu din data de 24.01.2009 până în 30.01.2009, iar pe inculpatul P____ E____ l-a găsit în acea locație iar la plecarea lor acesta a rămas în continuare acolo. Arată diferit față de declarația anterioară că nu poate afirma cu certitudine dacă noaptea P____ E____ a rămas în permanență în cantonament pentru că nu știe, locația era prevăzută cu porți care se încuiau dar care se puteau deschide dacă se dorea acel lucru.

În declarația dată, în calitate de martor în care a fost condamnat inculpatul P____ E____, inculpatul I__ A_____ arată că a ajuns în cantonamentul de la Misleanu în data de 24 ianuarie dimineața, venind împreună cu B____ M______ și M______ Ș_____ din București cu mașina acestuia din urmă. Arată că a fost cazat cu inculpatul P____ E____ într-o căbănuță cu mențiunea că pe acesta l-a găsit acolo și l-a lăsat în cantonament la plecarea sa. Relativ la numitul P____ E____ martorul arăta că dacă acesta ar fi ieșit din cameră pe timpul nopții crede că l-ar fi auzit cumva, arătând totodată că acel complex sportiv este îngrădit, porțile încuiate pe timpul nopții iar cheia presupune că era la inculpatul P____ N______.

În faza cercetării judecătorești audiat fiind în calitate de inculpat I__ A_____ și-a menținut declarațiile pe care le-a dat în calitate de martor arătând că a venit la Misleanu pe ruta București – Drajna – Slobozia – Mizleanu cu un autoturism în care se aflau cei trei adulți și cinci, șase copiii mici și își menține poziția relativă la faptul că P____ E____ nu crede că a plecat de la Misleanu cât au stat împreună în aceeași cameră pentru că ar fi simțit ceva având în vedere distanța mică dintre paturi.

În declarația dată, în calitate de martor în care a fost condamnat inculpatul P____ E____, inculpatul P____ N______ arată că în 18.01.2009 a început cantonamentul la Mizleanu cu copii și juniori iar în dimineața zilei de 22.01.2009 a venit și P____ E____ urmat în data de 24.01.2009 de M______ Ș_____, B____ M______ și I__ A_____, aceștia din urmă plecând în data de 30.01.2009 iar P____ E____ în data de 02.02.2009. Afirmă cu certitudine că toată perioada menționată inculpatul P____ a stat la club iar acesta a venit cu o mașină de culoare neagră, sport, care a rămas pe toată perioada cantonamentului în curtea din spatele clubului arătând că avea posibilitatea să vadă dacă inculpatul ar fi plecat pe timp de noapte cu mașina întrucât are somnul foarte ușor și se scoală de 3 – 4 ori pe noapte întrucât deține o fermă.

În faza cercetării judecătorești audiat fiind în calitate de inculpat P____ N______ își menține declarațiile date în calitate de martor arătând în plus că P____ E____ a fost cazat în cabana din mijloc împreună cu I__ A_____, că locația este împrejmuită toată, având în față un gard de 1,8 metri și porți care se încuie cu zăvor iar în spate este din plasă cu stâlpi de lemn la o înălțime de 1,7 metri. Arată că de obicei noaptea asigura poarta cu zăvorul și avea și un lacăt cu care încuia dar nu-și amintește dacă făcea acest lucru în fiecare seară situație față de care nu poate afirma că o persoană ar fi fost într-o imposibilitate obiectivă de a părăsi locația dacă ar fi dorit. În ceea ce-l privește pe P____ E____ arată că a afirmat la momentul audierii că a rămas în cantonament pentru că ori de câte ori ieșea noaptea afară a văzut mașina acestuia, nemișcată din loc, fără însă a verifica și camera în care acesta a fost cazat. Mai arată că M______ a venit în cantonament c u trei, patru copii despre care îi spusese că i-a dus la o competiție, copii care au rămas în cantonament până la plecarea lui M______ din 30.01.2009, atunci prezentându-l copiilor și pe P____ E____, aspecte contrazise de M______ care susține că după concurs în data de 24.01.2009 a dus înapoi copii la P____ și apoi s-a întors el la Misleanu.

Instanta de fond a apreciat ca, probele administrate în prezenta cauză, infirma ideea prezentata de cei patru inculpati si anume ca în perioada 24/30.01.2009 într-o locație din satul Misleanu, __________________________ ar fi fost organizat un cantonament la care a participat P____ E____.

In acest sens s-a avut in vedere faptul ca la data de 24.01.2009 (sâmbătă), inculpatul M______ Ș_____ F______ a participat la un concurs sportiv în municipiul M_______, județul C________, fapt confirmat și de martorul O_____ M_____ (participant la respectivul concurs) prin declarația sa.

Prin urmare, susținerile inculpaților M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____ potrivit cărora inculpații M______ Ș_____ F______, B____ M______ și I__ A_____ au ajuns pe data de 24.01.2009, dimineața, înainte de antrenamentul de la ora 10:00 în locația aparținând inculpatului P____ N______ din __________________________, fiind aduși din București de către inculpatul M______ Ș_____ F______ cu autoturismul proprietate personală,au fost appreciate drept mincinoase.

In faza cercetării judecătorești cei patru inculpate și-au nuanțat declarațiile, declarând că inițial au plecat din București cu autoturismul lui M______ toți cei trei sportivi împreună cu „3 – 5 copii mici”, B____ și I__ A_____ fiind lăsați la Misleanu iar M______ și copiii mergând în M_______ la un concurs după care M______ declară că a dus înapoi copii la P____ și a venit și el la Misleanu.

S-a observat insa ca, în afara unor observații logice ce se pot face pe inadvertențele rutelor urmate (văzând și harta rutieră a României), a modalității în care într-un autoturism pot fi transportați în condiții nu de siguranță, ci măcar în mod real, practic trei adulți și 3 – 5 copii (martorul O_____ M_____ declarând în fața instanței că M______ nu a venit cu mai mult de 5 copii), există și o ________ inadvertențe în declarațiile date de inculpați, cea mai relevantă fiind susținerea inculpatului P____ N______ care pretinde că M______ și copiii după concurs au venit la Misleanu unde au rămas până la terminarea cantonamentului în vreme ce M______ arătă că a dus copii la P____ și abia apoi a plecat la Misleanu.

Susținerile inculpaților au fost infirmate și de declarația martorului IACOBINI P___ (directorul Clubului Sportiv Școlar nr. 4 București), propus în apărare de inculpatul M______ Ș_____ F______ (care este angajat ca profesor la această instituție), care a declarat faptul că, în anul 2009, inculpatul M______ Ș_____ F______ nu i-a spus nimic despre participarea timp de o săptămână la vreun eventual cantonament în zona Amara – Slobozia, că a aflat acest lucru de la inculpatul M______ Ș_____ F______, în anul 2011, după ce au fost la instituție ofițeri de poliție care au ridicat mai multe acte și că, cu ocazia acestei discuții, inculpatul M______ Ș_____ F______ i-a spus că în cursul anului 2009, după ce a fost la un concurs cu elevi la M_______, după concurs, elevii s-au întors cu o altă persoană la București, iar el a rămas într-o locație din zona Amara – Slobozia pentru a face o selecție de elevi.

Audiat în faza cercetării judecătorești acest martor a confirmat faptul că la un sfârșit de săptămână în luna ianuarie 2009 M______ a fost la o competiție sportivă la M_______ cu niște copii de la P____ care s-au întors apoi la București iar dacă profesorul ar fi considerat necesar să-i oprească și pe ei la un cantonament trebuia să-l anunțe și pe el și era nevoie de ordin de deplasare.

De asemenea, din actele administrate (condica de prezențe) a rezultat faptul că, inculpatul M______ Ș_____ F______ în calitate de profesor la Clubul Sportiv Școlar nr. 4 București, în fiecare zi, în perioada 25 – 31 ianuarie 2009, a ținut cursuri, câte două sau patru ore pe zi, la această unitate de învățământ, cursurile fiind ținute la baza sportivă din ___________________________, fapt care contrazice susținerile celor patru inculpați, conform cărora ar fi stat neîntrerupt împreună cu numitul P____ E____ în perioada 24 – 31 ianuarie 2009, într-un cantonament organizat la o locație din ______________________________, perioadă în care nici ei nici numitul P____ E____ nu au părăsit niciodată această locație, fie împreună, fie individual.

În vederea verificării veridicității declarațiilor date de inculpații M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____ acestora, în faza de urmărire penală, li s-a solicitat să indice persoanele care au mai participat la pretinsul cantonament sau să prezinte înscrisuri doveditoare în acest sens, însă cei patru inculpați au refuzat să indice aceste persoane sau să prezinte înscrisuri în acest sens, fapt ce dovedește că respectivul cantonament nu a avut loc în realitate.

Mai mult, în faza cercetării judecătorești nu s-a făcut dovada organizării unui asemenea cantonament, organizatorul inculpatul P____ N______ arătând că legea educației fizice și sportului îi permitea să organizeze cantonamente fără a impune anumite condiții privind organizarea lor.

Prima instanta a apreciat ca este greu de crezut și de acceptat din punct de vedere juridic ca în situația organizării unui cantonament în care sunt implicați alături de sportivi participanți minori să nu existe o ________ autorizații, o documentație privind participarea acestora, autorizații sanitare, avize de la pompieri având în vedere modul în care se pretinde că se făcea încălzirea locațiilor, pentru că este știut faptul că în aceste situații transferul pazei juridice a minorilor operează în asupra organizatorului.

În urma verificărilor efectuate și a actelor obținute referitoare la asociația sportivă condusă de inculpatul P____ N______ au fost identificate 13 persoane, membri ai clubului sportiv din _________________________________, pretinsul organizator al cantonamentul invocat, persoane care au fost audiate în calitate de martori în prezenta cauză, din declarațiile acestora reieșind că niciuna din ele nu a participat la acest cantonament și nici nu au avut cunoștință despre faptul că această activitate a avut loc în perioada 24 – 31 ianuarie 2009 în respectiva locație.

În faza cercetării judecătorești acești martori au fost reaudiați prima instanta reținând că au dat declarații generice referitoare la participarea în alți ani, la cantonamente în acea locație fără a participa efectiv vreunul din ei în cantonamentul din ianuarie 2009 iar eventualele informații pe care le dețineau în legătură cu acesta provenind de la inculpatul P____ N______.

La data de 29.07.2011 în prezența apărătorului ales i s-a solicitat inculpatul P____ N______, care este și conducătorul clubului sportiv despre care se susține că ar fi organizat pretinsul cantonament, să aducă toate documentele privind înființarea și funcționarea clubului sportiv pe care-l conduce, precum și documentația aferentă organizării presupusului cantonament din ianuarie 2009.

Inculpatul P____ N______ a refuzat să aducă documentele solicitate (esențiale pentru aflarea adevărului în prezenta cauză), iar pentru obținerea acestor documente dar și pentru că se impunea efectuarea unei cercetări la fața locului pentru a se verifica în respectiva locație (domiciliul inculpatului P____ N______ și sediul asociației sportive conduse de acesta) dacă există facilități pentru organizarea pretinsului cantonament la care să poată participa cel puțin 4 instructori și o grupă de aproximativ 14 – 15 copii, în luna ianuarie pe o perioadă de cel puțin 7 zile fără părăsirea locației, a fost solicitată și obținută o autorizație de percheziție.

În urma percheziției efectuate a rezultat faptul că, respectiva locație din satul Misleanu, __________________________, este situată pe un teren de aproximativ 5 hectare, care este împrejmuit cu gard având o înălțime medie (ușor de sărit de către un sportiv ca inculpatul P____ E____) doar pe partea dinspre drum (parte pe care existau 3 porți de acces) și pe aproximativ 50 metri (din 400 metri) pe lateralul proprietății pe unde există un drum secundar, iar în rest terenul nu este împrejmuit (situație care nu corespunde cu descrierea făcută de inculpatul P____ N______ în declarația dată în faza cercetării judecătorești).

Conform procesului verbal de percheziție, pe terenul în cauză se află 3 mici cabane de locuit, o sală de sport și o clădire utilizată ca locuință de inculpatul P____ N______, astfel încât condițiile existente nu erau suficiente pentru organizarea unui cantonament la care să participe aproximativ 14-15 copii și 4 instructori, avându-se în vedere și faptul că era luna ianuarie, iar cele trei cabane și sala de sport nu dispuneau de sisteme de încălzire.

S-a apreciat ca astfel au fost infirmate declarațiile inculpaților P____ N______, M______ Ș_____ F______ și B____ M______, conform cărora proprietatea era împrejmuită cu un gard foarte înalt, porțile erau încuiate, astfel încât inculpatul P____ E____ nu ar fi putut părăsi cantonamentul fără să fie văzut.

În timpul percheziției a fost găsit un document purtând denumirea de „fișă de consultații medicale” care are o ștampilă aparținând Direcției Sanitare a Județului Ialomița – Cabinet Medico-Sportiv și care este completat pe numele P____ E____, născut în anul 1976, domiciliat în Slobozia, ________________________.

Potrivit acestui document care nu poartă parafa sau semnătura vreunui medic din care să rezulte cine l-a completat (rubricile pe anii 2007, 2008 și 2009 fiind completate de aceeași persoană și probabil cu același pix, adică la aceeași dată toate trei rubricile), pe data de 24.01.2009 această persoană pe nume P____ E____ a fost consultată medical, aspect care nu are nicio relevanță probatorie în prezentul dosar și nici cu privire la participarea pe timp de noapte a inculpatului P____ E____ la săvârșirea furtului de arme și materiale militare de la U.M. xxxxx Ciorogârla, avându-se în vedere că un consult medical este făcut ziua și durează o perioadă scurtă de timp.

Instanța de fond a constatat că în cauză au fost obținute listinguri telefonice pentru posturile telefonice utilizate de inculpații M______ Ș_____ F______, B____ M______ și I__ A_____, din care rezultă faptul că aceștia, în perioada 24.01.2009 – 31.01.2009 nu se aflau în zona în care susțin că s-a desfășurat presupusul cantonament.

Inculpații M______ Ș_____ F______ și B____ M______ au stat în această perioadă doar în zona București și Ilfov, iar inculpatul I__ A_____ s-a aflat în ziua de 24.01.2009 până în jurul orelor 17:30 în București, ulterior s-a deplasat către domiciliul său din localitatea Amara, jud. Ialomița, ajungând în această locație în jurul orelor 20:30, loc în care a stat până pe data de 01.01.2009.

Apărarea inculpaților M______ și B____ se axează pe faptul că aceste posturi telefonice pentru care s-au obținut listingurile aparțineau nu inculpaților ci soțiilor lor sens în care la propunerea acestora au fost audiate cele două martore.

Prima instanta a apreciat ca martora B____ E____ Nuța nu clarifică în mod esențial aspectele pentru care a fost propusă în apărare neputând da elemente lipsite de echivoc relative la momentul la care i-a remis telefonul soțului său, aspect extrem de important pentru a putea analiza dacă la momentul pentru care s-au obținut listingurile se afla sau nu în posesia telefonului ea sau soțul său.

In privinta martorei M______ I_____ s-a apreciat ca depozitia acesteia nu dă elemente clare, poziționând în timp momentul de la care deține postul telefonic în folosință, că nu poate afirma cu exactitate dacă în ianuarie 2009 soțul său a fost plecat într-un cantonament observând și faptul că domicilia în Drumul Taberei, în apropiere de Râul Doamnei iar în ultimul cuvânt inculpatul M______ Ș_____ face trimitere la un loc de muncă pe care îl are situat la un cazinou Game City aflat tot în Drumul Taberei (locație pe care și martora B____ E____ o descrie ca fiind locul său de muncă).

În plus, în ceea ce-l privește pe B____ M______ s-a retinut ca la fila 312 din vol.I up, cu ocazia audierii sale, în declarația olografă inculpatul indică numărul pentru care s-a obținut listingurile, cea ce denotă faptul că este numărul său de contact și nu al soției așa cum încearcă apărarea să dovedească.

Plecând de la aceste aspecte, prima instanta a constatat ca prin audierea acestor martore apărarea nu a reușit să facă dovada faptului că, fără putință de tăgadă, posturile telefonice pentru care s-au obținut interceptări nu s-au aflat la acel moment în posesia inculpaților care, ca o coincidență lucrau ei sau soțiile lor într-un cazinou aflat în zona de interceptare redată.

În ceea ce-l privește pe inculpatul I__ A_____ apărarea a sustinut că postul telefonic pentru care s-au obținut listingurile nu îi aparține.

Conform procesului verbal de la fila 33 numărul pentru care s-au obținut listingurile este folosit de inculpatul I__ A_____.

Chiar dacă într-o declarație dată ulterior aducerii la cunoștință a învinuirii, inculpatul indică un alt număr de telefon (fila 325 vol.I up), aceasta nu exclude folosirea și a numărului pentru care s-au obținut listingurile de către I__ A_____.

În sprijinul acestei susțineri prima instanta a constatat că la fila 33 din vol.I up., se prezintă locațiile în care acesta s-a aflat în intervalul 23 ianuarie – 02 februarie locații care coincid cu cele în care își are domiciliul respectiv Amara și cu cele în care lucrează așa cum susține, respectiv București, fără a-i fi semnalată prezența în satul Perieți, _____________________________. Deosebit de relevant pentru a demonstra că inculpatul folosea acel număr de telefon este faptul că, conform aceluiași listing începând cu data de 12.01.2009 a rezultat că I__ A_____ s-a aflat în orașul Predeal, jud.B_____, situație confirmată și de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” care cu adresa nr.A4718 din 23.08.2011 a comunicat faptul că inculpatul a efectuat un cantonament de pregătire la Cabana Forban – Predeal.

A fost respinsa critica formulată de apărare relativă la obținerea nelegală a listingurilor față de modul în care s-au obținut acestea și față de legea în vigoare la acel moment retinandu-se faptul ca în perioada respectivă, inculpații M______ Ș_____ F______, B____ M______ și I__ A_____ nu se aflau împreună, inculpatul I__ A_____ se afla la domiciliul său din localitatea Amara, iar inculpații M______ Ș_____ F______ și B____ M______ deși se află în București în aceleași momente se aflau în locații diferite din București.

Instanta de fond a mai apreciat ca, si in situatia in care s-ar acredita posibilitatea existenței cantonamentului (aspect infirmat de probele existente la dosar) cei patru inculpați au dat declarații neconforme adevărului în legătură cu prezentarea unei imposibilități a inculpatului P____ E____ de a se deplasa pe timpul nopții din cantonamentul de la Misleanu într-o altă locație, prezentând motive puierile respectiv prezența unui gard înalt ce înconjura locația, a unor porți încuiate a căror cheie se afla la inculpatul P____ N______, imposibilitatea ca acesta să fi plecat noaptea din cabana în care era cazat cu I__ N______ pentru că acesta ar fi simțit sau pentru că mașina acestuia a fost văzută în același loc în tot acel interval de timp, noaptea, de către inculpatul P____ N______ care se scula des pentru că avea o fermă.

La termenul de judecată din 01.10.2013, apărarea inculpaților a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor acestora din infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului într-o singură infracțiune, de mărturie mincinoasă, cererea fiind respinsa drept neintemeiata de prima instanta.

In acest sens s-a aratat faptul ca instanța are obligația a se pronunța pe infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată pronunțând soluții conform probelor existente la dosar neputând însă dispune schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni diferite într-o singură infracțiune.

F___ de probele existente la dosarul cauzei, s-a apreciat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, apărarea inculpaților neputând fi primită atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

Caracterul fals al declarațiilor făcute de inculpați a fost demonstrat și analizat anterior, cu ocazia prezentării mijloacelor de probă și a exploatării lor din punct de vedere probator.

Sub aspectul laturii subiective s-a apreciat ca inculpatii au săvârșit infracțiunea cu intenție în condițiile în care întrebați fiind cu privire la o împrejurare esențială și omițând a spune tot ce știu în legătură cu această împrejurare sau declarând aspecte ce nu corespund adevărului, vinovăția nu poate fi decât sub forma intenției, deoarece, atrăgându-li-se în mod special atenția asupra împrejurării și caracterului ei special, martorii își dau seama că nespunând întregul adevăr sau prezentându-l în mod alterat creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, urmări pe care poate să le dorească sau numai să le accepte.

În analiza laturii subiective care este esențială pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă s-a constatat că afirmațiile făcute de inculpați nu s-au datorat unor erori de percepție sau de memorie, cu atât mai mult cu cât au fost audiați pe un interval orar suficient de mare, cu un caracter repetitiv al întrebărilor, prin folosirea unor tactici de ascultare a martorilor care vizau scoaterea de contextul infracțional cu privire la care erau interogați și folosirea unor elemente aparent străine de dosar dar care se regăseau în probele existente, chiar dacă tangențial, tocmai pentru a se putea decela între rea credință și eroare.

Prin urmare, s-a apreciat ca sunt intrunite elementelor constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă în sarcina inculpaților care au acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, situație față de care soluția de achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod pr.pen., așa cum a fost cerută de apărare nu a fost primita.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului s-a retinut ca doctrina și practica judiciară a reținut că aceasta nu poate exista dacă inculpatul nu a comis acte concrete de ajutorare ci doar a dat declarații mincinoase în cauză.

S-a constatat că infracțiunea de favorizare a infractorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă au același obiect juridic special și anume relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției care reclamă probitate și sinceritate celor ascultați ca martori, activitate care în cazul primei infracțiuni este împiedicată prin ajutorul dar unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici judecata.

Infracțiunea de favorizare a infractorului are caracterul unei incriminări generale și subsidiar iar ajutorul dat unui infractor constituie această infracțiune numai dacă faptele care o definesc nu sunt incriminate prin dispoziții speciale, așa cum este cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă. Pentru a fi subiect al infracțiunii de favorizare a infractorului se impune ca făptuitorii să săvârșească fapte, fie sub forma acțiunii sau a inacțiunii care să definească elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni.

S-a apreciat ca declarațiile mincinoase date în fața judecătorului fondului în dosarul în care P____ E____ era cercetat nu definesc elementul material al laturii obiective al infracțiunii de favorizare a infractorului, în condițiile în care nu au comis acte concrete de ajutorare a acestuia de natura celor care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a infractorului.

Față de aceste retinute prima instanta a apreciat ca, celor patru inculpați nu li se poate reține în sarcină și infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art.264 alin.1 Cod penal, în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acesteia.

La individualizarea pedepsei pentru infractiunea de marturie mincinoasa au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, precum și împrejurările reale ale faptei comisă cu prilejul audierii în calitate de martori la propunerea unui inculpat trimis în judecată în ideea excluderii lui din cercul infracțional în care a fost plasat și trimis în judecată, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care sunt necunoscuți cu antecedente penale, excepție făcând inculpatul P____ N______ care a mai suferit o condamnare definitivă pentru o faptă concurentă.

În raport de toate aceste elemente de individualizare a pedepsei prima instanta s-a orientat la o pedeapsă orientată ușor peste minimul special, fără reținerea circumstanțelor atenuante văzând întregul context infracțional dar și atitudinea procesuală a inculpaților care chiar dacă în cursul cercetării judecătorești și-au nuanțat în parte declarațiile, nu au înțeles să și le retragă și în acest fel să își poată atrage aplicarea dispozițiilor art.261 alin.3 Cod penal.

De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul P____ N______, s-a retinut că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012.

În consecință, văzând raporturile de concurență, prin raportare la momentul rămânerii definitive a primei condamnări și a momentului săvârșirii de mărturie mincinoasă, în baza art.33 lit.a - 34 lit.b Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 1 an închisoare (pentru art.257 alin.1 Cod penal cu aplic. art.74, 76 Cod penal și în referire la art.320 ind.1 Cpp) aplicată prin sentința penală nr.333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012 inculpatul P____ N______ urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, sporita cu 6 luni, având în vedere perseverența infracțională ce indică un risc de conduită al acestuia.

De asemenea, pe durata executării pedepselor principale, în baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpaților, ca pedepse accesorii, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și b Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor prima instanta a apreciat, în raport de cuantumul pedepselor stabilite, de contextul infracțional, precum și a circumstanțelor personale ale inculpaților care, cu excepția inculpatului P____ N______ nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, reținând că toți cei patru au posibilități reale de reinserție socială prin raportare la premisele socio-familiale, la pregătirea profesională - că pedepsele aplicate își vor atinge scopul și fără privare de libertate, sens în care în baza art.86/1 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art.86/2 Cod penal, cu excepția inculpatului P____ N______ pe un termen de încercare de 5 ani și 6 luni stabilit în condițiile art.86/2 Cod penal.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatii.

In motivarea apelurilor s-a aratat ca nu există probe care să conducă la o posibilă condamnare, existând un dubiu serios cu privire la săvârșirea faptei de către cei patru inculpați, invocând încă o dată faptul că declarațiile inculpaților nu acoperă toată perioada 14.01.-28.01.2009 și ziua și noaptea, arătând că instanța de fond a înlăturat aceste declarații tocmai pentru faptul că inculpații nu au garantat prezența pe timpul nopții.

S-a invocat si faptul că proba cu listingurile depuse la dosar este o probă ilegal obținută care ar trebui exclusă în conformitate cu art. 102 alin.2 din noul Cod de procedură penală, întrucât încalcă art.16 alin.1 din Legea nr.298/2008 potrivit căruia se cere existența unei autorizații a judecătorului pentru a se obține aceste listinguri.

S-a mai aratat că din probele administrate rezultă că se putea desfășura și s-au desfășurat cantonamente pe timp de iarnă, contrar celor afirmate in actul de trimitere in judecata.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd disp. art. 417 alin. 2 cod pr. penală, Curtea constată urmatoarele :

In ceea ce priveste situatia de fapt, expusa pe larg in considerentele hotararii atacate, Curtea apreciaza ca aceasta a fost corect reținută de instanța de fond, in urma analizarii probatoriului administrat in faza de urmarire penala si in faza de judecata.

Curtea, făcând propria apreciere a probelor, constată că, la data de 22.06.2011, fiind audiați în calitate de martori in dosarul nr. xxxxx/3/2011 al Tribunalului București – Secția I Penală, la propunerea inculpatului P____ E____, M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____, au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați, declarând că, în perioada 24 – 31 ianuarie 2009, s-au aflat neîntrerupt, împreună cu inculpatul P____ E____, într-un cantonament organizat la o locație din ______________________________, perioadă în care nici ei, nici inculpatul P____ E____ nu au părăsit niciodată această locație, fie împreună, fie individual.

Nu poate fi retinuta apararea inculpatilor in sensul ca probatoriul administrat in cauza nu dovedeste faptul ca sunt autorii infractiunii de marturie mincinoasa ce face obiectul prezentei cauze.

Caraterul mincinos al declaratiilor date de M______ Ș_____ F______, P____ N______, B____ M______ și I__ A_____ in calitate de martori in cauza nr. xxxxx/3/2011 a Tribunalului București – Secția I Penală rezulta in primul rand din coroborarea acestor declaratii din care rezulta ca, în perioada 24 – 31 ianuarie 2009, inculpatul P____ E____ s-a aflat neintrerupt într-un cantonament din ______________________________, cantonament pe care nu l-ar fi parasit, cu celelalte mijloace de proba administrate in respectiva cauza penala care dovedesc participarea inculpatului P____, in cursul lunii ianuarie 2009, la savarsirea furtului de armament și materiale militare de la U.M. xxxxx Ciorogarla.

In acest sens relevante sunt declaratiile martorilor cu identitate protejată „A____ P___” - nume de cod, „P______ V______” – nume de cod și „C_________ V_____” – nume de cod, dar si raportul de constatare tehnico – științifică nr. xxxxxx/22.01.2010 care a concluzionat că, urma de încălțăminte găsită în pădure, în solul umed, la aproximativ 15 metri perpendicular pe direcția gardului, în apropiere de gaura făcută în gardul unității și care a fost marcată cu reperul nr. 2, precum și urma de încălțăminte notată cu B existentă pe o coală de hârtie de ambalaj găsită în depozitul de unde s-au sustras armele au fost create cu un obiect de încălțăminte de același tip și cu aceleași dimensiuni, formă și poziționare a desenului antiderapant ca cele ale încălțămintei notată cu nr. 2 aparținând inculpatului P____ E____ care a fost ridicată de la domiciliul acestuia cu ocazia percheziției.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, de la locul faptei și de pe armele recuperate de la membrii grupării au fost prelevate probe biologice, care în urma expertizării au dovedit participarea inculpatului P____ E____ la săvârșirea furtului de armament și materiale militare de la U.M. xxxxx Ciorogarla.

In plus, din declaratiile date de cei 13 membrii ai clubului sportiv din _________________________________, pretinsul organizator al cantonamentul invocat, a rezultat faptul ca niciuna din ele nu a participat la pretinsul cantonament din luna ianuarie 2009 și nici nu au avut cunoștință despre faptul că această activitate a avut loc în perioada 24 – 31 ianuarie 2009 în respectiva locație.

Pe langa contradictiile existente intre declaratiile date de inculpati ca martori in cauza penala nr. xxxxx/3/2011 a Tribunalului București – Secția I Penală si celelalte mijloace de proba administrate in respectiva cauza, Curtea va avea in vedere si contradicitiile existente intre declaratiile succesive ale inculpatilor, astfel cum acestea au fost prezentate si analizate in detaliu in cuprinsul hotararii pronuntate de prima instanta in prezenta cauza.

Toate contradicțiile existente intre declaratiile date de inculpati ca martori in cauza penala nr. xxxxx/3/2011 a Tribunalului București – Secția I Penală si celelalte mijloace de proba administrate in respectiva cauza, adaugate contradictiilor existente chiar intre declaratiile succesive ale inculpatilor trimisi in judecata in prezenta cauza permit Curtii sa aprecieze ca probatoriul administrat este de natură să conducă la soluția condamnării inculpatilor sub aspectul savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa, soluție dispusă în mod corect și de prima instanță.

In ceea ce priveste critica formulată de apărare privind caracaterul nelegal al obtinerii listingurilor telefonice ale inculpatilor, Curtea constata ca acestea nu au carcater determinat sau esential pentru retinerea vinovatiei inculpatilor sub aspectul savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa si ca, in plus, modul în care s-au obținut acestea corespundea legii în vigoare la momentul respectiv.

Curtea apreciaza insa intemeiate apelurile inculpatilor sub aspectul aplicarii disp. art. 5 cod penal, avand in vedere faptul ca, de la momentul savarsirii infracțiunilor deduse judecatii in prezenta cauza până la judecarea definitivă a acestora a intervenit o lege penala ce prevede o pedepsa mai mica pentru fapta de marturie mincinoasa comisa de inculpati si dedusa judecatii in prezenta cauza.

F___ de aceasta imprejurare, se impune, in baza art. 386 Cod proc. penală, schimbarea încadrarii juridice data faptelor savarsite de inculpati din infr. prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal (1969) in infr. prev. de art. 273 alin. 1 c.p. cu aplic art. 5 c.p.,

Curtea nu insuseste sustinerea procurorului de sedinta privind necesitatea schimbarii încadrarii juridice data faptei savarsite de inculpati din infr. prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal (1969) in infr. prev. de art. 273 alin. 2 lit. d c.p.

Astfel, potrivit art. 273 alin. 2 lit. d c.p. se pedepaseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani marturia mincinoasa savarsita in legatura cu o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa de 10 ani sau mai mare.

Desi marturia mincinoasa comisa de inculpatii M______ Ș_____ F______, B____ M______, I__ A_____ si P____ N______ a fost savarsita in legatura cu infractiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave comisa de P____ E____, pedepsita de lege cu pedeapsa inchisoarii mai mari de 10 ani, acesta imprejurarea ce reprezinta un element circumstantial agravant nu poate fi avuta in vedere atata vreme cat ea nu era prevazuta de art. 260 alin. 1 Cod penal (1969), lege penala in vigoare la momentul savarsirii faptelor inculpatilor.

Prin urmare, dand eficienta disp. art. 5 c.p., faptele de marturie mincinoasa savarsite de inculpati vor fi incadrate juridic in varianta tip a infractiunii prevazute si pedepsite de art. 273 alin. 1 c.p.

Curtea constata de asemenea ca, potrivit art. 12 din legea 187/2012, in cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

In acest sens Curtea retine si faptul ca, potrivit art. 65 din noul cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Cum pentru infractiunile de marturie mincinoasa comise de inculpati si deduse judecatii in prezenta cauza, a fost stabilita drept lege penala mai favorabila noul cod penal care nu prevede pentru aceste infractiuni obligativitatea aplicarii pedepselor complementare si cum astfel de pedepse nu sunt instituite de instanta in prezenta cauza, se impune inlaturarea pedepselor accesorii aplicate inculpatilor pentru savarsirea infractiunilor prev. de 273 alin. 1 c.p.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatilor pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, Curtea va lua in considerare dispozițiile art. 72 C.p., urmand a tine seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale Codului Penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 273 alin. 1 din noul cod penal, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (infracțiunea de marturie mincinoasa facand parte din infractiunile contra infaptuirii justitiei ), modalitatea de săvârșire (cu prilejul audierii în calitate de martori la propunerea unui inculpat trimis în judecată în ideea excluderii lui din cercul infracțional în care a fost plasat și trimis în judecată), de conduita procesuala nesincera a inculpatilor, de elementele ce caracterizează persoana acestora care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, excepție făcând inculpatul P____ N______ care a mai suferit o condamnare definitivă pentru o faptă concurentă.

In ceea ce-l privește pe inculpatul P____ N______, se constata că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012, astfel incat se va face aplicarea disp. art. 33 lit.a - 34 lit. b Cod penal, urmand a fi contopita pedeapsa aplicată in prezenta cauza cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.333 din 12.10.2012 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin neapelare la 24.10.2012, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea sporita cu 4 luni inchisoare, având în vedere perseverența infracțională.

In ceea ce priveste modalitatea de executarea a pedepsei, Curtea apreciaza că se impune suspendarea executarii pedepselor aplica

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025