Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
359/2014 din 29 iulie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 359/2014

Ședința publică de la 29 Iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E____ L___

GREFIER: D______ I____ D___

Pe rol judecarea cererii formulată de către pârâtul P_____ L____ de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 626/2013, pronunțată de către Tribunalul Cluj la data de 22.11.2013, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul petentului P_____ L____, avocat M_______ S____ M____, reclamantul C______ N______, prezent personal și asistat de avocat M___ I____, lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul constată că la data de 22.07.2014 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamantul C______ N______ întâmpinare la cererea de lămurire a Sentinței civile nr. 626/2013 (filele 215-218). Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului pârâtului P_____ L____.

Reprezentantul pârâtului arată că înțelege să formuleze cereri în probațiune, respectiv efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având ca obiective identificarea la fața locului și în regim de carte funciară doar a terenului folosit de către pârâtul P_____ L____, pentru a se vedea dacă se suprapune cu terenul uzucapat de către reclamant și un al doilea obiectiv, rectificarea raportului de expertiză inițial, prin realizarea de propuneri pentru întabularea reclamantului pe terenurile obiect al raportului de expertiză, mai puțin terenul folosit de către pârâtul P_____ L____. Reprezentantul pârâtului solicită de asemenea în probațiune reaudierea martorilor strict cu privire la folosința terenului utilizat de către pârâtul P_____ L____.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea acestor cereri în probațiune, apreciindu-le ca fiind nepertinente raportat la cererea de lămurire a dispozitivului.

Reprezentantul reclamantului precizează că nu s-a contestat că terenul provine de la autorii reclamantului sau că terenul în litigiu ar avea alt caracter decât celelalte terenuri. Reprezentantul reclamantului arată că însuși pârâtul a invocat în fața instanței excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție care a fost admisă și că s-ar fi putut propune probe în situația în care nu s-ar fi invocat această excepție. Reprezentantul reclamantului precizează că se încearcă de către pârât „paralizarea” valorificării dreptului de proprietate de către reclamant.

Reprezentantul pârâtului arată că afirmațiile reprezentantul reclamantului țin de temeinicia cererii și precizează că probațiunea solicitată este strict cu privire la terenul folosit de către pârâtul P_____ L____, considerând-o necesară pentru ipoteza în care cererea s-ar admite. Reprezentantul pârâtului mai precizează că nu s-a recunoscut nici reclamantului, nici autorilor săi un drept de proprietate.

Tribunalul pune în discuție necesitatea lămuririi calității în care a fost formulată cererea de lămurire a dispozitivului, având în vedere că în cuprinsul cererii se precizează calitatea de intervenient accesoriu.

Reprezentantul pârâtului P_____ L____ precizează că este o eroare materială și că cererea de lămurire a Sentinței civile nr. 626/2013 a Tribunalului Cluj a fost formulată în calitate de pârât.

Tribunalul, după deliberare, cu privire la cererile în probațiune formulate de către reprezentantul pârâtului, având în vedere obiectul cererii de lămurire a dispozitivului și dispozițiile legale incidente, respinge cererile în probațiune.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, Tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cererii de lămurire a dispozitivului.

Reprezentantul pârâtului P_____ L____ pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost formulată. Se precizează că printr-o încheiere anterioară s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe petitul de revendicare, nefiind proprietar al terenului folosit de pârât și că a înlătura dispoziția potrivnică din sentință înseamnă ca instanța să constate că pe acea porțiune de teren, folosit de pârâtul P_____ L____, reclamantul nu este proprietar.

Reprezentantul reclamantului C______ N______ pune concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă, precizând că prin lămurirea dispozitivului se pot aduce doar clarificări, fără a se modifica dispozitivul. Se precizează că prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru petitul de revendicare paratul P_____ L____ nu este prejudiciat.

Reprezentantul reclamantului precizează că deși prin Încheierea pronunțată la data de 26.04.2013 s-a constatat că reclamantul nu a avut calitate procesuala activa la acel moment in ce privește petitul de revendicare, nu există contradicție cu soluția pronunțata de către instanță pe fondul cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra cererii de lămurire dispozitiv.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de lămurire a Sentinței civile nr. 626/2013 a Tribunalului Cluj formulată de către pârâtul P_____ L____ la data de 03.06.2014 s-a solicitat admiterea cererii și înlăturarea dispozițiilor potrivnice referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantului C______ N______ în privința capătului de cerere vizând revendicare, respectiv pronunțarea unei sentințe prin care să se respingă acțiunea reclamantului în ceea ce privește terenul folosit de petentul P_____ L____.

În motivele cererii pârâtul a arătat că, în urma declarării apelului de către pârâtul P_____ L____, instanța de apel a pus în discuție, la termenul din 8 mai 2014, problema oportunității exercitării, de către pârât, a prezentului demers.

Astfel, așa cum s-a arătat în cuprinsul cererii de apel, prin încheierea din 26 aprilie 2013, prima instanță a constatat că pârâtul P_____ L____ nu are calitate procesuală pasivă pe petitele de uzucapiune, succesiune ș.a.m.d., în consecință reclamantul nu are calitate procesuală activă în contra acestuia pe petitul de revendicare (nefiind proprietar al terenului folosit de pârât).

Chiar dacă motivarea referitoarea la calitatea procesuală activă pe petitul de revendicare este relativ sumară („instanța apreciază că reclamantul nu justifică calitate procesuală activă"), petentul consideră că alt motiv nu putea exista în admiterea acestei excepții decât inexistența, la acel moment, a calității de proprietar a reclamantului asupra terenului revendicat de pârâtul P_____ L____. De altfel, se arată acest motiv petentul l-a susținut în justificarea excepției respective.

Se precizează că se observă că soluția referitoare la acea excepție e regăsită și în sentință. Totuși, prin sentința pronunțată, instanța a stabilit calitatea de proprietar a reclamantului (și) asupra terenului folosit de pârâtul P_____ L____.

Ca atare, arată petentul că menține afirmația din apel în sensul că sentința a cărei lămurire o cere este, pe acest subiect, contradictorie în ea însăși și este în contradicție cu soluția din încheierea pronunțată la data de 26 aprilie 2013, prin care aceluiași reclamant i s-a negat calitatea procesuală activă în contra pârâtului P_____ L____, pentru revendicare, pe motivul că nu-și justificase calitatea de proprietar.

Așadar, petentul solicită instanței să înlăture dispozițiile potrivnice: având în vedere că lipsa de calitate procesuală activă pe petitul de revendicare a fost constatată anterior pronunțării sentinței, petentul apreciază că a înlătura dispoziția potrivnică din sentință înseamnă a înlătura constatarea dobândirii calității de proprietar a reclamantului asupra terenului folosit de pârâtul P_____ L____.

Sub acest aspect, probabil se va impune o completare a expertizei tehnice cu identificarea concretă a acestui teren (porțiuni) și o readministrare/reapreciere a celorlalte probe.

Petentul P_____ L____ amintește motivul pentru care a opinat, în cererea de intervenție accesorie, că reclamantul nu poate uzucapa: e cu totul imposibil - în lipsa unor documente scrise - să fie probat că începutul folosinței terenurilor, de către autorul reclamantului, s-a produs exact în intervalul cuprins între _____________________ Legii nr. 260/1945 (4 aprilie 1945) și cea a Legii nr. 241/1947 (12 iulie 1947).

Odată ce reclamantul a înțeles să solicite uzucapiunea reglementată de Codul civil și văzând dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947, trebuie precizat că intervalul menționat este singurul în care (vechiul) Cod civil român a fost aplicat în Ardealul de Nord, bineînțeles în materie de uzucapiune imobiliară: înainte de 4 aprilie 1945 au fost aplicabile legile maghiare (inclusiv în timpul României M___), iar ulterior datei de 12 iulie 1947 au fost puse în aplicare dispozițiile Legii nr. 115/1938.

Se precizează că aceste argumente sunt în continuare valabile și ele nu au fost infirmate de martorii audiați în lipsa pârâtului P_____ L____, a căror reaudiere se impune - crede petentul - tocmai pe temeiul respectivei lipse.

În drept, au fost invocate prevederile art. 281¹ din vechiul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată (f. 215-218), reclamantul C______ N______ a solicitat respingerea cererii de lămurire a Sentinței civile nr. 626/2013, de înlăturare a dispozițiilor potrivnice referitoare la calitatea procesuala activa a reclamantului C______ N______ in privința capătului de cerere privind revendicare, formulata de către P_____ L____ ca nefondata, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești menționate anterior, ca temeinica si legala.

În motivele întâmpinării se arată că, atat considerentele cat si dispozitivul Sentinței civile nr. 626/2013 a Tribunalului Cluj sunt cat se poate de clare si nu lasa loc de interpretări, petentul in mod nefondat a formulat cerere de lămurire a sentinței si de inlaturare a dispozițiilor potrivnice.

Reclamantul susține că nu corespunde realității susținerea pârâtului P_____ L____ potrivit căreia in urma declarării apelului de către acesta, instanța de apel ar fi pus in discuție la termenul din 8 mai 2014, problema oportunității exercitării, de către apelant, a unei cereri de lămurire a dispozitivului.

Se învederează imprejurarea ca la termenul de judecata din data de 8 mai 2014, Curtea din oficiu a pus in discuția reprezentantului paratului apelant doua aspecte respectiv faptul ca in dispozitivul hotărârii se arata ca ar fi niște dipozitii contradictorii pentru că, pe de o parte, se reproduce ceea ce printr-o incheiere interlocutorie s-a stabilit deja, privind respingerea acțiunii fata de ei, iar pe de alta parte susțin ca totuși s-a admis acțiunea desi prin acea excepție s-a reținut lipsa calității procesuale active.

F___ de acestea apelantul a fost intrebat daca a formulat sau daca dorește sa formuleze cerere de lămurire a dispozitivului. In niciun caz nu s-a considerat „oportun" de către Curte a se formula de către apelant cerere de lămurire a dospozitivului.

La același termen de judecata fata de motivele de apel instanța din oficiu a pus in discuție excepția inadmisibilitatii apelului pe motivul privind dispozițiile contradictorii din dipozitiv (prevederile art. 281 ind. 2 a din vechiul Cod de procedura Civila) si caracterul neavenit al apelului fata de faptul ca oricum parații nu au formulat apel (art. 56 vechiul Cod de procedura civilă).

Astfel ca desi reprezentantul apelantului a recunoscut existenta articolelor de lege incidente in speța si invocate de către instanța de apel si desi respectivele prevederi legale nu lasa loc de interpretare, s-a solicitat de către reprezentantul apelantului acordarea unui nou termen de judecata pentru a se decide daca formulează sau nu cerere de lămurire a dispozitivului si pentru a depune concluzii scrise pe cele doua excepții invocate din oficiu de către instanța.

Prin incheierea civila din 26 aprilie 2013, instanța s-a pronunțat asupra exceptiilor invocate de către paratul P_____ L____ si M____ N______ la un termen anterior respectiv a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a celor doi parați fata de petitele 1-15 din cererea inițiala, respectiv fata de petitele 1-16 din cererea precizata si a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului fata de petitele 16-17 din cererea inițiala, respectiv 17-18 din cererea precizata. Se precizează că solutiiile prin care au fost soluționate excepțiile de către instanța prin incheierea pronunțata la termenul de judecata din data de 26 aprilie 2013 sunt temeinice si legale.

Se mai precizează că faptul ca reclamantul nu a avut la acel moment procesual calitate procesuala activa in a formula petitul de revendicare nu este nicidecum in contradicție cu soluția pronunțata de către instanța prin hotărârea judecătoreasca pronunțata in dosar pe fondul cauzei.

Or, in speța in urma probelor administrate in cauza (raport de expertiza, inscrisuri, probe testimoniale) se precizează că reclamantul a făcut dovada faptului ca are calitate procesuala activa pentru petitele 1-15 din cererea inițiala, respectiv 1-16 din cererea precizata, in contradictoriu cu proprietarii tabulari asa cum au fost identificați prin raportul de expertiza topografica efectuat in cauza, astfel ca soluția pronunțata de către prima instanța este temeinica si legala si nu conține dispoziții potrivnice.

Reclamantul precizează că cererea de lămurire a dispozitivului se impune a fi respinsa ca nefondata si raportat la următoarele aspecte:

Scopul real al formulării unei astfel de cereri nu este de lămurire a dispozitivului ci acela de a se respinge petitele 1-16 din acțiunea precizata, desi petentul P_____ L____ a fost cel care a invocat lipsa calității procesuale pasive fata de aceste petite.

Instanța prin incheierea civila din 26 aprilie 2013 a admis excepția invocata de către P_____ L____ respectiv lipsa calității procesuale pasive a acestuia fata de petitele 1-15 din cererea inițiala, respectiv fata de petitele 1-16 din cererea precizata. P_____ L____ prin apelul formulat in cauza nu a atacat incheierea civila pronunțata la data de 26 aprilie 2013 prin care au fost admise excepțiile invocate de către parați.

Pârâtul P_____ L____ a afirmat ca are terenul de la defuncții C______ P____ si C______ L_______ si nicidecum de la alte persoane. Reclamantul precizează că necontestand ca terenul e de la defuncții C______, este clar ca paratul P_____ L____ nu dorește altceva decât să-l împiedice pe reclamantul C______ N______ sa-și intabuleze dreptul de proprietate pentru a nu putea cere revendicarea.

A mai arătat reclamantul că pârâtul P_____ L____ susține in motivarea apelului declarat impotriva sentinței civile a cărei lămurire o solicita in prezenta cauza „Este adevărat ca prin incheierea civila din 26.04.2013, prima instanța a constatat ca subsemnatul nu am calitate procesuala pasiva pe petitele de uzucapine, succesiune s. a.m.d., in consecința reclamantul nu are calitate procesuala activa impotriva mea pe petitul de revendicare (nefiiind inca proprietar al terenului folosit de mine), insa aceasta soluție nu a tranșat decât vremelnic pretențiile reclamantului in contra noastră.".

Reclamantul precizează că este adevărata afirmația paratului, ba mai mult aceasta sintagma confirma imprejurarea ca paratul este nemulțumit ca ulterior reclamantul va putea revendica terenul, respectiv va putea iniția un nou demers judiciar cu privire la acest teren.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 Cod de procedură civilă.

Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată următoarele:

Prin Încheierea ședinței publice din data de 26 aprilie 2013 (f. 84-86), instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P_____ L____ față de petitele 1-15 din cererea de chemare în judecată inițială, respectiv 1-16 din cererea precizată. De asemenea, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C______ N______ pentru formularea petitului nr. 16 din cererea inițială, respectiv 17 din cererea precizată, în contradictoriu cu pârâtul P_____ L____, această din urmă cerere avea ca obiect revendicare. Excepțiile arătate au fost invocate de către pârâtul P_____ L____.

În condițiile în care reclamantul a învestit instanța în principal cu cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la terenul în litigiu, era evident că la momentul formulării acțiunii și, mai mult, până la rămânerea irevocabilă a sentinței, reclamantul nu avea calitatea procesuală activă pentru formularea acțiunii în revendicare.

Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale active prin încheierea interlocutorie examinată, în dispozitivul Sentinței civile nr. 626/22.11.2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (f. 163-168), capătul de cerere având ca obiect revendicare a fost respins față de pârâtul P_____ L____ ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. De altfel, în considerentele sentinței s-a arătat că acest capăt de cerere urmează să fie respins față de pârâtul arătat ca urmare a admiterii anterioare a excepției.

Tehnica de redactare a hotărârii judecătorești impune ca soluția de respingere să se regăsească în sentința pronunțată, dar instanța face doar o constatare în cuprinsul considerentelor cu privire la admiterea anterioară a excepției.

În conformitate cu dispozițiile art. 281¹ alin. 1 C.pr.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cerere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Față de cele anterior expuse și având în vedere textul legal citat, cererea formulată de către pârâtul P_____ L____ este neîntemeiată, deoarece nu se pot identifica dispoziții ale sentinței care să necesite lămuriri ori dispoziții potrivnice.

Tribunalul constată de asemenea că în opinia pârâtului „a înlătura dispoziția potrivnică din sentință înseamnă a înlătura constatarea dobândirii calității de proprietar a reclamantului asupra terenului folosit de noi”. Or, pârâtul omite să observe că și-a invocat lipsa calității procesuale pasive față de petitele nr. 1-15 din cererea inițială, respectiv 1-16 din cererea precizată, excepție admisă, situație în care se pune problema calității sale de a solicita înlăturarea dispozițiilor menționate din sentință, neavând calitatea de parte în proces. Analizând temeinicia acestei susțineri instanța constată că pârâtul ignoră statuările instanței în sensul că acțiunea a fost admisă față de alți pârâți.

Din atenta examinare a cererii de lămurire a sentinței și de înlăturare a dispozițiilor potrivnice mai rezultă că pârâtul urmărește modificarea soluției pronunțate formulând și cereri în probațiune în privința cererii având ca obiect revendicare. Or, un asemenea demers judiciar este, pe de o parte, inadmisibil, iar pe de altă parte, dovedește exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, în condițiile în care chiar pârâtul P_____ L____ a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C______ N______ față de cererea de revendicare.

Este de remarcat și faptul că pârâtul face trimitere la unele susțineri din cuprinsul cererii de intervenție accesorie formulată în prezenta cauză dar omite din nou să observe că cererea nu a fost încuviințată în principiu și nu a dobândit calitatea de intervenient accesoriu în prezenta cauză. Constatarea anterioară cu privire la modul de exercitare a drepturilor procesuale de către pârât se impune și în acest context, deoarece după admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive în privința capetelor de cerere având ca obiect uzucapiune, stabilire masă succesorală și stabilire calitate moștenitor, excepție care a fost invocată chiar de către pârât, mai exact după constatarea lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea celorlalți pârâți. Or, în ședința publică din data de 21.06.2013 (f. 115) instanța nu a încuviințat în principiu această cerere.

Pentru ansamblul considerentelor expuse și în temeiul dispozițiilor art. 281¹ C.pr.civ., urmează să fie respinsă cererea formulată de pârâtul P_____ L____, având ca obiect înlăturarea dispozițiilor potrivnice din Sentința civilă nr. 626/22.11.2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de pârâtul P_____ L____, având ca obiect înlăturarea dispozițiilor potrivnice din Sentința civilă nr. 626/22.11.2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Cluj.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E____ L___ D______-I____ D___

în concediu de odihnă

semnează

GREFIER ȘEF SECȚIE

I____-S_____ Ș_____

D.D. 29 Iulie 2014

Red. L.E./tehnored. D.D.

14 ex./25.08.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025